-Codul de procedură civilă din 1865 – art. 315 alin. (1)
Problemele de drept dezlegate de către instanţa de recurs, prin hotărârea de casare, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, astfel că acestea nu mai pot fi contrazise de o altă hotărâre.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,
Decizia civilă nr. 309 din 26 februarie 2013
Prin Decizia civilă nr. 309 din 26 februarie 2013, pronunţată în dosarul nr. 14089.1/325/2008*, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva Deciziei civile nr. 756/A/01.11.2012, pronunţată de Tribunalul Timiş.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a avut în vedere argumentele de mai jos.
Motivarea tribunalului în respingerea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin reprezentanţi este corectă, dar se aplică doar parţial argumentelor invocate de acesta cu privire la imposibilitatea promovării prezentei acţiuni, în condiţiile în care notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a fost respinsă în mod irevocabil.
Astfel, Tribunalul nu a analizat celelalte aspecte invocate prin apelul iniţial declarat, soluţie corectă întrucât acestea au fost soluţionate prin deciziile de casare pronunţate în cauză.
În ceea ce priveşte imposibilitatea apelării reclamantului la calea dreptului comun, prin prezenta acţiune (cu cele două componente: constatarea nevalabilităţii titlului Statului Român şi înscriere în C.F.), faţă de prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, Curtea constată că, faţă de conţinutul deciziilor anterioare de casare pronunţate în prezentul dosar şi de prevederile art. 315 alin. (1) C. pr. civ., prezentul recurs nu poate fi admis.
În condiţiile în care, prin decizia de casare nr. 691/R/8.09.2010 a Curţii de Apel Timişoara, dată în dosar nr. 14089/325/2008, s-a reţinut că prezenta acţiune este una în constatarea nevalabilităţii titlului Statului Român şi nu o acţiune în revendicare, admisibilă în condiţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, se impune a fi respinse motivele de recurs invocate de pârât cu privire la acest aspect.
Pentru a conchide în acest sens, Curtea are în vedere, pe de o parte, dispoziţiile alineatului (1) al art. 315 C. pr. civ. (potrivit cărora dezlegările instanţei de recurs cu privire la problemele de drept soluţionate prin decizia de casare sunt obligatorii pentru judecătorii fondului), iar, pe de altă parte, puterea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre irevocabilă, în sensul că aspectele tranşate în mod irevocabil de o instanţă de judecată nu mai pot fi contrazise de o altă instanţă.
Ca atare, instanţa învestită cu judecarea prezentului recurs nu mai poate repune în discuţie natura prezentei acţiuni şi nici admisibilitatea acesteia, chestiuni stabilite irevocabil prin deciziile de casare date anterior în cauză, ce sunt obligatorii inclusiv pentru instanţa de recurs investită ca urmare a rejudecărilor dispuse.
O hotărâre irevocabilă nu poate fi criticată decât prin căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, neputând fi contrazisă, aşa cum s-a arătat, printr-o altă hotărâre care să se pronunţe asupra aspectului deja judecat.
În cauza Amurariţei contra României, din data de 23.09.2008, Curtea Europeană a arătat că instanţele trebuie să ţină cont chiar şi de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive, şi să nu le mai repună în discuţie într-o nouă procedură, ba mai mult, în funcţie de particularităţile cauzei, trebuie să analizeze şi posibilitatea ca, în anumite situaţii, constătarile din hotărârile judecătoreşti să poată fi opuse chiar şi terţilor.
Curtea constată că, în jurisprudenţa CEDO, se reţine în mod constant că autoritaţilor judiciare nu le este permis ca, prin acţiunile sau inacţiunile lor, să impiedice realizarea scopului unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, scop care poate rezulta nu doar din dispozitiv, ci şi din motivare, decât în cazurile în care există o imposibilitate obiectivă de executare, temeinic justificată de către autoritatea care invocă imposibilitatea de executare (de exemplu cauza Niţescu contra Romaniei).
Cum motivele de recurs vizează exclusiv aspectele tranşate anterior irevocabil (şi care, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai pot fi repuse în discuţie), fără a fi invocate şi chestiuni privind fondul titlului pus în discuţie, Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, faţă de prevederile legale invocate anterior, coroborate cu dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. pr. civ., motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ., a respins prezentul recurs, ca nefondat.
