Încălcarea de către instanţa de apel a disp. art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă. Consecinţe.
Nearătându-se în cuprinsul deciziei pronunţate de către o instanţă a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor instanţa superioară nu poate supune decizia atacată controlului judiciar.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia civilă nr. 58/ 11 mai 2009
Constată că prin sent. civ. nr. 1903/2008 pronunţată de în dosarul nr. 1855/176/2007 de Judecătoria A.I. a fost respinsă cererea reclam. C.M., s-a admis cererea reconvenţională formulată de C.N. şi s-a dispus sistarea stării de devălmăşie asupra imobilului apartament cu 2 camere, bucătărie, baie, hol, cămară, debara, în suprafaţă de 38 mp şi cota bunuri indivize de 2,30/100 situat administrativ în A. I., prin atribuirea acestuia în favoarea reclam. reconv. C.N., în cotă de 1/1 părţi, fără sultă în favoarea pârâtei reconv. C.M.
A fost obligată pârâta reconvenţională să plătească reclamantului reconvenţional suma de 2.819,7 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta a fost căsătorită cu pârâtul din 16.05.1987 până în 2006, când prin sentinţa civilă nr. 1553/13.03.2006 a Judecătoriei A.I. (rămasă definitivă prin respingerea apelului), s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi.
În timpul căsătoriei părţilor, în data de 9.09.1993, a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 11903, între RA F.A. în calitate de vânzător şi pârâtul reclam. reconv. împreună cu fosta soţie în calitate de cumpărători, contractul fiind încheiat în temeiul Decretului-lege nr. 61/1992, iar preţul apartamentului a fost stabilit la suma de 66.162 lei ROL.
În anul 2000, cu încheierea de cf nr. 461, s-a întabulat în cartea funciară imobilul, pe C.N. şi soţia C.M., în 1/1 părţi.
Reclamanta a susţinut că apartamentul a fost cumpărat de ea şi pârât în timpul căsătoriei, astfel că acesta a fost dobândit în devălmăşie cota ideală de proprietate fiind de 1/2 părţi fiecare.
Pe de altă parte, pârâtul reclam. reconv. a susţinut că preţul apartamentului a fost achitat integral de către el la data încheierii contractului, cu banii primiţi de la tatăl lui, care a făcut în acest scop o retragere de numerar de la CEC.
Din coroborarea probelor administrate de instanţă sub acest aspect, respectiv declaraţia martorului H.I. – fila 85, care a arătat că a fost prezent când tatăl reclamantului reconvenţional i-a dat acestuia bani cu scopul de a cumpăra apartamentul, adresa nr. 9249/16.10.2007 eliberată de CEC Sucursala Alba Iulia, din care rezultă că tatăl reclamantului reconvenţional a retras la 12.05.1993 suma de 50.000 lei ROL, precum şi data de 9.09.1993 a încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 11903 instanţa concluzionează că este corectă susţinerea pârâtului reclamant reconvenţional în sensul că preţul apartamentului a fost achitat integral de către el la data încheierii contractului, cu banii primiţi de la tatăl lui, care a făcut în acest scop o retragere de numerar de la CEC.
Declaraţia martorei S.C.I. – fila 71, precum şi interogatoriul pârâtului – filele 72-72, interogatoriul reclamantei – filele 117-118, se vor înlătura. Declaraţia martorului S.N. – fila 108, va fi de asemenea înlăturată ca nepertinentă.
Instanţa stabileşte apoi că bunul respectiv este bun comun dobândit cu contribuţia exclusivă a reclamantului reconvenţional.
Astfel, apartamentul a fost cumpărat de reclamantă şi pârât în anul 1993, în timpul căsătoriei, astfel că acesta a fost dobândit în devălmăşie, în condiţiile art. 30 Codul familiei, care prevede că:
Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.
Orice convenţie contrară este nulă.
Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.
Fiind bun comun dobândit în timpul căsătoriei – iar nu propriu în sensul art. 31 lit. b Codul familiei cum afirmă pârâtul în notele scrise fila 129 – nu se cunoaşte cota parte de proprietate asupra bunului a fiecărui proprietar.
În aceste condiţii, trebuie pornit de la premisa că proprietarii au cote egale de contribuţie, aplicându-se astfel prezumţia simplă (care nu este prezumţie legală aşa cum se invocă în întâmpinarea la cererea reconvenţională) a dobândirii egale a bunului.
Faptul dobândirii bunului în timpul căsătoriei nu presupune însă neapărat că părţile au cote egale de contribuţie.
Soţii pot face dovada unei contribuţii mai mari la cumpărare, prin orice mijloc de probă, fiind vorba de un fapt, iar dovada contribuţiei exclusive nu înseamnă că bunul devine propriu al celui care l-a cumpărat, bunul rămânând în continuare bun comun.
În speţă, reclamantul reconvenţional a reuşit să facă dovada unei contribuţii exclusive la cumpărarea apartamentului.
Constatându-se aşadar că cererea principală de partaj este nefondată, în baza art. 36 Codul familiei, art. 673/1 şi urm. Codul de procedură civilă, precum şi art. 728 Codul civil, a fost respinsă.
