Sancţiuni aplicate de APIA în situaţia nerespectării angajamentului de agromediu.
Potrivit Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului din 20.09.2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurala acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) plăţile pentru agromediu se acordă agricultorilor care îşi asumă voluntar angajamente în favoarea agromediului şi se referă la respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu, cerinţelor minime pe suprafaţa întregii exploataţii şi cerinţelor specifice aferente unuia sau mai multor din cele patru pachete disponibile pentru care aplică pe suprafaţa pentru care solicită sprijinul, pentru o perioadă de 5 până la 7 ani de la data semnării angajamentului. Semnarea şi menţinerea angajamentului pe o perioada respectivă constituie criteriu de eligibilitate în vederea obţinerii sprijinului financiar.
Prin semnarea declaraţiei de suprafaţă reclamanta şi-a asumat datele consemnate în acest document. Ea trebuia să cunoască conţinutul angajamentului de agromediu, ca şi consecinţele nerespectării acestuia cu atât mai mult cu cât era explicitat în mod expres în conţinutul documentaţiei depuse.
Prin semnarea declaraţiei de suprafaţă reclamanta şi-a asumat datele consemnate în acest document. Ea trebuia să cunoască conţinutul angajamentului de agromediu, ca şi consecinţele nerespectării acestuia cu atât mai mult cu cât era explicitat în mod expres în conţinutul documentaţiei depuse.
De asemenea, curtea reţine că există temei atât în legislaţia naţională cât şi în cea unională pentru recuperarea sumelor acordate cu încălcarea normelor legale incidente, iar în ceea ce priveşte cuantumul sancţiunii, având în vedere că este vorba despre sancţiuni aferente campaniilor din ani diferiţi, actele care generează dreptul la obţinerea plăţilor sunt cererile anuale, respectiv cele aferente anilor 2011 şi 2012. Ca atare, regimul juridic al sancţiunilor va fi guvernat de actele normative în vigoare la momentele depunerii cererilor.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 3182/21 octombrie 2015.
Prin sentinţa nr. 229/CA/2015 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a fost respinsă ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A.T. SRL împotriva pârâtei Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul judeţean S.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta.
În susţinerea recursului înţelege să invoce motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, din următoarele considerente:
1.) În mod greşit instanţa de fond reţine legalitatea procesului verbal întocmit de intimată în ceea ce priveşte motivarea în drept a acestui act în condiţiile în care acesta nu cuprinde textele de lege presupus a fi încălcate de recurentă.
In concret, în actul contestat se fac referiri doar la dispoziţiile O.U.G. nr.125/2006 privitoare la condiţiile generale şi condiţiile de eligibilitate pentru acordarea măsurilor de sprijin.
Având în vedere această carenţă a procesului-verbal contestat, instanţa de fond ar fi trebuit să constate nelegalitatea acestuia raportat la faptul că datorită nemotivării în drept a faptei reţinute în sarcina societăţii reclamante, aceasta a fost pusă în imposibilitatea de a se apăra şi de a demonstra netemeinicia actului de constatare.
2.) De asemenea, în mod greşit instanţa de fond a considerat că în cauză este indicat temeiul de drept al sancţiunii aplicate.
Analizând conţinutul dispoziţiilor O.U.G. nr.125/2006, se poate constata că acesta nu cuprinde o sancţiune de natura celei aplicate prin actul contestat.
În lipsa indicării în concret a normei de drept încălcate şi a consecinţelor acestei conduite consideră că în cauză nu poate fi aplicată o sancţiune.
3.) Hotărârea instanţei de fond este nelegală şi prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 17 din O.U.G. nr.66/2011, conform căruia, „orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia”.
În cazul de faţă presupusa supradeclarare s-a constatat de către intimată ca fiind de 6,40 ha din suprafaţa totală declarată.
În speţă, chiar dacă s-ar reţine culpa reclamantei cu privire săvârşirea neregulii, suma pe care ar fi trebuit să o restituie ar fi trebuit să reprezinte procentul pe care îl ocupa suprafaţa de 6,40 ha din totalul suprafeţei declarate.
În sprijinul acestui punct de vedere invocă şi dispoziţiile art. 16, al. 2 din H.G. nr.224/2008, conform cărora, în caz de rectificare a suprafeţelor iniţial declarate, plăţile sunt acordate pentru anul respectiv pentru suprafaţa rectificată.
Separat de această chestiune, consideră că în cauză se poate pune şi problema unei lipse de vinovăţie, avându-se în vedere că în cursul anului 2010, în cursul unui control efectuat la terenurile deţinute de reclamantă de către angajaţii intimatei s-a constatat că suprafeţele scriptice declarate corespund cu cele faptice.
