Vânzare spaţii comerciale sau de prestări servicii
în baza Legii nr. 550/2002 – natura juridică a litigiilor –
nerespectare termen de acţionare în judecată – consecinţe.
Prin sentinţa civilă nr. 579/C/15.06.2005 a Tribunalului Braşov – secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă excepţia tardivităţii invocată din oficiu şi s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta RA „C.A.” Braşov cu sediul în Braşov, str. Vlad Ţepeş, nr. 13 în contradictoriu cu pârâţii S.C.” R” S.R.L. cu sediul în Braşov, str. Al. I. Cuza, nr. 29, Comisia pentru Vânzarea Spaţiilor Comerciale sau de Prestări Servicii Braşov şi Municipiul Braşov prin primar ambii cu sediul în Braşov, Bd. Eroilor, nr. 8.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că termenul prevăzut de art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29/1990 s-a împlinit la 20.10.2004, 20.10.2003 fiind data comunicării deciziei de respingere a cererii de cumpărare a spaţiilor cu altă destinaţie, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data de 14.03.2005, peste termenul de un an.
Pe de altă parte, la data introducerii cererii de chemare în judecată ( 14.03.2005) erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 554/2004. Conform art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004 cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, dup caz, data comunicării refuzului, considerent nejustificat, de soluţionare a cererii, iar potrivit alin. 2 pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.
Conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 termenul prevăzut de alin. 1 este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut de alin. 2 este termen de decădere.
Astfel cum s-a precizat mai înainte, data comunicării refuzului considerat nejustificat este 20.10.2003, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 14.03.2005, peste termenul de 6 luni, termen de prescripţie de astă dată.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, văzând şi dispoziţiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa a admis excepţia tardivităţii invocată din oficiu şi a respins acţiunea formulată astfel cum a fost precizată.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs reclamanta RA C.A. Braşov, iar în dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că obiectul litigiului nu intră sub incidenţa legii contenciosului administrativ, refuzul pârâtei neconstituind un act administrativ. S-a mai arătat că, la data naşterii dreptului la acţiune al reclamantei era în vigoare Legea nr. 29/1990 şi nu Legea nr. 554/2004 care nu poate să aibă efect retroactiv, astfel că termenul de prescripţie este de cel de 3 ani. Art. 27 din Legea nr. 550/2002 nu este aplicabil, deoarece S.C. Rial S.R.L. Braşov, nu este sub autoritatea Consiliului Judeţean sau a Consiliului Local, iar vânzarea spaţiilor comerciale este un act comercial.
Recursul este nefundat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului de fond, raportat la sentinţa atacată şi la motivele de recurs invocate, s-a constatat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii, pronunţând o sentinţă legală şi temeinică.
Susţinerile reclamantei din motivele de recurs sunt nefondate şi nu au suport legal, deoarece, situaţiile litigioase care se ivesc ca urmare a aplicării Legii 550/2002 sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ conform art. 8 alin. 3 din această lege.
Legea nr. 550/2002, incidentă în cauză stabileşte natura juridică a acestor litigii care sunt de contencios administrativ şi nu cum eronat susţine recurenta că ar avea o natură comercială şi că ar fi supuse termenului general de prescripţie de 3 ani. Dar, mai mult, conform art. 29 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, ori de câte ori într-o lege specială, anterioară prezentei legi se face trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanţa de contencios administrativ, trimiterea se va socoti făcută la dispoziţiile corespunzătoare din prezenta lege. Ca tare, cum în Legea nr. 550/2002 se face trimitere, în mod generic, la instanţa de contencios administrativ a tribunalului, iar aceasta fiind o lege specială anterioară Legii 554/2004, trimiterea se socoteşte făcută la dispoziţiile acestei din urmă legi.
Se mai constată că sunt nefondate şi celelalte susţineri ale reclamantei din motivele de recurs, deoarece, vânzarea spaţiilor comerciale proprietatea privată a statului şi a celor de prestări servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local se poate face numai pe baza Legii nr. 550/2002 care a fost invocată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, astfel că prin susţinerea inaplicabilităţii acestei legi şi a faptului că S.C.” R” S.R.L. Braşov nu se află sub autoritatea Consiliului Judeţean sau a Consiliului Local aceasta îşi lipseşte cererea de temei legal şi de dreptul de a solicita vânzarea – cumpărarea spaţiilor în litigiu.
Astfel, Curtea constată că reclamanta nu a respectat termenul de acţionare în judecată a pârâtei ca urmare a refuzului acestuia de a încheia
contractele de vânzare – cumpărare, termen prevăzut de art. 5 alin. 2 şi 5 din Legea nr. 29/1990 având în vedere că această lege era în vigoare la data de 20.10.2003 când s-a emis decizia de respingere a cererii reclamantului. Reclamanta era obligată să respecte termenele prevăzute de lege, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus natura juridică a cauzei aceea de contencios administrativ este prevăzută de Legea nr. 550/2002.
Faţă de aceste considerente, Curtea a respins recursul reclamantei, nefiind îndeplinite condiţiile art. 304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinţei atacate.
