Apel. Inadmisibilitatea introducerii în cauză a unei alte părţi cu ocazia soluţionării apelului.


Reclamanţii  G. M., E.A., P.M., P.G. şi P.S. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Galaţi prin Primar, şi au contestat dispoziţia nr. 3522/SR/11.10.2007 emisă de Primăria Mun. Galaţi, solicitând anularea parţială a acesteia şi emiterea unei dispoziţii prin care să li se retrocedeze şi imobilul construcţie, situat în Galaţi, str. M. nr. 143, precum şi diferenţa în suprafaţă de 386,84 m.p.

În motivarea acţiunii s-au arătat următoarele;

– că prin notificarea nr. 2/N/14.05.2001, autoarea reclamanţilor (P. D. E.) a solicitat restituirea în natură a imobilului (teren şi construcţie) situat în Galaţi, str. M. nr. 143, precum şi diferenţa în suprafaţă de 386,84 m.p.;

– că imobilul – teren şi construcţie – a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 605/25.07.1966, fapt recunoscut şi prin dispoziţia contestată, prin care se reţine, totodată, că a fost restituită suma primit cu titlu de despăgubiri, conform chitanţei seria TS3A, nr. 7847683/31.08.2007.

S-a mai arătat de către reclamanţi, că au fost induşi în eroare când primăria le-a comunicat faptul potrivit căruia restituirea în natură a imobilului revindecat este condiţionată de înapoierea sumei primite ca despăgubire, solicitându-li-se să restituie întreaga sumă primită la data exproprierii, reactualizată conform Legii nr. 10/2001, fără să se specifice că trebuie restituită numai despăgubirea ce se cuvine pentru teren.

Reclamanţii au mai arătat că, deşi prin adresa nr. 80948 comunicată la data de 31.08.2007, Primăria Municipiului Galaţi i-a înştiinţat faptul potrivit căruia, dosarul întocmit în baza notificării nr.2/2001 privind imobilul situat în Galaţi, str. M. nr. 143, a fost analizat de Comisia internă din cadrul instituţiei respective, soluţia rezultată fiind restituirea în natură a imobilului, însă s-a dispus restituirea în natură numai a imobilului teren.

S-a arătat, totodată, că, deşi s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcţiei care nu a fost demolată, Primăria Mun. Galaţi a încălcat dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 care prevede că imobilele expropriate şi ale căror construcţii edificate pe acesta, nu au fost demolate, se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite.

S-a precizat de asemenea, că prin dispoziţia contestată, s-a restituit reclamanţilor numai 394,60 m.p. din întreaga suprafaţă expropriată, deşi, conform actelor ataşate la notificarea nr. 2-2001, rezultă că suprafaţa expropriată este de 781,44 m.p.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 11 şi 24 din Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea dispoziţiei nr. 3522/11.10.2007.

Ulterior, reclamanţii au precizat capătul de cerere referitor la restituirea în natură a diferenţei de teren expropriat în sensul că solicită să li se restituie în natură, diferenţa de teren în suprafaţă de 270,79 m.p.

La termenul de judecată din 29.02.2008, apărătorul reclamanţilor au solicitat efectuarea unei expertize pentru identificarea imobilului – teren şi construcţii – situat în Galaţi, str. M. nr.143.

În raportul de expertiză s-a concluzionat că, potrivit actelor de proprietate, moştenitorii defuncţilor P.G. şi P. E., au deţinut imobilul din str. M. nr. 131 (actual nr. 143) în suprafaţă de 781,8 m.p.

S-a precizat că în Foaia matricolă din anii 1966-1975 figurează la numărul matricol 1299, P.G. şi P.E. cu imobilul situat în Galaţi, str. M. nr. 143, precum şi  suprafaţă de 780 m.p.