4.)Hotărârea instanţei de fond este nelegală şi sub aspectul menţinerii legalităţii procesului-verbal contestat, în ceea ce priveşte obligarea reclamantei la restituirea subvenţiei pe întreaga perioadă 2008 – 2012.
In cauză au fost încălcate şi dispoziţiile art. 16. din H.G. nr.224/2008.
Astfel, chiar dacă s-a reţine că la momentul controlului din 2012 suprafaţa faptică este mai mică decât cea scriptică, societatea ar putea fi obligată la restituirea subvenţiei aferente acelei suprafeţe, dar doar pentru anul 2011.
În ceea ce priveşte anul 2012, chiar dacă s-ar aplica cota de diminuare reclamanta îndeplineşte condiţiile impuse de dispoziţiile art. 7 alin. 1) lit. a) din O.U.G. nr.125/2006 pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă.
5.)Hotărârea instanţei de fond este nelegală deoarece intimata a aplicat sancţiunea pentru toţi cei 4 ani anteriori controlului, încălcând astfel, atât dispoziţiile art. 16 din H.G. nr.224/2008, cât şi prevederile Anexei 2 din Ordinul MADR nr. 75/2010.
6.) Se mai arată că hotărârea instanţei de fond este nemotivată şi sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat întrucât nu se precizează modalitatea de determinare faptică a suprafeţelor şi aparatura folosită la efectuarea măsurătorilor iar la momentul aplicării pentru schemele de plăţi, la prima identificare a parcelelor, reprezentanţii intimatei au procedat la notarea parcelelor pe o hartă fără ca reprezentanţii recurentei să cunoască scara la care era întocmită şi nici dacă aceasta se suprapune peste parcelele topografice înscrise în cartea funciară sau se fundamentează pe blocuri fizice.
Se mai arată că societatea deţine în proprietate, din anul 2008, aceeaşi suprafaţă de teren pe care a declarat-o cu ocazia primei identificări a terenurilor şi nu poate explica cum din anul 2010, de la primul control efectuat de intimată şi până în anul 2012, la momentul celui de al II-lea control suprafaţa de teren s-a diminuat cu 6,40 ha.
În vederea clarificării acestor aspecte a solicitat la instanţa de fond efectuarea unei expertize topografice, cerere care a fost respinsă.
In drept, se invocă art. 466 şi urm. NCPC.
Pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul judeţean S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivarea întâmpinării se arată că instanţa de fond, în mod temeinic a respins acţiunea reclamantei, în urma analizării cauzei sub toate aspectele, dând dovada de obiectivitate, în raport atât de interpretarea dispoziţiilor legale naţionale şi comunitare, de specificul obiectului cauzei, cât şi faţă de probatoriul cu înscrisuri administrat de părţile implicate în cauză.
În motivarea sa, prima instanţă a procedat la o verificare detaliată a tuturor normelor legale, comunitare şi naţionale, incidente în cauză, fapt ce a condus la respingerea cererii.
Se mai precizează că în momentul în care un fermier accesează măsuri de agromediu, acesta are obligaţia sa se asigure ca poate să menţină aceste suprafeţe cel puţin 5 ani, aşa cum s-a angajat prin semnarea formularului de angajamente şi declaraţii – masuri de agromediu.
Astfel, reclamanta având angajament de agromediu în derulare semnat pe o perioada de 5 ani pentru parcele de 23,20 ha (PI3), 41,80 ha (P14) respectiv de 13,79 ha (P31), era obligată sa menţină suprafaţa acestor parcele timp de 5 ani.
De asemenea, instanţa a constatat în mod corect că procesul-verbal conţine motivele de fapt şi de drept, fiind semnat de toţi membrii comisiei. Sancţiunea aplicata este în strânsă legătură cu procentul de supradeclarare care a fost stabilit de 1,5722% DAR este mai mare de 2 ha, astfel încât, potrivit anexei nr.l, litera B din Ordinul nr.75/2010, s-a aplicat sancţiunea stabilită pentru supradeclararea suprafeţelor care prevede că în cazul în care diferenţa dintre suprafaţa declarată şi suprafaţa determinată depăşeşte 3% dar este mai mică de 30% din suprafaţa determinată, suma care urmează să se acorde se reduce, în ceea ce priveşte cererile de ajutor pentru 2009 cu dublu diferenţei constatate.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, curtea constată următoarele:
În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă, respectiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, curtea reţine că acesta nu este întemeiat.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din Noul Cod de procedură civilă , hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Obligaţia de motivare impune o apreciere întotdeauna ataşată de natura cauzei, de circumstanţele acesteia, stilul judiciar şi tipologia actului de justiţie. Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte – dar nici ignorarea lor – ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.
