Acţiunile în anulare acte frauduloase, plăţi, efectuate de un debitor aflat în insolvenţă.

Domeniul: Litigii cu profesionişti. Aspecte de drept material

 Aplicarea dispoziţiilor articolelor 62-63 din Legea nr. 58/1934 raportat la Legea nr.85/2006.

Acţiunile în anulare acte frauduloase, plăţi, efectuate de un debitor aflat în insolvenţă.

 

 În cauză s-a apreciat că legea specială este Legea nr.85/2006 şi nu Legea nr.58/1934, întrucât toate aspectele legate de procedura insolvenţei unui debitor sunt reglementate  de Legea nr. 85/2006.

Atunci când se pune problema verificării sau analizei unor operaţiuni, acte sau plăţi efectuate de un debitor aflat în insolvenţă se aplică cu prioritate Legea 85/2006.

Dispoziţiile articolelor 62-63 din Legea nr.58/1934 se aplică doar proceselor cambiale pornite, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la somaţia de executare.

În cauză nu sunt  aplicabile dispoziţiile articolelor 62-63 din Legea nr. 58/1934 întrucât nu avem de a face cu un proces cambial, ci avem de a face  cu o acţiune specifică procedurii insolvenţei.

 – Articolele 62 – 63 din Legea nr.58/1934

 – Articolele 79 – 80 din Legea nr.85/2006

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.455 din 25.06.2015)

 Prin Sentinţa civilă nr.784/10.03.2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă în dosarul nr.2125/93/2012/a10 s-a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă, s-a admis cererea formulată de reclamanta E. B. & D. SRL prin CII B.-I. R. R. împotriva pârâtei creditoare S. SRL si împotriva E. B. & D. SRL prin administrator special, s-a constatat nulitatea transferurilor patrimoniale efectuate  in dauna creditorilor, a fost obligată parata-beneficiar la restituirea sumelor, s-a dispus anularea girului dat in favoarea S. SRL pe biletul la ordin seria UGBI3BB nr. 0436641 emis de F. P. C. SRL la 21.10.2013, cu scadenta la 21.05.2014, pentru suma de 25.747,09 lei, operat in contabilitate la 09.05.2014, s-a dispus anularea girului dat in favoarea S. SRL pe biletul la ordin seria UGBI3BB nr.0436640 emis de F.  P.  C. SRL la 01.11.2013, cu scadenta la 12.02.2014, pentru suma de 889,41 lei, operat in contabilitate la 12.02.2014, s-a dispus anularea girului dat in favoarea S.  SRL pe biletul la ordin seria UGBI3BB nr.0436637 emis de F. P. C. SRL la 08.11.2013, cu scadenta la 17.01.2014, pentru suma de 18.356,57 lei, operat in contabilitate la 17.01.2014, s-a dispus anularea girului dat in favoarea S.  SRL pe biletul la ordin seria UGBI3BB nr.0436642 emis de F. P. C. SRL la  11.11.2013, cu scadenta necunoscuta, pentru suma de 42.421,8 lei, operat in contabilitate la 20.12.2013, s-a constatat nulitatea plaţilor operate contabil la datele de 20.12.2013, 17.01.2014, 12.02.2104 si 09.05.2014, a fost obligată parata S. SRL la restituirea sumei de 87.414,87 lei, pe cheltuiala acesteia, a fost obligată pârâta S. SRL la plata către reclamanta dobânzilor legale aferente debitului principal de 87.414,87  lei, calculate începând cu data operării în contabilitate a fiecărei fracţii anterior prezentate şi până la plata efectivă a acestora potrivit cu dispoziţiile din OG nr.13/2011.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele :

„Referitor la excepţia inadmisibilităţii prezentei contestaţii la executare, excepţie ridicată  de intimata, instanţa o va respinge din următoarele considerente:

Instanţa va înlătura argumentele invocate de către pârâtă şi va da valoare argumentelor contrarii reţinând în primul rând că girarea biletelor la ordin este o  operaţiune subsumată scopului mediat de preluare  a activelor şi acţiunilor debitoarei, potrivit strategiei reţinute în starea de fapt pe care instanţa o va reţine ulterior, strategie care a vizat limitarea intervenţiei organelor de cenzură prin deturnarea legii într un scop nelegal.

Pârâta a invocat în susţinerea acestei excepţii dispoziţiile art. 62-63 din Legea 58/1934. în chiar dezvoltarea acestei excepţii, intimata face vorbire de posibilităţile deschise de legea speciala “debitorului cambial”.

In speţa, prezenta acţiune nu este promovata de către debitorul cambial prin administratorul statutar sau special, ci de debitor prin administratorul judiciar, desemnat să asigure respectarea scopului Legii nr 85/2006, care s-a aflat în imposibilitatea de a acţiona în apărarea intereselor sale, atâta timp cat  nu i s-au pus la dispoziţie înscrisurile /documentele contabile ale societăţii.

Legea nr 58/1934, fiind o norma speciala este de stricta interpretare. Aşadar, dispoziţiile art. 62-63 din lege care prevăd opoziţia la executare drept cale de atac specifica în materie cambiala deschisa debitorului, trebuie interpretată restrictiv în sensul ca aceasta cale de atac este deschisa exclusiv debitorului.

Însa, faptul ca norma speciala stipulează o cale de atac specifica deschisa doar debitorului cambial, aceasta nu însemna ca celor ” interesaţi sau vătămaţi  “, le este interzisa orice posibilitate de apărare a intereselor lor, ci urmează a se aplica atât dispoziţiile Legii speciale cu nr 85/2006 cât şi norma generala , respectiv codul de procedura civila.

Pe cale de consecinţă instanţa va respinge excepţia  inadmisibilităţii ca neîntemeiată .

Celelalte argumente dezvoltate de pârâtă cu privire la inadmisibilitate urmează a fi avute în vedere de instanţă la argumentarea soluţiei pe fondul cauzei.

Pe fond, instanţa reţine că în fapt, prin Sentinţa civilă nr. 3403 din data de 15/11/2013 pronunţată de Tribunal Ilfov Secţia Civilă, în dosarul 2125/93/2012 a fost deschisă procedura generală a insolvenţei debitorului.

Prin adresa comunicata debitoarei la data de 18.11.2013 i-au fost aduse la cunoştinţa in mod expres dispoziţiile art. 46 si urm. din Legea nr. 85/2006 si a fost solicitata prezentarea documentelor si informaţiilor necesare pana la data de 25.11.2013.

Notificarea privind deschiderea procedurii de insolventa a fost publicata in Buletinul procedurilor de insolventa nr. 20420/02.12.2013.

 Notificarea a fost primita de Garanţi Bank S.A. la data de 03.12.2013.

 In anul 2014 debitoarea a depus o lista a creditorilor lista in care parata – beneficiar nu figura. Ulterior a fost deschisa si procedura falimentului fata de debitoare, sens in care a fost emisa notificarea privind deschiderea procedurii de faliment nr. 406/12.06.2014, publicata in Buletinul procedurilor de insolventa nr. 11376/16.06. Prin raportare la publicările efectuate cu privire la deschiderea procedurii parata – beneficiar este prezumata ca a avut cunoştinţa despre situatia debitoarei, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

Procedura a fost deschisă la cererea creditorului L. S.R.L., cerere formulata la data de 20.09.2012.

Anterior, creditorul formulase o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei înregistrata la data de 30.01.2012 ce a făcut obiectul unui alt dosar, respectiv nr. 191/93/2012.

Creanţa L. S.R.L. provenea din serviciile prestate de creditor si neachitate de către debitoare izvorand din facturile fiscale nr. 95/30.06.2011, nr. 97/30.06.2011, nr. 98/30.06.2011 si nr. 106/21.07.2011.

Astfel,  la sfârsitul anului 2011, debitoarea inregistra debite neachitate peste pragul de 45.000 lei.

Prin demersurile efectuate anterior datei de 20.09.2012 si in cadrul litigiului, debitoarea a intarziat momentul deschiderii procedurii insolvenţei astfel ca aceasta a fost deschisa abia la data de 15.11.2013.

Dupa deschiderea procedurii de insolventa debitoarea a refuzat sa puna la dispozitia administratorului judiciar documentele societăţii, remiterea parţiala a acestora fiind efectuata incepand cu luna iunie 2014, dupa deschiderea procedurii de faliment si in contextul in care societatea era supusa unui control din partea ANAF.

De la deschiderea procedurii pana in prezent, debitoarea nu a solicitat si nici nu a obtinut din partea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar avizarea sau acordul cu privire la operaţiunile efectuate. Administratorul judiciar a fost obligat sa ia masuri in baza documentelor comunicate de către terti.

Conform art. 79 si art. 80 alin. (1) lit. c) si f) din Legea nr. 852006, administratorul judiciar/lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, a actelor incheiate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu intentia tuturor pârtilor implicate de a sustrage bunuri de la urmarirea de către creditori sau de a le leza in orice fel drepturile, precum si a plaţilor anticipate a datoriilor efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii, daca scadenta lor fusese stabilita la o data ulterioara deschiderii procedurii.

In categoria prevăzută de textele susmenţionate se încadreaza si actele a căror anulare se solicita prin prezenta cerere.

Din verificarea documentelor depuse de societate s-a constatat ca debitoarea a beneficiat incepand cu data de 21.10.2013 de mai multe bilete la ordin in baza carora era indreptatita sa primeasca diverse sume de bani. Aceste bilete la ordin deveneau scadente dupa data de 15.11.2013, data deschiderii procedurii de insolventa.

In balanţa intocmita de societate la 15.11.2013 societatea inregistra in contul 413 – “efecte de primit” un sold de 3.376.766,41 lei.

Astfel, la data deschiderii procedurii, E. B&D.  S.R.L. avea de incasat de la debitorii sai suma de 3.376.766,41 lei.

Pentru aceasta, debitorii emisesera instrumente de garantare a plaţii (bilete la ordin) pe care E. B&D.  S.R.L. trebuia sa le incaseze, iar din sumele incasate sa isi achite datoriile, in ordinea vechimii acestora.

Astfel cum s-a precizat, inca din anul 2012 debitoarea înregistra debite neachitate către creditorii ale căror creanţe sunt înscrise in tabelul de creanţe, alţii decât parata din acest dosar. Debitoarea avea obligaţia de a achita datoriile in ordinea vechimii lor, insa desi cererea de deschidere a procedurii de insolventa era introdusa cu mai mult de un an inainte, debitoarea nu a efectuat plata sumelor datorate către creditorii ale căror creanţe aveau prioritate si a căror neacoperire a dus la deschiderea procedurii de faliment.

In plus, desi existau creanţe constatate prin hotarari executorii din datele de 13.02.2013 (Sentinta civila nr. 696 pronuntata de Judecatoria Buftea in dosarul nr. 6426/94/2012) si 14.01.2013 (Sentinta civila nr. 117 pronuntata de Judecatoria Buftea in dosarul nr. 8390/94/2012) prin care era obligata la plata datoriilor către creditori, publicate pe portalul instantelor, deci cunoscute public, debitoarea de comun acord cu parata – beneficiar al sumelor a efectuat plaţi anticipate către alt creditor decât cei care aveau drepturile conferite de un titlu executoriu pronuntat de o instanta.

Cu toata existenta acestor creanţe anterioare, debitoarea a girat biletele la ordin către alti creditori noi. Niciuna dintre sumele care fac obiectul biletelor la ordin nu a fost afectata achitarii creanţelor înscrise la masa credala.

Scopul acestor operaţiuni frauduloase a fost acela de a favoriza noii creditori si de a pune creditorii ale căror creanţe erau anterioare in imposibilitate de a isi recupera creanţele in procedura concursuala prin ocolirea procedurii legale de incasare a sumelor de bani in contul de lichidare si de distribuire a sumelor in cadrul procedurii colective.

Prin metoda aplicata de paraţi au fost sustrase sume de bani de la urmarirea creditorilor indreptatiti, deoarece, astfel cum s-a precizat, nicio suma ce facea obiectul biletelor la ordin nu a fost încasata in contul de lichidare.

Din situatia de fapt si argumentele prezentate de parata – beneficiar reiese ca anterior deschiderii procedurii au fost girate in favoarea sa bilete la ordin pentru garantarea plaţii unor facturi, dintre care una avea scadenta anterior deschiderii procedurii (factura 7082/06.09.2013 pentru suma de 25.274,15 lei) si trei aveau scadente dupa aceasta data (facturile 7153/17.10.2013 pentru suma de 42.421,8 lei, factura 7145/17.10.2013 in valoare de 889,41 lei si factura 7188/04.11.2013 pentru suma de 18.356,57 lei), facturi pentru care plata s-a convenit a fi facuta cu bilete la ordin in termen de 45 zile de la emitere. Ultimele trei facturi deveneau scadente la 02.12.2014 respectiv la 19.12.2013.

In vederea efectuării plaţii au fost girate de parata – debitoare in favoarea paratei – beneficiar bilete la ordin emise de F.  P.  C. S.R.L., reprezentata legal la incheierea contractului cu E. B&D.  S.R.L. prin K.F., care era si angajat al aceleiaşi E. B&D.  S.R.L..

 Biletele la ordin aveau scadente la datele de 20.12.2013, 17.01.2014, 12.02.2014 si 21.05.2014, date la care au fost efectuate plăţile (cu excepţia ultimului, pentru care a fost efectuata plata in data de 09.05.2014).

Anexat intampinarii parata – beneficiar a comunicat si o copie simpla a unui contract numerotat 58/10.07.2013, contract care nu se regaseste in documentele predate de debitoare. Parata – beneficiar susţine pe de o parte ca biletele au fost girate cu titlu de garanţie aceasta neafectand patrimoniul falitei dar, totodata, la data girului s-ar fi născut o relaţie directa intre aceasta si emitent prin care i-ar fi fost transmise toate drepturile asupra emitentului si au fost stinse obligaţiile debitoarei fata de S.  .

A fost invocata excepţia inadmisibilitatii cererii intemeiata pe disp. art. 82 din Legea nr. 85/2006, pe dispoziţiile Legii nr. 58/1934 si au fost formulate aparari pe fond.

Una dintre susţinerile paratei formulata in cadrul intampinarii face referire la un efect translativ al drepturilor conferite debitoarei de către emitentul biletelor la ordin, drepturi care ar fi transmise prin gir, nascand la data girului o relaţie directa intre aceasta si emitent prin care i-ar fi fost transmise toate drepturile asupra emitentului si au fost stinse obligaţiile debitoarei fata de S.  .

O asemenea accepţiune a efectelor girului echivaleaza cu o modalitate de stingere a datoriei si nicidecum cu simplul gir.

Girul a fost actul generator al prejudiciului incercat de debitoare.

 Este adevarat ca potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 58/1934 prin gir s-au transmis drepturile izvorand din titlu – bilet la ordin, insa, in cazul debitoarei, girul constituie plata anticipata şi disciminatorie în raport cu ceilalţi creditori, către giratar, iar , cu atât mai mult,  dacă plata era scadenta dupa data deschiderii procedurii, este sanctionata in mod expres de dispoziţiile art. 80 alin. 1. lit. f din Legea nr. 85/2006, cu nulitatea.

