Amânarea repetată a cauzei pentru lipsă de apărare. Respingerea cererii de amânare nu echivalează cu nerespectarea dreptului la apărare, dacă aceasta nu este temeinic justificată.
Potrivit art. 156 C.proc.civ. instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Secţia I civilă – Decizia civilă nr. 558/01 noiembrie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr. 4090/97/2011, reclamantele PF şi PB au contestat dispoziţia de restituire în natură nr. 94/11.03.2011 emisă de pârâta E.M. Lupeni, criticând-o în ce priveşte condiţionarea restituirii imobilului situat în Lupeni, str. V.A., de restituirea sumei de 40.000 lei actualizată.
Prin sentinţa civilă nr. 98/2012, prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 308/2007 a Tribunalului Hunedoara, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 269/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia şi decizia civilă nr. 6251/2008 a ICCJ, pârâta a fost obligată să emită o dispoziţie de restituire în natură a imobilului situat în Lupeni, str. V.A., către reclamanţii din prezenta cauză, condiţionat de restituirea despăgubirilor în sumă de 40.000 primite în anul 1978. Acest aspect a făcut obiectul judecăţii şi în dosarul soluţionat de Tribunalul Hunedoara prin decizia nr. 308/2007 în cererea de lămurire a dispozitivului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele, care au solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În expunerea motivelor, recurentele susţin că prima instanţă le-a lipsit de dreptul la un proces echitabil şi la o apărare efectivă, întrucât a ignorat cererea apărătorului ales de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul, reţinând următoarele:
Pentru primul termen de judecată reclamanta PF a formulat cerere prin care a solicitat primei instanţe amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător.
Instanţa a amânat cauza acordând un termen de peste două luni.
Pentru al doilea termen de judecată, avocatul ales al reclamantelor a solicitat instanţei amânarea cauzei pentru a se familiariza cu dosarul, având în vedere că a fost angajat cu puţin timp înainte de termen.
Prima instanţă a încuviinţat şi această cerere, acordând un nou termen de judecată la data 15.02.2012.La cel de-al treilea termen de judecată, avocatul reclamantelor a solicitat din nou amânarea cauzei, invocând faptul că, datorită condiţiilor meteorologice, autoturismul cu care trebuia să se deplaseze nu a pornit.
Instanţa nu a mai amânat cauza, dar, pentru a da posibilitatea reclamantelor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea şapte zile, termen înăuntrul căruia reclamantele, prin avocat ales, nu au înţeles să depună asemenea concluzii.
Faţă de cele ce preced, Curtea a constatat că instanţa de fond a respectat toate garanţiile procesuale pentru asigurarea unui proces echitabil şi pentru respectarea dreptului la apărare al reclamantelor. Potrivit art. 156 alin. 1 C. pr. civ., instanţa de judecată poate amâna cauza o singură dată pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. În cauză reclamantele au formulat două cereri de amânare pentru asigurarea apărării. Dacă prima cerere, formulată de una dintre reclamante, poate fi apreciată ca întemeiată, aceasta fiind lipsită de o apărare calificată, cea de-a doua cerere de amânare nu poate fi circumscrisă dispoziţiilor menţionate. Aceasta, pe de-o parte, pentru că era formulată de însuşi avocatul ales în cauză, care chiar dacă a fost angajat cu trei zile înaintea termenului de judecată avea timp suficient pentru a studia dosarul, care la acel moment cuprindea doar cererea de chemare în judecată şi dispoziţia atacată. Pe de altă parte, cererea de amânare formulată de avocat, care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a se familiariza cu dosarul, nu poate fi, sub nicio formă, considerată temeinic motivată.
Cu toate acestea, instanţa de fond, dând dovadă de maximă clemenţă, tocmai pentru a garanta reclamantelor dreptul la apărare şi implicit, la un proces echitabil, a încuviinţat şi a doua cerere de amânare pentru asigurarea apărării.
În faţa primei instanţe, pe tot parcursul procesului, reclamantele nu au formulat nicio cerere în probaţiune, nu au depus în susţinerea cererii lor nicio dovadă şi nici nu au înţeles să beneficieze de dreptul de a depune concluzii scrise, prin care puteau inclusiv să solicite repunerea cauzei pe rol şi administrarea de probe.
Faţă de cele reţinute şi având în vedere conduita procesuală a reclamantelor, Curtea a constatat că în faţa primei instanţe nu au fost încălcate garanţiile procesuale ale acestora care le asigurau dreptul la un proces echitabil şi exercitarea dreptului la apărare, astfel că aceste critici sunt nefondate.
