ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 14/R/28.02.2013
Dosar nr.2673/111/P/2013
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Gradualitatea măsurilor preventive. Măsura obligării de a nu părăsi ţara. Asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal.
Detenţia unei persoane este o măsură atât de gravă, încât este justificată numai în ultimă instanţă, atunci când alte măsuri, mai puţin severe au fost analizate şi s-a considerat că sunt insuficiente pentru a proteja interesul public sau cel individual.
În raport de circumstanţele personale ale inculpaţilor, precum şi de durata de timp scursă de la data începerii urmăririi penale, de aproximativ 2 ani şi jumătate, s-a apreciat că argumentele care ar fi pledat pentru luarea măsurii arestării preventive, respectiv promptitudinea şi severitatea reacţiei organelor judiciare faţă de fapte penale grave nu subzistă. În raport de gradualitatea măsurilor preventive, s-a decis ca restrângerea dreptului fundamental la liberate al inculpaţilor să fie realizat printr-o altă măsură, cu un grad de ingerinţă mai scăzut, asupra libertăţii de circulaţie, apreciindu-se că măsura obligării de a nu părăsi ţara va fi de natură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 136 Cod procedură penală.
În recursul D.N.A – Serviciul Teritorial Oradea în baza art. 145 alineatul 12 litera a din Codul de procedură penală s-a impus inculpaţilor ca pe durata măsurii să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect între ei şi cu învinuiţii judecaţi precum şi cu martorii indicaţi reţinând că există indicii că inculpaţii au comis faptele şi pentru a oferi o garanţie suplimentară a bunei desfăşurări a procesului penal şi pentru a impune inculpaţilor adoptarea unei conduite în raport cu ceilalţi participanţi se impune restrângerea dreptului la liberă circulaţie să fie realizat prin măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei în condiţiile dispuse.
Prin încheierea nr.9 din 22.02.2013, pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 1491 C.pr.pen. rap la art 136 Cod procedură penală s-a respins propunerea D.N.A.- Serviciul teritorial Oradea, privind arestarea preventivă a inculpaţilor: O.N.S, B.C.C.
S-a constatat că inculpatul O.N.S a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, cu începere de la data de 21.02.2013, ora 13,40.
S-a constatat că inculpatul B.C.C a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, cu începere de la data de 21.02.2013, ora 15,00
S-a constatat că inculpatul B.C.C a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, cu începere de la data de 21.02.2013, ora 15,00
În baza art. 136 alin. 1 lit. c Cod procedură penală rap. la art. 146 alin. 11/1 şi art. 145/1 Cod procedură penală, s-a luat faţă de inculpaţii O.N.S şi B.C.C măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei pe o durată de 30 zile.
În baza art. 136 alin. 1 lit. c Cod procedură penală rap. la art. 146 alin. 11/1 şi art. 145/1 Cod procedură penală, s-a luat faţă de inculpaţii O.N.S şi B.C.C măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei pe o durată de 30 zile.
I s-a impus inculpatului respectarea obligaţiilor prev. de art. 145/1 alin. 2, rap. la art. 145 alin. 1/1 şi alin. 1/ 2 Cod procedură penală:a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către IPJ Bihor conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
În baza art. 145 alin. 2/2 Cod procedură penală le-a atras atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor ce le revin se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
În baza art. 145 alin. 2/1 Cod procedură penală o copie a minutei s-a comunicat IPJ Bihor, I.P.J. Bucureşti, Jandarmeriei Bihor, Jandarmeriei Bucureşti, Poliţiei Comunitare Beiuş , Poliţiei Comunitare Bucureşti, Serviciului Paşapoarte Bihor, Serviciului Paşapoarte Bucureşti şi Poliţiei de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care le revin inculpaţilor, respectiv în vederea refuzului eliberării paşaportului sau, după caz, a ridicării provizorii a paşapoartelor pe durata măsurii, după rămânerea definitivă a prezentei.
Pentru a pronunţa această încheiere, Tribunalul Bihor a reţinut următoarele :
Prin rezoluţia din data de 09.09.2010 orele 15,40, dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor in dosar nr. 155/P/2010 s-a dispus confirmarea începerii urmăririi penale faţă de B.C.C pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 215 alin.1,2,3 şi 5 C.pen., fals in înscrisuri sub semnătură privată faptă prev. şi ped. de art. 290 alin.1 C.pen. şi uz de fals faptă prev. şi ped. de art. 291 C.pen. toate cu aplicarea art. 33 lit.a C.pen. şi A.N. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material in înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 288 alin.1 C.pen..
Prin Ordonanţa din 28.05.2012 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor in dosar nr.155/P/2010 s-a dispus declinarea competenţei materiale şi teritoriale de soluţionare a cauzei in favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, cauza fiind inregistrată sub nr. de dosar 58/P/2012.
Prin ordonanţa din 21.02.2013 dată de D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea s-a dispus punerea in mişcare a acţiunii penale împotriva învinuitului O.N.S pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi obţinerea unui folos patrimoniale pentru altul, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi uz de fals, în formă continuată şi în concurs, prevăzute de art. 13/2 din Lg.78/2000 raportat la art. 248 C.Pen. cu referire la art. 13 alin.1 lit.b din OUG 43/2002, art.215 alin.1,2,3,5 C.Pen. şi art. 291 C.pen. cu aplicarea art. 41 al.2, art.33 lit.a şi art.34 C.Pen.
In fapt s-a reţinut că inculpatul O.N.S, în calitate de primar al mun. Beiuş şi ordonator principal de credite, cu ştiinţă, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu ocazia decontării din bugetul local, la data de 28.12.2007, a sumei de 135.554,55 lei, către SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea, cunoscând că lucrările nu au fost executate şi materialele aferente nu au fost livrate, prejudiciind în acest fel bugetul Primăriei Mun. Beiuş şi creând un folos patrimonial societăţii TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea, şi a indus în eroare Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, cu ocazia solicitării şi obţinerii, în perioada decembrie 2007–mai 2008, în două tranşe, de fonduri în valoare totală de 1.617.133,36 lei, pentru implementarea subprogramului „Lucrări prioritare de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în localitatea Beiuş, judeţul Bihor”, folosindu-se de înscrisuri care atestau în mod nereal efectuarea de lucrări şi livrarea de materiale aferente de către SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu suma de 1.617.133,36 lei.
Inculpatul B.C.C, în calitate de administrator al SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea, a produs înscrisuri (situaţii de lucrări, centralizatoarele situaţiilor de lucrări şi facturi) care atestau în mod nereal efectuarea de lucrări şi livrarea de materiale aferente de către SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea pentru Primăria Mun. Beiuş, pe care primarul O.N.S le-a folosit cu ocazia decontării din bugetul local, la data de 28.12.2007, a sumei de 135.554,55 lei şi cu ocazia solicitării şi obţinerii de la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, în perioada decembrie 2007–mai 2008, în două tranşe, de fonduri în valoare totală de 1.617.133,36 lei, fiind cauzat un prejudiciu de 135.554,55 lei bugetului local al Primăriei Mun. Beiuş şi de 1.617.133,36 lei bugetului de stat, societatea pe care o administra obţinând foloasele patrimoniale menţionate mai sus.
Prin ordonanţa din 21.02.2013 ora 13,40 s-a dispus reţinerea inculpatului O.N.S pe o perioadă de 24 ore, cu începere de la 21.02.2013 ora 13,40.
Prin ordonanţa din 21.02.2013 ora 15,00 s-a dispus reţinerea inculpatului B.C.C pe o perioadă de 24 ore, cu începere de la 21.02.2013 ora 15.00.
La data de 22.02.2013 s-a înaintat la Tribunalul Bihor propunerea de arestare preventivă a acestora pe o durată de 29 zile.
În motivarea propunerii s-a arătat că, în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit.”f” din Codul de procedură penală, în sensul că inculpaţii O.N.S şi B.C.C au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (abuz în serviciu contra intereselor publice şi obţinerea unui folos patrimonial pentru altul, de la 3 la 15 ani, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, de la 10 la 20 de ani şi spălarea banilor, de la 3 la 12 ani) şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu privire la „pericolul concret pentru ordinea publică”, din conţinutul textului art. 148 alin. 1 lit.„f” Cod procedură penală, varianta că prin arestarea preventivă se urmăreşte doar protejarea societăţii faţă de inculpat, ar conduce la concluzia că măsura preventivă ar trebui limitată doar în cazul infracţiunilor de violenţă şi numai în măsura în care s-ar aprecia că astfel de fapte ar putea fi repetate.
În prezenta cauză, existenţa pericolului pentru ordinea publică rezultă din însăşi pericolul social al infracţiunilor de care sunt acuzaţi inculpaţii O.N.S (primar) şi B.C.C (om de afaceri), de încurajarea inculpaţilor cât şi a altor potenţiali infractori să comită fapte similare, în lipsa unei reacţii ferme din partea organelor competente.
Comportamentul infracţional manifestat de inculpatul O.N.S, cu complicitatea inculpatului B.C.C, este de natură să afecteze autoritatea instituţiilor aflate în slujba cetăţenilor, aruncând astfel o umbră de neîncredere în rândul opiniei publice asupra celor care au fost aleşi de obşte pentru a-i ajuta şi a le susţine interesele.
Faptul că un primar de municipiu a acţionat împotriva cetăţenilor, efectiv sabotând realizarea unei lucrări de interes obştesc, public,constituie în mod cert o împrejure care tulbură profund şi grav ordinea publică, determinând reacţii justificate de insecuritate şi de neîncredere în administraţia locală.
Natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului O.N.S, modalitatea concretă prin care acestea au fost comise, folosindu-se de calitatea sa de primar, cât şi de influenţa de care dispunea în exercitarea acestei funcţii, angrenând în activităţile sale şi alţi funcţionari publici, dar şi oameni de afaceri, insuflându-se opiniei publice falsa impresie că poate dispune după bunul plac de fonduri locale şi de la nivel central, pentru interesul său şi al unui om de afaceri, induc ideea că cei care l-au ales ca primar au fost înşelaţi în aşteptările şi dezideratele lor.
Analizând propunerea de arestare preventivă instanţa a reţinut că:
I. În speţa de faţă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 c.pr.pen. în sensul că există probe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea că inculpaţii au săvârşit faptele penale reţinute în sarcina lor.
S-a reţinut în fapt că :
Inculpatul O.N.S, în calitate de primar al mun. Beiuş şi ordonator principal de credite, cu ştiinţă, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu ocazia decontării din bugetul local, la data de 28.12.2007, a sumei de 135.554,55 lei, către SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea, cunoscând că lucrările nu au fost executate şi materialele aferente nu au fost livrate, prejudiciind în acest fel bugetul Primăriei Mun. Beiuş şi creând un folos patrimonial societăţii TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea, şi a indus în eroare Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, cu ocazia solicitării şi obţinerii, în perioada decembrie 2007–mai 2008, în două tranşe, de fonduri în valoare totală de 1.617.133,36 lei, pentru implementarea subprogramului „Lucrări prioritare de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în localitatea Beiuş, judeţul Bihor”, folosindu-se de înscrisuri care atestau în mod nereal efectuarea de lucrări şi livrarea de materiale aferente de către SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu suma de 1.617.133,36 lei.
Inculpatul B.C.C, în calitate de administrator al SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea, a produs înscrisuri (situaţii de lucrări, centralizatoarele situaţiilor de lucrări şi facturi) care atestau în mod nereal efectuarea de lucrări şi livrarea de materiale aferente de către SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea pentru Primăria Mun. Beiuş, pe care primarul O.N.S le-a folosit cu ocazia decontării din bugetul local, la data de 28.12.2007, a sumei de 135.554,55 lei şi cu ocazia solicitării şi obţinerii de la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, în perioada decembrie 2007–mai 2008, în două tranşe, de fonduri în valoare totală de 1.617.133,36 lei, fiind cauzat un prejudiciu de 135.554,55 lei bugetului local al Primăriei Mun. Beiuş şi de 1.617.133,36 lei bugetului de stat, societatea pe care o administra obţinând foloasele patrimoniale menţionate mai sus: Inculpatul B.C.C, în calitate de administrator al SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea, a solicitat BRD-Agenţia Emanoil Gojdu Oradea, la data de 09.01.2009 şi a obţinut, în mod ilegal, la data de 14.01.2009, transferul sumei de 758.025,88 lei, din contul de garanţie de bună execuţie al firmei, în contul curent al aceleiaşi societăţi, folosindu-se de un înscris fals, respectiv adresa nr. 37/08.01.2009, iar în perioada 14.01.2009–24.02.2009, a retras în numerar din contul curent suma de 635.500 lei, pe care a folosit-o în interes personal.
Existenta acestor fapte este în opinia noastră deplin probată prin: Convenţia dintre Primăria Mun. Beiuş (semnată de primarul O.N.S), înregistrată sub nr. 3979/28.05.2007 şi Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, înregistrată sub nr. 3100/23.07.2007, care avea ca obiect finanţarea în proporţie de 85 % din bugetul de stat, prin bugetul MMDD, în vederea implementării Programului multianual prioritar de mediu şi gospodărire a apelor–Programul „Reabilitarea şi extinderea infrastructurii de apă şi apă uzată”–Subprogramul „Lucrări prioritare de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în localitatea BEIUŞ, judeţul Bihor–Prioritatea I”, valoarea totală a cheltuielilor eligibile fiind de 4.808.335 lei (1.436.439 euro).
Raportul procedurii nr. 6381/02.10.2007 din care rezulta ca, contractul de achiziţie publică a fost atribuit SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea, fiind încheiat Contractul de lucrări nr. 6790/17.10.2007, prin care executantul lucrării se obliga să execute „Lucrări prioritare de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Beiuş”, la preţul de 4.173.345,88 lei, la care se adăuga TVA 792.935,72 lei.
Adresa nr. 7936 Primăria Mun. Beiuş,din care rezultă că UAT reprezentată de primar inc.O.N.S, a înaintat la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile documentaţia pentru decontarea „Prestări servicii proiectare, management, consultanţă şi dirigenţie de şantier, precum şi execuţie instalaţii în cadrul Programului «Reabilitarea şi extinderea infrastructurii de apă şi apă uzată», Subprogramul «Lucrări prioritare de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în localitatea Beiuş, judeţul Bihor»”.
Factura fiscală nr. 26/30.11.2007, în valoare totală de 903.697,00 lei, emisă de SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea către Primăria Mun. Beiuş reprezentând „lucrări de alimentare cu apă şi canalizare la investiţia «Lucrări prioritare de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Beiuş» conform contract nr. 6790/17.10.2007 şi a situaţiei de lucrări”.