 La fel de adevarat este ca existenta instrumentului de garantare/plata este reglementata de prevederile legii privind cambia si biletul la ordin, insa acţiunea intemeiata pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006 este reglementata de o lege speciala, care de data aceasta este chiar legea privind procedura insolvenţei.

Imposibilitatea anularii girului prevăzută de Legea cambiei si biletului la ordin priveşte girul care nu a fost dat pentru fraudarea creditorilor.

In speţa insa este vorba despre un gir fondat pe o cauză ilicită, dat prin si pentru fraudarea creditorilor.

Invocarea imposibilităţii anularii deoarece s-ar aduce o “grava atingere raporturilor juridice născute prin operaţiunile cu bilete la ordin” este neintemeiata, deoarece prin procedeul aplicat de parate s-a adus atingere tocmai raporturilor de drept preexistente girului, respectiv rapoartelor obligationale dintre debitoare si creditorii anteriori, carora nu li s-a acordat copensarea corespunzătoare a aportlui lor la patrimoniul din care profitat preferenţial numai parata – beneficiar.

In ce priveşte invocarea art. 82 din lege, parata – beneficiar afirma ca operaţiunea de girare este o modalitate de realizare a activitatii curente a debitoarei fiind astfel exceptata de la aplicarea art. 79 si urm. din lege.

Prezenta instanţă reţine că această apărare este neintemeiata tocmai prin perspectiva operaţiunilor desfasurate de debitoare in perioada premergătoare si ulterioara deschiderii procedurii, operaţiuni constând in stornarea facturilor primite si restituirea bunurilor către creditorii care ar fi trebuit sa isi valorifice drepturile in cadrul procedurii insolvenţei si girarea preferenţiala către unii creditori a biletelor la ordin primite de la societatile controlate sau in care acţionau aceleaşi persoane care au desfasurat activitate si in cadrul debitoarei.

 In condiţiile aratate mai sus nu se poate susţine ca paratele nu au avut cunoştinţa despre deschiderea procedurii, concluzia evidenta fiind aceea ca incasarea biletului la ordin dupa deschiderea procedurii, coroborata cu depunerea documentelor contabile de către debitoare doar dupa operarea tuturor biletelor la ordin, probeaza chiar manifestarea deciziei comune de eludare initiata anterior datei de 15.11.2013.

Raportand afirmaţia paratei conform careia obligaţiile debitoarei fata de S. au fost stinse prin efectul girului, reiese in mod evident ca in accepţiunea acesteia a fost efectuat transferul unor drepturi patrimoniale anterior deschiderii procedurii pentru obligaţii scadente ulterior datei deschiderii procedurii, ceea ce incadreaza operaţiunea in categoria actelor anulabile. Aşadar, prin intampiare se incearca doar sa se creeze impresia unei bune-credinte, cand, in realitate actele paratelor au fost făcute in deplina cunoştinţa de cauza atat a condiţiilor cat si a efectelor acestora.

In cadrul intampinarii parata arata ca prin acordarea girului nu s-a realizat decât o simpla operaţiune de garantare a plaţii.

Frauda  creditorilor devine cu atat mai evidenta cu cat prin chiar propria aparare parata recunoaşte ca anterior cu numai doua saptamani deschiderii procedurii creanţa sa a devenit dintr-o creanţa chirografara, o creanţa garantata.

 Or, conform dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 85/2006 sunt anulabile chiar acele operaţiuni prin care au fost constituite ori perfectate garanţii reale pentru o creanţa care era chirografara, efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

In consecinţa, se impune înlăturarea argumentelor pârâtei utilizate în apărare atât pe excepţia inadmisibilităţii cât şi pe fondul cauzei.

In ce priveşte modalitatea prin care sumele de bani au fost virate direct in contul paratei – beneficiar din contul emitentului biletului la ordin, se constată  ca tocmai aceasta a fost modalitatea prin care paratele au prejudiciat creditorii inscrisi la masa credala. P

Plata directa a sumelor de la tertii emitenti a biletelor la ordin către beneficiarul girului, efectuata dupa data deschiderii procedurii, constituie o plata si operaţiune care intra sub incidenţa art. 46 din Legea nr. 85/2006, pentru care este incidenţa nulitatea 

Intrând sub incidenţa disp. art. 46 si urm din lege, buna sau reaua credinţa a participanţilor la operaţiune este irelevanta, nulitatea absoluta a actului neputand fi acoperita.

In considerarea faptului ca la data deschiderii procedurii creanţele pe care le inregistra parata – beneficiar fata de debitoare nu erau achitate, fiind doar parţial scadente, aceasta avea dreptul de a formula cererea de admitere a creanţei in tabelul de creanţe, cerere al cărei fine era clarificat de prevederile alin. (4) al art. 64 din Legea nr. 85/2006. Parata – beneficiar nu a formulat nicio cerere de admitere a creanţei desi fusese notificata la data de 02.12.2013 cu privire la deschiderea procedurii.

Parata beneficiar a incasat (la datele de 20.12.2013, 17.01.2014, 12.02.2014 si 09.05.2014) ulterior deschiderii procedurii (15.11.2013), ulterior primirii de către parata debitor a notificării privind deschiderea procedurii (18.11.2013) si ulterior publicării notificării privind deschiderea procedurii in Buletinul procedurilor de insolventa (02.12.2013) sumele prevăzute in biletele la ordin, pentru care nu a depus cerere de admitere a creanţei si a fost decăzută din orice drept asupra debitoarei. In cazul in care debitoarea nu ar fi girat biletele la ordin, ea ar fi incasat, nu mai devreme de scadenta biletelor la ordin suma ce facea obiectul acestora, care ar fi fost distributa conform Legii nr. 85/2006. Emitentul biletului la ordin a fost F. P. C. S.R.L., reprezentata legal la incheierea contractului cu E. B&D.  S.R.L. prin K.F., care era si angajat al aceleiaşi E. B&D.  S.R.L., deci nu se poate susţine ca emitentul biletului nu avea cunoştinţa despre nelegalitatea plaţii.

Debitorul si emitentul biletului la ordin aveau cunoştinţa despre deschiderea procedurii si despre condiţiile in care se putea efectua o plata valabila, mai precis cu respectarea disp. art. 46 din Legea nr. 85/2006, insa cu toate acestea au preferat sa faca abstractie de prevederile actului normativ si sa eludeze legea.

De asemenea, operaţiunea se incadreaza in prevederile art. 80 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, suma pe care parata-beneflciar ar fi putut-o obţine in faliment, prin raportare la patrimoniul declarat de către debitoare si calitatea de creditor chirografar care intra in concurs cu ceilalţi creditori chirografari 

Parata – debitor nu a formulat intampinare,  ceea ce probeaza caracterul fraudulos al operaţiunii.

 Referitor la plăţile  a căror anulare se cere se constată că în dosar, a fost deschisă procedura generală la data de 15.11.2013 , iar , la data de  03.06.2014, s-a deschis procedura falimentului împotriva societăţii debitoare.

Pe cale de consecinţă, anularea acestor tranzacţii, prin care parata beneficiar a incasat (la datele de 20.12.2013, 17.01.2014, 12.02.2014 si 09.05.2014) ulterior deschiderii procedurii (15.11.2013), ulterior primirii de către parata debitor a notificării privind deschiderea procedurii (18.11.2013) si ulterior publicării notificării privind deschiderea procedurii in Buletinul procedurilor de insolventa (02.12.2013) sumele prevăzute in biletele la ordin, impune analizarea condiţiilor impuse de art. 46 din Legea nr 85/2006.

Potrivit art.46 (1) În afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule. (2) Debitorul şi/sau, după caz, administratorul judiciar sunt obligaţi să întocmească şi să păstreze o listă cuprinzând toate încasările, plăţile şi compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a datelor de identificare a cocontractanţilor.

Potrivit art.49 (1) Pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, după cum urmează:

a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;

b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. (2) Actele, operaţiunile şi plăţile care depăşesc condiţiile menţionate la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuţiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o şedinţă a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. (3) În cazul propunerilor de înstrăinare a bunurilor din averea debitorului grevate de garanţii, se va ţine seama de prevederile art. 39 referitoare la acordarea unei protecţii corespunzătoare creanţei garantate.

Din economia dispoziţiilor anterior evocate rezultă că plăţile se fac sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare sau  sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.  Din interpretarea acestui text de lege rezultă că cu atât mai mult este impusă condiţia  plăţile se fac sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul nu a făcut o cerere de reorganizare.

Or, în litigiul de faţă se constată că nu s-a adus la cunoştinţa administratorului judiciar această plată pentru ca acesta să poată să-şi exercite obligaţia de supraveghere în mod efectiv.

În aceste condiţii, nu se impune o conivenţă între creditorul beneficiar şi  reprezentanţii debitoarei , ci pur şi simplu , atâta timp cât din culpa doar a debitoarei plătitoare (prin reprezentanţii statutari) nu s-a asigurat dreptul şi obligaţia de supraveghere al administratorului judiciar, nu s-a întocmit o listă cu aceste plăţi, şi nu a fost pusă la dispoziţia administratorului judiciar, rezultă că plata nu se încadrează în condiţiile disp. art 49, fiind făcută fără supravegherea administratorului judiciar  şi pe cale de consecinţă este afectată de nulitate absolută potrivit art 46.

Rezultă astfel că acţiunea este întemeiată  cu consecinţa restituirii acestor  sume sau bunuri în contul debitoarei, şi la dispoziţia lichidatorului judiciar.

Dacă „duty of care” reprezintă  semnificaţia în sistemul normativ intern a obligaţiilor ce decurg din  calitatea de bun proprietar, care nu poate acţiona decât cu respectarea obligaţiilor de bună diligenţă a unui  proprietar şi de a nu aduce atingere patrimoniului administrat cu bună credinţă, cealaltă obligaţie (fiduciary duty)  definită de „Black s Law Dictionary” ca fiind „a duty to act for someone else s benefit, while subordinatiting one s personal interest to that of the other person. It is the highest standard of duty implied by the Law”, presupune deci asumarea responsabilităţii de loialitate, de a acţiona în interesul companiei ce i-a acordat acest mandat cu prisosinţă în interesul acesteia, chiar şi în detrimentul interesului personal.

În raport cu aceste principii consacrate de uzanţele comerciale internaţionale, care era deci raţiunea de a gira nişte creanţe constatate prin bilete la ordin, uşor de pus în executare, şi de încasat chiar de către debitoare, şi utilizarea acestor sume într-un mod echitabil în raport cu creditorii?

Evident, aceasta  este în totală contradicţie cu principiile anterior prezentate.

Şi dacă se dovedeşte că acţiunea administratorului statutar este în totală contradicţie cu principiile anterior prezentate, care este poziţia unei instanţe sesizate cu această problemă? Evident, nu aceea prezentată de pârâtă, care se apropie mai mult calităţii de martor.

Pe cale de consecinţă, tot potrivit uzanţelor internaţionale, şi cu caracter absolut excepţional date fiind circumstanţele speţei, instanţa poate cenzura aceste acţiuni contradictorii potrivit principiile anterior prezentate. Şi aceasta tot în baza unui concept dezvoltat de uzanţele comerciale internaţionale „lift the corporate veil”.

Rezultă deci că prezenta instanţă va cerceta inclusiv cauza actelor supuse analizării, date fiind circumstanţele excepţionale  ale speţei deduse judecăţii, unde anumite părţi, încearcă să se prevaleze de o  limitare a procesului de analizare pe fond şi apreciază că legea poate deveni  un instrument folosit împotriva principiilor şi scopului care au dat naştere acesteia.

În acest sens instanţa reţine şi jurisprudenţa CEDO.

Astfel prin Hotararea CEDO în Cauza V şi M impotriva Romaniei-Publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 373 din 07/06/2010 din 1 decembrie 2009, definitiva la 1 martie 2010, la pnct 129, Curtea reaminteste ca Conventia nu îi impune unui stat membru sa adopte prevederi legislative în materie de ….. Cu toate acestea, odata ce aceste prevederi au fost adoptate, ele trebuie aplicate în conformitate cu scopul lor. Astfel, în speta, pentru a stabili daca instantele nationale au pastrat un just echilibru intre interesele concurente, Curtea este nevoita sa acorde o atentie speciala aplicabilitatii regulii prevazute de Codul civil în materie de ….”

Astfel, în cauza de faţă, administratorul statutar a  girat  mai multe bilete la ordin în alb, printre care şi cele din prezenta cauza.

Scopul mediat al  acestei operaţiuni nu poate fi decât cel de sustragere de la masa credală a acestor creanţe pe care societatea debitoare le avea de încasat.

Referitor la petitul privind obligarea creditorului beneficiar- pârât la plata dobânzii legale calculate asupra sumei de de  87.414,87  lei, instanţa reţine următoarele:

Daunele-interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele preţurilor de consum, având în vedere finalităţile distincte ale acestor despăgubiri, şi anume: menţinerea valorii reale a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii (evitarea “erodării” creanţei prin inflaţie) în cazul actualizării creanţei cu indicele preţurilor de consum, care are caracter compensatoriu (damnum emergens), respectiv câştigul pe care creditorul l-ar fi obţinut ca urmare a investirii banilor, dacă aceştia ar fi fost plătiţi la scadenţă (fructele civile), în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu (lucrum cessans). Acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă şi de principiul reparării integrale a prejudiciului.

În esenţă, acest petit  vizează posibilitatea legală de obligare a pârâtei la plata daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin refuzul de a restitui debitul principal, după ce a fost notificată în acest sens de lichidator.

Dispoziţiile legale vizate  sunt următoarele:

 – reţinând data emiterii biletelor la ordin şi a efectuării girurilor : facem aplicarea  art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, intrat în vigoare la 01.10.2011, conform cărora:

“Art. 1.531. – Repararea integrală

(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit.

Art. 1.535. – Daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti

(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.”;

Or, raportat la speţa de faţă, se constată că situaţia premisă care a generat litigiul a fost generată de omisiunea pârâtei de a se conforma notificărilor lichidatorului, care deşi i-a adus la cunoştinţă pârâtei şi motivul pentru care se solicită restituirea sumelor  nelegal transferate, pârâta nu s-a conformat.

Fiind vorba chiar de solicitarea practicianului în insolvenţă a cărui autoritate a fost eludată prin acţiunea reprezentanţilor statutari ai societăţii debitoare, pârâta avea posibilitatea să dovedească contrariul, respectiv a împrejurării din care să fi rezultat că la momentul plăţii, sau ulterior, practicianul în insolvenţă a fost informat despre această plată şi nu s-a opus efectuării ei, în exercitarea atribuţiilor de supraveghere conferite de disp. art 49..

