Prin sentinţa civilă nr. 5827/29.06.2011 Judecătoria Bacău a admis cererea de intervenţie în interes alăturat pârâţilor formulată de intervenienta SC V. SRL.
A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
A respins acţiunea formulată de reclamanta O.L., cesionată prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 882/22.08.2008 reclamantului S.P. în contradictoriu cu pârâţii C.N.C., C.R.C., C.M.T. ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:
Antecontractul este o promisiune bilaterală de a contracta prin care părţile se obligă să încheie în viitor un contract cu un conţinut stabilit în promisiunea respectivă. Ambele părţi se angajează să încheie contractul, asumându-şi obligaţia de a face, iar în cazul neexecutării obligaţiei asumate răspunderea este contractuală.
Obligaţiei de a face îi corespunde dreptul de creanţă care este apărat printr-o acţiune personală supusă termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art.1 din decretul 167/1998, nefiind vorba despre un drept imprescriptibil .
Termenul de 3 ani curge de la momentul încheierii convenţiei. Dacă însă promitentul vânzător predă beneficiarului posesia bunului, această împrejurare echivalează cu o recunoaştere în sensul art.16 lit.a din Decretul 167/1958, iar termenul de prescripţie curge din momentul în care aceasta se manifestă expres.
Pornind de la manifestarea de voinţă a reclamantului , instanţa constată că este investită cu o cauză având ca obiect perfectarea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 16.05.2003.
Cum posesia este o situaţie de fapt care poate fi dovedită cu proba testimonială, şi nu cu expertiza topocadastrală care poate constata situaţia actuală, nu şi situaţia de fapt anterioară. Cum reclamantul nu a dovedit în nici într-un fel întreruperea termenului de prescripţie, cum de la data încheierii convenţiei – 16.05.2003 până la data sesizării instanţei – 19.05.2008 s-a scurs un termen mai mare de 3 ani şi cum potrivit dispoziţiilor art.1 al.1 şi 2 din Decretul nr.157/10.04.1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în speţă termenul general de 3 ani, instanţa urmează a admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respinge acţiunea în consecinţă .
Ca urmare a respingerii cererii principale pentru intervenirea prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa, văzând dispoziţiile art.49 alin.3 cod procedură civilă, urmează a admite cererea de intervenţie in interes alăturat pârâţilor formulată de intervenienta S.C. V. S.R.L.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii O.L. şi S.P. pentru următoarele considerente:
– întrucât intervenienta nu a achitat taxele de timbru potrivit art. 10 din Legea nr. 146/1997, cererea formulată de aceasta trebuia respinsă ca netimbrată.
– SC V. SRL a formulat cerere de intervenţie în apărarea unui drept propriu iar în dispozitiv a fost admisă cererea de intervenţie în interes alăturat, fără a se motiva admiterea cererii.
– intervenienta nu şi-a probat calitatea şi interesul.
– instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 146/1997 care prevăd în mod expres că în cazul acestei acţiuni se va solicita extras de carte funciară şi dacă va dispune efectuarea unei expertize tehnice,aceasta va fi avizată de OCPI.
– s-a făcut dovada unei cauze de întrerupere a prescripţiei, care a operat chiar din momentul naşterii dreptului la acţiune, probându-se că a intrat în stăpânirea imobilului teren de la data încheierii antecontractului.
Analizând actele şi lucrările dosarului reţine următoarele:
La judecata în primă instanţă SC V. SRL a formulat o cerere de intervenţie în interes alăturat pârâţilor (filele 81-82 dosar judecătorie), cerere care a fost soluţionată cu respectarea principiului disponibilităţii.
Reclamantul a solicitat calificarea acestei cereri ca fiind o intervenţie în interes propriu. Respectând regula dezbaterilor contradictorii cu privire la această solicitare instanţa a reţinut că a fost investită cu o cerere de intervenţie în interes alăturat pârâţilor, care nu poate fi calificată altfel, împotriva voinţei titularului cererii şi s-a pronunţat respectând aceste limite, soluţia din dispozitivul sentinţei apelate referindu-se la cererea de intervenţie în interes alăturat pârâţilor, formulată de intervenienta SC V. SRL.
Instanţa a apreciat corect asupra calificării cererii de intervenţie formulată de SC V. SRL, având în vedere că finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din motivele concrete formulate de intervenientă, este aceea de a se alătura pârâţilor pentru a combate în comun susţinerile reclamantului, astfel încât pârâţii să nu cadă în pretenţii în acţiunea având ca obiect perfectarea antecontractului de vânzare – cumpărare încheiat la data de 16.05.2003.
Chiar dacă nu pretinde un drept propriu intervenientul în interes alăturat uneia dintre părţi trebuie să justifice un interes propriu, distinct de cel al părţii în favoarea căreia intervine. Această condiţie rezultă din dispoziţiile art. 49 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora partea care doreşte să intervină în proces trebuie să aibă un interes în acea cauză. În considerarea acestor dispoziţii, intervenienta SC V. SRL a justificat existenţa unui interes propriu, conform exigenţelor impuse de art. art. 49 alin. 1 Cod procedură civilă, arătând că intervine alături de pârâţii din raportul juridic procesual iniţial întrucât urmăreşte să preîntâmpine pronunţarea unei hotărâri care să afecteze dreptul său de proprietate asupra terenului în litigiu, dobândit în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2854/26.07.2001.
SC V. SRL a dobândit calitate procesuală ca urmare a admiterii în principiu a cererii sale, conform dispoziţiilor 52 Cod procedură civilă, astfel cum rezultă din preambulului sentinţei apelate.
Din punct de vedere procedural cererea de intervenţie în interesul pârâţilor este doar o apărare în favoarea acestora şi faţă de natura juridică a acestei cereri al cărei titular, respectiv intervenienta SC V. SRL, nu a dedus judecăţii pretenţii proprii, susceptibile de plata taxei judiciare de timbru , în speţă nu sunt incidente dispoziţiile din Legea nr. 146/1997 referitoare la sancţiunea nulităţii pentru neîndeplinirea obligaţiei de a timbra.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut că soluţia dată cu privire la cererea de intervenţie nu a fost motivată. Această critică urmează a fi respinsă ca nefondată deoarece soluţionarea cererii de intervenţie în interesul uneia dintre părţi depinde de soluţia pronunţată asupra cererii de chemare în judecată iar din considerentele sentinţei recurate rezultă că cererea de intervenţie în interes alăturat pârâţilor a fost admisă ca urmare a respingerii cererii principale, instanţa reţinând ca fiind întemeiată apărarea intervenientei, care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Criticile formulate de recurenţii-reclamanţi cu privire la efectul întreruptiv al prescripţiei extinctive conform art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 sunt lipsite de suport probator, în cauză nefiind administrate probe care să confirme susţinerile acestora privind posesia exercitată asupra terenului în litigiu începând cu data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare. Din actele dosarului rezultă că singura probă solicitată de reclamant pentru a face dovada posesiei a fost expertiza tehnică topocadastrală, probă care în mod corect a fost respinsă deoarece verificările care pot fi efectuate de expert se limitează la situaţia de fapt existentă în teren în momentul efectuării lucrării, fără ca acesta să poată face constatări cu privire la persoanele care au exercitat posesia asupra terenului începând cu data de 16.05.2003, când s-a încheiat antecontractul.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 146/1997, aceasta se circumscrie fondului litigiului având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile or în prezenta cauză nu a fost soluţionat fondul, cererea fiind respinsă întrucât a intervenit prescripţia dreptului la acţiune.
Faţă de cele reţinute, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurenţii-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată către intimata-intervenientă, reprezentând onorariu avocat.