Declaraţia UAT Beiuş pe proprie răspundere pentru certificarea eligibilităţii cheltuielilor din data de 30.11.2007 prin care primarul O.N.S certifica faptul că „toate cheltuielile sunt eligibile din punct de vedere administrativ, tehnic, calitativ, financiar şi al stadiului fizic de realizare şi sunt incluse în declaraţia anexată reprezentând finanţarea de la bugetul de stat/bugetul local şi/sau alte surse ce vor fi plătite în conformitate cu stadiul de implementare a subprogramului…acoperă cheltuielile efectuate până la data de 30.11.2007 şi constituie parte integrantă a acestei declaraţii împreună cu situaţia facturilor plătite, raportul de progres al subprogramului şi graficul realizărilor lunare. Certific, de asemenea, că stadiul de implementare a subprogramului este/a fost realizat în concordanţă cu graficul de implementare al acestuia şi că informaţiile incluse în raportul de progres sunt corecte. Certific, de asemenea, că subprogramul este/a fost implementat în conformitate cu prevederile Convenţiei nr. 3100/23.07.2007, în particular în ceea ce priveşte…verificarea realităţii, legalităţii şi regularităţii cheltuielilor şi a execuţiei corespunzătoare a lucrărilor, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ. Certific, de asemenea, faptul că declaraţia de cheltuieli este corectă şi rezultă dintr-un sistem contabil bazat pe documente justificative care pot fi verificate…”.
Raportul de progres, întocmit de către inspectorul de specialitate H.G. L, persoana autorizată de către Primăria Mun. Beiuş pentru implementarea subprogramului, în care se menţiona faptul că „în perioada 17.10.2007–30.11.2007 SC „Top Construct Grup” SRL a executat lucrări conform facturii nr. 26 în valoare de 903.697 lei”;
Referatul dirigintelui de şantier, întocmit de sing. M.I. la data de 30.11.2007 prin care confirma faptul că a verificat în cursul lunii noiembrie 2007 executarea lucrărilor menţionând ca lucrările sunt executate conform proiectului şi normelor în vigoare, respectiv ca lucrările executate sunt prezentate în situaţiile de lucrări conform cantităţilor real executate şi valoric conform ofertei contractate”;
Centralizatorul situaţiilor de lucrări nr. 74/30.11.2007 şi situaţiile de lucrări aferente, în valoare de 903.697 lei
Ordonanţările de plată nr. 2513/28.12.2007–pentru suma de 82.697 lei, 2526/28.12.2007–pentru suma de 775.815,15 lei şi nr. 2527/28.12.2007–pentru suma de 45.148,85 lei;
Procesul-verbal de recepţie parţială din care reiese faptul că preşedintele I. V. (vice-primar) şi membrii comisiei de recepţie a lucrărilor, N.O., M.G., C. R. G.D., B.S., B.M. şi C.O., au verificat lucrările executate de SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL în valoare de 903.697 lei şi documentele aferente, respectiv oferta societăţii, contractul de execuţie lucrări şi situaţiile de lucrări, constatând că acestea au fost conform situaţiilor de lucrări anexate.
Centralizatorul situaţiilor de lucrări nr. 74/30.11.2007 şi situaţiile de lucrări aferente, în valoare de 903.697 lei, cuprinzând lucrări neexecutate şi materiale nelivrate.
Factura fiscală nr. 37/12.05.2008 în valoare totală de 998.813,26 lei emisă de SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea către Primăria Mun. Beiuş reprezentând „lucrări de construcţii la investiţia «Lucrări prioritare de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Beiuş» conform contract nr. 6790/17.10.2007 şi a situaţiei de lucrări”.
Declaraţia UAT Beiuş pe proprie răspundere pentru certificarea eligibilităţii cheltuielilor din data de 12.05.2008, prin care primarul O.N.S certifica faptul că „toate cheltuielile sunt eligibile din punct de vedere administrativ, tehnic, calitativ, financiar şi al stadiului fizic de realizare şi sunt incluse în declaraţia anexată reprezentând finanţarea de la bugetul de stat/bugetul local şi/sau alte surse ce vor fi plătite în conformitate cu stadiul de implementare a subprogramului…acoperă cheltuielile efectuate până la data de 12.05.2008 şi constituie parte integrantă a acestei declaraţii împreună cu situaţia facturilor plătite, raportul de progres al subprogramului şi graficul realizărilor lunare. Certific, de asemenea, că stadiul de implementare a subprogramului este/a fost realizat în concordanţă cu graficul de implementare al acestuia şi că informaţiile incluse în raportul de progres sunt corecte. Certific, de asemenea, că subprogramul este/a fost implementat în conformitate cu prevederile Convenţiei nr. 3100/23.07.2007, în particular în ceea ce priveşte…verificarea realităţii, legalităţii şi regularităţii cheltuielilor şi a execuţiei corespunzătoare a lucrărilor, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ. Certific, de asemenea, faptul că declaraţia de cheltuieli este corectă şi rezultă dintr-un sistem contabil bazat pe documente justificative care pot fi verificate…”.
Raportul de progres, întocmit de către inspectorul de specialitate H.G.L, persoana autorizată de către Primăria Mun. Beiuş pentru implementarea subprogramului, în care se menţiona faptul că:
– „în perioada 17.10.2007 până în prezent SC „Top Construct Grup” SRL a executat lucrări conform facturii nr. 26/30.11.2007 în valoare de 903.697 lei;
– în perioada 01.01.2008 până la 12.05.2008 SC „Top Construct Grup” SRL a executat lucrări în valoare de 998.813,26 lei, conform facturii seria BH TCG nr. 37/12.05.2008”.
Centralizatorul situaţiilor de lucrări şi situaţiile de lucrări aferente, în valoare de 998.813,27 lei, cuprinzând lucrările executate de SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL în executarea contractului nr. 6790/17.10.2007, depuse spre decontare.
Procesul-verbal de constatare din 27.09.2009 in cadrul căruia audiatorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi Bihor in urma auditului financiar privind modul de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor bugetului unităţii administrativ teritoriale, modul de gestionare a patrimoniului public şi privat al acesteia, contul de execuţie bugetară pe anul 2008 şi bilanţul contabil încheiat la 31.12.2008 de Primăria Municipiului Beiuş au constatat că au fost decontate cheltuieli de capital pentru obiectivul de investiţii „ Lucrări prioritate de extindere şi reabilitare a reţelelor cu apă şi canalizare in municipiul Beiuş în cuantum mai mare decât cel legal, respectiv 87% din lucrărilor achitate in cursul anului 2008, care nu au fost executate. S-a stabilit din verificarea situaţiilor de lucrări acceptate la plată în cursul anului 2008 că s-a decontat in plus suma de 1.149.867,91 lei urmare a cuprinderii in situaţiile de lucrări şi a acceptării la plată a unor lucrări neexecutate. S-a constatat că în situaţiile de lucrări întocmite de către constructorul SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea şi confirmate de către dirigintele de şantier au fost inscrise lucrări fictive, lucrări care la data întocmirii situaţiilor nu erau executate.
Raportul de expertiză întocmit in cauză de către expertul tehnic Ing. Z. T. in care s-a concluzionat că valoarea lucrărilor decontate şi neexecutate este in cuantum de 1.248.120 lei.
Depoziţia martorului N.J.K. care a declarat că „La sfârşitul lunii ianuarie 2008 – începutul lunii februarie 2008 inginerul P.N. mi-a relatat faptul că urmează să mă deplasez la Beiuş unde era câştigată lucrarea de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Beiuş, unde urma să fiu operator sudor conducte polietilenă, întrucât aveam atestat pentru astfel de lucrări. Iniţial am făcut naveta din Tinca, însă ulterior am găsit o chirie în Beiuş, decontată de societate. Am stat în chirie cu buldoescavatoristul V.A., singurul angajat care a venit cu mine de la lucrarea de la Olcea.
Pot să precizez cu siguranţă perioada de sfârşitul lunii ianuarie 2008 – începutul lunii februarie 2008 ca dată în care am fost repartizat la Beiuş, deoarece în luna ianuarie 2008 încă am mai făcut probe de presiune la lucrarea de introducere apă în com. Olcea. Mai mult, deţin o copie a avizului de însoţire a mărfii din data de 11 februarie 2008 şi aproximativ cu două săptămâni înainte am fost repartizat la Beiuş. P. N. a discutat cu subinginerul B. P. din Finiş, care a mai dus 4 muncitori necalificaţi din Finiş şi din Beiuş (iniţial au fost doi, după care a mai adus şi alţi muncitori).
Nu cunosc dacă aceştia au fost angajaţi cu carte de muncă, însă P. era cel care ne aducea la lucrare salariul în plic fiecăruia. Nu cunosc decât prenumele acestor muncitori necalificaţi: M, P., F. (posibil V), G. (posibil Sav). Subinginerul B.P. era persoana care a fost desemnată de P.N. să fie şef de echipă, însă în fapt eu eram persoana care aveam această calitate în relaţiile cu proiectanţii, dirigintele de şantier, responsabilii din cadrul Primăriei Beiuş.
Întrucât mi-am desfăşurat activitatea în Beiuş în perioada 1980 – iulie 2007 la SC FLORICON SA, îi cunoşteam pe toţi angajaţii Primăriei Beiuş. Din câte cunosc responsabilul de lucrare din partea primăriei era H.G. Din partea Primăriei Beiuş superviza activitatea şeful de compartiment investiţii O.E. şi ing. N.O. Se mai interesa de lucrare şi ing. M.
Din câte cunosc de alegerea străzilor unde urma să efectuăm lucrări se ocupa P.N. cu O.E.
Fiind întrebat arăt faptul că la momentul în care m-am deplasat la Beiuş la sfârşitul lunii ianuarie 2008 – începutul lunii februarie 2008, în ceea ce priveşte materialele pentru realizarea lucrării, existau depozitate în incinta depozitului Staţiei Peco Desira din Beiuş doar conducte PVC de 250 mm de culoare galben-portocalie pentru canalizare. Apreciez cantitatea de conducte PVC de 250 existente în depozit în luna februarie 2008 la circa 300 metri, respectiv circa 54 bucăţi (aproximativ un tir), Alte materiale nu mai existau la acest depozit.
Totodată, în luna ianuarie 2008, cu puţin timp înainte de a fi repartizat la Beiuş, a mai fost descărcat un TIR de marfa cu fitinguri (materiale mici) de polietilenă în curtea staţiei de pompare a apei Beiuş. Cunosc acest lucru prin prisma faptului că la momentul în care m-am deplasat la Beiuş, exprimându-mi nemulţumirea pentru faptul că aceste liniile mici nu erau depozitate corespunzător (oricine putea să le sustragă nefiind asigurate decât de un gard împrejmuitor), numitul K.A. mi-a spus că pentru aceste materiale nu trebuie să semnez de primire în gestiune deoarece erau deja în custodia reprezentanţilor Primăriei Beiuş.
Aceste materiale cunosc că au fost descărcate de L.S., L. F. şi V A., care s-au deplasat de la lucrarea de la Tinca în cursul lunii ianuarie 2008.
Materialele precizate mai sus (un TIR de conducte PVC şi un TIR de fitinguri) erau toate materialele existente la Beiuş la momentul repartizării mele la sfârşitul lunii lunii ianuarie- 2008 – începutul lunii februarie 2008 la lucrarea de introducere apă şi canalizare în Mun. Beiuş.
Ulterior au mai fost aduse săptămânal materiale mici cu maşina IVECO (aparţinând TOP CONSTRUCT GRUP) de la Oradea: conducte de polietilenă de 90mm, coturi, robineţi, flanşe, funcţie de necesităţi.
Totodată au mai fost aduse şi alte TIR-uri de marfa, respectiv la data de 11.02. 2008, a venit un transport de fitinguri de la Cluj pe care l-am descărcat într-un depozit (închis, incinta fiind asigurată cu pază) al societăţii TIMEX situat la intrarea în Beiuş dinspre Ştei pe partea dreaptă (spaţiu închiriat de TOP CONSTRUCT GRUP)
Deţin o copie a Avizului de însoţire a mărfii din data de 11.02.2008, emis de Pipelife ROMÂNIA SRL către BR PNEUMATICI. Anexez prezentei declaraţii acest
Aviz – o filă.
Fiind întrebat arăt faptul că nu cunosc cui aparţine societatea BR PNEUMATICI, despre acest lucru şi eu m-am întrebat când am primit avizul respectiv, întrucât lucrarea era executată de TOP CONSTRUCT GRUP SRL.
In jurul datei de 11.02.2008, data descărcării mărfii mai sus precizate, am primit dispoziţie de la P.N. să aducem din curtea staţiei de pompare a apei materialele existente acolo din luna ianuarie 2008, depozitându-le în incinta aceluiaşi depozit al SC TIMEX.
Pe parcursul următoarelor luni ale anului 2008 au fost aduse mai multe tiruri de conducte PVC de 250 mm, de 315 mm, ţevi de polietilenă de 200 mm, hidranţi, coturi, robineţi, flanşe şi alte materiale, după necesarul de materiale urmare a executării lucrărilor.
La sfârşitul lunii ianuarie 2008 – începutul lunii februarie 2008, data repartizării la Beiuş, după discuţii cu reprezentanţii Primăriei Beiuş, ing. P. N. a dispus începerea lucrării de introducere canalizare şi apă pe str. General Mociulschi (circa 300 m) Cunosc faptul că această stradă nu era inclusă în proiectul „Lucrări prioritare de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Beiuş”. Nu cunosc motivele pentru care s-a început cu această stradă. După finalizarea str. General Mociulschi, am început la lucrările din proiect, respectiv lucrări de introducere canalizare pe str. Pescarilor, Ghioceilor şi Brânduşei. Pe aceste străzi s-au executat numai lucrări de canalizare.
In continuare, s-au efectuat lucrări de introducere apă pe str. Bolcaş, Ciordaş, şmd.
Toate lucrările executate au fost dispuse de reprezentanţii Primăriei Beiuş, nouă fiindu-ne comunicate străzile ce urmau a fi atacate de P.N.
Au fost executate lucrări pe tot parcursul anului 2008 şi 2009 (până aproximativ la 01.12.2009), cu excepţia lunilor iunie-august 2009 (cu aproximaţie) fiind repartizaţi la lucrarea din Olcea. Am înţeles că am fost retraşi de la lucrarea de la Beiuş întrucât existau neînţelegeri între B. şi primarul D. cu privire la banii decontaţi de primărie, deşi lucrările erau executate (aşa susţinea patronul nostru).”
Depozitia martorului B.P. care a declarat că: În perioada februarie/martie 2008 până în octombrie 2009 am fost angajat la SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea în calitate de inginer constructor. Este posibil ca actele de angajare să fi fost întocmite ulterior, întrucât doar după ce am început să lucrez, mi-au fost solicitate actele de reprezentanţii SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL.