Însă pârâta nu a făcut această dovadă, subzistând prezumţia simplă potrivit căreia transferul s-a făcut fără acordul practicianului şi fără ca nici măcar să fie informat anterior efectuării de această plată a cărei restituire se solicită

Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistenţa unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condiţiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.

Cum restituirea sumelor nelegal transferate este solicită de lichidator în temeiul legii, şi nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, urmează a se analiza în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancţiunea civilă a daunelor-interese.

Executarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de restituire a sumelor nelegal transferate (art 46 şi 49 din Legea 85/2009) stabilite în temeiul legii  poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul primar obligaţiei a cărei încălcare a fost sancţionată prin decizia lichidatorului, este un contract.

Chiar dacă, în literatura de specialitate, aplicarea prevederilor din Codul civil din 1864 referitoare la efectele obligaţiilor şi în materia răspunderii civile delictuale a fost disputată, practica judiciară a fost constantă în acest sens. 

Disputa doctrinară a fost însă tranşată prin art. 1.381 alin. (3) din Codul civil din 2009, în sensul că dreptului la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor.

Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

În ceea ce priveşte condiţiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia, existenţa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ţinându-se cont de particularităţile executării unei obligaţii de plată a unei sume de bani.

Aceste condiţii trebuie îndeplinite în mod cumulativ, astfel încât neîndeplinirea uneia este suficientă pentru respingerea pretenţiilor.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui prejudiciu se constată că părţile nu l-au exclus de plano, invocând principiul reparaţiei integrale în materia răspunderii civile, prevăzut de art. 1084 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 din Codul civil din 2009.

Este evident faptul că prin neexecutarea obligaţiei de restituire a sumelor nelegal transferate reclamantul  a suferit un prejudiciu.

În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile invocate ale art.1.531 alin.(1), alin.(2) teza întâi şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). 

Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor,  impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Debitorul poate fi exonerat de obligaţia de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanţei stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenţiei unui caz fortuit sau a unui caz de forţă majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei “cauză străină, care nu-i poate fi imputată” în înţelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.

În ipoteza dată, însă, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, nu poate fi acoperit nici măcar beneficiul de care acesta este lipsit, ar lipsi de efecte în totalitate dispoziţiile anterior menţionate

Cât priveşte existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în neexecutarea  de către pârâtă a obligaţiei de restituire a sumelor nelegal transferate a căror restituire se impune în temeiul legii.

Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în circumstanţele date, nu se poate reţine  un caz fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului în executarea obligaţiei, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esenţiale, şi anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat refuzul restituirii (care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita aşteptată a pârâtei care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât fusese informat despre deschiderea procedurii de insolvenţă),  şi faptul că refuzul restituirii provine chiar de la pârât, iar nu de la un terţ.

Pentru considerentele arătate, se impune a fi admis şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale, începând cu data operării în contabilitate a fiecărei fracţii anterior prezentate şi până la plata efectivă a acestora potrivit cu disp. din OG  Nr. 13 din 24 august 2011,  privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar”.

II. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta S. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiată a cererii.

În motivare s-a arătat că au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile speciale ale art.62 – 63 din Legea nr.58/1934 raportat la Legea nr.85/2006.

S-a menţionat că, potrivit art.63 din Legea nr.58/1934 „în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la somaţia de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepţiunile de nulitatea titlului, potrivit dispoziţiunilor art.2, precum şi cele care nu sunt oprite de art.19″.

S-a precizat că instanţa de fond a considerat că girarea biletelor la ordin este o operaţiune subsumată operaţiunii de preluare a acţiunilor şi activelor debitoarei, strategie care a vizat limitarea intervenţiei organelor de cenzură prin deturnarea legii într-un scop nelegal.

S-a apreciat că această afirmaţie nu este susţinută de nici probă sau argumentare a instanţei de fond, aceasta însuşindu-şi punctul de vedere al reclamantei, fără a lua în considerare faptul că între debitoare şi S. a existat un contract de prestări servicii, depus de S. la dosarul cauzei, că serviciile au fost prestate de către aceasta din urmă, că operaţiunile derulate între părţi s-au realizat conform activităţii curente a ambelor societăţi şi că operaţiunile de garantare a plăţilor prin girarea de bilete la ordin este o operaţiune frecvent întâlnită în mediul de afaceri şi mai ales în construcţii.

S-a susţinut că, fără a exista nici măcar o probă sau argument logic, instanţa constată că scopul urmărit de ambele părţi a fost unul nelegal, urmărind deturnarea activelor şi acţiunilor debitoarei, instanţa constatând implicit şi reaua – credinţă a S.  .

S-a indicat că instanţa presupune o fraudă a ambelor părţi, cu ignorarea totală a faptului că buna – credinţă a S. este prezumată, această prezumţie nefiind răsturnată.

S-a învederat că în materie de bilete la ordin, legea aplicabilă este una specială faţă de Legea nr.85/2006, aspect de altfel confirmat şi de instanta de fond, biletele la ordin fiind suspuse unor reguli mai stricte în ceea ce priveşte acţiunile în anulare / desfiinţare a diferitelor operaţiuni cu biletele la ordin, deoarece prin eliberarea biletelor la ordin se creează un raport juridic independent, care este protejat prin lege pentru a nu se încălca securitatea raporturilor juridice. Or, în condiţiile în care anterior deschiderii procedurii debitoarei biletele la ordin au fost girate către S.  , această operaţiune naşte direct o relaţie emitent – posesor al biletelor la ordin, total independentă de relaţia S.  – debitoare sau patrimoniul debitoarei, relaţia născută din posesia biletului la ordin nefiind susceptibilă de anulare pe calea procedurilor prevăzute de Legea nr.85/2006.

S-a apreciat că o interpretare contrară ar aduce o gravă atingere raporturilor juridice născute din operaţiunile cu biletele la ordin, ceea ce nu este permis de legislaţia în vigoare.

S-a arătat că nu pot fi îmbrăţişate argumentele instanţei de fond în sensul că dispoziţiile Legii nr.85/2006 şi ale Codului de Procedură Civilă conferă alte căi de atac pentru anularea unui gir prevăzut de o lege specială, în condiţiile existenţei unor căi limitate de atac, prevăzute de lege.

S-a menţionat că, în condiţiile în care instanţa de fond consideră că ar exista o coniventă cu privire la emiterea şi girarea biletelor la ordin de F.  P.  C. SRL, reaua – credinţă ar trebui reţinută eventual între debitoare şi societatea care a emis biletele la ordin, întrucât S. a acţionat cu bună credinţă atunci când a acceptat girarea unor bilete la ordin, neavând cunoştinţă de dosarul de insolvenţă al debitoarei.

S-a precizat că nicio altă persoană în situaţia S. nu ar fi refuzat primirea unei garanţii pentru plata executării unor lucrări finalizate.

S-a concluzionat că prima instanţă ar fi trebuit să respingă ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată.

S-a mai susţinut că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit legea în ceea ce priveşte buna – credinţă a S.  SRL.

S-a învederat că, potrivit art.14 din Codul Civil, „Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri. Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară”.

S-a indicat că această regulă este de asemenea prevăzută şi de dispoziţiile art.85 al.3 din Legea nr.85/2006 în sensul că dacă ar fi îndeplinite condiţiile de la art.79 şi 80 din Legea nr.85/2006, prezumţia de fraudă în dauna creditorilor nu se extinde şi la terţii dobânditori, aceasta trebuind să fie dovedită. Or, instanţa de fond, contrar articolelor sus-menţionate, a reţinut în prezenta cauză reaua – credinţă a S. şi faptul că aceasta este prezumată a cunoaşte situaţia debitoarei din publicaţiile realizate în BPI.

În ceea ce priveşte obligaţia informării de către S. asupra evoluţiei debitoarei pe baza publicaţiilor din BPI, s-a afirmat că odată cu încasarea banilor de către S.  în baza introducerii în bancă a biletelor la ordin, raportul juridic dintre debitoare şi S.  a încetat.

S-a arătat că, pe lângă faptul că nicio dispoziţie legală, inclusiv Legea nr.85/2006, nu impune niciunei persoane de a se informa asupra contractanţilor săi, luarea la cunoştinţă de o procedură de insolvenţă se realizează prin notificarea creditorilor de către administratorul/lichidatorului judiciar, operaţiune care nu s-a realizat faţă de S.  .

S-a menţionat că S.  nici nu avea cum sau vreun motiv să se înscrie la masa credală a debitoarei, chiar dacă ar fi cunoscut dosarul de insolvenţă al acesteia, astfel cum susţine instanţa de fond, de vreme ce raportul juridic era deja încetat, ca urmare a încasării sumelor de bani datorate.

S-a mai adăugat că, dacă S.  s-ar fi înscris la masa credală a debitoarei, ar fi însemnat că aceasta este de rea-credinţă, fiind conştientă de insolvenţa debitoarei, de riscul girării biletelor la ordin şi de posibilitatea anulării acestora, fapt pe care S. nu l-a ştiut niciun moment.

S-a concluzionat că prezumţia de buna-credintă a S. nu a fost răsturnată, instanţa bazându-se pe alte simple presupuneri privind obligaţia de informare asupra debitoarei privind existenţa dosarelor împotriva acesteia, obligaţia de informare nefiiind prevăzută de niciun act normativ.

S-a precizat că, dacă debitoarea şi S. erau de rea-credinţă (de conivenţă) şi ar fi urmărit fraudarea creditorilor, atunci ar fi stabilit ca scadenţa obligaţiilor de plată să fie mult redusă, anterioară deschiderii procedurii, astfel încât să se evite efectele posibilei deschideri a procedurii insolvenţei. Prin această modalitate s-ar fi reuşit evitarea cel puţin a aplicării art.80 al.1 lit.f din Legea 85/2006.

S-a indicat că S. nu a avut cunoştinţă de existenţa vreunui dosar de insolvenţă al debitoarei sau de starea de insolvabilitate/insolvenţă a acesteia, dosarul de insolvenţă fiind pentru prima dată cunoscut de S. prin comunicarea precizărilor la cererea de chemare în judecată. Dacă aceste elemente erau cunoscute, în mod cert S. nu ar mai fi contractat, pentru a evita orice risc aferent insolvenţei, şi nicidecum nu ar fi acceptat ca plăţile să fie garantate prin bilete la ordin.

S-a afirmat că întreaga argumentare a instanţei de fond are la bază exclusiv faptele debitoarei (tergiversarea dosarului de insolvenţă, girarea biletelor la ordin, nepredarea actelor contabile etc), fără a exista nicio probă sau act normativ care să atragă reţinerea relei – credinţe a S.  .

S-a apreciat că afirmaţia instanţei că în temeiul art.46 din Legea insolvenţei nu interesează buna sau reaua – credinţă a părţilor este o afirmaţie uşor făcută întrucât buna-credinţă a S. îi dă dreptul acesteia de a solicita recuperarea sumelor de bani de la debitoare, buna sa credinţă dându-i dreptul de a solicita sumele de bani de la debitoare, în condiţiile în care, dacă aceasta a avut cunoştinţă de actele şi faptele care ar fi putut prejudicia creditorii atunci debitoarea va trebui sa achite despăgubirile şi faţă de S.  .

S-a susţinut că într-o altă interpretarea, prin senţinţa recurată, care retine în mod nelegal reau-credinţă a S. , se creează un prejudiciu în defavoarea acesteia fată de ceilalţi creditori care vor beneficia de sumele întoarse în patrimoniul aceleiaşi debitoare, S.  rămânând astfel cu lucrările efectuare şi neachitate.

S-a menţionat că, în condiţiile în care instanţa de fond afirmă că S. nu s-a înscris la masa credală şi prin urmare este decăzută din dreptul de a-şi mai valorifica dreptul de creanţă, reprezintă pronunţarea asupra unor lucruri care nu s-au solicitat şi în acelaşi timp o antepronunţare asupra cererii pe care S. o va face cu privire la restituirea sumelor de bani datorate de debitoare, ceea ce încalcă şi dispoziţiile art.304 pct.7 CPC, cuprinzând motive străine de obiectul cauzei – anularea unor acte.

S-a mai apreciat că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art.79 şi 80 din Legea nr.85/2006.

S-a precizat că operaţiunile a căror anulare s-a solicitat de către dator nu se încadrează în dispoziţiile art.79 şi art.80 al.1 lit.c şi f din Legea nr.85/2006, debitoarea nefiind obligată să-şi achite debitorii în ordinea vechimii creanţelor, nici înainte de data deschiderii procedurii şi nici după data deschiderii procedurii.

S-a afirmat că debitoarea nu a emis biletele la ordine în alt, iar plata datoriilor în ordinea vechimii acestora nu este prevăzută în niciun act normativ, indiferent de starea debitorului, în funcţiune sau stare de insolvenţă/faliment.

S-a arătat că înainte de deschiderii procedurii, nu există nicio dispoziţie legală care să impună plata datoriilor într-o anumită ordine, de altfel nici instanţa nu a motivat această argumentare.

S-a învederat că după deschiderea procedurii, creditorii chirografari sunt plătiţi proporţional cu creanţele lor şi ordinea de preferinţă, şi nu în ordinea vechimii lor, astfel încât argumentarea instanţei referitoare la vechimea creanţelor nu se susţine.

S-a mai susţinut că argumentele instanţei în sensul că existau creditori care deţineau titluri executorii şi care nu au fost achitaţi nu produc niciun efect asupra plăţii creanţelor celorlalţi creditori nici înainte şi nici după data deschiderii procedurii.

S-a indicat că titlul executoriu reprezintă un avantaj pentru creditorii care îl deţin, permiţând acestora înainte de deschiderii procedurii să purceadă la executarea creanţei pe care o deţin, debitorul nefiind obligat legal de a prioritiza plata anumitor creditori, după data deschiderii procedurii, singurul beneficiu al acestor creditori fiind acela că aceştia nu vor mai avea o creanţă verificată de administratorul/lichidatorul judiciar.

S-a învederat că nici existenţa unei relaţii a semnatarului biletelor la ordin atât cu debitoarea cât şi cu societatea emitentă a biletelor la ordin nu a fost cunoscută de către S.  , instanţa netrebuind să reţină acesta argumentare în defavoarea S.  , ci eventual în defavoarea debitoarei şi a emitentului biletelor la ordin.

S-a susţinut că operaţiunile desfăşurate între S. şi debitoare s-au încadrat în condiţiile unei activităţi curente, obişnuite a ambelor părţi.

S-a indicat că prin art.82 din Legea nr.85/2006 legiuitorul a exceptat de la cererile în anularea transferurilor acele transferuri care se circumscriu activităţii curente a debitoarei.

