Disjungerea acţiunii civile de acţiunea penală. Procedura de soluţionare a acţiunii civile după disjungere.
C. pr. pen., art. 14 şi urm., art. 347
Judecata acţiunii civile, după disjungerea ei de acţiunea penală, este guvernată de regulile procedurii penale şi nu ale procedurii civile, întrucât legea procesual penală prevede expres cazurile în care acţiunea civilă se exercită în faţa instanţei civile, după dispoziţiile procesual penale civile, or situaţia analizată nu se încadrează între aceste cazuri. Astfel, judecata acţiunii civile va avea loc potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II al Codului de procedură penală cu referire la prevederile pertinente ale Părţii generale a aceluiaşi cod, şi nu după dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 304 din 21 martie 2012, Judecătoria Luduş admis acţiunea civilă având ca obiect „răspundere delictuală” astfel cum a fost formulată şi precizată de către reclamantul G. Z. şi de către reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ MUREŞ, în contradictoriu cu pârâtul M. V.
A fost obligat pârâtul M. V. la plata sumei de 500 lei lunar cu titlu de rentă lunară viageră în favoarea reclamantului G. Z .
A fost obligat pârâtul M. V. la plata sumei de 50.982, 77 lei şi a dobânzilor legale aferente până la achitarea efectivă sa debitului, reprezentând cheltuielile de spitalizare ocazionate cu internarea reclamantului G. Z. defalcate, după cum urmează:
-35.652, 08 lei cheltuielile de spitalizare aferente internării reclamantului în CLINICA ATI , în perioada 30.04.2008 – 13.05.2008 şi 06.06 – 02.07.2008;
-3982, 28 lei cheltuielile de spitalizare aferente internării reclamantului în CLINICA ORTOPEDIE TRAUMATOLOGIE I, în perioada 23.05.2008 –05.06.2008;
-11.348, 39 lei cheltuielile de spitalizare aferente internării reclamantului în CLINICA REUMATOLOGIE , în perioada 05.06.2008 – 06.06.2008 şi 02.07. – 11.08.2008.
A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 lei, reprezentând, 700 lei onorariu expert tehnic Niculae Oprea şi 200 lei onorariu apărător oficiu reclamant.
Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
La data de 02 februarie 2011, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Luduş sub numărul 164/251/2011, acţiunea în răspundere delictuală disjunsă din cadrul dosarului penal nr. 1249/251/2009, privind cererile de constituire de parte civilă formulate de:
*reclamantul G. Z., prin care solicită obligarea pârâtului M. V. la plata unei prestaţii periodice, cu titlu de rentă viageră, în cuantum de 500 lei, reprezentând valoarea venitului lunar pe care îl obţinea înainte de accident.
*reclamantul G. Z., prin care solicită obligarea pârâtului M. V. la plata unei prestaţii periodice, cu titlu de rentă viageră, în cuantum de 500 lei, reprezentând valoarea venitului lunar pe care îl obţinea înainte de accident.
*reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş (fila 39 dosar UP) prin care acesta s-a constituit parte civilă cu suma de 50.982,75 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare astfel:
*reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş (fila 39 dosar UP) prin care acesta s-a constituit parte civilă cu suma de 50.982,75 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare astfel:
– suma de 35.652,08 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare aferente internării numitului G. Z. n C. ATI, în perioada 30.04.2008 – 13.05.2008 şi 06.06.2008 – 02.07.2008;
– suma de 3.982,28 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare aferente internării susnumitului în Clinica Ortopedie – Traumatologie I, în perioada 23.05.2008 – 05.06.2008;
– suma de 3.982,28 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare aferente internării susnumitului în Clinica Ortopedie – Traumatologie I, în perioada 23.05.2008 – 05.06.2008;
– suma de 11.348,39 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare aferente internării susnumitului în Clinica reumatologie, în perioada 05.06.2008 – 06.06.2008 şi 02.07.2008 – 11.08.2008.
– suma de 11.348,39 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare aferente internării susnumitului în Clinica reumatologie, în perioada 05.06.2008 – 06.06.2008 şi 02.07.2008 – 11.08.2008.