La sfârşitul anului 2007 am fost contactat de P.N. şi K.A. care s-au recomandat a fi reprezentanţii SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL şi aveau nevoie de un colaborator coordonator tehnic pentru lucrarea adjudecată la Beiuş de introducere canalizare şi apă. Cei doi mi-au spus că au nevoie de o persoană nu în procesul de execuţie a lucrării, întrucât îl aveau pe N.J., ci care să ţină legătura cu instituţiile implicate în implementarea proiectului şi aducerea unor muncitori necalificaţi ca zilieri.
Am fost de acord cu propunerea lui P.N. şi K.A., însă, întrucât eram pensionar cu capacitate parţială de lucru, am fost angajat doar cu normă parţială, cred de două ore.
Pe numitul P.N. îl cunoşteam anterior fiind colegi la Construcţii Bihor, insă acesta îşi desfăşurase activitatea la Oradea, iar eu la Beiuş.
Pe numitul N.J. îl cunosc prin prisma faptului că am fost colegi la SC FORICON SA – Şantierul Beiuş, la această societate desfaşurându-mi activitatea în perioada 1980- 1993 şi 1997-2000.
Aproximativ în luna februarie sau martie 2008, am fost sunat de P. N. care mi-a comunicat că începem lucrul la Beiuş şi m-a însărcinat să găsesc 3 muncitori necalificaţi pentru executarea lucrării de introducere apă şi canalizare în Mun.Beiuş. I-am găsit pe numiţii H.L. şi F.I (care a lucrat doar o săptămână, iar în prezent este bolnav având cancer la gât). H.L. a lucrat circa o lună sau două. Ulterior, am mai adus trei zilieri pe V.F. pe M.P. şi H.M. Din câte cunosc aceşti muncitori necalificaţi nu au fost angajaţi cu carte de muncă, cu excepţia lui V.F., P.N. fiind cel care ne aducea salariul în plic fiecăruia.
Fiind întrebat arăt faptul că la lucrările de introducere canalizare şi apă în Mun. Beiuş şi-au desfăşurat activitatea următoarele persoane: P.N. – director al TOP CONSTRUCT GRUP,NAGY JANOS – şef de echipă şi coordonator în teren, subsemnatul – coordonator tehnic,V.A.- buldoescavatorist, H.L., F. I, V. F., M. P., M.M. şi G. S. – muncitori necalificaţi.
Alte persoane nu şi-au mai desfăşurat activitatea din partea SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL, iar efectiv în teren eram 4-5 angajaţi.”
Depozitia martorului L.A.F. care a declarat că: „În perioada iunie 2007 până în iunie 2010 am fost angajat la SC TOP ‘ CONSTRUCT GRUP SRL Oradea în calitate de mecanic utilaj greu, respectiv buldoexcavatorist.
Din luna august 2007 şi până în luna ianuarie sau februarie 2008 mi-am desfăşurat activitatea la lucrarea efectuată de TOP CONSTRUCT GRUP SRL de introducere apă în Olcea. Lucrarea a fost coordonată de inginerii P. N. şi K. A., şef de echipă era N. J., subsemnatul eram buldoexcavatorist iar numiţii H. M., L.S., L. F. şi M. F. erau muncitori necalificaţi.
La sfârşitul anului 2007, din câte îmi amintesc în luna decembrie 2007, mi s-a comunicat de către K.A. să mă deplasez de la lucrarea de la Olcea cu buldoexcavatorul marca „CASE 580 Super R” la Beiuş, unde era câştigată lucrarea de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Beiuş. Din câte am înţeles din ce se vorbea, am dus acest buldoexcavator în luna decembrie 2007, deoarece trebuia să se plătească sau se plătiseră ceva bani de către primărie societatea noastră şi trebuia justificată suma respectivă.
Nu am efectuat nicio săpătură cu buldoexcavatorul până la sfârşitul lunii ianuarie 2008 începutul lunii februarie 2008, când au fost demarate lucrările.
În perioada decembrie 2007 – ianuarie 2008 m-am mai deplasat la lucrarea de la Olcea am mai lucrat ocazional pe un alt buldoexcavator.
Totodată, în această perioadă am fost trimis la Beiuş în două rânduri să descarc cu buldoexcavatorul diverse materiale din două TIR-uri, respectiv un TIR cu conducte PVC pentru canalizare în incinta depozitului Staţiei PECO DEŞIRA din Beiuş şi un TIR de marfă cu liftinguri şi alte materiale în curtea staţiei de pompare a apei Beiuş. Imi amintesc faptul că am fost însoţit de L. S. şi L.F. (de la lucrarea de la Olcea) cu ocazia descărcării materialelor în curtea staţiei de pompare a apei Beiuş, din care, cauza stării de ebrietate, nu au fost în stare să mă ajute.
Fiind întrebat arăt faptul că nu pot să apreciez cantitatea de materiale descărcată în perioada decembrie 2007 – ianuarie 2008 la Beiuş, însă pot să spun sigur că au fost doar două TIR-uri de materiale. La momentul în care am descărcat cele două TIR-uri de alte materiale nu mai existau la aceste două locaţii (depozitul Staţiei PECO Desira din Beiuş şi în curtea staţiei de pompare a apei Beiuş). Date mai exacte despre materiale pot fi oferite de către şeful de echipă N.J.
La scurt timp după începerea lucrării la Beiuş, în luna februarie 2008, am descărcat un transport de fitinguri pe care l-am descărcat într-un depozit al societăţii TIMEX situat la intrarea în Beiuş dinspre Ştei pe partea dreaptă, spaţiu închiriat de TOP -CONSTRUCT GRUP SRL de la firma fiului lui H. G.
Ulterior au mai fost aduse săptămânal materiale mici cu maşina IVECO şi cu o Dacie.- papuc (aparţinând TOP CONSTRUCT GRUP) de la Oradea: conducte, coturi, robineţi, flanşe, materiale mici, funcţie de necesităţi.
Totodată, pe parcursul executării lucrărilor, au mai fost aduse şi alte TIR-uri de marfă pe care le-am descărcat fie la depozitul Staţiei PECO DEŞIRA din Beiuş, fie în depozitul de la TIMEX, fie direct pe strada unde se executa lucrarea. Îmi amintesc faptul că odată am transportat cu Dacia papuc mai mulţi muncitori necalificaţi la încărcarea unui TIR cu materiale de la depozitul societăţii TOP CONSTRUCT GRUP din Velenţa Oradea, marfa ulterior fiind descărcată atât în incinta depozitului Staţiei PECO ‘Desira, cât şi la o altă locaţie neîmprejmuită în apropierea staţiei de apă.
Transportul materialelor de la depozitele din Beiuş la locul efectuării lucrării s-a realizat iniţial cu cupa buldoexcavatorului, iar ulterior şi cu Dacia papuc.”
Depozitia martorului P. N. V. care a declarat că:„În prezent sunt angajat la SC BOGDYCOS CONSTRUCT SRL Cociuba Mare în calitate de inginer constructor, această societate a preluat contractele de introducere canalizare şi apă în loc. Beiuş şi introducere apă în loc. Olcea de la SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL.
În perioada 2007 – 2009 am fost angajat la SC TOP CONSTRUCT GRUP Oradea în calitate de inginer constructor la serviciul producţie.
În anul 2007 am fost desemnat de către B. C. să semnez contractul de lucrări nr.6790/17.10.2007 cu Primăria Municipiului Beiuş în condiţiile în care B. era plecat din localitate. Acesta mi-a spus să mă deplasez la Primăria Beiuş şi să-1 caut pe H.G., responsabil de proiect şi să semnez contractul care era deja redactat. I-am spus lui B. că eu nu am vreo calitate oficială în firmă, de reprezentare, nefiind nici asociat, acţionar, administrator sau director al firmei, cu toate acestea patronul firmei mi-a spus să mă deplasez la Beiuş şi să semnez contractul în cauză. Fac precizarea că nici beneficiarul în persoana numitului H. G. nu mi-a sesizat faptul că eu nu deţineam atribuţii de reprezentare şi mi-a dat contractul la semnat. Contractul respectiv era deja semnat de reprezentanţii Primăriei Beiuş.
La sfârşitul lunii noiembrie 2007 patronul B.C. mi-a solicitat să întocmesc situaţii de lucrări în vederea decontării de către Primăria mun. Beiuş prin extragerea din devizele ofertă a execuţiei a două străzi de introducere canalizare şi apă, iar diferenţa până la valoare de 900.000 lei să reprezinte procurare materialele aferente lucrării de la Beiuş. Cu alte cuvinte trebuia să extrag din devizele ofertă ale TOP CONSTRUCT aferente lucrării de introducere canalizare şi apă în Beiuş, faptul că erau executate lucrări de introducere canalizare şi apă pe două străzi, indicate de B, iar până la concurenţa sumei de 900.000 lei trebuia să scot din devizele ofertă articolele de deviz aferente procurării materialelor execuţiei lucrărilor. Suma rezultată din scăderea acestor articole de deviz trebuia să reprezinte suma facturată către Primăria Municipiului Beiuş.
I-am adus la cunoştinţă lui B.C. faptul că la momentul respectiv nu era executată nicio lucrare la Beiuş şi nici nu erau achiziţionate materialele aferente, astfel că din aceste motive eu consideram că mi se vor respinge situaţiile de lucrări de către reprezentanţii beneficiarului.
B.C.mi-a spus să întocmesc aceste situaţii de lucrări, centralizatorul acestora şi factura aferentă şi să le depun la Primăria Beiuş, la Serviciul Investiţii şi nu este problema mea cum se rezolva decontarea lucrărilor, cu doar trebuia să întocmesc actele conform dispoziţiilor patronului.
Fac precizarea că subsemnatul nu am avut atribuţii în ceea ce priveşte decontarea lucrărilor, întrucât nu aveam specimen de semnătură în bancă, acest lucru fiind în competenţa exclusivă a patronului B.C.
În baza dispoziţiei lui B.C. am extras articole de deviz dispuse şi am întocmit situaţiile de lucrări, centralizatorul acestora şi factura din data de 30.11.2007 pentru suma totală de 903.697 lei, toate aceste înscrisuri depunându-le la biroul investiţii din cadrul Primăriei Beiuş, la domnul O.E. I-am adus la cunoştinţă lui O.E. că actele respective nu erau semnate de reprezentantul legal al firmei, respectiv de B.C., fiind semnate doar la rubrica „întocmit”, adică de către mine şi i-am transmis lui O. faptul că B.C. urma a trece în cursul zilei respective pe la sediul Primăriei Beiuş în vederea certificării documentelor depuse.
Fiind întrebat arăt faptul că O.E. a semnat factura în cauză, iar exemplarul nr.l a rămas la primărie, iar cotorul cu exemplarul nr.2 şi nr.3 mi-a fost restituit pe loc şi le-am predat serviciului financiar.
După câteva zile l-am întrebat pe B.C. dacă au fost ceva probleme cu actele depuse spre decontare, dacă trebuia eventual să le modificăm. L-am întrebat pe B.C. acest lucru deoarece din experienţa avută, după verificarea lucrărilor şi a devizelor beneficiarul putea face eventuale modificări care ar fi avut repercusiuni asupra valorii facturii finise şi în aceste cazuri trebuiau operate modificări ale situaţiilor de lucrări şi implicit a facturii emise B.C. mi-a spus să nu-1 mai întreb niciodată acest lucru, deoarece treaba mea era să întocmesc actele respective după dispoziţiile sale, activitatea de urmărire a decontărilor fiind în sarcina sa.
Cunosc faptul că actele depuse au fost acceptate întocmai de către diriginţii de şantier şi de către beneficiar, fară ca nici măcar să fiu chemat în vedere clarificării eventualelor neconcordanţe.
După depunerea actelor la primărie au fost achiziţionate unele materiale către reprezentanţii TOP CONSTRUCT GRUP, însă nu cunosc în ce cuantum şi ce cantitate deoarece de acest lucru s-a ocupat K.A. şi B.C.
Materialele depozitate în incinta staţiei PECO DEŞIRA Beiuş, în incinta staţiei de pompare a apei şi pe str. Plopilor (la staţia de betoane), le-am văzut doar ulterior, nu-mi amintesc data şi nici perioada, îmi amintesc doar că era sezonul rece, însă pot să precizez că materialele au fost aduse după emiterea facturii din data de 30 noiembrie 2007. Astfel, contractele de depozit întocmite câtre reprezentanţii Primăriei Beiuş le-am semnat ulterior, nu la data precizată pe acestea, iar la momentul respectiv, aceste contracte erau deja semnate de către reprezentanţii beneficiarului.
Fiind întrebat arăt faptul că ulterior, după aducerea materialelor am făcut împreună cu N.J. un inventar al acestor materiale fără a fi prezenţi reprezentanţii Primăriei Beiuş.
Precizez faptul că contractele de depozit încheiate cu Primăria Beiuş au fost încheiate ulterior datei precizate pe acestea după ce au fost aduse materialele respective, aproximativ în primele luni ale anului 2008, fiind întocmite pentru justificarea plăţii facturii din data de 30 noiembrie 2007. Am semnat aceste contracte de depozit la dispoziţia verbală a patronului B.C.
Şi de această dată l-am întrebat pe B.C. despre existenţa unor contracte de închiriere a depozitelor unde erau lăsate materialele achiziţionate, iar acesta mi-a răspuns că nu este problema mea deoarece nu este atribuţia mea de serviciu, acest lucru fiind în sarcina sa.
Fiind întrebat arăt faptul că lucrările de execuţie canalizare şi apă în Municipiul Beiuş au început în luna februarie sau martie 2008, fară să pot preciza unde au debutat. Programarea lucrărilor pe străzile pe care urma a se introduce canalizarea şi apa se realiza de către reprezentanţii Primăriei Beiuş.
În luna mai 2008 la dispoziţia lui B.C. am întocmit mai multe situaţii de lucrări pentru mai multe străzi indicate de acesta, ce urmau a fi depuse spre decontare la Primăria Beiuş. B. mi-a indicat denumirea străzilor pentru care urma să întocmesc situaţii de lucrări pe baza devizelor ofertă, fară a include articolele de deviz procurare materiale facturate în luna noiembrie 2007 şi fară să-mi spună valoarea totală ce urma a fi facturată. Am întocmit aceste situaţii de lucrări, iar în baza acestora centralizatorul şi factura aferentă, care avea valoarea totală de 998.813,26 lei. Tot în baza dispoziţiei lui B.C. am depus aceste acte la Primăria Beiuş. H.G. a semnat de recepţie factura în valoare de 998.813,26 lei şi mi-a restituit cotorul cu exemplarele 2 şi 3 ale facturii, pe care ulterior le-am predat la serviciul contabilitate.