S-a învederat că din Raportul Lichidatorului publicat în BPI 15095/25.08.2014 rezultă că activitatea preponderentă a debitoarei constă în lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

S-a apreciat că, respectând obiectul său de activitate, debitoarea a contract serviciile de specialitate ale S.  , constând în P. are, execuţie şi montare trepte, balustrade, panouri scări în cadrul clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale în cadrul cărora debitoarea realiza lucrări de construcţii. Drept urmare, chiar dacă girarea biletelor la ordin ar putea fi considerată de instanţa de judecată un act/transfer/plată realizată de debitoare, trebuie observat faptul că această operaţiune s-a realizat de debitoare în cursul desfăşurării normale a activităţii sale curente, ceea ce exclude această operaţiune de la posibilitatea anulării ei, în oricare din cazurile invocate de lichidator.

S-a adăugat că nu trebuie ignorat totuşi faptul că biletele la ordin au fost girate cu titlu de garanţie în favoarea S.  , deci nu s-a realizat un transfer, act sau plată către S.  , această girare creând un raport juridic independent de raportul iniţial S. – debitoare, direct între S. şi cel care a emis biletele la ordin, fără nicio repercusiune asupra patrimoniului debitoarei care a beneficiat de lucrările şi bunurile transferate şi a încasat probabil sumele de bani pentru lucrările realizate şi bunurile transferate de S. de la beneficiarul final al lucrărilor. Deci prin lucrările executate, S. a realizat o plus valoare patrimoniului debitoarei.

S-a mai afirmat că au fost aplicate şi interpretate greşit condiţiile prevăzute la art.79 din Legea nr.85/2006.

S-a menţionat că operaţiunea de girare a biletelor la ordin în favoarea S. reprezintă pentru debitoare o acţiune realizată în desfăşurarea normală a activităţii curente: garantarea plăţii unor lucrări de construcţii la clădirile rezidenţiale, în cadrul cărora şi-a adus aportul şi S. prin montarea de scări, trepte, balustrade etc. Această operaţiune de garantare a plăţilor prin girarea biletelor la ordin este o uzanţă în lumea profesioniştilor, mai ales în activitatea de construcţii, beneficiarii finali ai lucrărilor garantând prin gir obligaţiile de plată ale antreprenorului către subantreprenorii care realizează lucrările respective.

S-a precizat că această operaţiune nu este una suspectă, pe de o parte stingându-se obligaţiile debitoarei faţă de S.  , pe de altă parte creându-se un raport total independent între S. şi emiţătorul biletelor la ordin. Mai mult, debitoarei i s-a creat o plus valoare – lucrările executate şi în final un beneficiu rezultat din plata de către beneficiarul lucrărilor către debitoare a contravalorii lucrărilor executate.

S-a învederat că biletele la ordin reprezintă titluri de credit independente de relaţiile comerciale care au dus la emiterea şi predarea lor, biletul la ordin fiind un act juridic abstract detaşat de elementul cauză, care încorporează operaţiuni juridice a căror executare nu mai presupune o analiză a cauzei actului juridic. Or, operaţiunea de garantare a plăţilor, fiind realizată anterior datei deschiderii procedurii insolvenţei nu reprezintă un act anulabil în condiţiile normale de desfăşurare a activităţii curente a debitoarei şi a S.  , mai ales în condiţiile în care S. şi-a realizat integral obligaţiile datorate debitoarei.

S-a susţinut că art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006 nu este aplicabil în cauză.

S-a apreciat că instanţa de judecată nu a argumentat logic că S. şi/sau debitoarea au urmărit sustragerea bunurilor debitoarei de la urmărirea celorlalţi creditori sau lezarea drepturilor acestora, întrucât prin gir se constituie în favoarea S. o garanţie care afectează patrimoniul unei terţe persoane, fără nicio legătură cu patrimoniul debitoarei.

S-a indicat că nici afirmaţiile instanţei, în sensul că S. împreună cu debitoarea ar fi eludat legea nu se susţin întrucât argumentarea de către instanţă că atât deschiderea procedurii debitoarei şi nepredarea actelor de către debitoare nu poate constitui un temei al conivenţei S.  , întrucât faptele reclamate aparţin în integralitate debitoarei, S. nefiind notificată asupra deschiderii procedurii şi neavând cunoştinţă în niciun caz de nedepunerea actelor contabile de către reprezentanţii societăţii.

S-a învederat că nu girul a reprezentat plata către S. şi introducerea biletelor la ordin în bancă a stins raportul juridic, ca urmare a neachitării creanţei de către debitoare, prin încasarea sumelor cu care s-a garantat plata prin girul biletelor la ordin. In niciun caz nu se poate reţine reaua credinţă a S. în sensul că aceasta a cunoscut efectele girului acordat, în primul rând, deschiderea procedurii a fost ulterioară girului acordat, or, în condiţiile în care S. ar fi cunoscut starea de insolvenţă a debitoarei, ar fi solicitat plata pe loc sau o altă modalitate de efectuare a plăţii, care să fie lipsită de orice risc.

S-a argumentat că, întrucât cel puţin nu s-a făcut dovada relei – credinţe a S.  , acest articol de lege este inoperant.

S-a precizat că nu sunt îndeplinite condiţiile art.80 al.1 lit.d şi lit.e din Legea nr.85/2006.

S-a afirmat că art.80 lit.d are în vedere acte de transfer de proprietate (înstrăinarea de bunuri mobile sau imobile corporale etc.), or, prin girarea unor bilete la ordin nu s-a transferat în patrimoniul S. un drept de proprietate, ci doar o garanţie simplă de achitare a sumelor datorate de debitoare.

S-a mai arătat că un al doilea argument că prin acest gir nu s-a constituit o garanţie reală în patrimoniul S. constă în faptul că aceasta din urmă nu a fost garantată cu bunuri compatibile gajării, bilete la ordin fiind simple garanţii, fără a conferi drepturi asupra patrimoniului debitoarei sau a emitentului biletelor la ordin.

S-a adăugat că S. nu avea cum să ghicească că în două săptămâni se va deschide procedura împotriva debitoarei, aceasta neavând cunoştinţă de dosarul de deschidere a insolvenţei.

S-a susţinut că nu se poate afirma fără vreun dubiu rezonabil că S. nu ar fi încasat aceeaşi sumă de bani în procedura de faliment a debitoarei întrucât trebuie avut în vedere că, în conformitate chiar cu cele declarate de lichidator prin precizările la cererea de chemare în judecată, creanţele deţinute de debitoare împotriva propriilor debitori se ridică la suma de 3.376.766,41 lei. Prin Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, publicat în BPI nr.15095/25.08.2014, debitoarea înregistra creanţe în cuantum de 5.932.993 lei, iar conform ultimelor tabele ale creditorilor, sumele cu care aceştia s-au înscris la masa credală sunt de cca. 1.134.000 lei, din această sumă creanţa ANAF (cca. 484.000 lei), parte a masei credale, fiind înscrisă sub rezerva dovedirii creanţei.

S-a arătat că la un simplu calcul aritmetic, debitoarea are de încasat sume de cel puţin 5 ori mai mari decât masa credală a acesteia, ceea ce se circumscrie unui dubiu rezonabil că S. ar fi încasat sume mai mici în procedura de faliment a debitoarei. Mai mult decât atât, debitoarea deţine şi bunuri în patrimoniu, care se pot valorifica şi pot stinge datoriile înregistrate.

S-a susţinut că debitoarea nu a realizat plăţi anticipate pentru a fi incidente dispoziţiile art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006.

S-a învederat că operaţiunea de girare a biletelor la ordin către S. nu reprezintă o plată anticipată a datoriilor către aceasta, ci doar o simplă operaţiune de garantare a plăţii, neinterzisă de lege.

S-a indicat că nici afirmaţia instanţei de fond, în sensul că girarea s-a realizat cu acordul S. în scopul încasării anticipate a sumelor în detrimentul altor creditori, care aveau dosare pe portalul instanţelor, deci cunoscute public, nu se susţine. Pe de o parte, S. neavând nicio obligaţie legală de a verifica portalul, privind alţi creditori ai debitoarei, pe de altă parte girarea unor bilete la ordin este un act unilateral al debitoarei, neimplicând în niciun caz acordul S.  , care bineînţeles ca oricare alt creditor diligent ar fi acceptat orice garanţie suplimentară pentru achitarea sumelor datorate de debitoare, în niciun caz acceptarea girului neputând fi calificat ca o înţelegere în dauna celorlalţi creditori.

S-a adăugat că factura fiscală 7082/06.09.2013 este scadentă anterior datei deschiderii procedurii, în data de 21.10.2013, deci cu mult înainte de deschiderea procedurii (15.11.2013), ceea ce atrage valabilitatea perfectă a girurilor realizate, această factură nefiind plătită anticipat în oricare interpretare a legii. Chiar dacă s-ar interpreta că girul realizat asupra BO UGBI3BB 0436641 emis la data de 21.10.2013 de F.  P.  C. SRL reprezintă o plată, trebuie observat faptul că aceasta este o plată valabilă, pentru o factură scadentă anterior deschiderii procedurii, ceea ce atrage valabilitatea operaţiunii realizate, conform argumentelor instanţei de fond care reţine că girul efectuat reprezintă în fapt o plată, cu ignorarea faptului că girul este diferit de plata ca reglementare juridică.

S-a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art.46 din Legea nr.85/2006 întrucât, indiferent de operaţiunile contabile realizate de către debitoare, ulterior datei deschiderii procedurii nu s-a realizat nicio plată de către debitoare în contul S.  , plăţile fiind realizate de către terţe persoane, emiţătoare a biletelor la ordin, deci nu există plăţi ale debitoarei care să fie supuse anulării.

S-a mai afirmat că, în dovedirea plăţilor realizate de debitoare, s-au depus de lichidator o serie de listări din conturile contabile ale debitoarei, fără a putea verifica dacă acestea reprezintă realitatea din contabilitatea debitoarei, acestea nefiind însuşite de nimeni prin semnătură şi ştampilă. Mai mult, nu a existat nicio plată de către debitoarea, înregistrarea contabilă nu putea să prevadă decât stingerea în contabilitate a unei obligaţii faţă de S.  , ceea ce coroborat cu realizarea lucrărilor de către S. reflectă lipsa oricărui prejudiciu a debitoarei şi implicit a creditorilor.

Referitor la dobânzile penalizatoare, s-a apreciat că acestea nu sunt datorate de S.  .

S-a arătat că instanţa de fond îşi argumentează obligarea S. la plata dobânzilor penalizatoare pe faptul că S. a fost notificată atât cu privire la data deschiderii procedurii, cât şi cu privire la obligaţia de a restitui sumele de bani în patrimoniul debitoarei. Or, S. nu a fost înştiinţată nici asupra datei deschiderii proceduri şi nici asupra obligaţiei de a restitui sumele în patrimoniul debitoarei, neexistând nicio dovadă în acest sens.

S-a învederat că orice act de procedură se comunică conform Codului de procedură civilă, S. neprimind nicio înştiinţare în acest sens.

S-a menţionat că S. nu a ştiut nici de dosarul de insolvenţă, din punctul acesteia de vedere prin girarea unor bilete la ordin, având garanţia achitării sumelor datorate, nu a mai urmărit starea debitoarei. Dacă nu ar fi putut executa biletele la ordin, probabil că ar fi solicitat banii de la debitoare prin înscrierea la masa credală.

S-a concluzionat că, chiar dacă operaţiunile invocate de instanţă s-ar anula irevocabil, S. nu poate fi obligată la plata unor dobânzi pentru sume încasate cu bună credinţă în exercitarea normală a activităţii curente a debitoarei şi a sa. Dobânzile de întârziere reprezintă o sancţiune pentru îndeplinirea obligaţiei cu întârziere, or, S. abia la data comunicării precizărilor la cererea de chemare în judecată a fost înştiinţată de pretinsa obligaţie de restituire a unor sume de bani, motiv pentru care nu poate fi obligat pentru trecut la plata dobânzilor de întârziere.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.299 şi urm. Cpc de la 1865, art.46, art.79 din Legea nr.85/2006.

III. La data de 17.06.2015, prin Serviciul Registratură, intimatul – reclamant CII B – I R R lichidator judiciar al debitoarei E. B & D SRL a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat şi obligarea recurentei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că prin Sentinta civila nr.3403/15.11.2013 pronuntata de Tribunalul Ilfov – Secţia Civila in dosarul nr.2125/93/2012 a fost deschisa procedura generala a insolventei a debitoarei E. B & D SRL.

S-a învederat că procedura generala a insolventei a debitoarei E. B & D SRL a fost deschisa la cererea L.  SRL, cerere formulata la data de 20.09.2012.

S-a susţinut că prin demersurile efectuate anterior datei de 20.09.2012 si in cadrul litigiului, debitoarea a intarziat momentul deschiderii procedurii insolventei, astfel ca aceasta a fost deschisa abia la data de 15.11.2013.

S-a indicat că la data de de 18.11.2013, debitoarei i-au fost aduse la cunostinta in mod expres dispoziţiile art.46 şi urm. din Legea nr.85/2006 şi i-au fost solicitate documentele si informaţiile necesare pana la data de 25.11.2013.

S-a arătat că notificarea privind deschiderea procedurii de insolventa a fost publicata in BPI nr.20/02.12.2013.

S-a menţionat că dupa deschiderea procedurii de insolventa, debitoarea a refuzat sa puna la dispoziţia administratorului judiciar documentele societăţii, remiterea parţiala a acestora fiind efectuata incepand cu luna iunie 2014, dupa deschiderea procedurii de faliment si in contextul în care societatea era supusa unui control de la ANAF.

S-a învederat că de la deschiderea procedurii pana in prezent, debitoarea nu a solicitat si nu a obtinut din partea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar avizarea sau acordul cu privire la operaţiunile efectuate.

S-a indicat că, potrivit art.79 si art.80 al.1 lit.c si f din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar poate introduce la judecătorul – sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor partilor implicate de a sustrage bunuri de la urmarirea de către creditori sau de a leza in orice fel drepturile, precum si a plaţilor anticipate a datoriilor efectuate in cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii, daca scadenta lor fusese stabilita la o data ulterioara deschiderii procedurii.

S-a susţinut că în categoria textelor mentionate mai sus se incadreaza si actele a căror anulare s-a solicitat prin cererea de chemare in judecata, cum în mod corect a retinut si instanta de fond.

S-a arătat că din verificarea documentelor depuse de societate s-a constatat ca debitoarea a beneficiat, incepand cu data de 21.10.2013, de mai multe bilete la ordin in baza carora era indreptatita sa primeasca diverse sume de bani. Aceste bilete la ordin deveneau scadente dupa data de 15.11.2013, data deschiderii procedurii de insolventa.

S-a menţionat că în balanţa intocmita de societate la data de 15.11.2013 societatea inregistra in contul 413 – „efecte de primit” un sold de 3.376.766,41 lei. Astfel, la data deschiderii procedurii, debitoarea avea de incasat de la debitorii sai suma de 3.376.766,41 lei, pentru care debitorii emisesera instrumente de garantare a plaţii (bilete la ordin) pe care E. B & D SRL trebuia sa le incaseze, iar din sumele incasate sa isi achite datoriile, in ordinea vechimii lor.