Prin precizarea depusă la 23.06.2015 recurenta înţelege să încadreze criticile 1) şi parţial 3) din cuprinsul cererii de recurs în motivul de casare mai sus enunţat.
În ce priveşte prima critică se constată că nemulţumirea părţii este legată de faptul că instanţa de fond a reţinut legalitatea procesului verbal atacat, deşi reclamanta îl criticase pentru lipsa motivelor de drept.
O asemenea critică nu ţine de modalitatea de argumentare ci de concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, astfel că ea nu poate fi analizată prin prisma motivului de casare prevăzut de pct. 6 ci prin cel prevăzut de pct. 8, atunci când se analizează justeţea silogismului judiciar prin prisma normelor legale incidente, aşa cum au fost sau trebuiau să fie interpretate şi aplicate.
Menţiunea referitoare la pretinsa contradicţie dintre data întocmirii procesului verbal …/18.10.2012 şi data emiterii deciziei de investire a comisiei, 30.08.2013 a fost invocată numai prin precizările ulterioare expirării termenului de depunere a recursului, astfel că nu poate face obiectul prezentei analize.
Cea de-a doua critică, prezentată ca şi motiv contradictoriu, o reprezintă pretinsa contradicţie dintre rezultatul constatărilor realizate de reprezentanţii intimatei în cursul anului 2012, când s-a constatat o diferenţă între suprafeţele declarate şi cele găsite la control, raportat a rezultatul controlului din anul 2010 când s-a constatat o identitate între cele două.
Această critică nu poate fi primită în condiţiile în care judecătorul fondului şi-a argumentat opţiunea la pct. 4.3 din considerente, reţinând că reducerea suprafeţei declarată, nu rezultă exclusiv ca urmare a modificării metodei de măsurare a parcelelor în cauză.
În fine, poate fi încadrată la acest motiv de casare şi critica nr.6) referitoare la nemotivarea sentinţei şi sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat.
Sub acest aspect se susţine că, în cuprinsul acestuia nu se precizează modalitatea de determinare faptică a suprafeţelor şi aparatura folosită la efectuarea măsurătorilor.
Curtea reţine că la pct. 5 din procesul verbal se face trimitere la controlul clasic pe teren din campania 2012, ca act şi moment la care s-au constatat diferenţele de suprafaţă.
Aşa cum rezultă din procesul verbal aflat la dosarul instanţei de fond, controlul în teren a fost realizat la 19.09.2012, în prezenţa reprezentatului recurentei, B.C., care a semnat raportul şi a menţionat expres că nu are obiecţiuni iar măsurătorile au fost realizate cu aparatură GPS, ocazie cu care s-au constatat neconformităţi:
– parcela nr… din BF (bloc fizic) – …, în suprafaţă declarată de 23,20 ha, a fost identificată în suprafaţă de 21,11 ha,
– parcela nr… din BF (bloc fizic) – …, în suprafaţă declarată de 41,80 ha, a fost identificată în suprafaţă de 38,34 ha,
– parcela nr…, care a fost declarată în suprafaţă de 13,79 ha şi a fost identificată în suprafaţă de 12,94 ha.
Acest proces verbal a stat la baza procesului verbal de constatare a neconformităţilor …/18.10.2012 în temeiul căruia a fost întocmită Nota de fundamentare …/06.12.2012, avută în vedere de către directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean S. la emiterea Deciziei …/30.08.2013 privind constituirea echipelor cu atribuţii de verificare a cazurilor pentru care au fost generate note de fundamentare din aplicaţia Debitori IACS.
Faţă de aceste aspecte nu pot fi reţinute ca întemeiate criticile recurentei.
Neîntemeiate sunt şi susţinerile potrivit cărora, la momentul aplicării pentru schemele de plăţi, la prima identificare a parcelelor, reprezentanţii intimatei au procedat la notarea parcelelor pe o hartă fără ca reprezentanţii recurentei să cunoască scara la care era întocmită şi nici dacă aceasta se suprapune peste parcelele topografice înscrise în cartea funciară sau se fundamentează pe blocuri fizice.
În condiţiile în care, potrivit art. 12 alin. 3 din Regulamentul CE 796/2004, agricultorul este cel care are obligaţia de a preciza localizarea parcelelor, acesta nu poate invoca propria culpă în dimensionarea şi poziţionarea parcelelor în cadrul blocurilor fizice, cu atât mai mult cu cât, prin semnarea declaraţiei de suprafaţă, reclamanta şi-a asumat datele consemnate în acest document.