Fac precizarea că şi de această dată i-am atras atenţia lui B.C. că trebuie să treacă pe la Primăria Beiuş pentru certificarea documentelor depuse, iar acesta mi-a răspuns că am clarificat acest aspect data trecută şi că nu mă priveşte ce se întâmplă cu decontarea lucrărilor de către Primăria Beiuş.
Fiind întrebat arăt faptul că situaţiile de lucrări întocmite de mine la dispoziţia lui B.C. cuprindeau lucrări executate, în curs de execuţie şi lucrări care erau programate a fi executate. Intrebându-1 pe B.C. dacă vor fi acceptate la plată aceste lucrări care nu erau efectuate la momentul facturării, acesta mi-a spus că nu mă priveşte acest lucru, eu doar trebuia să întocmesc situaţiile de lucrări, centralizatorul şi factura aferentă.
Aceeaşi procedură s-a realizat şi cu ocazia întocmirii situaţiilor de lucrări din luna septembrie 2008, cu menţiunea că de această dată nici nu am mai avut curaj să-l întreb pe B.C. de stadiul acestei decontări.
Fiind întrebat arăt faptul că mi s-a părut că nu este legală procedura de decontare a unor lucrări neexecutate şi a unor materiale nefurnizate întrucât situaţiile de lucrări erau însoţite de factură în condiţiile în care la acel moment aceste situaţii nu erau verificate de diriginţii de şantier şi de către beneficiar. Mai mult în niciuna dintre situaţii aceste lucrări facturate nu au fost respinse de către reprezentanţii beneficiarului, deşi se cunoştea situaţia de fapt. Nu mi s-a părut că aş săvârşi vreo faptă de natură penală întrucât eu doar am respectat dispoziţiile patronului meu de întocmire a unor situaţii de lucrări care trebuiau verificate de reprezentanţii beneficiarului şi în consecinţă puteau fi respinse de la plată. In alte cazuri când am fost angajat la alte societăţi de profil, la momentul în care existau neconcordanţe între starea de fapt şi situaţiile de lucrări depuse, în baza raportului făcut de dirigintele de şantier şi a dispoziţiei reprezentanţilor beneficiarului, se proceda la corectarea şi modificarea acelor situaţii de lucrări şi numai după aceea se proceda la facturarea lucrărilor. Acest lucru nu s-a întâmplat cu ocazia decontării lucrărilor la Beiuş.”
Depozitia martorului O.E. care declară că: „Sunt angajat al Primăriei Municipiului Beiuş din luna aprilie 2007 până în prezent, în perioada aprilie 2007 – 2009 am deţinut funcţia de şef serviciu amenajarea teritoriului şi investiţii, iar în perioada 2010 – prezent deţin funcţia de consilier superior – funcţionar public – în cadrul biroului amenajarea teritoriului şi investiţii. In perioada 1985 – 1994 şi 1996 – 2007 am fost angajat la SC TRANSGEX SA Oradea în calitate de inginer geolog.
Fiind întrebat arăt faptul că nu am avut atribuţii în legătură cu încheierea contractului între Primăria Municipiului Beiuş şi SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL privind „Lucrări prioritare de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în Municipiul Beiuş” şi nu-mi amintesc dacă am făcut parte din comisia de licitaţie în ceea ce priveşte adjudecarea acestui contract.
Fiind întrebat arăt faptul că nu am avut atribuţii în legătură cu încheierea contractului între Primăria Municipiului Beiuş şi SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL privind „Lucrări prioritare de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în Municipiul Beiuş” şi nu-mi amintesc dacă am făcut parte din comisia de licitaţie în ceea ce priveşte adjudecarea acestui contract.
In luna noiembrie 2007 au fost demarate lucrări de alimentare cu apă pe străzile Nicolae Bolcaş şi loan Ciordaş şi lucrări de canalizare pe strada Pescarilor. Aceste lucrări au fost demarate de o echipă de circa 6-7 muncitori şi un buldoexcavatorist, angajaţi ai SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL.
Totodată, au fost aduse materiale care au fost depozitate de constructor în Apropierea Uzinei de Apă Beiuş, respectiv conducte de polietilenă de diametru de 250 mm şi de 200 mm, în incinta Uzinei de Apă Beiuş au fost depozitate vane şi robineţi de 200 şi 250mm, în incinta depozitului PECO DEŞIRA din Beiuş au fost depozitate conducte de polietilenă de apă şi PVC de canalizare, coloane corugate, baze de cămine şi alte materiale mici teuri, flanşe, adaptoare, garnituri.
Fiind întrebat arăt faptul că în alte locaţii nu au fost depozitate materiale la acel moment.
Fiind întrebat arăt că nu am făcut un inventar amănunţit a acestor materiale, doar am vizualizat că acestea au fost aduse în locaţiile precizate mai sus şi apreciez că materialele aduse şi depozitate la Beiuş cantitativ sunt cele din anexele la contractele de depozit din data de 30 noiembrie 2007 şi 17 decembrie 2007.
Cele două contracte de depozit au fost semnate de către mine, nu mai reţin cine le-a întocmit şi cine a menţionat cantităţile din anexe, însă aşa cum am arătat mai sus personal nu am participat la o inventariere amănunţită a acestor materiale.
Fiind întrebat arăt că nu îmi amintesc dacă aceste contracte de depozit şi anexele la acestea au fost întocmite de reprezentanţii Primăriei Beiuş sau de reprezentanţii SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL. Din câte îmi amintesc am semnat aceste contracte şi anexele la data menţionată pe acestea, respectiv 30 noiembrie 2007 şi 17 decembrie 2007. Nu-mi amintesc dacă am fost însoţit de cineva din partea Primăriei Municipiului Beiuş sau din partea SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL cu ocazia vizualizării şi inventarierii neamănunţite a materialelor aduse şi depozitate la Beiuş.
Fiind întrebat arăt faptul că nu m-am deplasat la Oradea în vederea vizualizării şi inventarierii unor eventuale materiale existente în depozitele SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea.
Am semnat cele două contracte de depozit şi anexele în mod exclusiv pe baza constatărilor vizuale realizate în ceea ce priveşte materialele depozitate în Beiuş de către reprezentanţii SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL.
Nu-mi amintesc exact momentul în care am semnat centralizatorul şi situaţiile de lucrări aferente facturii din data de 30 noiembrie 2007, nu-mi amintesc de la cine am primit această documentaţie, însă pot să precizez că la momentul semnării erau deja vizate de diriginţii de şantier.
Fiind întrebat arăt faptul că nu pot să precizez de ce am semnat aceste situaţii de lucrări şi centralizatorul aferent, probabil fiindcă eram începător şi cred că nici nu trebuia să-mi aplic eu semnătura pe aceste documente, întrucât erau deja semnate de diriginţii de şantier.
La momentul în care am semnat centralizatorul şi situaţiile de lucrări aferente facturii din data de 30 noiembrie 2007 lucrările erau demarate, însă nu erau finalizate, iar materialele menţionate în articolele de deviz depuse spre decontare cred că erau furnizate.
Fiind întrebat arăt faptul că nu s-au exercitat presiuni asupra mea de către conducerea primăriei pentru a semna centralizatorul şi situaţiile de lucrări precizate mai sus.
Precizez că la sfârşitul anului 2007 N.O., coleg de birou în cadrul serviciului investiţii şi amenajarea teritoriului şi-a exprimat nemulţumirea faţă de nefinalizarea lucrărilor ce urmau a fi decontate către constructor şi mi-a comunicat că nu doreşte să semneze procesul verbal de recepţie parţială a lucrărilor aferente facturii din data de 30 noiembrie 2007. I-am relatat acest lucru primarului O.N.S, care a afirmat că Primăria Beiuş nu stă în N. şi ar face bine să semneze. Nu-mi aduc aminte să fi făcut afirmaţia că îl dă afară pe N. O. Această discuţie cu primarul O. i-am relatat-o colegului N. care a semnat procesul verbal de recepţie parţială.
Procesele verbale de recepţie parţială erau redactate de colegele de birou, C. R. şi M. D. pe baza facturii emise de constructor şi a situaţiilor de lucrări vizate de diriginţii de şantier.
Fiind întrebat arăt că nu aveam atribuţii de urmărire a lucrărilor executate de SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL, neexistând o dispoziţie scrisă sau verbală în acest sens şi având diriginte de şantier pentru aceste lucrări, chiar dacă serviciul investiţii şi amenajarea teritoriului în general avea atribuţii de urmărire a lucrărilor executate pe raza Municipiului Beiuş. In acest caz dirigintele de şantier întrucât era plătit de primărie pentru acest lucru trebuia să urmărească lucrările executate.
Fiind întrebat arăt că nu am avut cunoştinţă despre o înţelegere între reprezentanţii Primăriei Municipiului Beiuş şi constructor, în sensul de a obţine finanţarea de la Ministerul Mediului în baza unor situaţii de lucrări nereale, urmând ca decontarea către TOP CONSTRUCT GRUP SRL de către Primăria Beiuş să se realizeze în baza altor situaţii de lucrări cuprinzând lucrări real executate. Nu am participat niciodată la discuţii privind solicitări adresate dirigintelui de şantier în sensul de a viza situaţiile de lucrări aferente unor lucrări neexecutate sau parţial executate şi nici personal nu am făcut asemenea solicitări.
Fac precizarea că situaţiile de lucrări şi centralizatoarele aferente erau depuse de reprezentantul constructorului, inginerul P.N., direct la serviciul pe care îl coordonam, la cine era la acel moment în birou, iar factura se depunea prin serviciul secretariat. Aceste situaţii de lucrări şi centralizatoarele aferente erau deja semnate de diriginţii de şantier la momentul în care erau depuse la serviciul pe care îl coordonam.
În luna mai 2008 SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL a depus situaţii de lucrări şi centralizatorul aferent la serviciul pe care îl coordonam, în valoarea de 998.813,26 lei, la momentul respectiv lucrările fiind doar parţial executate, iar după obţinerea finanţării de la Ministerul Mediului banii i-au fost daţi constructorului în tranşe, parţial, în funcţie de realizarea lucrărilor. Nu am semnat aceste înscrisuri şi nu am avut atribuţii de urmărire a lucrărilor.
În luna septembrie 2008 SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL a depus din nou situaţii de lucrări şi centralizator pentru suma de 505.034,43 lei, la momentul respectiv lucrările fiind doar parţial executate, iar după obţinerea finanţării de la Ministerul Mediului banii au fost viraţi în contul de garanţie de bună execuţie a SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL. Am semnat factura emisă de primire pentru a se putea obţine finanţarea de la Bucureşti în condiţiile în care se hotărâse că banii vor fi viraţi constructorului pe măsura finalizării lucrărilor. În ceea ce priveşte suma de 797.921,98 lei arăt faptul că am semnat ordonanţarea de plată din 30 decembrie 2008, la rubrica „compartiment de specialitate” întrucât s-a luat decizia la nivelul conducerii Primăriei Beiuş de a fi virată respectiva sumă în contul de garanţie de bună execuţie a SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL, întrucât s-a dorit să nu fie pierdută finanţarea, banii neutilizaţi urmând a fi restituiţi Ministerului Mediului. Viramentul în contul de garanţie şi nu în contul curent s-a realizat datorită nefinalizării lucrărilor de către SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL.
În anul 2008, SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL a executat lucrări pe străzile Cezar Boliac, Traian, Samuil Vulcan, Horea, Conducta Magistrală, Liliacului şi Bihorului.
Fiind întrebat arăt faptul că am auzit că fiul lui H.G. a executat lucrări de branşament în subantepriză la SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL pe străzile Calea Bihorului, Parângului, Cezar Boliac şi Horea.
Nu mă consider vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care am fost pus sub învinuire, întrucât consider că nu există un prejudiciu cauzat prin prisma faptului că lucrările decontate către constructor sunt în concordanţă cu lucrările executate în fapt de acesta.
Nu am primit bani, bunuri sau alte foloase de la reprezentanţii SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea pentru a semna centralizatorul şi situaţiile de lucrări din data de 30.11.2007 în condiţiile mai sus precizate.
Nu am cunoştinţă de fapte de corupţie săvârşite de reprezentanţii Primăriei Mun. Beiuş cu ocazia decontării lucrărilor către constructor.”
Depozitia martorului Iuhas Viorel care declară că: „In perioada 2000 – 2008 am avut calitatea de viceprimar al MunicipiuluiBeiuş.
Prin Dispoziţia primarului Mun. Beiuş nr. 70/18.04.2006 am fost desemnat preşedinte al comisiei de recepţie pentru lucrările publice, a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente.
In luna octombrie sau noiembrie 2007 au fost demarate lucrări de alimentare cu apă pe străzile Nicolae Bolcaş şi Ioan Ciordaş, după care s-a continuat cu lucrări de canalizare pe strada Pescarilor şi Ghioceilor. Aceste lucruri le cunosc prin prisma faptului că am trecut prin oraş în perioada respectivă, fară a avea atribuţii de urmărire a lucrărilor.
Precizez că am purtat discuţii cu reprezentantul constructorului, PANCU J.NICOLAE, cu diriginţii de şantier, S.N.şi MATEI IOAN, din partea serviciului de investiţii, NEGRĂU OLIWIER şi OAIE EMIL, despre străzile care urmau a fi executate, ce se executase, problemele întâlnite şi orice alte chestiuni legate de implementarea proiectului şi derularea lucrării.
Cunosc faptul că în perioada respectivă au fost aduse materiale de către constructor şi au fost depozitate la PECO DEŞIRA şi la Uzina de Apă Beiuş. Am văzut aceste materiale cu propriile simţuri, nu am participat la inventarierea faptică a acestora, inventariere care a fost realizată de angajaţii primăriei din cadrul serviciului investiţii şi consider că materialele aduse şi depozitate în Beiuş de SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL sunt cele menţionate în situaţiile lucrări aferente facturii din 30 noiembrie 2007.
Fiind întrebat arăt faptul că în alte locaţii nu cunosc să fi fost depozitate materiale la acel moment.
La sfârşitul anului 2007, nu pot preciza exact data, mi-a fost adus (nu-mi amintesc de către cine) procesul verbal de recepţie parţială a lucrărilor în valoare de 903.697 lei la care erau ataşate factura emisă de SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL, situaţiile de lucrări, centralizatorul aferent şi referatul dirigintelui de şantier.
Am semnat procesul verbal de recepţie parţială, iar din câte îmi amintesc acesta era deja semnat de toţi ceilalţi membri ai comisiei de recepţie. La acel moment lucrările erau parţial executate, iar materialele erau furnizate în totalitate, materiale conform situaţiilor de lucrări depuse spre decontare.
Precizez că înaintea sărbătorilor de final de an, s-a luat hotărârea de a sista lucrările pe străzile Nicolae Bolcaş şi loan Ciordaş pentru decongestionarea zonei Pieţei Agro-Alimentare până după sărbătorile de iarnă, lucrările continuând pe strada Pescarilor şi Ghioceilor.