S-a învederat că, deşi din anul 2012 debitoarea inregistra debite neachitate către creditorii ale căror creanţe sunt inscrise in tabelul de creanţe, aceasta a ignorat existenta acestor creanţe anterioare si a girat biletele la ordin către alti credtori noi, cum este si cazul recurentei – parate. Niciuna dintre sumele care fac obiectul biletelor la ordin nu a fost afectata achitarii creanţelor inscrise la masa credala.

S-a susţinut că debitoarea avea obligaţia de a achita datoriile in ordinea vechimii lor, insa, desi cererea de deschidere a procedurii era introdusa cu mai mult de un an inainte, debitoarea nu a efectuat plata sumelor datorate către creditorii ale căror creanţe aveau prioritate si a căror neacoperire a dus la deschiderea procedurii de faliment.

S-a mai precizat că, desi existau creanţe constatate prin hotarari executorii, hotarari prin care debitoarea era obligata la plata datoriilor către creditori, publicate pe portalul instantelor de judecata, deci cunoscute public, debitoarea de comun acord cu recurenta- parata a efectuat plaţi anticipate către alt creditor decât cei care aveau drepturile conferite de un titlu executoriu.

S-a indicat că scopul acestei operaţiuni frauduloase a fost acela de a favoriza noii creditori si de a pune creditorii ale căror creanţe erau anterioare in imposibilitatea de a-si recupera creanţele in procedura concursuala prin ocolirea procedurii legale de incasare a sumelor de bani in contul de lichidare si de distribuire a sumelor in cadrul procedurii colective.

S-a învederat că prin metoda aplicata de recurenta – parata si parata – debitor au fost sustrase sume de bani de la urmarirea creditorilor indreptatiti, deoarece nicio suma din cele ce faceau obiectul biletelor la ordin nu a fost incasata in contul de lichidare.

S-a menţionat că din situatia de fapt si argumentele prezentate de recurenta – parata reiese ca anterior deschiderii procedurii au fost girate in favoarea sa bilete la ordin pentru garantarea plaţii unor facturi, dintre care una avea scadenta anterior deschiderii procedurii (factura 7082/06.09.2013 pentru suma de 25.274,15 lei) si trei aveau scadente dupa aceasta data (facturile 7153/17.10.2013 pentru suma de 42.421,8 lei, factura 7145/17.10.2013 in valoare de 889,41 lei si factura 7188/04.11.2013 pentru suma de 18.356,57 lei), facturi pentru care plata s-a convenit a fi facuta cu bilete la ordin in termen de 45 zile de la emitere. Ultimele trei facturi deveneau scadente la 02.12.2014 respectiv la 19.12.2013.

S-a arătat că în vederea efectuării plaţii au fost girate de parata – debitoare in favoarea recurentei – parate bilete la ordin emise de F.  P.  C. SRL, reprezentata legal la incheierea contractului cu E. B&D.  SRL prin K.F., care era si angajat al aceleiaşi E.  B&D.  SRL.

S-a indicat că biletele la ordin aveau scadente la datele de 20.12.2013, 17.01.2014, 12.02.2014 si 21.05.2014, date la care au fost efectuate plăţile (cu excepţia ultimului, pentru care a fost efectuata plata in data de 09.05.2014).

S-a precizat că anexat intampinarii depuse in fata instantei de fond recurenta – parata a comunicat si o copie simpla a unui contract numerotat 58/10.07.2013, contract care nu se regaseste in documentele predate de debitoare.

S-a învederat că recurenta – parata susţine, pe de o parte, ca biletele au fost girate cu titlu de garanţie aceasta neafectand patrimoniul falitei, dar, totodata, la data girului s-ar fi născut o relaţie directa intre aceasta si emitent prin care i-ar fi fost transmise toate drepturile asupra emitentului si au fost stinse obligaţiile debitoarei fata de S.  .

S-a susţinut că recurenta – parata a incasat (la datele de 20.12.2013, 17.01.2014, 12.02.2014 si 09.05.2014) ulterior deschiderii procedurii (15.11.2013), ulterior primirii de către parata – debitor a notificării privind deschiderea procedurii (18.11.2013) si ulterior publicării notificării privind deschiderea procedurii in BPI (02.12.2013) sumele prevăzute in biletele la ordin, pentru care nu a depus cerere de admitere a creanţei si a fost decăzută din orice drept asupra debitoarei.

S-a indicat că plăţile dispuse prin biletele la ordin au fost operate contabil la datele de 20.12.2013, 17.01.2014, 12.02.2014 si 09.05.2014, ulterior deschiderii procedurii (15.11.2013),ceea ce incadreaza operaţiunile in categoria actelor pentru care era necesar acordul administratorului judiciar sau autorizarea îudecatorului sindic, acord care nu a fost niciodata solicitat si in consecinţa niciodata acordat.

S-a arătat că, aşa cum a retinut si instanta de fond, prin operaţiunile a căror anulare s-a solicitat, debitoarea a plătit anticipat datorii a căror scadenta a fost stabilita la o data ulterioara deschiderii procedurii.

S-a reiterat că, potrivit art.46 din Legea nr.85/2006, sunt nule toate actele, operaţiunile si plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii fara acordul administratorului judiciar sau fara autorizarea judecătorului sindic. In consecinţa, plăţile operate si operarea acestora in contabilitate sunt nule.

S-a arătat că emitentul biletelor la ordin a fost F. P. C. SRL, reprezentata legal la încheierea contractului prin K.F., care era si angajat al E. B&D.  SRL, astfel că nu se poate susţine ca emitentul biletului nu avea cunostinta despre nelegalitatea plaţii.

S-a apreciat că debitorul si emitentul biletului la ordin aveau cunostinta despre deschiderea procedurii si despre condiţiile in care se putea efectua o plata valabilă, mai precis cu respectarea dispoziţiilor art.46 din Legea nr.85/2006, insa cu toate acestea au preferat sa faca abstractie de prevederile actului normativ si sa eludeze legea.

S-a afirmat că, în situaţia în care debitoarea nu ar fi girat biletele la ordin, ea ar fi incasat, nu mai devreme de scadenta biletelor la ordin, suma ce facea obiectul acestora, care ar fi fost distribuită conform Legii nr.85/2006.

S-a mai adăugat că operaţiunea se incadreaza in prevederile art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006, suma pe care recurenta-parata ar fi putut sa o obtina in faliment, prin raportare la patrimoniul declarat de către debitoare si calitatea de creditor chirografar care intra in concurs cu ceilalţi creditori chirografari (compus din cantar marca OSC 5T, nivela optica Sokkia, centrala electrica 28 KW, pickamer GBH 11 DE, ciocan rotopercutor, laptop Dell N7110 i5 2430M, laptop Dell XPS17, laptop Dell N5119, laptop Toshiba portege, elemente care nu se ridica la valoarea totala a creanţelor inscrise in tabelul de creanţe), fiind in mod evident mai mica decât valoarea transferului efectuat.

S-a susţinut că în mod corect instanta de fond a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii.

S-a apreciat că instanta de fond in mod corect a considerat că fiind admisibila cererea de chemare in judecata motivat de faptul ca Legea nr.58/1934 stipuleaza o cale de atac specifica deschisa doar debitorului cambial, insa, aceasta nu inseamna că, celor interesati sau vatamati, le este interzisa orice posibilitate de aparare a intereselor lor, ci urmeaza a se aplica atat dispoziţiile Legii speciale nr.85/2006, cât si norma generala, respectiv Codul de procedura civila.

S-a arătat că, potrivit art.16 din Legea nr.58/1934, prin gir s-au trasmis drepturile izvorand din titlu – bilet la ordin, insa, in cazul debitoarei, girul constituie plata anticipata si discriminatorie in raport cu ceilalţi creditori, către giratar (recurenta-parata), iar, cu atat mai mult, daca plata era scadenta dupa data deschiderii procedurii, este sanctionata in mod expres de dispozitiiile art.80 al.1 lit f din Legea nr.85/2006, cu nulitatea.

S-a precizat că in mod corect retine instanta de fond ca existenta instrumentului de garantare/plata este reglementata de prevederile privind cambia si biletul la ordin, insa acţiunea intemeiata pe dispoziţiile Legii nr.85/2006 este reglemenatat de o lege speciala, chiar legea privind procedura insolventei. Imposibilitatea anularii girului prevăzută de Legea nr.58/1934 priveşte girul care nu a fost dat pentru fraudarea creditorilor.

S-a învederat că jurisprudenta recenta a retinut ca : “Este adevarat ca potrivit dispoziţiilor art.16 din Legea nr.58/1934 prin gir s-au transmis drepturile izvorand din titlu – bilet la ordin, insa in cazul debitoarei girul constituie plata anticipata către giratar, iar imprejurarea ca plata era scadenta dupa data deschiderii procedurii, este sanctionata in mod expres de dispoziţiile art. 80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006, cu nulitatea” (Sentinta civila din 10.08.2010 pronuntata de Tribunalul Buzău, publicata pe site-ul portal.just.ro).

S-a menţionat că existenta instrumentului de garantare/plata este reglementata de prevederile legii privind cambia si biletul la ordin, insa acţiunea întemeiata pe dispoziţiile Legii nr.85/2006 este reglementata de o lege speciala, care de data aceasta este chiar legea privind procedura insolventei.

S-a indicat că instanţa de fond a retinut in mod corect faptul ca in cauza supusa judecaţii girul a fost fondat pe o cauza ilicita, dat pentru fraudarea creditorilor, fapt ce reiese din operaţiunile desfasurate de debitoare in perioada premergătoare si ulterioara deschiderii procedurii, operaţiuni constând in stornarea facturilor primite si restituirea de bunuri către creditorii care ar fi trebuit sa-si valorifice drepturile in cadrul procedurii de insolventa si girarea preferenţiala către unii creditori a biletelor la ordin primite de la societatile controlate sau in care acţionau aceleaşi persoane care au desfasurat activitatea si in cadrul debitoarei.

S-a arătat că, prin incasarea biletelor la ordin de către recurenta – parata dupa deschiderea procedurii debitoarei, coroborata cu depunerea documentelor contabile de către debitoare doar dupa operarea tuturor biletelor la ordin, se probeaza chiar manifestarea deciziei comune de eludare initata anterior datei de 15.11.2013. Frauda creditorilor devine cu atat mai evidenta cu cat recurenta – parata recunoaşte ca anterior cu numai doua saptamani deschiderii procedurii creanţa sa a devenit dintr-o creanţa chirografara, o creanţa garantata. Or, dupa cum in mod corect retine si instanta de fond, conform dispoziţiilor art.80 din Legea nr.85/2006 sunt anulabile chiar acele operaţiuni prin care au fost constituite ori perfectate garanţii reale pentru o creanţa care era chirografara, efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

In ce priveşte modalitatea prin care sumele de bani au fost virate direct in contul recurentei – parate din contul emitentului biletului la ordin, s-a învederat că instanta de fond a constatat in mod corect ca tocmai aceasta a fost modalitatea prin care recurenta – parata si parata-debitoare au prejudiciat creditorii. Astfel, instanta de fond in mod corect a retinut ca plata directa a sumelor de la tertii emitenti a biletelor la ordin către beneficiarul girului, efectuata dupa data deschiderii procedurii, constituie o plata si operaţiune care intra sub incidenţa art.46 din Legea nr.85/2006, pentru care este incidenţa nulitatea.

S-a menţionat că prin Decizia Curţii de Apel Ploieşti nr.1335/15.09.2010 intr-o speţa similara s-a decis ca plata directa a sumelor de la tertii emitenti a biletelor la ordin către beneficiarul girului, efectuata dupa data deschiderii procedurii, constituie o plata si operaţiune care intra sub incidenţa art.46 din Legea nr.85/2006, pentru care este incidenţa nulitatea (publicata pe site-ul portal.just.ro). Intrând sub incidenţa dispozitilor art.46 si urm. din Legea nr.85/2006, buna sau reaua credinţa a participanţilor la operaţiune este irelevanta, nulitatea absoluta a actului neputand fi acoperita.

S-a precizat că, potrivit art.46 din Legea nr.85/2006 :

– al.1 – In afara de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operaţiunile si plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.

– al.2 – Debitorul si/ sau, dupa caz, adminsitratorul judiciar sunt obligaţi sa intocmeasca si sa păstreze o lista cuprinzând toate incasarile, plăţile si compensările efectuate dupa deschiderea procedurii, cu precizarea naturii valorii acestora si a datelor de identificare a cocontractanilor.

S-a indicat că, potrivit dipsozitiilor art.49 din Legea nr.85/2006 :

-al.1 – Pe perioada de observaţie, debtitorul va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate efectua plaţi către creditorii cunoscuţi, care se incadreaza in condiţiile obişnuite de exercitare a activitatii curente, dupa cum urmeaza :

sub supravegherea administratorului judiciar, daca debitorul a făcut o cerere de reorganizare, in sensul art. 28 alin. 1 Ut. h, si nu i-a fost ridicat dreptul de administrare

sub conducerea administratorului judiciar, daca debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

-al.2 – Actele, operaţiunile si plăţile care depasesc condiţiile menţionate la alin.(1) vor putea fi autorizate in exercitarea atribuţiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o şedinţa a comitetului creditorilor in vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, in termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia.

-al.3 – In cazul propunerilor de instrainare a bunurilor din averea debitorului grevate de garanţii, se va tine seama de prevederile art. 39 referitoare la acordarea unei protectii corespunzătoare creanţei garantate.

S-a apreciat că din prevederile legale mentioante mai sus reiese faptul ca plăţile se fac sub supravegherea administratorului judiciar, daca debitorul a făcut o cerere de reorganizare, in sensul art.28 al.1 lit.h), si nu i-a fost ridicat dreptul de administrare sau sub conducerea administratorului judiciar, daca debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. Având in vedere faptul ca debitoarea din prezenta cauza nu a făcut o cerere de reorganizare plăţile efectuate de către aceasta trebuiau făcute sub supravegherea adminsitarorului judiciar.

S-a învederat că debitoarea nu i-a adus la cunostinta administratorului judiciar plăţile efectuate pentru ca acesta sa-si poata exercita obligaţia de supraveghere in mod efectiv.

S-a apreciat că în mod corect a retinut instanţa de fond că nu se impune o coniventa intre creditorul beneficiar si reprezentanţii debitoarei, ci pur si simplu, atata timp cat din culpa doar a debitoarei platitoare (prin reprezentanţii statutari) nu s-a asigurat dreptul si obligaţia de supraveghere a administartorului judiciar, nu s-a întocmit o lista cu aceste plaţi si nu a fost pusa la dispoziţia administratorului judiciar, rezultă că plata nu se incadreaza in condiţiile dispoziţiilor art.49, fiind efectuata fara supravegherea administatorului judiciar si pe cale de consecinţa este afectata de nulitate absolută potrivit dispoziţiilor art.46 din Legea nr.85/2006.