Având în vedere cele mai sus expuse precum şi faptul că argumentele expuse de judecătorul fondului, deşi succinte, sunt clare şi explicite şi converg spre soluţia preconizată, se constată că nu există nici un temei pentru casarea sentinţei sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă.
În ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, curtea constată că dispoziţiile invocate au fost corect interpretate de prima instanţă.
Se susţine că sancţiunea aplicată este nelegală întrucât ea nu este reglementată de dispoziţiile OUG nr.125/2006, precum şi pentru faptul că încalcă prevederile art.17 din OUG nr.66/2011, art. 7 alin. 1) lit. a) din OUG nr.125/2006, art. 16. din HG nr.224/2008, respectiv a Anexei 2 din Ordinul MADR nr. 75/2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 17 din OUG 66/2011, „orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia”.
Art. 16 din HG 224/2008 prevede că:
(1) Angajamentele asumate pe o perioadă de 5 ani, potrivit fişelor măsurilor 211 “Sprijin pentru zona montană defavorizată” şi 212 “Sprijin pentru zone defavorizate – altele decât zona montană”, nu sunt condiţionate de menţinerea aceleiaşi suprafeţe pe durata celor 5 ani.
(2) Suprafeţele pentru care se solicită anual sprijin pot varia ca dimensiune sau locaţie, plăţile efectuându-se în funcţie de suprafaţa pentru care se aplică anual, cu condiţia amplasării într-o zonă defavorizată, desemnată în cadrul PNDR.
Conform art. 7 alin. 1) lit. a) din OUG 125/2006 pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, administrat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească următoarele condiţii generale:
a) să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, iar în cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha.
În fine, potrivit Anexei 2 – Sistemul de sancţiuni pentru măsura 214 “Plăţi de agro-mediu” – din Ordinul MADR nr. 75/2010, lit. B) par. 1.) :
Dacă suprafaţa declarată pentru plată depăşeşte suprafaţa determinată cu un procent mai mare de 3% din suprafaţa determinată, dar mai mică sau egală cu 30% din suprafaţa determinată, plata se calculează pe baza suprafeţei determinate, din care se scade dublul diferenţei constatate.
Pe baza textelor mai sus evocate recurenta susţine că sancţiunea aplicată este nelegală, pe de o parte, pentru că trebuia reţinută suma doar pentru procentul care îl reprezenta suprafaţa de 6,40 ha din totalul suprafeţei declarate iar pe de altă parte, măsura de recuperare nu putea viza decât anul 2011, nu şi anii anteriori.
Cu privire la legalitatea aplicării sancţiunii curtea reţine că noţiunea de neregulă este definită la art.2 alin.1 lit.(a) din O.U.G. nr. 66/2011 ca fiind: „orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit”.
Potrivit art. 5 alin. 1 din Regulamentul 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală (în vigoare din 01.01.2011): în cazul efectuării unei plăţi necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia, calculată în conformitate cu alineatul (2).
Aceeaşi obligaţie se regăseşte şi în cuprinsul art. 80 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009.
Ca atare curtea reţine că există temei atât în legislaţia naţională cât şi în cea unională pentru recuperarea sumelor acordate cu încălcarea normelor legale incidente, astfel că împrejurarea că această sancţiune nu este prevăzută de OUG 125/2006 nu este de natură să conducă la anularea actelor atacate.
În ceea ce priveşte cuantumul sancţiunii, având în vedere că este vorba despre sancţiuni aferente campaniilor din ani diferiţi, actele care generează dreptul la obţinerea plăţilor sunt cererile anuale, respectiv cele aferente anilor 2011 şi 2012. Ca atare regimul juridic al sancţiunilor va fi guvernat de actele normative în vigoare la momentele depunerii cererilor.
În aceste condiţii trebuie reţinut că prevederile Ordinului MADR nr. 75/2010 nu pot fi incidente cauzei întrucât acesta a fost abrogat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 20/2011, în vigoare din 17.02.2011.
Potrivit Anexei 1 – Sistemul de sancţiuni pentru măsurile 211 “Sprijin pentru zona montană defavorizată” şi 212 “Sprijin pentru zone defavorizate, altele decât zona montană” – din Ordinul MADR nr. 20/2011, lit. A) pct. b) :
Dacă suprafaţa declarată pentru plată depăşeşte suprafaţa determinată cu un procent mai mare de 3% din suprafaţa determinată sau 2 hectare, dar mai mic sau egal cu 20% din suprafaţa determinată, plata se calculează pe baza suprafeţei determinate, din care se scade dublul diferenţei constatate.