Poziţia reclamantului privind latura civilă a cauzei a fost oscilantă: pe parcursul procesului penal, prin declaraţia luată în cadrul comisiei rogatorii efectuată de Judecătoria Reghin la data de 01 iunie 2010 (fila 71 dosar nr. 1249/251/2009), reclamantul G. Z. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 30.000 lei reprezentând daune morale, solicitând obligarea pârâtului M. V. la plata unei prestaţii periodice în cuantum de 500 lei, reprezentând valoarea venitului lunar pe care îl obţinea înainte de accident. În timpul procesului penal, respectiv pentru termenul de judecată din data de 15 octombrie 2010 (fila 102), reclamantul G. Z. a revenit asupra solicitărilor privind latura civilă a cauzei, arătând că nu are pretenţii de nicio natură din partea angajatorului, respectiv din partea pârâtului M. V.
Ulterior, reclamantul a precizat că, inculpatul face presiuni asupra sa pentru a renunţa la constituirea de parte civilă, iar prin Încheierea din data de 20 mai 2011 (fila 21), s-a luat act de faptul că reclamantul este de acord cu propunerea pârâtului de a-i achita suma de 100 lei lunar.
Pentru termenul din data de 15 decembrie 2011, prin declaraţia scrisă a reclamantului, dată în faţa apărătorului său desemnat din oficiu, reclamantul G.Z. a arătat că nu este de acord cu oferta înaintată de pârât, respectiv de a-i achita suma de 100 lei lunar, întrucât şi-a pierdut capacitatea de muncă şi nu realizează nici un venit, solicitând stabilirea unei rente lunare de 500 lei, echivalentul salariului pe care îl realiza la data producerii incidentului, cu menţiunea că declaraţia prin care a renunţat la pretenţiile civile a fost dată la presiunea numitului M. V. şi a prietenilor acestuia.
Pe parcursul procesului au fost administrate următoarele probe: proba cu înscrisuri, respectiv fişele privind calculul costului de spitalizare (filele 39 – 45 dosar UP), depuse de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş şi proba cu expertiza în specialitatea protecţia muncii, efectuată în cauză de către expertul N.O.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat şi a reţinut următoarele:
În dosarul penal nr. 1249/251/2009 s-a procedat la judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. V., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş având nr. 376/P/2008 din data de 01 octombrie 2009, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 37 alin. 1, alin. 3, teza a I a din Legea nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă şi art. 184 alin. 2, alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 33, lit. „a” Cod penal, fapte săvârşite în dauna părţii vătămate G. Z. în data de 30 aprilie 2008.
În acea cauză s-a dispus disjungerea laturii civile de latura penală, în vederea formării unui nou dosar, cu părţi: reclamanţi G. Z. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtul M. V., având ca obiect “acţiune în răspundere delictuală”, privind cererile de constituire de parte civilă formulate de:
– suma de 35.652,08 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare aferente internării numitului G. Z. n Clinia ATI, în perioada 30.04.2008 – 13.05.2008 şi 06.06.2008 – 02.07.2008;
Din cuprinsul concluziilor raportului de expertiză instanţa de fond a reţinut faptul că, procentajul de culpă pe care pârâtul M. V. îl are în producerea accidentului de muncă soldat cu vătămarea corporală din culpă a reclamantului G. I. este de 100 %, motivat de faptul că, reclamantul în calitatea sa de muncitor necalificat la data producerii accidentului, nu întrunea nici o condiţie nominalizată în cuprinsul legii nr. 319/2006 şi, din acest punct de vedere nu poate fii considerat răspunzător pentru nepurtarea hamului de siguranţă şi nici pentru accidentul produs.
Totodată, având în vedere şi faptul că, reclamantul era în perioada de probă, responsabilitatea angajatorului este totală iar cea a lucrătorului doar în probă” se rezumă la respectarea „ instructajului de securitate şi sănătate în muncă efectuat de către angajator, la începutul lucrului, în urma sarcinii de muncă trasate în ziua respectivă, instructaj care nu a fost efectuat la data producerii accidentului de muncă.