S-a mai adăugat că sentinţa recurata este temeinica si legala si in ceea ce priveşte capatul de cerere privind obligarea recurentei-parate la plata dobânzilor le aferente debitului principal. Astfel, instanta de fond a retinut in mod corect ca in cazul executării cu intarziere a obligaţiei de plata a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele – interese sub forma dobânzii legale se datoreaza, fara a se face dovada unui prejudiciu si fara ca principiul repararii integrale a prejudiciului sa poata fi nesocotit.

S-a susţinut că, având in vedere dispoziţiile art.1531 al.1, al.2 teza intai si art.1.535 al.1 din Codul Civil, care consacra principiul repararii integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii de către debitor a obligaţiei, conform caruia prejudiciul cuprinde atat derea efectiv suferita de creditor (damnum emergens), cat si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), instanta de fond in mod corect a dispus obligarea recurentei – pârâte la plata dobânzilor legale aferente debitului principal.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.205 şi urm. NCPC.

IV. În faza recursului nu s-au administrat probe noi.

V. Analizând recursul declarat, raportat la dispoziţiile art. 304 şi 3041 Cod procedură civilă de la 1865, Curtea reţine următoarele:

1). Trebuie observat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă de la 1865 şi ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară modificării prin Legea nr.76/2012.

Astfel, potrivit art.3 al.1 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia.

Totodată, art.3 al.2 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, (…..) înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată.

Din interpretarea dispoziţiilor Legii nr.85/2006 rezultă că orice cerere de anulare a transferurilor de drepturi patrimoniale / constatare a nulităţii plăţilor reprezintă o cerere aferentă procedurii insolvenţei şi are natura juridică a unei cereri incidentale.

În aceste condiţii, cererea de anulare a transferurilor de drepturi patrimoniale / constatare a nulităţii plăţilor urmează acelaşi regim juridic ca şi cererea de deschidere a procedurii insolvenţei.

În cauză, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost formulată la data de 20.09.2012, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă şi a Legii nr.76/2012 (15.02.2013).

Prin urmare, în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă de la 1865 şi ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară modificării prin Legea nr.76/2012, conform art.3 al.2 din Legea nr.72/2012.

2). Nu este întemeiat motivul de recurs referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art.62 – 63 din Legea nr.58/1934 raportat la Legea nr.85/2006.

În primul rând, contrar opiniei recurentei – pârâte, Curtea apreciază că în prezenta cauză legea specială nu este Legea nr.58/1934, ci Legea nr.85/2006.

Trebuie observat că toate aspectele legate de procedura insolvenţei unui debitor sunt reglementate de Legea nr.85/2006 şi nu de Legea nr.58/1934.

Prin urmare, atunci când se pune problema verificării / analizei unor operaţiuni / acte / plăţi efectuate de un debitor aflat în insolvenţă se aplică cu prioritate Legea nr.85/2006.

În al doilea rând, dispoziţiile art.62 – 63 din Legea nr.58/1934 reglementează doar procesele cambiale pornite, fie cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la somaţia la executare.

Doar în cadrul acestui tip de litigii debitorul nu poate opune posesorului biletului la ordin decât excepţiile referitoare la nulitatea titlului, potrivit dispoziţiilor art.2, precum şi cele care nu sunt oprite de art.19, aşa cum prevede art.63 din Legea nr.58/1934.

Însă, în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art.62 – 63 din Legea nr.58/1934 întrucât nu avem de a face cu un proces cambial (acţiune cambială sau opoziţie la executare), ci este vorba de o acţiune specifică procedurii insolvenţei, întemeiată pe art.46 şi art.79 – 80 din Legea nr.85/2006.

Legiuitorul a reglementat anumite acţiuni în anularea unor acte / transferuri de drepturi patrimoniale / în constatarea nulităţii unor plăţi, care pot fi exercitate în cazul în care debitorul care a efectuat aceste operaţiuni se află în procedura de insolvenţă.

Nu există nicio prevedere în Legea nr.85/2006 din care să rezulte că legiuitorul ar fi dorit ca anumitor operaţiuni / acte (girul unor bilete la ordin) / plăţi efectuate de un debitor în insolvenţă să nu li se aplice dispoziţiile art.46 şi art.79 – 80 din Legea nr.85/2006.

Mai mult, nici în Legea nr.58/1934 nu există vreo prevede care să stabilească că nu pot fi reglementate şi exercitate alte tipuri de acţiuni cu privire la biletele la ordin decât cele stipulate în art.62 – 63 din Legea nr.58/1934.

Prin urmare, pe lângă procesele cambiale reglementate de Legea nr.58/1934, în cazul unui debitor aflat în procedura de insolvenţa, legiuitorul a reglementat prin art.46 şi art.79 – 80 din Legea nr.85/2006 şi alte acţiuni prin care se poate solicita anularea / nulitatea unor operaţiuni / acte / plăţi efectuate de debitorul aflat în insolvenţă.

În al treilea rând, acţiunea care formează obiectul prezentei cauze nu vizează relaţia dintre emitentul biletelor la ordin şi giratar (recurenta – pârâtă), ci girul dat de debitoarea E. B & D SRL (girant) în favoarea recurentei – pârâte S. SRL (giratar) şi operarea contabilă a unor plăţi de către debitoare.

Girul este o operaţiune juridică distinctă de raportul juridic autonom care se naşte între emitentul biletului la ordin şi posesorul acestuia ca urmare a girului (giratar).

În al patrulea rând, este corectă susţinerea recurentei – pârâte potrivit căreia nu există nicio probă din care să reiasă, aşa cum a reţinut prima instanţă, că girarea biletelor la ordin este o  operaţiune subsumată scopului mediat de preluare a activelor şi acţiunilor debitoarei, potrivit unei strategii care a vizat limitarea intervenţiei organelor de cenzură prin deturnarea legii într-un scop nelegal.

În consecinţă, nu este întemeiat motivul de apel referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art.62 – 63 din Legea nr.58/1934 raportat la Legea nr.85/2006.

3). Este întemeiat motivul de recurs referitor la inaplicabilitatea dispoziţiilor art.46 din Legea nr.85/2006.

Trebuie observat că art.46 al.1 din Legea nr.85/2006 prevede că, în afară de cazurile de la art.49 din lege şi cele autorizate de judecătorul – sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.

Prin urmare, pentru a fi incinte dispoziţiile art.49 al.1 din Legea nr.85/2006 ar trebui să existe acte / operaţiuni / plăţi efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii insolvenţei.

Curtea constată că nu există acte / operaţiuni / plăţi care să fi fost efectuate de debitoarea E. B & D SRL după data deschiderii procedurii insolvenţei.

În acest sens, trebuie observat că procedura insolvenţei împotriva debitoarei E. B & D SRL s-a deschis la data de 15.11.2013 prin Sentinţa civilă nr.3403/15.11.2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă în dosarul nr.2125/93/2012.

Anterior datei de 15.11.2013, debitoarea E. B & D SRL a girat patru bilete la ordin în favoarea recurentei – pârâte S. SRL, respectiv (f.8 – 11 dosar fond) :

-la data de 21.10.2013 a girat biletul la ordin seria UGBI3BB nr.0436641 emis de F.  P.  C. SRL la 21.10.2013, cu scadenta la 21.05.2014, pentru suma de 25.747,09 lei

-la data de 01.11.2013 a girat biletul la ordin seria UGBI3BB nr.0436640 emis de F.  P.  C. SRL la 01.11.2013, cu scadenta la 12.02.2014, pentru suma de 889,41 lei

-la data de 08.11.2013 a girat biletul la ordin seria UGBI3BB nr.0436637 emis de F.  P.  C. SRL la 08.11.2013, cu scadenta la 17.01.2014, pentru suma de 18.356,57 lei

-la data de 11.11.2013 a girat biletul la ordin seria UGBI3BB nr.0436642 emis de F.  P.  C. SRL la  11.11.2013, pentru suma de 42.421,80 lei.

Prin urmare, toate girurile au fost efectuate de debitoarea E. B & D SRL anterior deschiderii procedurii insolvenţei, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art.46 al.1 din Legea nr.85/2006 pentru a se putea dispune în baza acestui text de lege nulitatea girurilor.

Referitor la plăţile efectuate în baza biletelor la ordin, Curtea constată că acestea nu au fost efectuate de către debitoarea E. B & D SRL, ci de către emitentul biletelor la ordin, respectiv F.  P.  C. SRL.

La dosar nu a fost depusă nicio dovadă din care rezulte că debitoarea ar fi efectuat vreo plată după data deschiderii procedurii insolvenţei.

De altfel, chiar judecătorul – sindic a indicat în considerentele sentinţei recurate că plata a fost efectuată de către terţii emitenţi ai biletelor la ordin.

Cu toate acestea, fără nicio acoperire legală, judecătorul – sindic consideră că aceste plăţi intră sub incidenţa art.46 din Legea nr.85/2006, în condiţiile în care reţinuse că nu au fost efectuate de către debitoarea E. B & D SRL.

Mai mult, pentru emitentul biletelor la ordin (F.  P.  C. SRL) nu exista nicio o obligaţie legală de a solicita acordul intimatului – reclamant (lichidatorul judiciar) / judecătorului – sindic pentru plata biletelor la ordin întrucât nu împotriva sa este deschisă procedura insolvenţei în dosarul nr.2125/93/2012 al Tribunalului Ilfov.

Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenţei, plăţile efectuate de emitentul biletelor la ordin au fost înregistrate (operate) în contabilitate de către debitoarea E. B & D SRL nu poate conduce la concluzia că aceasta din urmă a dispus efectiv plăţile. 

Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenţei, plăţile efectuate de emitentul biletelor la ordin au fost înregistrate (operate) în contabilitate de către debitoarea E. B & D SRL nu poate conduce la concluzia că aceasta din urmă a dispus efectiv plăţile. 

Când a existat confirmarea plăţilor efectuate de către emitentul biletelor la ordin, era firesc ca debitoarea E. B & D SRL să procedeze la înregistrarea (operarea) contabilă a plăţilor pe care le-a efectuat emitentul titlurilor de valoare (biletelor la ordin) pentru a şterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta – pârâtă S. SRL.

Când a existat confirmarea plăţilor efectuate de către emitentul biletelor la ordin, era firesc ca debitoarea E. B & D SRL să procedeze la înregistrarea (operarea) contabilă a plăţilor pe care le-a efectuat emitentul titlurilor de valoare (biletelor la ordin) pentru a şterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta – pârâtă S. SRL.

Prin urmare, nu sunt incidente dispoziţiile art.46 al.1 din Legea nr.85/2006 cu privire la plăţile efectuate în baza biletelor la ordin întrucât acestea nu au fost efectuate de către debitoarea E. B & D SRL, ci de către emitentul biletelor la ordin, respectiv F.  P.  C. SRL.

Înregistrarea (operarea) contabilă a unor plăţi efectuate de un terţ nu este un act / operaţiune / plată în sensul art.46 din Legea nr.85/2006, ci reprezintă evidenţierea în documentele contabile a unei operaţiuni economico – financiare (a unei plaţi).

Prin urmare, operaţiunea economico – financiară, în sensul art.46 din Legea nr.85/2006, a reprezentat-o plata efectuată de emitentul biletelor la ordin şi nicidecum înregistrarea în contabilitate de către debitoarea E. B & D SRL a acestei plăţi.

Obligaţia de înregistrare în contabilitate a tuturor  operaţiunilor economico – financiare este o obligaţie legală, stabilită prin art.1, art.5 şi art.6 din Legea nr.82/1991 în sarcina oricărei societăţi, inclusiv a debitoarei E. B & D SRL.

Nu poate fi reţinută susţinerea primei instanţe potrivit căreia prin gir s-ar fi realizat o plată.

Curtea remarcă că, fără niciun argument legal, judecătorul – sindic nu a luat în considerare efectele translativ şi de garanţie al girului.

Astfel, potrivit art.16 din Legea nr.58/1934, prin gir se transmit toate drepturile izvorâte din biletul la ordin, iar, conform art.17 din acelaşi act normativ, girantul, dacă nu s-a stipulat altfel, răspunde de acceptare şi de plată.

Astfel, potrivit art.16 din Legea nr.58/1934, prin gir se transmit toate drepturile izvorâte din biletul la ordin, iar, conform art.17 din acelaşi act normativ, girantul, dacă nu s-a stipulat altfel, răspunde de acceptare şi de plată.

Aceasta înseamnă că, în baza girului, recurenta – pârâtă S. SRL a fost îndreptăţită să solicite suma indicată în biletele la ordin de la emitentul acestora, iar în cazul în care acesta nu plătea, debitoarea era ţinută să achite sumele de bani menţionate în titlurile de valoare.

Or, în speţă, plata a fost efectuată de către emitentul biletelor la ordin, astfel că debitoarea E. B & D SRL nu a mai fost ţinută să achite sumele de bani indicate în titlurile de valoare, ci doar a înregistrat în contabilitate plata efectuată de emitentul biletelor la ordin pentru ştergerea contabilă a datoriilor pe care le avea către recurenta – pârâtă S. SRL.

Prin urmare, prin gir nu se realizează o plată, legiuitorul neprevăzând un asemenea efect pentru aceste acte juridice.

Prin urmare, prin gir nu se realizează o plată, legiuitorul neprevăzând un asemenea efect pentru aceste acte juridice.

 Este corectă susţinerea recurentei – pârâte potrivit căreia prima instanţă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut atunci când a reţinut că a fost decăzută din orice drept asupra debitoarei.

 În consecinţă, Curtea apreciază că în prezenta cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.46 din Legea nr.85/2006.

 4). Este întemeiat motivul de recurs referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art.79 şi art.80 al.1 lit.c, d, e şi f din Legea nr.85/2006.

A. Este corectă susţinerea recurentei – pârâte potrivit căreia transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze se încadrează în sfera noţiunii de ”activitate curentă”, fiind exceptate de la anulare conform art.82 din Legea nr.85/2006.

Trebuie observat că, potrivit art.82 din Legea nr.85/2006,  nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii sale curente.

Aşa cum s-a menţionat în doctrină, dispoziţiile art.82 din Legea nr.85/2006 se referă la transferurile cu caracter patrimonial efectuate de debitor în cursul normal al activităţii curente anterior deschiderii procedurii insolvenţei, fiind aplicabile atât acţiunilor prevăzute de art.79 din Legea nr.85/2006, cât şi celor reglementate de art.80 din lege.

Deşi în mod normal sfera activităţilor curente pe care le poate desfăşura un debitor care nu este în insolvenţă este mai largă decât cea reglementată de legiuitor pentru debitorul aflat în insolvenţă prin art.3 pct.14 din Legea nr.85/2006, Curtea remarcă că transferurile patrimoniale efectuate de debitoarea E. B & D SRL, care fac obiectul prezentei cauze, pot fi încadrate chiar şi în noţiunea de ”activitate curentă” reglementată de art.3 pct.14 din Legea nr.85/2006.

