DREPT PROCESUAL CIVIL
CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. GREŞEALĂ MATERIALĂ. ÎNŢELESUL NOŢIUNII.
Art. 318 al. 1 Cod procedură civilă
Potrivit art. 318 al. 1 Cod procedură civilă hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Decizia civilă nr. 5602/R/2012 din 12 decembrie 2012
(dosar nr. 53/296/2010**)
Prin decizia civilă nr. 1344/R din 3 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 53/296/2010*, s-a admis ca fondat recursul civil introdus de reclamantul C.T., în contradictoriu cu intimata pârâtă C. R.Z., împotriva deciziei civile nr. 158/Ap din 01 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, care a fost modificată în totalitate în sensul că :
S-a respins apelul pârâtei – reclamantă reconvenţională C. R.Z., în contradictoriu cu reclamantul – pârât reconvenţional C. T., împotriva sentinţei civile nr. 4205 din 24 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, care a fost menţinută în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa în acest mod, instanţa de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Instanţa de recurs a reţinut că în mod greşit tribunalul a apreciat că pentru admiterea acţiunii este necesar a se dovedi culpa exclusivă a pârâtei, în condiţiile în care, potrivit art. 617 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa poate să pronunţe divorţul împotriva ambilor soţi, chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese vina amândurora.
Realitatea potrivit căreia convieţuirea părţilor nu mai poate fi reluată este evidenţiată de faptul că în prezent reclamantul este raliat în concubinaj cu o altă femeie.
Motivul care a generat însă separarea în fapt se regăseşte şi în comportamentul pârâtei care, potrivit probelor administrate în cauză, şi chiar conform declaraţiilor făcute în faţa instanţei de recurs, l-a bănuit în permanenţă, de-a lungul timpului, pe reclamant de faptul că ar întreţine relaţii extraconjugale cu alte femei, ceea ce a produs o stare de tensiune între părţi, stare care s-a perpetuat.
Curtea a reţinut că în acest moment părţile sunt separate, reclamantul nu mai doreşte reluarea convieţuirii, astfel încât prin respingerea acţiunii tribunalul a creat aparenţa unui raport juridic, deşi acesta nu mai există.
S-a mai reţinut că se impune a se preciza faptul că instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor posibilitatea de a solicita aplicarea dispoziţiilor Codului civil intrat în vigoare la 1 noiembrie 2011, dar intimata a declarat în mod expres că nu doreşte să beneficieze de prevederile acestui act normativ deoarece se opune la admiterea acţiunii, din acest motiv nepunând concluzii în mod subsidiar nici în legătură cu acţiunea reconvenţională.
Faţă de cele reţinute, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 combinat cu art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa de recurs a admis recursul şi, modificând în întregime decizia instanţei de apel, a respins apelul pârâtei, menţinând sentinţa instanţei de fond.
Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurent a fost însă respinsă, deoarece litigiul este de natură nepatrimonială, pârâta nu avea nici o obligaţie faţă de reclamant în legătură cu admiterea acţiunii, ea exercitându-şi dreptul de a se opune la divorţ, astfel încât instanţa nu a apreciat poziţia sa ca fiind abuzivă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare petenta C. R.Z., solicitând anularea hotărârii atacate şi rejudecând să se dispună respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea contestaţiei se arată că instanţa de recurs nu a analizat susţinerile intimatei din întâmpinarea depusă de aceasta şi anume faptul că recurentul nu a criticat decizia din apel pentru nelegalitatea ei, în sensul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă ci pentru netemeinicie; prin urmare s-ar fi impus respingerea recursului ca inadmisibil, raportat la motivele de recurs formulate de Cuc Traian, instanţa de apel fiind suverană în legătură cu stabilirea stării de fapt.
S-a mai arătat că instanţa de recurs a indicat un text de lege, respectiv art. 617 alin. 1 Cod procedură civilă, dar a redat conţinutul unui alt aliniat, al art. 617 ind. 1 Cod procedură civilă, prin urmare şi-a întemeiat decizia indicând un text de lege eronat, inaplicabil în speţă.
În fine, s-a mai invocat faptul că toate susţinerile recurentului au fost nefondate şi nedovedite, bazându-se în mod sistematic pe declaraţia surorii acestuia, declaraţie subiectivă, ce trebuia înlăturată total de instanţa de apel.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 318 Cod procedură civilă.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul C.T. a solicitat respingerea contestaţiei, apreciind că motivele invocate nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă. Examinând contestaţia prin prisma motivelor invocate, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit art. 318 (1) Cod procedură civilă hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Textul de lege mai sus evocat se referă la greşeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, Curtea a reţinut că pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, ori prin prezenta contestaţie s-au invocat tocmai aspecte ce ţin de fondul cauzei, respectiv de interpretarea şi aprecierea probelor administrate în cauză.
Referitor la textul art. 617 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut că în mod corect instanţa de recurs a redat conţinutul acestuia în considerentele deciziei atacate şi nu al vreunui alt text de lege.
În ceea ce priveşte teza II a art. 318 Cod procedură civilă, din formularea textului de lege rezultă că acest temei de contestaţie poate fi invocat numai de recurent nu şi de partea care a avut calitatea de intimat.
Faţă de considerentele ce preced, Curtea a respins ca nefondată contestaţia, fără cheltuieli de judecată.