Analizând cauza din punct de vedere teoretic şi legal, prima instanţă a considerat că trebuie făcute anumite precizări:
Autorul producerii accidentului de muncă răspunde penal, în cazul vătămării corporale grave a victimei, obiectul răspunderii penale fiind sancţiunea penală pentru infracţiunea comisă.
De asemenea autorul accidentului poartă şi o răspundere civilă delictuală pentru prejudiciul (paguba) produsă victimei sau victimelor ca urmare a accidentului comis iar principiul reparării integrale a prejudiciului este cel ce guvernează răspunderea civilă delictuală.
Când prin comiterea infracţiunii se produc şi anumite pagube materiale sau morale, se dă naştere şi unui raport juridic de drept civil, în baza căruia persoana care a suferit daune poate pretinde repararea pagubei. Asemenea pretenţii se realizează tot pe calea unei acţiuni judiciare, care are ca obiect, sub aspect substanţial, exercitarea dreptului de a reclama tragerea la răspundere civilă. Aceasta acţiune nu este specifică procesului penal, ci procesului civil, dar în anumite cazuri determinate, ea poate fi alăturată acţiunii penale şi se exercita deodată în cadrul procesului penal.
În consecinţă, în procesul penal, după legislaţia noastră procesual penală în vigoare, poate fi exercitata numai acţiunea civilă prin care se tinde să se recupereze pagubele produse prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Pentru exercitarea acţiunii civile, în procesul penal sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)infracţiunea trebuie să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;
b)între infracţiunea săvârşită şi prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate;
c)prejudiciul trebuie să fie cert;
d)prejudiciul să nu fi fost reparat;
e)în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exerciţiu, să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul procesului penal .
Instanţa a constatat în cauza penală din care s-a disjuns această acţiune în răspundere civilă delictuală, că sunt îndeplinite condiţiile mai sus enumerate.
Potrivit art. 14 alin. 1-3 din Codul de procedura penală, “acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente”; ea “poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă”, iar “repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile”.
Din această ultimă dispoziţie a textului de lege menţionat rezultă că, repararea pagubei produse prin infracţiune, în cadrul soluţionării acţiunii civile alăturate celei penale, şi ulterior disjunse, se face în conformitate cu prevederile din legea civilă.
Ori, prin dispoziţiile articolului 998 din Codul civil, care constituie temeiul răspunderii civile delictuale, se prevede că “orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeala s-a ocazionat, a-l repara”.
Tot astfel, potrivit art. 999 din Codul civil, prin care este reglementată răspunderea civilă în caz de cvasidelicte, “omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa”.
In aplicarea art. 14 din Codul de procedură penală şi a art. 998 din Codul civil, instanţa penală investită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de vătămare corporală din culpă, este investită să judece acţiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu vătămările corporale suferite, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte.
Prin acţiunea civilă iniţiată în cadrul procesului penal, inculpatul sau partea responsabilă civilmente pot fi acţionaţi numai în raport de nerespectarea obligaţiilor civile care decurg din repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune – aşa-numitul delict civil. De aceea, obiectul acţiunii civile este tragerea la răspundere civilă delictuală.
Răspunderea civilă delictuală are o funcţie reparatorie relativă, deoarece ea se realizează numai în raporturile dintre subiecţii activi şi pasivi ai acţiunii şi chiar în aceste raporturi, oricât de întinsă ar fi răspunderea, valorile deteriorate sau distruse, nu pot fi, întotdeauna, recuperate pe deplin, in materialitatea lor.
În speţă, s-a apreciat de către prima instanţă, ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, între accidentul de muncă cauzat în procent de 100 % de către pârâtul M. V. şi leziunile suferite de către reclamantul G. Z. existând a legătură de cauzalitate directă.
Instanţa a admis acţiunea civilă având ca obiect „răspundere delictuală” astfel cum a fost formulată şi precizată de către reclamantul G. Z. – internat în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă „Speranţa”, şi de către reclamantul Spitalul Clinic Judeţean De Urgenţă Mureş, prin reprezentant legal în contradictoriu cu pârâtul M. V.