Prin art.3 pct.14 din Legea nr.85/2006 s-a stabilit că activităţile curente reprezintă acele fapte de comerţ şi operaţiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie, în cursul normal al comerţului său, cum ar fi:

a) continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate;

b) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora;

c) asigurarea finanţării capitalului de lucru în limite curente.

Trebuie observat că din relaţiile de la ORC rezultă că activitatea principală a debitoarei E. B & D SRL este reprezentată de lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale (f.6 dosar fond).

Recurenta – pârâtă S. SRL şi debitoarea E. B & D SRL au încheiat contractul nr.58/10.07.2013 având ca obiect executarea de către recurenta – pârâtă a unor lucrări de P. are, execuţie şi montare trepte, balustrade, panouri scări la obiectivul din str.Iancu Nicolae, Bucureşti (f.33 – 37 dosar fond).

Obligaţia contractuală asumată de către debitoarea E. B & D SRL a fost de a plăti lucrările executate de recurenta – pârâtă.

În vederea executării acestei obligaţii contractuale, debitoarea E. B & D SRL a girat patru bilete la ordin în favoarea recurentei – pârâte S. SRL (f.8 – 11 dosar fond).

Prin urmare, operaţiunea de girarea a biletelor la ordin în favoarea recurentei – pârâte S. SRL se încadrează în noţiunea de ”activitate curentă” reglementată de art.3 pct.14 din Legea nr.85/2006 întrucât reprezintă o continuare a activităţilor contractate de debitoare prin executarea obligaţiilor asumate contractual, cu respectarea obiectului său de activitate. 

În ceea ce priveşte plata sumelor menţionate în biletele la ordin, aceasta nu a fost făcută de către debitoarea E. B & D SRL, ci de către emitentul titlurilor de valoare.

Conform art.16 şi art.17 din Legea nr.58/1934, prin girarea biletelor la ordin, debitoarea E. B & D SRL a transmis drepturile izvorâte din acestea şi a garantat plata de către emitentul titlurilor de valoare.

Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenţei, plăţile efectuate de emitentul biletelor la ordin au fost înregistrate în contabilitate de către debitoarea E. B & D SRL nu poate conduce la concluzia că aceasta din urmă a dispus efectiv plăţile. 

Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenţei, plăţile efectuate de emitentul biletelor la ordin au fost înregistrate în contabilitate de către debitoarea E. B & D SRL nu poate conduce la concluzia că aceasta din urmă a dispus efectiv plăţile. 

Când a existat confirmarea plăţilor efectuate de către emitentul biletelor la ordin, era firesc ca debitoarea E. B & D SRL să procedeze la înregistrarea contabilă a plăţilor pe care le-a efectuat emitentul titlurilor de valoare (biletelor la ordin) pentru a şterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta – pârâtă S. SRL.

Când a existat confirmarea plăţilor efectuate de către emitentul biletelor la ordin, era firesc ca debitoarea E. B & D SRL să procedeze la înregistrarea contabilă a plăţilor pe care le-a efectuat emitentul titlurilor de valoare (biletelor la ordin) pentru a şterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta – pârâtă S. SRL.

Când a existat confirmarea plăţilor efectuate de către emitentul biletelor la ordin, era firesc ca debitoarea E. B & D SRL să procedeze la înregistrarea contabilă a plăţilor pe care le-a efectuat emitentul titlurilor de valoare (biletelor la ordin) pentru a şterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta – pârâtă S. SRL.

Nu poate fi reţinută susţinerea primei instanţe potrivit căreia nu ar fi aplicabile în speţă dispoziţiile art.82 din Legea nr.85/2006.

În primul rând, Curtea remarcă că prin transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze nu s-a realizat vreo stornare a unor facturi şi restituiri de mărfuri de către debitoare.

Astfel de operaţiuni, dacă au fost realizate de debitoare, nu pot fi aduse ca argument pentru anularea altor acte juridice (girarea unor bilete la ordin) cu care nu au nicio legătură.

Astfel de operaţiuni, dacă au fost realizate de debitoare, nu pot fi aduse ca argument pentru anularea altor acte juridice (girarea unor bilete la ordin) cu care nu au nicio legătură.

Astfel de operaţiuni, dacă au fost realizate de debitoare, nu pot fi aduse ca argument pentru anularea altor acte juridice (girarea unor bilete la ordin) cu care nu au nicio legătură.

În al doilea rând, nu există vreo probă la dosar din care să reiasă că a existat vreo intenţie de fraudare atunci când debitoarea E. B & D SRL a girat biletele la ordin în favoarea recurentei – pârâte S. SRL.

În acest sens, Curtea apreciază că este corectă susţinerea recurentei – pârâte potrivit căreia nu a fost răsturnată prezumţia de bună – credinţă prevăzută de art.14 Cod civil şi nu este aplicabilă prezumţia de fraudare a creditorilor stipulată de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

Trebuie observat că biletele la ordin au fost girate anterior deschiderii procedurii insolvenţei, neputându-se susţine în mod raţional că pot fi cunoscute dinainte soluţiile pe care le va pronunţa un judecător.

Trebuie observat că biletele la ordin au fost girate anterior deschiderii procedurii insolvenţei, neputându-se susţine în mod raţional că pot fi cunoscute dinainte soluţiile pe care le va pronunţa un judecător.

Trebuie observat că biletele la ordin au fost girate anterior deschiderii procedurii insolvenţei, neputându-se susţine în mod raţional că pot fi cunoscute dinainte soluţiile pe care le va pronunţa un judecător.

În aceste condiţii, nu se poate reţine că recurenta – pârâtă S. SRL şi debitoarea E. B & D SRL ar fi avut cunoştinţă de la momentul girării biletelor la ordin că se va deschide procedura insolvenţei împotriva debitoarei.

În aceste condiţii, nu se poate reţine că recurenta – pârâtă S. SRL şi debitoarea E. B & D SRL ar fi avut cunoştinţă de la momentul girării biletelor la ordin că se va deschide procedura insolvenţei împotriva debitoarei.

În aceste condiţii, nu se poate reţine că recurenta – pârâtă S. SRL şi debitoarea E. B & D SRL ar fi avut cunoştinţă de la momentul girării biletelor la ordin că se va deschide procedura insolvenţei împotriva debitoarei.

Mai mult, la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că recurenta – pârâtă ar fi avut cunoştinţă că împotriva debitoarei s-au formulat cereri de deschidere a procedurii insolvenţei sau că aceasta ar fi în insolvenţă, fiind rezonabilă susţinerea recurentei – pârâte că nu ar mai fi perfectat contractul nr.58/10.07.2013 dacă cunoştea aceste aspecte.

Mai mult, la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că recurenta – pârâtă ar fi avut cunoştinţă că împotriva debitoarei s-au formulat cereri de deschidere a procedurii insolvenţei sau că aceasta ar fi în insolvenţă, fiind rezonabilă susţinerea recurentei – pârâte că nu ar mai fi perfectat contractul nr.58/10.07.2013 dacă cunoştea aceste aspecte.

Mai mult, la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că recurenta – pârâtă ar fi avut cunoştinţă că împotriva debitoarei s-au formulat cereri de deschidere a procedurii insolvenţei sau că aceasta ar fi în insolvenţă, fiind rezonabilă susţinerea recurentei – pârâte că nu ar mai fi perfectat contractul nr.58/10.07.2013 dacă cunoştea aceste aspecte.

Aşa cum a fost menţionat mai sus, conform art.16 şi art.17 din Legea nr.58/1934, prin girarea biletelor la ordin, debitoarea E. B & D SRL a transmis drepturile izvorâte din acestea şi a garantat plata de către emitentul titlurilor de valoare.

Plata sumelor menţionate în biletele la ordin nu a fost făcută de către debitoarea E. B & D SRL, ci de către emitentul titlurilor de valoare.

Plata sumelor menţionate în biletele la ordin nu a fost făcută de către debitoarea E. B & D SRL, ci de către emitentul titlurilor de valoare.

Plata sumelor menţionate în biletele la ordin nu a fost făcută de către debitoarea E. B & D SRL, ci de către emitentul titlurilor de valoare.

Faptul că recurenta – pârâtă a acceptat girarea biletelor la ordin şi, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, a solicitat şi obţinut de la emitentul biletelor la ordin plata sumelor menţionate în titlurile de valoare este un lucru firesc întrucât urmărea să încaseze contravaloarea lucrărilor pe care le-a prestat.

Mai mult, la dosar nu a fost depusă nicio probă din care să rezulte că recurenta – pârâtă S. SRL nu şi-ar fi executat obligaţiile contractuale pentru a nu fi îndreptăţită să pretindă din partea debitoarei E. B & D SRL un comportament similar.

Mai mult, la dosar nu a fost depusă nicio probă din care să rezulte că recurenta – pârâtă S. SRL nu şi-ar fi executat obligaţiile contractuale pentru a nu fi îndreptăţită să pretindă din partea debitoarei E. B & D SRL un comportament similar.

Mai mult, la dosar nu a fost depusă nicio probă din care să rezulte că recurenta – pârâtă S. SRL nu şi-ar fi executat obligaţiile contractuale pentru a nu fi îndreptăţită să pretindă din partea debitoarei E. B & D SRL un comportament similar.

Curtea remarcă că este neîntemeiată susţinerea primei instanţe potrivit căreia ar fi fost girate bilete la ordin în alb.

Curtea remarcă că este neîntemeiată susţinerea primei instanţe potrivit căreia ar fi fost girate bilete la ordin în alb.

Curtea remarcă că este neîntemeiată susţinerea primei instanţe potrivit căreia ar fi fost girate bilete la ordin în alb.

Acest aspect nu a fost invocat de intimatul – reclamant prin cererea de chemare în judecată şi nici nu există vreo probă la dosar din care să rezulte că ar fi fost girate bilete la ordin în alb.

Acest aspect nu a fost invocat de intimatul – reclamant prin cererea de chemare în judecată şi nici nu există vreo probă la dosar din care să rezulte că ar fi fost girate bilete la ordin în alb.

Acest aspect nu a fost invocat de intimatul – reclamant prin cererea de chemare în judecată şi nici nu există vreo probă la dosar din care să rezulte că ar fi fost girate bilete la ordin în alb.

Împrejurarea că societatea debitoare avea de achitat şi alte creanţe mai vechi, unele constatate prin titluri executorii, nu este un argument pentru invalidarea unor giruri date în vederea executării unor obligaţii asumate contractual, cu respectarea obiectului de activitate al debitoarei.

Împrejurarea că societatea debitoare avea de achitat şi alte creanţe mai vechi, unele constatate prin titluri executorii, nu este un argument pentru invalidarea unor giruri date în vederea executării unor obligaţii asumate contractual, cu respectarea obiectului de activitate al debitoarei.

Împrejurarea că societatea debitoare avea de achitat şi alte creanţe mai vechi, unele constatate prin titluri executorii, nu este un argument pentru invalidarea unor giruri date în vederea executării unor obligaţii asumate contractual, cu respectarea obiectului de activitate al debitoarei.

Nu este rezonabil să pretinzi unui creditor să verifice pe portalul instanţelor de judecată dacă există hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva unui debitor cu care are relaţii contractuale şi să facă investigaţii cu privire la achitarea eventualelor datorii de către debitor.

Nu este rezonabil să pretinzi unui creditor să verifice pe portalul instanţelor de judecată dacă există hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva unui debitor cu care are relaţii contractuale şi să facă investigaţii cu privire la achitarea eventualelor datorii de către debitor.

Nu este rezonabil să pretinzi unui creditor să verifice pe portalul instanţelor de judecată dacă există hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva unui debitor cu care are relaţii contractuale şi să facă investigaţii cu privire la achitarea eventualelor datorii de către debitor.

Faptul că dl.K.F. a reprezentat pe emitentul biletelor la ordin (F.  P.  C. SRL) la încheierea contractului cu debitoarea E. B & D SRL, fiind în acelaşi timp şi angajat al debitoarei, nu poate conduce la concluzia că a existat vreo intenţie de fraudare atunci când au fost girate biletele la ordin.

Faptul că dl.K.F. a reprezentat pe emitentul biletelor la ordin (F.  P.  C. SRL) la încheierea contractului cu debitoarea E. B & D SRL, fiind în acelaşi timp şi angajat al debitoarei, nu poate conduce la concluzia că a existat vreo intenţie de fraudare atunci când au fost girate biletele la ordin.

Faptul că dl.K.F. a reprezentat pe emitentul biletelor la ordin (F.  P.  C. SRL) la încheierea contractului cu debitoarea E. B & D SRL, fiind în acelaşi timp şi angajat al debitoarei, nu poate conduce la concluzia că a existat vreo intenţie de fraudare atunci când au fost girate biletele la ordin.

Trebuie observat că girul este un act juridic distinct şi a fost dat de debitoarea E. B & D SRL în favoarea recurentei – pârâte S. SRL.

Trebuie observat că girul este un act juridic distinct şi a fost dat de debitoarea E. B & D SRL în favoarea recurentei – pârâte S. SRL.

Trebuie observat că girul este un act juridic distinct şi a fost dat de debitoarea E. B & D SRL în favoarea recurentei – pârâte S. SRL.

Prin urmare, girul biletelor la ordin este o operaţiune distinctă de relaţia contractuală dintre F.  P.  C. SRL şi debitoarea E. B & D SRL.

Prin urmare, girul biletelor la ordin este o operaţiune distinctă de relaţia contractuală dintre F.  P.  C. SRL şi debitoarea E. B & D SRL.

Prin urmare, girul biletelor la ordin este o operaţiune distinctă de relaţia contractuală dintre F.  P.  C. SRL şi debitoarea E. B & D SRL.

Curtea mai reţine că nu s-a invocat de către intimatul – reclamant şi nici prima instanţă nu a reţinut că prin girarea biletelor la ordin s-ar fi încălcat vreo dispoziţie legală, cu excepţia art.46 şi art.79 – 80 din Legea nr.85/2006.

 În consecinţă, Curtea apreciază că transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze se încadrează în sfera noţiunii de ”activitate curentă”, fiind exceptate de la anulare conform art.82 din Legea nr.85/2006, astfel că în mod greşit prima instanţă a anulat girurile, a constatat nulitatea plăţilor operate contabil şi a obligat recurenta – pârâtă la restituirea sumei de 87.414,87 lei.

B. Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art.79 şi art.80 al.1 lit.c, d, e şi f din Legea nr.85/2006, pe lângă faptul că transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze erau exceptate de la anulare conform art.82 din Legea nr.85/2006.

i). Este corectă critica recurentei – pârâte potrivit căreia nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.79 din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.79 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul – sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că pentru a se admite o acţiune întemeiată pe art.79 din Legea nr.85/2006 trebuie să fie vorba de un act fraudulos, care produce daune creditorilor.

Referitor la caracterul fraudulos al actului, Curtea constată că această condiţie nu este îndeplinită.

În doctrină s-a arătat că art.79 din Legea nr.85/2006 are în vedere actele care au fost încheiate în mod fraudulos, adică care au o cauză ilicită.