Nu am cunoştinţă despre contractele de depozit încheiate între Primăria Municipiului Beiuş şi SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL.
Fiind întrebat arăt faptul că a fost achitată suma integrală către constructor la sfârşitul anului 2007, chiar în condiţiile în care lucrările menţionate în situaţiile de lucrări depuse spre decontare nu erau finalizate, întrucât dacă nu se făcea acest lucru, banii erau returnaţi la minister şi sub rezerva că ulterior lucrările urmau a fi finalizate, lucru care şi s-a realizat imediat după efectuarea plăţii.
In legătură cu centralizatorul situaţiilor de lucrări şi situaţiile de lucrări aferente în valoare de 998.813,26 lei, arăt faptul că nu-mi amintesc în ce condiţii l-am semnat, nu cunosc cine 1-a întocmit şi nici cine mi 1-a prezentat spre semnare. Am semnat acest centralizator din partea beneficiarului şi consider că prin aplicarea semnăturii nu am certificat că lucrările fuseseră executate, ci doar Primăria Beiuş era beneficiarul lucrărilor aflate în executare în perioada respectivă.
Cunosc faptul că aceste documente au fost înaintate către Ministerul Mediului în vederea obţinerii finanţării privind „Lucrări prioritare de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în Municipiul Beiuş”. Fiind întrebat arăt că nu am avut cunoştinţă despre o înţelegere între reprezentanţii Primăriei Municipiului Beiuş şi constructor, în sensul de a obţine finanţarea de la Ministerul Mediului în baza unor situaţii de lucrări nereale, urmând ca decontarea către TOP CONSTRUCT GRUP SRL de către Primăria Beiuş să se realizeze în baza altor situaţii de lucrări cuprinzând lucrări real executate.
Nu am participat niciodată la discuţii privind solicitări adresate dirigintelui de şantier în sensul de a viza situaţiile de lucrări aferente unor lucrări neexecutate sau parţial executate şi nici personal nu am făcut asemenea solicitări.”
Depozitia martorului N.O. care declară că: „Din câte îmi amintesc, la sfârşitul anului 2007, în cursul lunii decembrie 2007 a fost adus la Beiuş un buldoexcavator, cu care s-a spart şi excavat pe circa de metri pe strada loan Ciordaş din dreptul Pieţei Agro-alimentare până în colţul din stânga al Liceului Industrial Beiuş, iar întrucât era iarnă apropiindu-se sărbătorile de sfârşit de an s-a luat hotărârea de către conducerea primăriei de a fi sistate lucrările pe zonele centrale ale oraşului pentru a nu fi spart municipiul Beiuş cu ocazia sărbătorilor.
La data de 30 noiembrie 2007 a fost depusă la biroul nostru prin intermediul responsabilului de proiect H. G. factura fiscală nr.26 în valoare de 903.697 lei de către P.N., reprezentantul SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL. Anexat facturii erau depuse situaţiile de lucrări şi centralizatorul acestora.
Întrucât biroul nostru era responsabil de urmărirea lucrărilor executate de SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea am procedat personal la verificarea situaţiilor de lucrări depuse de P.N., comparându-le cu oferta depusă de societate. Am constatat că reprezentanţii SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea scoseseră din ofertă toate articolele de deviz aferente procurării de materiale necesare executării lucrărilor şi trei situaţii de lucrări complete de alimentare cu apă şi branşamente pe străzile Ciordaş, Bolcaş şi canalizare pe străzile Brânduşei/Ghioceilor/Pescarilor.
Mi-am manifestat nemulţumirea faţă de neconcordanţa constatată între executarea lucrărilor în teren şi depunerea situaţiilor de lucrări precizate mai sus, în sensul că la acel moment erau doar demarate lucrări pe strada loan Ciordaş, pe circa 30 de metri, astfel că nu fuseseră puse în operă nici un articol de deviz din cele trei situaţii de lucrări de alimentare cu apă şi branşamente pe străzile Ciordaş, Bolcaş şi canalizare pe străzile Brânduşei/Ghioceilor/Pescarilor. Mai mult deşi fuseseră depuse de către reprezentanţii SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL mai multe facturi de achiziţie materiale aferente situaţiilor de lucrări precizate mai sus, în valoare de circa 7 miliarde lei vechi, personal nu am vizualizat materiale de o asemenea valoare.
In perioada respectivă am văzut materiale depozitate în incinta depozitului staţiei PECO DEŞIRA şi în incinta Uzinei de Apă Beiuş, însă nu pot să apreciez cantitatea şi valoarea acestor materiale, însă cu siguranţă nu erau în valoarea şi in cantitatea prevăzută în cele două facturi.
Nu am făcut un inventar al materialelor depozitate în cele două locaţii, de acest lucru s-a preocupat şeful biroului investiţii O.E.
Nu cunosc detalii în legătură cu contracte de depozit încheiate între Primăria Municipiului Beiuş şi reprezentanţii TOP CONSTRUCT GRUP SRL .
Întrucât mi-am manifestat nemulţumirea faţă de aceste lucruri, respectiv de a plăti unui necunoscut suma de peste 900.000 lei, fară a fi executate lucrările ce se solicita a fi decontate şi fară a fi furnizate toate materialele aferente, nu am fost de acord să semnez procesul verbal de recepţie parţială în valoare de 903.697 lei. Această decizie a mea le-am comunicat-o şefului biroului, O.E. şi responsabilului de proiect, H.G., care l-au încunoştinţat pe primarul O.N.S. De acest lucru mai aveau cunoştinţă şi colegii de birou B. S. (actualmente decedat), M. Ş., C.R. şi contabila şefa, N.I.
După o şedinţă cu şefii de compartimente, şeful de birou O.E. mi-a comunicat faptul că O.N.S i-a spus că dacă nu semnez procesul verbal de recepţie parţială „pot să-mi caut de lucru, întrucât Primăria nu stă în N.”.
Întrucât mi-a fost teamă pentru pierderea locului de muncă, am semnat procesul verbal de recepţie parţială în valoare de 903.697 lei, deşi cunoşteam că lucrările nu erau executate şi materialele nu erau furnizate.
Fiind întrebat arăt faptul că primarul O.N.S nu mi-a spus niciodată direct că îmi voi pierde locul de muncă dacă nu semnez procesul verbal de recepţie parţială, ci doar prin intermediul lui O.E.
Nu am participat la recepţia parţială în teren împreună cu ceilalţi membri ai comisiei.
După trecerea iernii, aproximativ la sfârşitul lunii ianuarie 2008, au fost demarate lucrări în afara proiectului, respectiv lucrări de canalizare şi apă pe strada Gen. Mociulschi, Ia locuinţele sociale. Ulterior s-au executat lucrări de canalizare pe străzile Brânduşei/Ghioceilor/Pescarilor, lucrări decontate în anul 2007.
În luna mai 2008 au fost depuse la Primăria Municipiului Beiuş factura nr. 37/12.05.2008 în valoare de 998.813,26 lei emisă de SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea, însoţită de situaţii de lucrări şi centralizatorul acestora.
Totodată, am aflat că fuseseră trimişi bani de la Bucureşti, de la Ministerul Mediului, iar constructorul dorea încasarea următoarelor tranşe de bani.
Verificând concordanţa între situaţiile de lucrări şi realitatea din teren am constatat faptul că SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea solicita decontarea unor lucrări care erau doar parţial executate, iar unele erau neexecutate, lucru pe care l-am adus la cunoştinţa conducerii Primăriei Municipiului Beiuş.”
Depozitia martorului M.G. care declară că: „Prin Dispoziţia primarului Mun. Beiuş nr. 70/18.04.2006 am fost desemnat ca membru al comisiei de recepţie pentru lucrările publice, a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente.
La sfârşitul anului 2007, aproximativ în luna decembrie 2007, în timp ce mă aflam la sediul Primăriei Beiuş am fost chemat în biroul „investiţii şi amenajarea teritoriului” de d-na M.D.(fostă J.), angajată a Primăriei Beiuş, care mi-a comunicat că aveam de semnat un proces verbal de recepţie parţială a lucrărilor. Am verificat documentaţia aferentă procesului verbal de recepţie în valoarea de 903.697 lei, respectiv situaţiile de lucrări şi centralizatorul acestora, constatând că erau semnate de reprezentantul constructorului, de diriginţii de şantier şi de reprezentantul primăriei.
Nu pot să precizez cine din partea primăriei a semnat acest centralizator al situaţiilor de lucrări.
La acel moment, în birou se aflau majoritatea angajaţilor din cadrul biroul „investiţii şi amenajarea teritoriului”. I-am întrebat pe aceştia dacă documentaţia este în regulă şi lucrările sunt efectuate, iar aceştia mi-au confirmat că totul este bine.
Am semnat procesul verbal de recepţie parţială a lucrărilor pe baza verificării înscrisurilor precizate mai sus, la sediul Primăriei Beiuş, fară să mă deplasez în teren în vederea verificării faptice a lucrărilor executate şi a materialelor furnizate.
Din câte îmi amintesc procesul verbal de recepţie parţială era semnat de unii dintre membrii comisiei, fără să pot preciza de cine, însă îmi amintesc că semnase deja colegul B.S. (actualmente decedat) şi chiar am afirmat că dacă este semnat de acesta, totul este în ordine.
Fiind întrebat arăt faptul că nu s-a făcut o recepţie parţială a lucrărilor în teren, personal nu am participat la o asemenea procedură şi nici însoţit de ceilalţi membri ai comisiei.
Precizez că, anterior, fără să pot preciza data, am făcut o deplasare la depozitul staţiei PECO DEŞIRA împreună cu B.M. şi am văzut nai multe conducte de canalizare şi apă, fără să pot aprecia cantitatea existentă, noi uitându-ne din stradă la materialele respective.
Nu am făcut o inventariere a acestor materiale şi nici nu am confruntat situaţiile de lucrări cu situaţia faptică a materialelor.
In alte locaţii nu am făcut verificări şi nici nu cunosc dacă mai existau materiale depozitate şi în alte locuri.
Totodată, în perioada respectivă, fiind beiuşan am observat demararea de către un buldoexcavatorist şi mai mulţi muncitori a unor lucrări de alimentare cu apă şi canalizare pe străzile Nicolae Bolcaş şi loan Ciordaş, precum şi lucrări de canalizare pe străzile Ghioceilor/Pescarilor.
Fiind întrebat arăt faptul că se lucra la străzile respective în perioada în care am semnat procesul-verbal de recepţie parţială, însă nu erau finalizate lucrările. îmi amintesc faptul că înainte de sărbătorile de iarnă m-am deplasat le sediul primăriei în biroul viceprimarului I.V., solicitându-i să oprească lucrările lângă piaţă (pe strada loan Ciordaş) pentru a nu obtura căile de acces Ia aceasta în preajma sărbătorilor. Solicitarea mea a fost acceptată de viceprimar şi muncitorii au fost direcţionaţi în altă parte, fară să pot preciza unde.
Nu am cunoştinţă despre executarea în fapt a lucrărilor de către societatea TOP CONSTRUCT GRUP SRL sau despre procurări de materiale aferente executării lucrării, întrucât nu aveam atribuţii de serviciu în acest sens.”
Depozitia martorului C.M.R. care declară că: „Sunt angajată în cadrul Primăriei Mun. Beiuş din anul 2001 şi până în prezent în calitate de consilier la biroul de amenajarea teritoriului şi investiţii.
Printre atribuţiile de serviciu se numără şi urmărirea executării lucrărilor de reparaţii şi investiţii, recepţia lucrărilor, redactarea computerizată a proceselor verbale de recepţie.
Prin Dispoziţia primarului Mun. Beiuş nr. 70/18.04.2006 am fost desemnată ca membru al comisiei de recepţie pentru lucrările publice, a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente.
Fiind întrebată arăt faptul că după data de 30 noiembrie 2007, nu pot să precizez exact când, am primit factura nr.26/30.11.2007 împreună cu situaţiile de lucrări, centralizatorul acestora şi referatul dirigintelui de şantier. Nu-mi amintesc cine mi-a predat aceste documente, însă O.E. – şeful biroului sau N. O. – responsabil investiţii mi-au solicitat să întocmesc pe baza acestor documente procesul verbal de recepţie parţială, conform modelului de proces verbal deţinut în calculatorul de serviciu. Nu am datat procesul verbal de recepţie parţială întrucât aşa era modelul din calculator.
Fiind întrebată arăt faptul că nu-mi amintesc data la care am întocmit procesul verbal de recepţie parţială aferent sumei de 903.697 lei, însă cred că în zilele următoare după data facturii, 30 noiembrie 2007.
Situaţiile de lucrări şi centralizatorul aferent sumei de 903.697 lei erau la momentul predării către mine semnate şi ştampilate de către reprezentantul TOP CONSTRUCT GRUP SRL, de diriginţii de şantier, iar centralizatorul era semnat şi de către OAIE EMIL.
Fac precizarea că înainte de a întocmi acest proces verbal de recepţie parţială am văzut cu propriile simţuri mai multe materiale, respectiv conductele de apă şi canalizare depozitate în incinta depozitului staţiei PECO DEŞIRA. La această constatare am fost însoţită de O.E.. Nu am participat la o inventariere a bunurilor vizualizate în incinta depozitului staţiei PECO DEŞIRA, şi nici nu am realizat o confruntare între materialele existente în depozit şi situaţiile de lucrări emise de constructor. Nu pot să apreciez cantitatea de materiale văzută în acest depozit. În altă locaţie nu am văzut depozitate materiale necesare executării lucrărilor de către SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL.
Fiind întrebată arăt că nu am participat la o recepţie parţială împreună cu ceilalţi membrii ai comisiei.
Totodată, la acel moment, am văzut cu propriile simţuri faptul că erau demarate lucrări de alimentare cu apă şi canalizare pe strada loan Ciordaş şi pe Nicolae Bolcaş. îmi amintesc că, fiind iarnă şi apropiindu-se sărbătorile de final de an, s-au sistat lucrările aproximativ o lună sau două.
În aceeaşi perioadă am văzut două contracte de depozit încheiate între Primăria Municipiului Beiuş şi SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL, aceste contracte fiind la dosarul investiţiei de la biroul unde îmi desfăşor activitatea. Nu am participat la întocmirea acestor contracte de depozit şi nici nu cunosc în ce condiţii s-au încheiat.
După întocmirea computerizată a procesului verbal de recepţie parţială precizat mai sus şi după imprimare, acesta a fost semnat de membrii comisiei din cadrul biroului investiţii, după care nu-mi amintesc persoana din cadrul biroului care s-a ocupat de obţinerea semnăturilor celorlalţi membri şi a preşedintelui comisiei.
