Obiect: soma?ie de plată
Sentin?a civilă nr. 2900/11.12.2009
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi a chemat în judecată pe debitoarea V.S., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună emiterea unei ordonanţe care să conţină somarea acesteia din urmă la plata sumei 1215,10 lei, reprezentând rate contractuale neachitate – în cuantum de 607,32 de lei, şi penalităţi de întârziere la data de 31.07.2009– în cuantum de 607,78 de lei. A mai solicitat creditoarea obligarea debitoarei la plata penalităţilor de întârziere în continuare până la achitarea efectivă a debitului, precum şi cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea Contractul nr. XXXX/XX.XX.20XX , având ca obiect achiziţionarea rovinietelor cu plata de către beneficiar în 4 rate trimestriale, prin care aceasta din urmă s-a obligat să plătească suma de 576 de Euro, reprezentând contravaloarea tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare NT-XX-XXX. A mai arătat aceasta că debitoarea nu şi-a achitat a patra rată scadentă, precum şi faptul că acesta datorează penalităţi în cuantumul indicat, calculate potrivit art. 3 alin. 1 din contract, 0,15% pe zi de întârziere.
În drept, cererea, legal timbrată, a fost întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 5/2001, art. 969 C. civ. şi ale Codului de procedură civilă.
În susţinerea cererii creditoarea a depus la dosar, în fotocopie, contractul nr. XXXX/XX.XX.20XX şi anexele aferente ( filele 5-8 ) şi tabelul de calcul a penalităţilor ( fila 4 ).
Legal citată, debitoarea a formulat întâmpinare, prin care a menţionat că nu datorează nimic creditoarei, întrucât autovehiculul în cauză a fost înstrăinat către SC X SRL, anterior încheierii contractului invocat de creditoare, iar noul proprietar nu a procedat la înmatricularea autovehiculului pe numele societăţii.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
Între părţi s-au desfăşurat raporturi contractuale comerciale în baza cărora creditoarea a eliberat debitoarei rovinieta pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale, pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare NT-XX-XXX, în schimbul cărora aceasta din urmă s-a obligat să achite suma de 576 de Euro în 4 rate trimestriale, a câte 144 Euro, aspecte dovedite prin contractul XXXX/XX.XX.20XX şi anexele aferente ( filele 5-8 ).
Instanţa mai reţine faptul că părţile au stipulat în acelaşi contract, în cuprinsul art. 3 ( fila 6 ), penalităţi de întârziere de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere în ceea ce priveşte plata sumelor reprezentând ratele eşalonate anterior precizate.
Conform art.1 din OG nr.5/2001, creditorul poate solicita instanţei obligarea la plată a debitorului, prin emiterea unei somaţii de plată, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
există o creanţă certă, lichidă si exigibilă. Creanţa este certă atunci când existenţa ei rezultă din chiar înscrisul constatator al creanţei, conform art. 379 alin.3 C.pr.civ., deci când existenţa creanţei este neîndoielnică; creanţa este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constată sau, cel puţin, este determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului, conform art. 379 alin.4 C.pr.civ.; creanţa este exigibilă (scadentă) dacă termenul prevăzut în favoarea ori şi în favoarea debitorului s-a împlinit ori, în condiţiile legii – art. 263 şi art. 382 C.pr.civ. – debitorul este decăzut din beneficiul termenului;
creanţa reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani;
3. obligaţiile sunt asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege ;
4. înscrisul să ateste drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.
În cauză instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 aliniat 1 din OG nr.5/2001, numai pentru debitul principal – reprezentând valoarea celei de a patra rate scadente, după cum urmează:
Creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, având în vedere că existenţa ei rezultă din înscrisul constatator, respectiv din contractul evocat şi anexele aferente, însuşite de părţi prin semnătură, în care este determinat şi cuantumul, iar termenul prevăzut în favoarea debitoarei pentru achitarea celei de a patra rate s-a împlinit la data de 17.04.2007, deci înainte de sesizarea instanţei.
De asemenea, creanţa a cărei valorificare este solicitată de către creditoare reprezintă obligaţia de plată a unor sume de bani, asumată prin convenţia părţilor.
În plus, contractul evocat atestă existenţa unor drepturi şi obligaţii privind predarea de roviniete în vederea utilizării legale a reţelei de drumuri naţionale de către autovehicule, în schimbul unui preţ.
Potrivit art. 1073 C. civ – aplicabil în baza dispoziţiilor art. 1 C. com. – creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei. În cazul obligaţiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului, drept care-i garantează executarea creanţei prin executarea silită a bunurilor acestuia .
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligaţie de a da, cum este si obligaţia de a transfera proprietatea asupra unei sume de bani, creditorul are datoria să dovedească existenţa obligaţiei.
În atare situaţie, în momentul în care creditorul face această dovadă, dacă debitorul nu dovedeşte îndeplinirea obligaţiei ce îi incumbă, se presupune că nerespectarea acesteia provine din vina sa, fiind obligat la plata de despăgubiri către celălalt contractant. Totuşi, instanţa apreciază că inserarea în contractul de adeziune a penalităţilor de întârziere şi, mai ales, posibilitatea depăşirii de către acestea, a debitului principal, are caracterul unei clauze abuzive, sancţionată cu nulitatea, care nu va fi însă analizată, întrucât s-ar antama fondul, creditoarea având, însă posibilitatea de a utiliza calea dreptului comun.
Având în vedere că societatea creditoare a făcut dovada existenţei obligaţiei debitoarei de a plăti suma pretinsă, prin contractul depus şi anexele aferente, iar aceasta nu a demonstrat efectuarea plăţii acestei sume, în temeiul art.1 şi art. 7 din OG nr. 5/2001, instanţa va admite în parte cererea şi o va soma pe debitoare la plata către creditoare a sumei de 607,32 lei, reprezentând rată contractuală neachitată, în 20 de zile de la comunicare, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. 3 din acelaşi act normativ, urmând a respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind penalităţile de întârziere.
De asemenea, în baza dispoziţiilor art.. 274 alin. 1 şi 276 C. proc. civ., debitoarea, ca parte care a căzut parţial în pretenţii, va fi obligată la plata sumei de 20 lei către creditoare, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din valoarea taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