Actele frauduloase sunt acte încheiate cu rea-credinţă, pentru a leza drepturile altor persoane sau pentru a încălca legea, în vederea obţinerii unui profit în favoarea debitorului sau a altei persoane, iar caracterul fraudulos al unui act trebuie probat.

 Curtea apreciază că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că, la momentul girării biletelor la ordin, a existat o fraudă comisă de debitoarea E. B & D SRL, singură sau împreună cu recurenta – pârâtă S. SRL, împotriva creditorilor sau că s-ar fi urmărit încălcarea unor dispoziţii legale.

În acest sens, este corectă susţinerea recurentei – pârâte potrivit căreia nu a fost răsturnată prezumţia de bună – credinţă prevăzută de art.14 Cod civil şi nu este aplicabilă prezumţia de fraudare a creditorilor stipulată de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

În acest sens, este corectă susţinerea recurentei – pârâte potrivit căreia nu a fost răsturnată prezumţia de bună – credinţă prevăzută de art.14 Cod civil şi nu este aplicabilă prezumţia de fraudare a creditorilor stipulată de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

Nu există niciun element care să susţină teza potrivit căreia recurenta – pârâtă S. SRL şi debitoarea E. B & D SRL ar fi fost de rea – credinţă şi ar fi urmărit un scop ilicit atunci când au fost girate biletele la ordin.

Aşa cum a fost menţionat mai sus, operaţiunea de girarea a biletelor la ordin în favoarea recurentei – pârâte S. SRL a reprezentat o activitate curentă desfăşurată de către debitoarea E.  B & D SRL, aceasta din urmă intenţionând să execute obligaţii asumate contractual, cu respectarea obiectului său de activitate. 

Prin girarea biletelor la ordin s-au transmis drepturile izvorâte din acestea şi s-a garantat plata de către emitentul titlurilor de valoare, conform art.16 şi art.17 din Legea nr.58/1934.

Prin girarea biletelor la ordin s-au transmis drepturile izvorâte din acestea şi s-a garantat plata de către emitentul titlurilor de valoare, conform art.16 şi art.17 din Legea nr.58/1934.

În ceea ce o priveşte pe recurenta – pârâtă S. SRL, faptul că a acceptat girarea biletelor la ordin şi, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, a solicitat şi obţinut de la emitentul biletelor la ordin plata sumelor menţionate în titlurile de valoare este un lucru firesc întrucât urmărea să încaseze contravaloarea lucrărilor pe care le-a prestat.

În ceea ce o priveşte pe recurenta – pârâtă S. SRL, faptul că a acceptat girarea biletelor la ordin şi, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, a solicitat şi obţinut de la emitentul biletelor la ordin plata sumelor menţionate în titlurile de valoare este un lucru firesc întrucât urmărea să încaseze contravaloarea lucrărilor pe care le-a prestat.

Contrar susţinerii primei instanţe, prin transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze nu s-a realizat vreo stornare a unor facturi şi restituiri de mărfuri de către debitoare.

Contrar susţinerii primei instanţe, prin transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze nu s-a realizat vreo stornare a unor facturi şi restituiri de mărfuri de către debitoare.

 În final, Curtea mai reţine că nu s-a invocat de către intimatul – reclamant şi nici prima instanţă nu a reţinut că prin girarea biletelor la ordin s-ar fi încălcat vreo dispoziţie legală, cu excepţia art.46 şi art.79 – 80 din Legea nr.85/2006.

 În final, Curtea mai reţine că nu s-a invocat de către intimatul – reclamant şi nici prima instanţă nu a reţinut că prin girarea biletelor la ordin s-ar fi încălcat vreo dispoziţie legală, cu excepţia art.46 şi art.79 – 80 din Legea nr.85/2006.

În consecinţă, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.79 din Legea nr.85/2006 întrucât nu s-a dovedit caracterul fraudulos al actelor a căror anulare s-a solicitat.

ii). Este corectă critica recurentei – pârâte potrivit căreia nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.

Pentru incidenţa acestor prevederi legale trebuie făcută dovada faptului că toate părţile implicate în perfectarea actului, inclusiv cocontractantul, au intenţionat să sustragă bunuri de la urmărirea de către creditori sau să le lezeze în orice alt fel drepturile.

Trebuie făcută diferenţa între frauda părţilor, care este o condiţie pentru incidenţa art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006, şi frauda în dauna creditorilor, care este prevăzută sub forma unei prezumţii de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

Prin reglementările din art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înţeles să instituie o prezumţie de fraudă a părţilor contractante, ci a prevăzut doar posibilitatea anulării constituirilor/ transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi, doar dacă se administrează dovezi care să conducă la concluzia că intenţia tuturor părţilor implicate a fost de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori.

Doar în situaţia în care se dovedeşte frauda părţilor, atunci se activează prezumţia relativă de fraudă în dauna creditorilor, prevăzută de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

Aşa cum a fost argumentat mai sus, în cauză nu s-a făcut dovada că, la momentul girării biletelor la ordin, a existat o fraudă comisă de debitoarea E. B & D SRL împreună cu recurenta – pârâtă S. SRL împotriva creditorilor sau că s-ar fi urmărit încălcarea unor dispoziţii legale.

Nu există niciun element care să susţină teza potrivit căreia recurenta – pârâtă S. SRL şi debitoarea E. B & D SRL ar fi fost de rea – credinţă şi că ar fi urmărit un scop ilicit atunci când s-au girat biletele la ordin.

Aşa cum a fost menţionat mai sus, operaţiunea de girarea a biletelor la ordin în favoarea recurentei – pârâte S.  SRL a reprezentat o activitate curentă desfăşurată de către debitoarea E.  B & D SRL, aceasta din urmă intenţionând să execute obligaţii asumate contractual, cu respectarea obiectului său de activitate. 

Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenţei, plăţile efectuate de emitentul biletelor la ordin au fost înregistrate în contabilitate de către debitoarea E.  B & D SRL nu înseamnă că aceasta din urmă a dispus efectiv plăţile. 

 În consecinţă, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006 întrucât nu s-a dovedit intenţia de fraudare a părţilor.

iii). Este corectă critica recurentei – pârâte potrivit căreia nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

 Potrivit art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că pentru a se admite o acţiune întemeiată pe art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006 trebuie :

-să fie vorba de un act prin care se realizează un transfer de proprietate

-suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer.

 Referitor la prima condiţie, Curtea apreciază că nu este îndeplinită.

În doctrină s-a arătat că noţiunea de ”act de transfer de proprietate” are semnificaţia unui act de dare în plată.

Raportat la aceste consideraţii, Curtea constată că, potrivit art.16 şi art.17 din Legea nr.58/1934, prin girarea biletelor la ordin, debitoarea E. B & D SRL a transmis drepturile izvorâte din acestea şi a garantat plata de către emitentul titlurilor de valoare.

Prin urmare, ceea ce s-a transmis prin girarea biletelor la ordin este dreptul de a pretinde suma de bani menţionată în titlurile de valoare de la emitentul acestora, neoperând niciun transfer de proprietate în sensul de act de dare în plată.

Mai mult, nici a doua condiţie nu este îndeplinită.

În acest sens, Curtea remarcă că la dosar nu a fost depusă nicio dovadă concretă din care să rezulte care ar fi fost suma pe care recurenta – pârâtă ar fi încasat-o în caz de faliment pentru a se putea ajunge la concluzie că aceasta ar fi mai mică decât cea de care a beneficiat în urma girării biletelor la ordin.

Trebuie observat că din tabelul suplimentar publicat în BPI nr.17982/13.10.2014 şi din ultimul tabel preliminar rectificat / completat publicat în BPI nr.10616/03.06.2014 rezultă că masa credală este de 661.212,86 lei (657.121,3 lei + 4.091,56 lei).

În ceea ce priveşte activele societăţii debitoare, lichidatorul judiciar a indicat şi prima instanţă a reţinut că aceasta avea de recuperat la data de 15.11.2013 (data deschiderii procedurii insolvenţei) creanţe în sumă de 3.376.766,41 lei.

Totodată, lichidatorul judiciar a indicat o serie de bunuri aflate în averea societăţii debitoare, respectiv : cântar marca OSC 5T, nivela optica Sokkia, centrală electrică 28 KW, pickamer GBH 11 DE, ciocan rotopercutor, laptop Dell N7110 i5 2430M, laptop Dell XPS17, laptop Dell N5119, laptop Toshiba portege.

În lipsa unei evaluări a bunurilor aflate în averea debitoarei şi a prezentării unei situaţii clare a creanţelor care pot fi recuperate, este perfect justificată susţinerea recurentei – pârâte că nu s-a făcut dovada că în caz de faliment ar fi primit o sumă mai mică decât cea de care a beneficiat prin girarea biletelor la ordin, în condiţiile în care masa credală este de 661.212,86 lei, iar activul este format din bunuri neevaluate şi creanţe de recuperat în sumă de 3.376.766,41 lei.

În consecinţă, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

iv). Este corectă critica recurentei – pârâte potrivit căreia nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006.

 În primul rând, Curtea remarcă că intimatul – reclamant nu şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006.

În aceste condiţii, reţinerea de către prima instanţă a incidenţei acestor dispoziţii legale s-a făcut cu încălcarea principiului disponibilităţii (fila 13 verso din sentinţa recurată). 

 În al doilea rând, neîndeplinirea condiţiilor art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006 este evidentă.

Potrivit art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin constituirea ori perfectarea unei garanţii reale pentru o creanţă care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

 Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că pentru a se admite o acţiune întemeiată pe art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006 trebuie să se constituie o garanţie reală pentru o creanţă chirografară.

Fără a indica care este garanţia reală constituită, prima instanţă a reţinut în mod nelegal incidenţa art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006.

Garanţia reală se constituie asupra unui bun mobil sau imobil, care este afectat executării unei obligaţii.

Curtea reiterează că, potrivit art.16 şi art.17 din Legea nr.58/1934, prin girarea biletelor la ordin s-au transmis drepturile izvorâte din acestea şi s-a garantat plata de către emitentul titlurilor de valoare.

Aceasta înseamnă că, în baza girului, recurenta – pârâtă S. SRL a fost îndreptăţită să solicite suma indicată în biletele la ordin de la emitentul acestora, iar în cazul în care acesta nu plătea, debitoarea E. B & D SRL era ţinută să achite sumele de bani menţionate în titlurile de valoare.

Prin urmare, nu există nicio garanţie reală care să se fi constituit prin girarea biletelor la ordin.

 În consecinţă, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006.

v). Este corectă critica recurentei – pârâte potrivit căreia nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006.

 Potrivit art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin plăţi anticipate a datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că pentru a se admite o acţiune întemeiată pe art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006 trebuie să fie vorba de plăţi anticipate ale unor datorii care au scadenţa ulterioară deschiderii procedurii insolvenţei.

 Curtea apreciază că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art.89 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006, neputând fi reţinută susţinerea primei instanţe potrivit căreia prin gir s-a realizat o plată anticipată.

Trebuie observat că printre efectele girului se numără cel translativ şi cel de garanţie.

Plata sumelor menţionate în biletele la ordin nu a fost făcută de către debitoarea E. B & D SRL, ci de către emitentul titlurilor de valoare (F.  P.  C. SRL).

Prin urmare, nu a existat o plată anticipată care să fie făcută de către debitoarea E. B & D SRL, aceasta transmiţând prin gir doar drepturile care au izvorât din biletele la ordin.

Mai mult, prima instanţă nu a luat în considerare faptul că factura fiscală nr.7082/06.09.2013 în sumă de 25.274,15 lei era scadentă la data de 21.10.2013, anterior deschiderii procedurii insolvenţei (15.11.2013), astfel că nu putea intra sub incidenţa art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006.

Nu se poate considera că prin acceptarea girului recurenta – pârâtă ar fi consimţit implicit şi la modificarea scadenţei facturii la o dată ulterioară deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv cea indicată pentru scadenţa biletelor la ordin.

Prin acceptarea girului recurenta – pârâtă şi-a asumat efectele reglementate de lege pentru acest act juridic (girul).

Or, Legea nr.58/1934 nu a stipulat că girul ar avea ca efect şi modificarea scadenţei obligaţiilor.

 În consecinţă, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006.

 Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că în prezenta cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.79 şi art.80 al.1 lit.c, d, e şi f din Legea nr.85/2006, astfel că în mod greşit prima instanţă a anulat girurile, a constatat nulitatea plăţilor operate contabil şi a obligat recurenta – pârâtă la restituirea sumei de 87.414,87 lei.

 5). Este întemeiat motivul de apel referitor la greşita acordare a dobânzii legale.

Aşa cum a fost menţionat mai sus, capetele de cerere referitoare la anularea girurilor / nulitatea plăţilor operate contabil / restituirea sumei de 87.414,87 lei sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse ca atare.

În aceste condiţii, în baza principiului accesorium sequitur principale, Curtea urmează să respingă ca neîntemeiat şi capătul de cerere referitor la obligarea recurentei – pârâte la plata dobânzii legale.

6). Soluţia instanţei de recurs.

Pentru aceste motive, în baza art.312 Cpc de la 1865, Curtea urmează să admită recursul declarat de recurenta – pârâtă S. SRL, va schimba în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată cererea de anulare a transferurilor de drepturi patrimoniale şi de constatare a nulităţii plăţilor formulată de reclamantul CII B – I R R lichidator judiciar al debitoarei E. B & D SRL.

Va menţine dispoziţia din sentinţa atacată referitoare la respingerea ca neîntemeiată a excepţiei inadmisibilităţii.

 Întrucât a căzut în pretenţii, în baza art.274 Cpc de la 1865, Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea intimatului – reclamant CII B – I R R lichidator judiciar al debitoarei E. B & D SRL privind obligarea recurentei – pârâte S. SRL la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

Totodată, va obligă pe intimatul – reclamant CII B – I R R lichidator judiciar al debitoarei E. B & D SRL la plata către recurenta – pârâtă S. SRL a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

Curtea are în vedere faptul că nu există nicio dispoziţie în Legea nr.85/2006 prin care să se prevadă că lichidatorul judiciar nu ar trebui să suporte cheltuielile de judecată atunci când cererile pe care le formulează sunt respinse.

În aceste condiţii, conform art.149 din Legea nr.85/2006, sunt deplin aplicabile prevederile art.274 Cpc de la 1865 şi atunci când este respinsă o acţiune introdusă de lichidatorul judiciar, astfel că acesta, fiind în culpă procesuală întrucât a pierdut procesul, urmează să suporte cheltuielile de judecată avansate de partea care a avut câştig de cauză. 

Împrejurarea că lichidatorul judiciar ar formula acţiunile întemeiate pe art.46, art.79 şi art.80 din Legea nr.85/2006 în interesul creditorilor nu are nicio relevanţă din perspectiva aplicării art.274 Cpc de la 1865 întrucât acest text de lege prevede, fără nicio excepţie, că va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată partea care cade în pretenţii.