Fiind întrebată arăt faptul că nu am considerat necesar să inventariem materialele existente în depozitul DEŞIRA şi să le confruntăm cu situaţiile de lucrări întrucât investiţia era la început, iar subsemnata vizualizasem cu propriile simţuri aceste materiale. Mai mult fiind doar o recepţie parţială am considerat că lucrurile se vor reglementa pe parcurs, iar la final cu ocazia recepţiei finale lucrurile urmau a se echilibra.
Nu s-au exercitat presiuni asupra mea din partea conducerii Primăriei Beiuş în vederea semnării în condiţiile date a procesului verbal de recepţie parţială.
Din discuţiile purtate cu colegii de birou, O.E. şi N.O, am înţeles faptul că pentru a nu se pierde finanţarea de la Ministerul Mediului şi pentru a nu se returna banii la Bucureşti, la sfârşitul anului 2007 conducerea primăriei hotărâse să facă plata către constructor integral, deşi unele articole de deviz erau parţial executate, urmând ca ulterior să fie finalizate aceste lucrări după ce timpul permitea acest lucru”
Depozitia martorului G.D. care a declarat că: „In perioada 2005 şi până în prezent sunt angajată în calitate de referent I A, contabil la serviciul economic în cadrul Primăriei Mun. Beiuş.
Prin Dispoziţia primarului Mun. Beiuş nr. 70/18.04.2006 am fost desemnată ca membru al comisiei de recepţie pentru lucrările publice, a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente. Această dispoziţie mi-a fost adusă la cunoştinţă de contabila şefă, N.I., eu urmând să răspund doar de partea contabilă a recepţiei.
La sfârşitul anului 2007, din câte îmi amintesc la momentul în care am întocmit ordonanţările de plată către SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL din data de 28.12.2007, mi-au fost prezentate de către colega din cadrul biroului investiţii şi amenajarea teritoriului, R.C., mai multe situaţii de lucrări emise de reprezentanţii TOP CONSTRUCT GRUP SRL, vizate de dirigintele de şantier şi referatul dirigintelui de şantier, solicitându-mi să semnez procesul verbal de recepţie parţială a lucrărilor în valoarea de 903.697 lei. Întrucât procesul verbal era deja semnat de toţi ceilalţi colegi membri ai comisiei de recepţie şi întrucât situaţiile de lucrări erau semnate de dirigintele de şantier am semnat şi eu acest proces verbal de recepţie parţială.
Fac precizarea că nu am participat niciodată la vreo recepţie parţială sau totală în teren în ceea ce priveşte lucrarea de alimentare cu apă şi canalizare Beiuş. Nu am efectuat recepţii parţiale sau totale în teren nici singură, nici însoţită de ceilalţi membri ai comisei.
Nu am cunoştinţă despre executarea în fapt a lucrărilor de către societatea TOP CONSTRUCT GRUP SRL sau despre procurări de materiale aferente executării lucrării.”
Depozitia martorului C.O.M.F. care declară că: „Prin Dispoziţia primarului Mun. Beiuş nr. 70/18.04.2006 am fost desemnat ca membru al comisiei de recepţie pentru lucrările publice, a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente.
La sfârşitul anului 2007, în momentul în care am participat la ultima şedinţă a consiliului local, am fost aşteptat de d-na M.D., angajată a Primăriei Beiuş în cadrul serviciului investiţii şi amenajarea teritoriului, care mi-a comunicat că aveam de semnat un proces verbal de recepţie parţială a lucrărilor. Am verificat documentaţia aferentă procesului verbal de recepţie în valoare de 903.697 lei, respectiv situaţiile de lucrări şi centralizatorul acestora, constatând că erau semnate de reprezentantul constructorului, de diriginţii de şantier şi de reprezentantul primăriei din cadrul compartimentului de investiţii ( nu-mi amintesc identitatea persoanei).
Am semnat acest proces verbal de recepţie parţială a lucrărilor pe baza verificării înscrisurilor precizate mai sus, la sediul Primăriei Beiuş, fară să mă deplasez în teren în vederea verificării faptice a lucrărilor executate şi a materialelor furnizate.„.
Depozitia martorului M.I. care a declarat că: „În prezent sunt pensionar de boală de gradul III din anul 2010 şi asigur dirigenţie de şantier prin intermediul PFA M.I. Construcţii.
Activitatea de dirigenţie de şantier am efectuat-o pentru prima dată în perioada 1979 – 1982 la Combinatul de lianţi şi azbociment Chistag; din anul 1982 până în anul 1987 diriginte de şantier la CET II Oradea; din anul 1987 pană în anul 1991 am fost şef sector construcţii la ISCIP Palota; din anul 1991 până în anul 2005 am fost asociat şi administrator la SC CONEXIN SRL şi SC ALUCONS SRL Oradea; din luna februarie 2005 până în luna februarie 2006 fost şef de lot (subdiviziune a şantierului) la SC BIPACT SRL Oradea; din luna februarie 2006 până în luna februarie 2007 am fost şef de şantier la SC INDOMUS SRL Oradea; aproximativ 6 luni din anul 2007 am fost şef de şantier la SC ABED NEGO SRL Oradea, după care m-am decis să mă ocup numai de activitatea de dirigenţie de şantier.
Am obţinut atestat de diriginte de şantier în luna noiembrie 2006 pentru lucrări edilitare, respectiv alimentări cu apă şi canalizări, iar în primăvara anului 2007 am obţinut atestatul de diriginte de şantier pentru construcţii civile şi industriale, drumuri şi poduri.
Iniţial am efectuat dirigenţie de şantier în calitate de angajat al SC COMOND SRL Oradea (administrată de fiica mea) luând lucrări în subantepriză de la un prieten vechi, S. N. – administrator al SC SUBTIL CONSULT SRL Oradea.
Astfel, am asigurat dirigenţia de şantier în cadrul următoarelor lucrări publice: în comuna Remetea – două poduri peste Valea Meziad, comuna Tinca -alimentare cu apă a localităţii Gurbediu, în loc.Beiuş şi com.Pocola – canalizare şi staţie de epurare în loc. Delani şi Sînmartin de Beiuş.
La data de 8 noiembrie 2007 s-a încheiat contractul nr.5 între SC SUBTIL CONSULT SRL Oradea şi SC ECOMOND SRL Oradea prin care mă obligam să asigur consultanţă tehnică de specialitate, în calitate de diriginte de şantier pentru obiectivul alimentare cu apă şi canalizare în mun.Beiuş.
Fac precizarea că SC SUBTIL CONSULT SRL Oradea îşi adjudecase contractul de consultanţă şi dirigenţie de şantier la Primăria Beiuş, însă întrucât –S. N. nu deţinea atestat de lucrări edilitare, drumuri şi poduri, acesta a subcontractat lucrarea în favoarea mea prin intermediul SC ECOMOND SRL Oradea.
Din câte îmi amintesc, la sfârşitul anului 2007 s-a procedat de către societatea TOP CONSTRUCT GRUP SRL (societate care îşi adjudecase licitaţia pentru executarea lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare în mun.Beiuş) Ia organizarea de şantier şi aducerea unor materiale şi utilaje la locul executării lucrării.
Fiind întrebat arăt faptul că, din câte îmi amintesc, materialele aduse de către TOP CONSTRUCT GRUP SRL au fost depozitate în incinta depozitului de lângă Benzinăria DEŞIRA din Beiuş, însă nu pot să apreciez cantitatea de materiale aduse în anul 2007 întrucât nu-mi intra în atribuţii verificarea acestora. Nu cunosc să se fi depozitat alte materiale la sfârşitul anului 2007 în alte locuri.
Lucrările de execuţie alimentare cu apă şi canalizare au debutat doar la începutul anului 2008, întrucât în perioada de iarnă nu s-a putut lucra.
La sfârşitul lunii noiembrie 2007 am fost solicitat la o discuţie împreună cu S.N. de către responsabilul de proiect din partea Primăriei Mun. Beiuş, H. G. Acesta ne-a relatat că este nevoie de întocmirea unor situaţii de lucrări pentru ca banii obţinuţi de la Ministerul Mediului să nu se piardă prin reîntoarcerea acestora la sfârşitul anului în bugetul ministerului. Din câte am înţeles exista deja obţinută o sumă de bani de la minister, circa 900.000 Ici, care, pentru a nu trebui să fie restituită ministerului, trebuia justificată prin executarea de către TOP CONSTRUCT GRUP SRL a unor lucrări în cuantumul respectivei sume.
S-a hotărât de către reprezentanţii Primăriei Beiuş, respectiv de către H. G., care sunt lucrările ce urmau a fi executate şi procurarea întregii cantităţi de materiale aferente tuturor străzilor din proiect. Din câte am înţeles de la reprezentantul primăriei era legală o asemenea procedură, urmând ca pentru materialele achiziţionate să fie întocmite procese-verbale de luare în custodie de către constructor.
Precizez faptul că la acel moment nu era executată nicio lucrare şi nici nu erau procurate materialele respective.
Reprezentantul constructorului, P.N. a întocmit situaţiile de lucrări după cum dispusese reprezentantul beneficiarului, H.G., centralizatorul acestor situaţii şi factura aferentă, iar ulterior la sediul Primăriei Beiuş am semnat şi ştampilat împreună cu S.N. aceste situaţii de lucrări şi centralizatorul, la solicitarea lui H. G. Totodată, am semnat referatul dirigintelui de şantier datat 30 noiembrie 2007, întocmit de către S. N.
Fiind întrebat arăt faptul că nu-mi amintesc dacă la data de 30 noiembrie 2007 sau ulterior am semnat referatul, situaţiile de lucrări şi centralizatorul.
Am acceptat să semnez şi să ştampilez situaţiile de lucrări, centralizatorul şi referatul din 30 noiembrie 2007 întrucât acest lucru mi-a fost solicitat de către reprezentantul beneficiarului, H.G., chestiunea fiind discutată şi acceptată de S. N., titularul contractului de dirigenţie de şantier.
La momentul ştampilării şi semnării situaţiilor de lucrări, S. N. avea cunoştinţă de faptul că până la respectivul moment nu erau efectuate lucrările şi nici procurate materialele.
Aşa cum am arătat mai sus, actele întocmite urmau a fi folosite de reprezentanţii primăriei doar pentru a nu se pierde banii la sfârşitul anului 2007, urmând ca plata către constructor să fie realizată pe parcursul executării lucrărilor, funcţie de graficul execuţiei, iar materialele urmau a fi lăsate în custodia constructorului. Plata către constructor urma a se face în baza unor -situaţii de lucrări conforme cu execuţia acestora.
Această înţelegere între beneficiar şi constructor s-a bazat pe buna credinţă a părţilor contractante, înscrisurile precizate mai sus fiind realizate doar pentru a nu se pierde suma de 903.697 lei.
Fac precizarea că ulterior, pe parcursul anului 2008, am văzut mai multe materiale depozitate în incinta depozitului Staţiei PECO DEŞIRA şi într-o baracă aflată pe străzile unde se executau lucrările. Nu am văzut materiale în depozitul indicat de organul de urmărire penală situat în incinta societăţii IIMEX în Beiuş la intrarea dinspre Ştei pe partea dreaptă.
Nu pot aprecia cantitatea de materiale existente în incinta depozitului Staţiei PECO DEŞIRA, deoarece nu era atributul meu verificarea materialelor atât mai mult cu cât acestea fuseseră procurate, cel puţin din punct de vedere .li documentelor întocmite, şi se aflau în custodia constructorului. în calitatea mea de diriginte de şantier trebuia să verific lucrările executate din punct de vedere cantitativ şi calitativ, în conformitate cu proiectul lucrării.
La începutul anului 2008 au fost demarate lucrările de alimentare cu apă şi canalizare în mun.Beiuş, subsemnatul deplasându-mă la lucrare cel puţin o dată pe săptămână în vederea supravegherii lucrărilor.
În luna mai 2008 mi s-a solicitat de către H.G. să semnez mai multe situaţii de lucrări şi centralizatorul acestora, precizând că acestea urmează să fie folosite în vederea obţinerii finanţării proiectului de la Ministerul Mediului având nevoie urgentă de semnătura mea, întrucât urma să se deplaseze personal la Bucureşti. Parcurgând aceste situaţii de lucrări am realizat faptul că unele dintre acestea nu erau executate, doar pe câteva străzii fiind iniţiate săpături şi introduse conductele.
Fac precizarea că, aceste situaţii de lucrări se aflau în posesia lui H. G., astfel că, am realizat că se discutase anterior de către acesta cu reprezentanţii constructorului despre valoarea şi străzile care urmau a fi prinse în respectiva decontare.
Am acceptat să semnez şi să ştampilez aceste situaţii de lucrări şi centralizatorul aferent, întrucât lucrul acesta mi-a fost solicitat de către reprezentantul beneficiarului H.G. care m-a asigurat că decontarea către constructor se va face doar la momentul execuţiei lucrărilor, iar situaţiile nereale erau întocmite doar pentru obţinerea finanţării de la Bucureşti. Cu ocazia decontării mai departe către constructor a lucrărilor executate, urmau a fi întocmite alte situaţii de lucrări cuprinzând cantităţile de lucrări real executate.
Am semnat aceste situaţii de lucrări, după ce am discutat cu S. N., titularul contractului de dirigenţie de şantier, care m-a asigurat că nu or fi probleme dacă semnăm întrucât realizăm acest lucru la solicitarea beneficiarului. Nu cunosc motivele pentru care S.N. nu a semnat aceste situaţii de lucrări, totuşi ştampila acestuia figurează pe situaţiile de lucrări transmise la Bucureşti.
Fiind întrebat arăt faptul că nu cunosc motivele pentru care pe situaţii figurează ştampila lui S. N., însă nu şi semnătura. Precizez că ştampila lui S. era numai asupra acestuia, eu nu am ştampilat niciodată situaţiile respective folosind ştampila acestuia.
In aceleaşi condiţii s-a procedat şi în luna septembrie 2008, când mi s-a solicitat de către H.G. să semnez şi să ştampilez situaţii de lucrări şi centralizator aferent, deşi lucrările nu erau executate decât parţial. Şi de această dată H. G a motivat faptul că situaţiile de lucrări vor fi folosite doar pentru obţinerea finanţării de la Bucureşti.
Menţionez că am semnat şi ştampilat (folosind ştampila subsemnatului de diriginte de şantier) situaţiile de lucrări şi centralizatoarele aferente din perioada 2007 – 2008 cunoscând faptul că acestea cuprind articole de deviz cu lucrări neexecutate şi materiale neprocurate, întrucât am considerat că fac un bine beneficiarului, reprezentantul acestuia, H.G., asigurându-mă de faptul că aceste înscrisuri sunt folosite de către Primăria Beiuş doar pentru obţinerea finanţării de la Ministerul Mediului şi pentru a nu se pierde banii la sfârşitul anului, urmând ca după executarea lucrărilor sumele respective să fie decontate către constructor în baza unor noi situaţii de lucrări cuprinzând lucrările real executate.”