La termenul de judecată din 1.10.2008, reprezentantul pârâtei a depus la dosar, în xerocopie, Decretul nr. 605/25.07.1966 privind exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a unor imobile situate în oraşul Galaţi şi transmiterea acestora către Uniunea Generală a Sindicatelor din România.

S-a mai depus şi declaraţia autentificată sub nr. 2026/13.09.2002 din care rezultă că numita P.E.  a primit suma de 26 000 lei pentru imobilul situat în Galaţi, str. M. nr. 143, ca despăgubire pentru exproprierea abuzivă.

În urma analizării probelor administrate prin sentinţa civilă nr. 1266/14.10.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost admisă contestaţia petenţilor,  a fost anulată în parte dispoziţia nr. 3522/2007 emisă de Primăria municipiului Galaţi şi a fost obligată această instituţie să emită o nouă dispoziţie prin care să se retrocedeze petenţilor şi imobilul casă de locuit precum şi restul de teren în suprafaţă de 270,79 m.p. reţinându-se în esenţă faptul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin.1 din Legea nr.10/2001 potrivit cărora imobilele expropriate şi nedemolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul Municipiul Galaţi cât şi reclamanta P.S.

Pârâta a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 2 alin.2 şi art.3 din Decretul de expropriere nr. 605/1966 doar terenul a fost trecut în proprietatea statului, construcţia fiind trecută în proprietatea Uniunii Generale a Sindicatelor din România astfel că în mod nelegal s-a dispus emiterea unei noi dispoziţii prin care să se restituie şi imobilul construcţie, acesta nefiind niciodată în proprietatea pârâtei.

Reclamanta P.S. a susţinut că suprafaţa de teren ce trebuie restituită este de 386,84 m.p. şi nu 270,79 m.p. aşa cum a stabilit instanţa de fond, nefiind luată în considerare şi suprafaţa de 116,05 m.p. teren pe care se află construcţia.

Prin decizia civilă nr. 166 din 19.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi au fost admise apelurile reclamanţilor şi desfiinţându-se hotărârea primei instanţe cauza a fost trimisă pre rejudecare la această instanţă.

A reţinut instanţa de apel că aşa cum rezultă din dispoziţia nr. 3522/SR/11.10.2007 emisă de Primăria municipiului Galaţi imobilul construcţie revendicat de reclamanţi nu poate fi restituit întrucât competenţa de soluţionare a acestui capăt de cerere formulat de petenţi în notificare  aparţine U.G.S.R. – Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi, instituţie care are în proprietate imobilul potrivit decretului de expropriere arătat mai sus.

Susţinerile pârâtei sunt confirmate şi de adresele emise de Serviciul de revendicări din cadrul acestei instituţii din conţinutul cărora rezultă faptul că imobilul revendicat nu figurează în registrul de inventar.

De asemenea, din art. 2 al Decretului de expropriere nr. 605/25.07.1966 emis de Consiliul de Stat al R.S.R. construcţia expropriată trece în proprietatea Uniunii Generale a Sindicatelor din România.

Faţă de probele la care s-a făcut referire s-a considerat că în mod nelegal s-a dispus obligarea Primăriei Municipiului Galaţi să emită o dispoziţie de restituire a construcţiei în condiţiile în care imobilul în discuţie, potrivit decretului de expropriere a trecut în proprietatea U.G.S.R.

În acest context, instanţa de fond trebuia să analizeze posibilitatea introducerii în cauză a U.G.S.R. proprietara imobilului revendicat.

Potrivit dispoziţiilor art. 294 Cod procedură civilă, în apel nu se pot face cereri noi astfel că implicit nu se poate dispune introducerea în cauză a altor părţi, însă din probele administrate rezultă necesitatea punerii în discuţie a introducerii în cauză a U.G.S.R. 

Pentru considerentele arătate, Curtea a desfiinţat hotărârea instanţei de fond trimiţând cauza spre rejudecare la această instanţă pentru a pune în discuţia părţilor introducerea în cauză a deţinătorului imobilului revendicat