Având în vedere faptul că, după începerea dezbaterilor pe fondul cauzei, reprezentantul pârâtului a depus un înscris autentic provenit de la reclamantul G. I., prin care se modifică cuantumul pretenţiilor, înscris despre conţinutul căruia apărătoarea reclamantului nu are cunoştinţă, instanţa, constatând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, i s-a dat posibilitatea reclamantului de a-şi întregi sau modifica cererea de chemare în judecată, a apreciat ca tardivă depunerea declaraţiei autentificate la data de 15 februarie 2012 şi nu a dat eficacitate acestui act.
Pe cale de consecinţă, instanţa l-a obligat pârâtul M. V. la plata sumei de 500 lei lunar cu titlu de rentă lunară viageră în favoarea reclamantului G. Z. raportat la concluziile raportului medico legal de constatare întocmit în faza de urmărire penală din care rezultă că, persoana accidentată G. Z. în vârstă de 21 de ani a suferit un poli-traumatism prin cădere de la nivel înalt, fractură cominutivă corp vertebral T-12-L 1, L-2, L-3, L-4, cu protruzia zidului posterior şi paraplegie, hematom intrarenal şi subcapsular drept, leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 80-90 zile şi în urma accidentului victima a rămas cu infirmitate fizică permanentă.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art.3853 alin. 1 Cod procedură penală, a declarat recurs inculpatul M. V. care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în consecinţă, respingerea acţiunii în răspundere civilă delictuală promovată de către reclamanţii G. Z. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş, ca nefondată şi neîntemeiată, solicitând şi cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.310/R din 21 decembrie 2012 Tribunalul Mureş şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Tg.Mureş – secţia penală.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de recurs şi din oficiu, în conformitate cu disp. art.3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea a apreciat că recursul este fondat, însă pentru următoarele considerente:
La termenul de judecată din data de 13 februarie 2013 apărătorul inculpatului a invocat nulitatea hotărârii atacate, întrucât la dezbaterea în fond a cauzei la Judecătoria Luduş a lipsit procurorul, excepţie care a fost pusă în discuţia părţilor.
Potrivit art. 315 alin.1 Cod procedură penală procurorul este obligat să participe la şedinţele de judecată ale judecătoriilor, în cauzele în care instanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de 3 ani sau mai mare ori în cauzele în care unul dintre inculpaţi se află în stare de detenţie sau în vreuna dintre situaţiile prevăzute în art. 171 alin. 2, precum şi în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii.
Conform art.197 alin. 2 Cod penal, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii dispoziţiile relative la participarea procurorului, nulitate care nu poate fi înlăturară în niciun fel şi care poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu.
În speţă, prin încheierea din 21 ianuarie 2011 s-a disjuns latura civilă a procesului penal prin care inculpatul M. V. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de neluare a vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă prevăzută de art. 37 alin. 1 şi alin. 3 teza I din Legea nr. 319/2006 şi de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin. 2 şi 4 Cod penal, deoarece inculpatul a uzat de disp. art. 3201 Cod procedură penală, iar pentru soluţionarea laturii civile era nevoie de administrarea de probe.
Procedând la disjungerea laturii civile de latura penală, cauza se judecă tot după procedura penală, părţile având calitatea de inculpaţi, părţi civile, părţi responsabile civilmente, etc. şi nu de reclamanţi sau pârâţi aşa cum a reţinut instanţa de judecată.
Prin urmare, având în vedere că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile Codului de procedură penală la soluţionarea cauzei disjunse, respectiv a lipsit procurorul, hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută.
Faţă de considerentele expuse, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. pr. pen., a admis recursul declarat de inculpatul M. V. împotriva sentinţei civile nr.304 din 21 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Luduş în dosarul nr.164/251/2011.
De asemenea, instanţa a casat integral hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv la Judecătoria Luduş.
Ultimul act valabil de la care procesul penal trebuie să îşi reia cursul este încheierea din 21 ianuarie 2011, urmând să fie asigurată şi prezenţa procurorului la cercetarea judecătorească a cauzei.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