Depozitia martorului S.N.care declară că: „În prezent sunt pensionar şi deţin calitatea de administrator la SC SUBTIL CONSULT SRL, societatea are ca obiect principal de activitate consultanţă în construcţii şi activităţi de inginerie.
In cursul anului 2007 am participat la o licitaţie organizată de Primăria Municipiului Beiuş privind asigurarea managementului, consultanţei şi dirigenţiei de şantier pentru lucrări prioritare de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare în mun.Beiuş. Din câte îmi amintesc de acest contract am aflat de pe SEAP. Aproximativ în aceeaşi perioadă am participat la mai multe selecţii de ofertă organizate de Primăria Municipiului Beiuş în legătură cu activităţi de dirigenţie de şantier pentru lucrările de canalizare Delani, locuinţe sociale Beiuş şi locuinţe pentru rromi Beiuş.
Fiind întrebat arăt faptul că am participat la licitaţia precizată mai sus prin prisma faptului că societatea SUBTIL CONSULT SRL îndeplinea condiţiile de participare impuse prin caietul de sarcini, iar asociatul H.N. avea atestat de diriginte de şantier pentru lucrări de alimentare cu apă şi canalizare.
După adjudecarea licitaţiei am încheiat cu Primăria Municipiului Beiuş contractul de servicii nr.6785/17.10.2007 prin care societatea SUBTIL CONSULT SRL se obliga să execute servicii de management, consultanţă şi dirigenţie de şantier pentru lucrări prioritare de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în mun. Beiuş.
Am subcontractat o parte din obligaţiile asumate, respectiv activitatea de dirigenţie de şantier către SC ECOMOND SRL Oradea, respectiv către subinginerul M.I, care se obliga prin contractul încheiat să verifice lucrările executate de constructor în baza situaţiilor de lucrări întocmite de către acesta, să le vizeze în condiţiile în care erau conforme cu situaţia constatată din teren şi să respecte toate îndatoririle dirigintelui de şantier.
La momentul în care erau ridicate de către constructor probleme în legătură cu soluţiile din proiect şi realitatea din teren, participam la sediul primăriei la întâlnirile dintre constructor, proiectant şi reprezentanţii beneficiarului în vederea clarificării acestor probleme.
Toate situaţiile de lucrări şi centralizatoarele situaţiilor de lucrări emise de ROP CONSTRUCT GRUP SRL în favoarea Primăriei Municipiului Beiuş le-am semnat în calitate de administrator al SC SUBTIL CONSULT SRL întrucât societatea în cauză era titularul contractului de dirigenţie de şantier, acest lucru fiindu-mi solicitat de către reprezentanţii Primăriei Beiuş din cadrul biroului tehnic (nu pot să precizez identitatea persoanei).
La sfârşitul anului 2007, am fost solicitat să mă prezint la Primăria Municipiului Beiuş de către O.E. sau N. O. în vederea contrasemnării situaţiilor de lucrări şi centralizatorului aferent, cu motivaţia că SC SUBTIL CONSULT SRL era titularul contractului de dirigenţie de şantier şi trebuia să se facă legătura între M.I şi Primăria Municipiului Beiuş. bac precizarea că la momentul în care am aplicat ştampila şi am semnat aceste situaţii de lucrări şi centralizatorul aferent, acestea erau semnate de subinginerul M.I. Nu-mi amintesc dacă aceste înscrisuri erau semnate la acel moment de reprezentantul beneficiarului.
Nu am verificat lucrările executate în teren şi nici nu le-am comparat cu situaţiile de lucrări depuse spre decontare deoarece acest lucru era în sarcina lui M.I., obligaţii subcontractate de acesta.
Fiind întrebat arăt că nu mi s-a adus la cunoştinţă nici de către M.I., nici de către reprezentanţii Primăriei Beiuş că lucrările depuse spre decontare nu erau executate şi materiale nu erau procurate. Despre aceste lucruri am aflat doar cu ocazia controlului Curţii de Conturi Bihor din anul 2009.
Fiindu-mi prezentat referatul dirigintelui de şantier M.I., datat 30.11.2007, arăt faptul că este scris de mine, însă este semnat de M.I.. Din câte îmi amintesc am scris acest referat cu ocazia prezentării la biroul tehnic din cadrul Primăriei Beiuş în vederea contrasemnării acelor situaţii de lucrări precizate mai sus. Reprezentanţii biroului tehnic, O.E. sau N.O., mi-au solicitat să scriu acest referat, cuprinsul acestuia fiindu-mi dictat de unul dintre cei doi, urmând ca subsemnatul să-1 duc lui M.I. în vederea semnării. Nu-mi amintesc persoana care a restituit acest înscris către Primăria Municipiului Beiuş după semnarea de către M.I..
În luna mai 2008, cu ocazia depunerii spre decontare a unor situaţii de lucrări şi centralizator aferent, mi-a fost solicitată prezenţa la sediul Primăriei Municipiului Beiuş de către O.E. sau N.O. şi am ştampilat aceste înscrisuri la solicitarea celor doi. Nu pot să precizez motivele pentru care nu am semnat situaţiile de lucrări şi centralizatorul, ci doar le-am ştampilat.
În luna septembrie 2008, întrucât nu eram în localitate, l-am rugat pe fiul meu, S.N.M., să semneze şi să ştampileze situaţiile de lucrări şi centralizatorul acestora prezentate spre decontare de SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea. Şi în acest caz mi-a fost solicitată prezenţa de către O.E. sau N. O., însă întrucât nu eram în localitate şi fiind o urgenţă l-am trimis pe angajatul SC SUBTIL CONSULT SRL să semneze şi să ştampileze înscrisurile mai sus precizate în reprezentarea societăţii.
Nu am verificat niciodată executarea lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare a Municipiului Beiuş, întrucât aceasta era sarcina lui M.I. în reprezentarea SC ECOMOND SRL.
Aşa cum am arătat mai sus, nu mi s-a adus la cunoştinţă nici de către M. I., nici de către reprezentanţii Primăriei Beiuş că lucrările depuse spre decontare nu erau executate şi materiale nu erau procurate, despre aceste lucruri aflând doar cu ocazia controlului Curţii de Conturi Bihor din anul 2009.
Nu am avut cunoştinţă despre faptul că numitul M.I. în calitate de diriginte de şantier atestat mi-a prezentat situaţii de lucrări neconforme cu realitatea din teren.
Am colaborat de mai multe ori cu subinginerul M.I şi niciodată nu am avut probleme de acest gen.
Aproximativ la sfârşitul anului 2009, am observat că SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL şi-a retras angajaţii şi utilajele de la Beiuş, într-o întâlnire cu administratorul B.C., acesta a motivat că a sistat lucrările deoarece nu fusese plătit de primărie. Din discuţiile purtate cu reprezentanţii primăriei aceştia au motivat că nu fuseseră executate lucrările conform situaţiilor de lucrări depuse, lucru confirmat şi cu ocazia controlului Curţii de Conturi Bihor.
Fiind întrebat arăt că nu am avut cunoştinţă despre o înţelegere între constructor şi beneficiar, în sensul de a obţine finanţarea de la Ministerul Mediului în baza unor situaţii de lucrări nereale, urmând ca decontarea către TOP CONSTRUCT GRUP SRL de către Primăria Beiuş să se realizeze în baza altor situaţii de lucrări cuprinzând lucrări real executate.
In perioada respectivă nu am verificat şi nici nu am văzut locaţiile unde s-ar fi depozitat materialele aferente executării lucrărilor, doar trecând cu maşina pe lângă staţia PECO DEŞIRA împreună cu ing. P.N., acesta mi-a indicat din maşină depozitul în cauză unde erau depozitate mai multe conducte.
Fiind întrebat arăt faptul că nu cunosc nimic în legătură cu contracte de depozit încheiate între Primăria Municipiului Beiuş şi SC TOP CONSTRUCT (}RUP SRL Oradea.
Nu am primit bani, bunuri sau alte foloase de la reprezentanţii SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL Oradea pentru a semna şi ştampila situaţiile de lucrări în condiţiile mai sus precizate.
Nu am cunoştinţă de fapte de corupţie săvârşite de reprezentanţii Primăriei Mun. Beiuş cu ocazia decontării lucrărilor către constructor.
Pe numitul H.G.L îl cunosc de circa 15 ani, fiind în relaţii de amiciţie. Cunosc despre acesta că a fost responsabil de proiect prind lucrarea de alimentare cu apă şi canalizare în Mun. Beiuş.
Nu am cunoştinţă despre faptul că fiul lui H.G. a efectuat branşamente în subantrepriză la SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL.”.
Depozitia martorului I.O.M. care declară că: „În perioada 2007 – 2008 au fost virate de către Primăria Mun.Beiuş sume de bani prin intermediul Trezoreriei Beiuş, având menţiunea electronică – mesaj swift – comunicat de Trezorerie prin Banca Naţională „contravaloare garanţie bună execuţie”.
În data de 31 decembrie 2008 în contul de garanţie de bună execuţie a SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL, Primăria Mun.Beiuş a virat prin intermediul Trezoreriei Beiuş suma de 797.921,98 RON, pe mesajul electronic swift comunicat prin Banca Naţională de către Trezoreria Beiuş apărea menţiunea că suma reprezintă „contravaloare factura nr.37/12.05.2008 şi nr.57/26.09.2008″.
În data de 5 ianuarie 2009, la sediul băncii s-a prezentat B.C., administrator al SC TOP CONSTRUCT GRUP SRL, cu o cerere prin care solicita virarea întregii sume de 797.921,98 lei, ce reprezenta contravaloare facturi nr.37 şi 57 din 2008 din contul de garanţie de bună execuţie în contul curent al societăţii. Nu-mi amintesc detalii în legătură cu depunerea acestei cereri.
Prin adresa nr.1195/08.01.2009, în urma analizei contractului, a extrasului de cont şi a documentelor care au stat la baza deschiderii contului, i-am comunicat lui B.C. să prezinte acordul Primăriei Mun.Beiuş pentru virarea sumei din contul de garanţie de bună execuţie în contul curent al SC TOP CONSTRUCT SRL.
În data de 9 ianuarie 2009, B.C. s-a prezentat la agenţie cu adresa nr.37/08.01.2009 care în opinia mea întărea explicaţia transferului din 11 decembrie 2008 şi clarifica şi reţinerea garanţiei de 5% aferentă încasării respective. Am considerat că adresa nr.37/08.01.2009 emisă de Primăria Mun. Beiuş, în original, era conformă cu contractul de lucrări, cu legislaţia aferentă achiziţiilor publice şi cu viramentul Primăriei din 31 decembrie 2008. faţă de actele prezentate de administratorul TOP CONSTRUCT GRUP am considerat că eram obligată a autoriza transferul sumei din contul de garanţie în contul curent, conform destinaţiei menţionată de Primăria Beiuş: plată parţială factura nr.37 şi 57. Consider că nu exista nicio reglementare care să impună verificarea şi semnarea adresei de către ordonatorul principal de credite. Conform legislaţiei în vigoare la acel moment ordonatorul de credite semnează ordonanţarea, document ce stă la baza efectuării dispoziţiilor de plată în instituţiile bugetare.
In ceea ce priveşte adresa luată în considerare de către mine la avizarea transferului, consider că nu existau reglementări privind obligativitatea semnării de către ordonatorul principal de credite, documentul în cauză, respectiv adresa, neavând funcţia unei ordonanţări, ci a unei adrese de îndreptare a unei erori materiale.
Totodată, în ceea ce priveşte menţiunea din Ordonanţa din data de 31.01.2013, ora 10:00, privind inexistenţa în cadrul Primăriei Mun. Beiuş a „Serviciului Financiar”, arăt faptul că în contractul de lucrări 6790 apărea o persoană din cadrul acestui serviciu drept semnatar al contractului; aşadar nu aveam nici un motiv să nu iau în considerare adresa nr. 37/08.01.2009.”
În opinia instanţei materialul probator menţionat mai sus, ilustrează fără nici un dubiu că faptele de care sunt acuzaţi cei doi inculpaţi se probează, declaraţiile date in cauza urmare coroborării acestora atestând atât infracţiunile de înşelăciune, abuz in serviciu cat si cele de fals.
Astfel învinuiţii P.N., O.N. recunosc că, cele două plăţi efectuate către constructor sunt aferente unor lucrări neexecutate sau parţial executate cât şi achiziţiei de materiale într-o cantitate inferioară celei corespunzătoare sumei plătite. De asemenea învinuitul M.I. (diriginte de şantier) a declarat că plăţile au fost efectuate pentru lucrări neexecutate şi fără ca materialele să fie achiziţionate.
La rândul lor membrii comisiei de recepţie, învinuiţii C.G., B.C. au declarat fiecare că nu au participat la o recepţie a lucrărilor împreună cu ceilalţi membri şi nici la inventarierea materialelor. De altfel aceasta apărare a fost invocata si de către învinuitul H. precum şi învinuitul O. care la rândul lor au susţinut că nu au comis nici o faptă penală întrucât nu au avut atribuţii de a verifica în teren efectuarea lucrărilor, iar atestările pe care le-au făcut au fost fundamentate pe situaţiile întocmite de dirigintele de şantier.
Este inacceptabilă o astfel de susţinere fiind evident in primul rând că membrii comisiei de recepţie aveau obligaţia de a face recepţia efective a materialelor şi a lucrărilor executate. Caracterul neverosimil al acestor susţineri în opinia noastră îndreptăţeşte concluzia privind concludenţa depoziţiei învinuitului M. care arată că toate persoanele implicate în implementarea acestui proiect cunoşteau împrejurarea că lucrările nu au fost efectuate şi de asemenea că materialele nu au fost achiziţionate conform plăţilor făcute.