Acelaşi conţinut îl are şi norma cuprinsă în Anexa 2 – Sistemul de sancţiuni pentru măsura 214 “Plăţi de agro-mediu” – din Ordinul MADR nr. 20/2011, lit. A) pct. b).
Dealtfel, conţinutul acestei norme a şi fost invocat în întâmpinare de către pârâta intimată (atât la fond cât şi în recurs) care i l-a atribuit însă, în mod eronat, normei similare reglementate de Ordinul MADR nr. 75/2010.
Un argument important îl constituie şi faptul că norma secundară mai sus enunţată se regăseşte în textul art. 58 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Comisiei, text ce era oricum direct aplicabil în legislaţia naţională cu forţa specifică legislaţiei primare.
Ca atare, întrucât procentul de supradeclarare era de 1,5722%, respectiv mai mic de 3%, intimata a făcut aplicarea tezei alternative, constatând că suprafaţa (în speţă 6,4 ha) este mai mare de 2 ha, astfel că a fost atrasă incidenţa sancţiunii constând în dublul diferenţei constatate: 6,40 ha x 2 = 12,80 ha iar 407,07 ha (constatate la măsurătoare în loc de 413,47 ha declarate) – 12,80 ha = 394,27 ha (suprafaţă pentru care au fost calculate drepturile cuvenite).
Astfel, principiul proporţionalităţii, în varianta specifică abaterii, a fost respectat, măsura luată nefiind contrară prevederilor art. 17 din OUG nr.66/2011.
În ceea ce priveşte perioada pe care s-a întins sancţiunea, sumele aferente Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă şi ZMD au fost calculate pentru anii 2011 şi 2012, în timp ce pentru angajamentul de agromediu măsura a vizat întreaga perioadă de 5 ani.
Ca atare nu se poate susţine că ar fi fost încălcate prevederile art. 7 alin. 1) lit. a) din OUG nr.125/2006 şi art. 16 din HG nr.224/2008 întrucât cele două texte vizează condiţiile de acordare a plăţilor pentru Schema de Plată Unică pe Suprafaţă şi ZMD, pentru suprafeţele declarate şi confirmate după control. Or în speţă, ceea ce s-a recuperat, pentru cele două scheme, sunt sumele aferente suprafeţelor care nu au fost regăsite la control şi numai pentru perioada respectivă, anul 2010 şi cei anteriori neintrând în această categorie.
Recuperarea sumelor retroactiv s-a realizat numai pentru angajamentul de agromediu, având în vedere că plăţile pentru agromediu au fost acordate în temeiul art. 39, alin. 1 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 al Consiliului din 20.09.2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurala acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Potrivit acestui act normativ acestea se acordă agricultorilor care îşi asumă voluntar angajamente în favoarea agromediului şi se referă la respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu, cerinţelor minime pe suprafaţa întregii exploataţii şi cerinţelor specifice aferente unuia sau mai multor din cele patru pachete disponibile pentru care aplică pe suprafaţa pentru care solicită sprijinul, pentru o perioadă de 5 până la 7 ani de la data semnării angajamentului. Semnarea şi menţinerea angajamentului pe o perioada respectivă constituie criteriu de eligibilitate în vederea obţinerii sprijinului financiar.
Or, în speţă, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar reclamanta nu a menţinut suprafaţa declarată în anul 2008 pe întreaga perioadă de valabilitate a angajamentului de agromediu (în campaniile 2011 şi 2012 suprafaţa determinată fiind mai mică cu 6,40 ha), debitul stabilit prin procesul-verbal atacat fiind tocmai consecinţa nerespectării acestui angajament.
În fine, critica referitoare la pretinsa nelegalitate a procesului verbal pentru neîndeplinirea condiţiilor legate de motivare nu poate fi reţinută.
Curtea reţine că motivarea actului administrativ reprezintă o condiţie de legalitate externă a actului, care urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.
În speţă, verificarea la care a fost supusă reclamanta s-a efectuat în temeiul O.U.G. 66/2011, astfel că procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 21 alin. 21, respectiv: denumirea autorităţii emitente, data la care a fost emis, datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanţei bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele şi semnătura conducătorului autorităţii emitente, ştampila autorităţii emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi autoritatea la care se depune contestaţia.
Analiza conţinutului actului atacat relevă faptul că acesta cuprinde menţiunile enumerate mai sus, astfel că nu se poate susţine că autoritatea publică emitentă nu a respectat principiul motivării actului administrativ.
Reţinând că dispoziţiile invocate au fost corect interpretate, curtea constată că nici motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010 nu subzistă şi ca atare, recursul declarat urmează a fost respins potrivit art. 496 alin. 1 din acelaşi act normativ.