Inculpatul O. a invocat în apărare acelaşi aspect respectiv împrejurarea că a înaintat documentaţia la M.M.D.R pentru virarea banilor, respectiv a ordonat efectuarea plăţilor întrucât atestările făcute de dirigintele de şantier, de către comisia de recepţie şi alte compartimente ale primăriei reflectau efectuarea lucrărilor şi achiziţionarea materialelor, iar prin prisma atribuţiilor sale de serviciu nu trebuia să efectueze o verificare faptică. Apreciem nesinceră această poziţie, întrucât din declaraţiile învinuiţilor O şi N rezultă că inculpatul O avea cunoştinţă de faptul că lucrările pentru care s-a depus documentaţia sunt nefinalizate sau parţial finalizate. De asemenea învinuitul I.V. viceprimar, la data săvârşirii faptelor a declarat că la sfârşitul anului 2007 a fost achitată suma integrală către constructor, chiar în condiţiile în care lucrările menţionate în situaţiile de lucrări depuse spre decontare nu erau finalizate, întrucât dacă nu se făcea acest lucru banii erau returnaţi la minister şi sub rezerva că ulterior lucrările urmau a fi finalizate. Însuşi inculpatul B., cu ocazia audierii în faţa instanţei a declarat că a doua tranşă de bani a fost virată de către primărie în contul de buna execuţie al societăţii, de unde banii nu puteau fi mobilizaţi decât cu acordul primăriei, întrucât au apărut neînţelegeri cu privire la executarea lucrărilor. Este evident ca la nivelul conducerii UAT se cunoştea aspectul ca plăţile erau făcute in mod necuvenit.
Este de asemenea nesinceră declaraţia inculpatului B. care a susţinut că plăţile efectuate erau aferente unei achiziţii corespunzătoare de materiale şi unor lucrări efectuate, întrucât învinuitul P.N. a declarat că inculpatul B. i-a solicitat să întocmească situaţia de lucru în vederea decontării, că i-a adus la cunoştinţa acestuia că nu era executată nici o lucrare în loc. Beiuş şi nici nu erau achiziţionate materialele aferente, iar declaraţia învinuitului P.N. se coroborează cu declaraţiile învinuiţilor O., N., I, M. Totodată relevăm aici că martora I. O. M. a declarat că în data de 9 ianuarie 2009, B.C. s-a prezentat la agenţie cu adresa nr.37/08.01.2009, aspect contestat de către inculpat deşi este susţinerea martorei este verosimila fiind evident interesul inculpatului in a face un astfel de demers.
Concluzionăm că probele menţionate demonstrează fără echivoc faptele penale cercetate, respectiv înaintarea la M.M.D.R. a unei documentaţii false şi obţinerea în baza acesteia a unor sume de bani virate către constructor, beneficiari în acest fel a unor plăţi necuventie, în condiţiile în care materialele şi lucrările pentru care s-au efectuat acele plăţi nu au fost achiziţionate în cantităţi corespunzătoare respectiv executate; efectuarea unor plăţi din bugetul local al UAT pentru lucrări neefectuate şi materiale neachiziţionate, în condiţiile în care acest fapt se cunoştea, în folosul constructorului, îndreptăţit la aceste plăţi doar în momentul în care lucrarea ar fi fost finalizată ; obţinerea transferului unei sume de bani in contul curent al constructorului din contul de bună execuţie prin folosirea in fata instituţiei bancare a unui document fals.
Aspectul privind efectuarea acestor demersuri sub motivaţia de a nu se pierde finanţarea de la M.M.D.R., cât şi virarea celei de a doua tranşă în contul de bună executie şi nu în contul curent al constructorului, tocmai pentru a nu-i da posibilitatea acestuia să utilizeze aceste fonduri fără ca lucrarea să fie executată, apreciem că sunt împrejurări de fapt relevante în analiza aspectului privind gradul de vinovăţie al inculpatului O, aspect care excede prezentei analize.
Ca atare, s-a apreciat că faptele penale cercetate sunt probate, acuzaţiile aduse inculpaţilor se probează, faptele penale imputate acestora rezultând din materialul probator administrat, fiind astfel îndeplinită condiţia impusă de art. 143 c.p.p.
II. Analiza cazului de arestare reglementat de art. 148 lit. f cod pr. pen., ce constituie temeiul de drept al propunerii de arestare preventivă, evidenţiază îndeplinirea primei condiţii a textului de lege precizat privind sancţionarea de lege a acestor fapte penale cu închisoarea mai mare de 4 ani.
A doua condiţie pe care legea o impune pentru a avea incidenţa art. 148 lit. f cod pr. pen. este aceea a existenţei unui pericol public al inculpaţilor, pentru cazul lăsării acestora în libertate, condiţie ce este apreciată ca fiind inexistentă în prezenta cauză, pentru următoarele motive:
În literatura de specialitate şi în practica judiciară în mod frecvent s-a subliniat că starea de libertate a inculpatului şi pericolul social al faptei sunt două noţiuni distincte care nu trebuie confundate; că starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanţă a faptei penale, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, insecuritate socială; că la stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică trebuie avute în vedere atât datele legate de faptă, cât şi cele legate de persoana inculpatului.
Ca atare sub aspectul pericolului pentru ordinea publică reţinem că în prezenta cauză faptele cercetate au o gravitate ridicată, în primul rând datorită împrejurării că contractul în derularea căruia s-a comis infracţiunea de înşelăciune cât şi cea de abuz în serviciu avea ca obiect efectuarea unor lucrări de interes public – refacerea reţelei de apă şi canalizare a unui oraş , cât şi calităţii persoanelor implicate, respectiv calităţii de primar la acea dată a inculpatului O. Cu toate acestea instanţa reţine că faptele au fost comise în anii 2007 – 2008, iar descoperirea şi rezonanţa publică a acestora s-a realizat în anul 2010 când a fost începută urmărirea penală în cauză faţă de inculpaţi de către Parchetului Tribunalului Bihor (rezolutia din 09.09.2010). Scurgerea unui interval de aproape 2 ani şi jumătate de la acest moment procesual în opinia noastră estompează sentimentul de indignare al colectivităţii astfel încât o măsură preventivă luată la acest moment ar fi lipsită de raţiunea de restabilire a echilibrului social, întrucât acest fapt s-a realizat deja prin scurgerea unei perioade însemnate de timp de la momentul la care fapta a fost cunoscută. În ceea ce priveşte reacţia organelor judiciare faţă de comiterea de fapte penale de gravitatea celor cercetate în prezenta cauză, apreciem că nu se mai poate vorbi în momentul acesta de o reacţie promptă, chiar dacă de la momentul sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor – 2010 cauza a fost declinată la DNA – Serviciul Teritorial Oradea doar în 2012, întrucât sesizarea organelor judiciare rămâne un fapt produs în anul 2010, astfel încât în prezent o reacţie de luare a măsurii arestării preventive ar căpăta conotaţia unei reacţii tardive a organelor judiciare şi nicidecum o reacţie promptă a acestora. Sub aspectul fermităţii reacţiei organelor judiciare faţă de comiterea de fapte penale grave apreciem că acest deziderat la rândul său are o justificare diminuată urmarea perioadelor îndelungate de efectuare a actelor de urmărire penală , urmărire penală pe parcursul căreia nu s-a manifestat o reacţie fermă in sensul solicitării sau luare a unei măsuri preventive în cauză.
Ca atare, s-a apreciat că argumentele care ar fi pledat pentru luarea unei măsuri preventive în cauză, promptitudinea şi severitatea reacţiei organelor judiciare faţă de fapte penale grave, restabilirea climatului social perturbat de rezonanţa socială negativă a unor astfel de fapte – nu subzistă, aşa cum s-a arătat toate aceste elemente fiind în momentul prezent nejustificate (promptitudinea, severitatea reacţiei organelor judiciare) sau inexistente (rezonanţa socială negativă a faptelor) urmare a perioadelor lungi de aproximativ 2 ani şi jumătate scurse de la data începerii urmării penale în cauză , respectiv in anul 2010.
În ceea ce priveşte persoana inculpaţilor reţinem ca aceştia nu au antecedente penale.
În raport de toate aceste elemente apreciem că măsura arestului preventiv nu are justificare in acest moment.
Având în vedere însă complexitatea cauzei, actele procesuale multiple efectuate şi care urmează a fi efectuate, apreciem că în interesul unei bune administrări a actului de justiţie şi pentru a garanta prezenţa inculpaţilor în faţa organelor judiciare se impune luarea faţă de aceştia a unei măsuri restrictive de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Sub aspectul procedural în prezenta cauză s-a invocat nelegala sesizare a instanţei datorată unei lipse de competentă materială a organelor de urmărire penală – DNA – Serviciul Teritorial Oradea, în apărare invocându-se că infracţiunile prev. de art. 13 ind.. 2 din legea 78/2000 este reţinută abuziv şi doar pentru atragerea acestei competenţe, fapta aşa cum este descrisă în actele procedurale întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 cod penal.
S-a apreciat că fapta reţinută în sarcina inculpatului O. de a-şi exercita necorespunzător atribuţiile de serviciu, respectiv de a ordona plăţi cunoscând că documentele ce stă la baza acestora este false , producând o pagubă însemnată patrimoniului UAT şi totodată procurând un folos patrimonial pentru constructor căruia i-a pus la dispoziţii fondurile care nu le avea, dar trebuia să le deţină în vederea exercitării lucrării , se circumscriu sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 13 al. 2 din Legea 78/2000. Mai mult aşa cum s-a arătat mai sus această faptă este în opinia noastră probată, efectuarea ulterioară a lucrărilor neafectând subzistenţa faptei penale, întrucât acest fapt – executarea ulterioară a lucrărilor, constituie un act de reparare, recuperare a pagubei produse.
Ca atare s-a apreciat că DNA – Serviciul Teritorial Oradea a avut competenţă în cauză, infracţiunea prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 reţinută fiind deplin corespunzătoare stării de fapt ce se probează prin materialul probator sus-menţionat, este de competenţa DNA conform art. 13 al. 1 lit. b din OUG 43/2002, infracţiunea fiind prevăzută de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000, iar inculpatul O. la data comiterii acesteia a avut calitatea de primar.
Ca atare instanţa de judecată a fost legal sesizată, excepţia invocată fiind neîntemeiată.
S-a mai invocat lipsa de motivare a propunerii de arestare preventiva a inculpatului B., apărare care in opinia instanţei este nefondată in condiţiile in care in referatul înaintat de procuror se menţionează expres ca ,, În prezenta cauză, existenţa pericolului pentru ordinea publică rezultă din însăşi pericolul social al infracţiunilor de care sunt acuzaţi inculpaţii O.N.S (primar) şi B.C.C (om de afaceri), de încurajarea inculpaţilor cât şi a altor potenţiali infractori să comită fapte similare, în lipsa unei reacţii ferme din partea organelor competente,,.Împrejurarea ca in cuprinsul referatului considerentele procurorului asupra pericolului public concret pe care l-ar prezenta inculpatul O sunt mai ample nu justifica in nici un fel concluzia ca cu privire la inculpatul B. solicitarea procurorului nu ar fi motivata. Ca atare s-a apreciat ca nefondata si aceasta excepţie.
Faţă de cele ce preced s-a dispus după cum urmează:
În baza art. 1491 C.pr.pen. rap la art 136 Cod procedură penală a respins propunerea D.N.A.- Serviciul teritorial Oradea, privind arestarea preventivă a inculpaţilor: O.N.S şi B.C.C.
S-a constatat că inculpatul O.N.S a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, cu începere de la data de 21.02.2013, ora 13,40
S-a impus inculpaţilor respectarea obligaţiilor prev. de art. 145/1 alin. 2, rap. la art. 145 alin. 1/1 şi alin. 1/ 2 Cod procedură penală:a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către IPJ Bihor conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
În baza art. 145 alin. 2/2 Cod procedură penală le i s-a atras atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor ce le revin se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs penal Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea şi inculpatul recurent B.C.C criticând-o pentru nelegalitate.
Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea a solicitat admiterea recursului şi casarea încheierii recurate prin care s-a respins cererea privind arestarea preventivă a celor doi inculpaţi. S-a arătat că sunt întrunite condiţiile prevăzută de articolul 148 aliniatul 1 litera f din Codul de procedură penală în sensul că inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, sens în care a solicitat arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 29 de zile.
Inculpatul recurent B.C.C a solicitat admiterea recursului său şi casarea încheierii recurate şi respingerea propunerii de arestare. În principal a arătat că este nelegală sesizarea instanţei, iar propunerea de arestare preventivă provine de la un organ necompetent material. S-a mai arătat că acest dosar a început în anul 2010 pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, iar ulterior Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a declinat competenţa în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe considerentul că ar fi existat indicii în sensul existenţei infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice ca infracţiune conexă infracţiunilor de corupţie. Consideră că Direcţia Naţională Anticorupţie nu are competenţa materială să realizeze urmărirea penală, întrucât cele două infracţiuni nu pot fi reţinute în concurs, competenţa i-ar reveni doar în situaţia existenţei unui prejudiciu peste 1 milion de euro, ceea ce nu este în situaţia de faţă. Totodată consideră că referatul cu propunere de arestare preventivă nu este motivat şi îl vizează doar pe inculpatul O. Arată că nu se impune starea de arest preventiv, urmărirea penală a început în urmă cu 3 ani de zile, a fost citat şi s-a prezentat de fiecare dată la Direcţia Naţională Anticorupţie, a pus la dispoziţia organelor de cercetare toată documentaţia necesară, a cooperat cu organele de urmărire penală, iar cu privire la latura civilă lucrurile sunt clare. Mai arată că ceilalţi 14 învinuiţi sunt în stare de libertate şi nu s-a luat faţă de ei nici o măsură alternativă.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor articolului 385/4 şi articolului 385/14 Codul de procedură penală sub aspectul tuturor motivelor de casare, curtea constată că recursul inculpatului B.C.C este nefondat şi va fi respins ca atare, fiind obligat să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs, iar recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea este fondat urmând a fi admis în consecinţă.
În speţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de articolul 143 Codul de procedură penală existând motive şi indicii temeinice că inculpaţii au comis faptele pentru care sunt cercetaţi.
Ţinându-se seama de principiile penale ale gradualităţii normelor preventive şi ale subsidiarităţii acestora pentru a oferi o garanţie suplimentară asupra bunei desfăşurări a procesului penal şi pentru a impune inculpaţilor adoptarea unei conduite în raport de ceilalţi participanţi, pentru egalitate de tratament juridic şi pentru a oferi un instrument de verificare a conduitei viitoare, în mod corect prima instanţă a apreciat că se impune restrângerea dreptului fundamental de libertate al acestora să fie realizat printr-o măsură de restrângere a dreptului la liberă circulaţie dispunându-se măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei.
Pentru aceste motive, curtea, în baza articolului 38515 punctul 2 litera d Codul de procedură penală va admite recursul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii penale nr.9/22.02.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care o casează şi modifică în sensul că:
În baza articolului 145 aliniatul 12 lit. c C.pr.pen. va impune inculpaţilor ca pe durata măsurii să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect între ei şi cu învinuiţii P. N.V., H.G.L, N.M.I., O.E.G., I.V., N.O., M.G., C.M.R., G. D., B.M., C.O.M. F., M.I. S.N. şi I.O.M. precum şi cu martorii K.E.A., N.J. K. B.P., L.A.F. F.S.A., T.I.V.A., M. R. şi F.N.
Va menţine restul dispoziţiilor încheierii recurate.
În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.