Împotriva acestei sentinţa a declarat apel în termen reclamanta C.M.
Prin decizia civilă nr. 248/A/19.12.2008 pronunţată de Tribunalul Alba –Secţia Civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta C.M., a fost schimbată în tot sentinţa atacată şi în consecinţă a fost admisă acţiunea principală formulată de reclamantă, s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului apartament cu 2 camere de 38 mp şi cota bunuri indivize de 2,30/100 situat în A.I. prin atribuirea în natură pârâtului şi obligarea acestuia la plata unei sulte reprezentând contravaloarea cotei sale de proprietate de ? părţi, respectiv suma de 60.500 lei.
A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtul C.N., acesta fiind obligat la plata sumei de 2177,72 lei cheltuieli de judecată în favoarea apelantei.
În motivarea acestei decizii Tribunalul a reţinut următoarele:
Contractul de vânzare-cumpărare a imobilului a fost încheiat între părţi şi R.A. F. S.A. Alba Iulia la data de 09.09.1993 deci în timpul căsătoriei părţilor, operând în acest caz prezumţia de comunitate de bunuri instituită de art.30 Codul familiei.
Faţă de această împrejurare apare ca neveridică susţinerea reclamantei reconvenţionale şi anume că apartamentul a fost achiziţionat cu banii primiţi de la tatăl său care a făcut o retragere de numerar de la CEC .
Această retragere a fost făcută la data de 12.05.1993 aşa cum rezultă din adeverinţa nr. 9249/2007 eliberată de CEC ( f.36 dosar de fond).
În faţa instanţei de apel intimatul a depus şi contractul de vânzare cumpărare al apartamentului din litigiu.
Din compararea celor 2 scripte rezultă o perioadă mare de timp, respectiv de 4 luni ceea ce nu duce la concluzia că banii au fost scoşi exclusiv pentru achiziţionarea apartamentului.
Astfel că depoziţiile martorilor care au afirmat că banii au fost scoşi pentru achitarea integrală a apartamentului vor fi înlăturate, câtă vreme banii au fost retraşi cu mult timp înainte de achitarea apartamentului.
De altfel, din probele administrate în cauză nu a reieşit nici că reclamanta reconvenţională nu a avut o contribuţie mai mare decât pârâta reconvenţională la dobândirea acestuia şi nici contribuţia sa exclusivă la dobândirea acestui bun.
Mai mult, intimatul nu a dovedit că ar fi achitat doar el diferenţa de sumă de 50.000 lei câţi a retras tatăl său de la CEC la 66.162 lei cât a costat apartamentul.
Potrivit art.5 al.1 din Decretul nr. 32/1954, dovada că un bun este propriu se va putea face între soţi prin orice mijloc de dovadă.
Aşadar intimatul putea dovedi în raport de celălalt soţ că anumite bunuri sunt proprii, cu alte cuvinte că intră în vreuna din excepţiile prev. de art. 31 din Codul familiei nu numai prin înscrisuri ci şi prin martori şi prezumţii.
Depoziţiile martorului H.I. care cuprinde referiri cu caracter general la darul manual de 50.000 lei primit de intimat de la tatăl său nu sunt suficiente pentru pronunţarea unei soluţii în sensul atribuirii în exclusivitate a imobilului în favoarea intimatului, având în vedere şi diferenţa de până la 66.162 lei – preţul apartamentului.
Aşadar, se constată că în speţă operează comunitatea de bunuri statuată de art.30 Codul familiei şi deci apelul este întemeiat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen pârâtul reclamant reconvenţional C.N. solicitând în baza art. 312 C.p.civ., admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei civile atacate şi menţinerea sentinţei civile pronunţate în cauză. În subsidiar a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei civile atacate, cu consecinţa stabilirii unei cote diferenţiate de contribuţie având în vedere valoarea apartamentului arătată în obiecţiunile la raportul de expertiză. S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În dezbaterea cauzei recurentul pârât, prin apărătorul ales a invocat excepţia nulităţii deciziei instanţei de apel arătând că aceasta nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat instanţa cu ocazia soluţionării apelului, încălcându-se disp. art. 261 pct. 5 C.p.civ. şi art. 105 al. 3 C.p.civ. S-au invocat de asemenea prev. art. 6 pct. 1 din CEDO care obligă tribunalele să-şi argumenteze deciziile.
Curtea, având în vedere excepţia invocată de recurentul C.N. se va pronunţa pe excepţie, aceasta fiind un motiv de ordine publică.
Examinând decizia atacată se constată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 261 pct. 5 C.p.civ., în cuprinsul deciziei nearătându-se motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Curtea constată decizia instanţei de apel nu conţine nici motivele de apel invocate de reclamantă şi susţinerile părţilor în dezbaterea apelului astfel că instanţa de control judiciar respectiv Curtea de Apel, nu poate supune decizia atacată controlului judiciar.
Faţă de cele expuse, în baza art. 312 al. 3 C.p.civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâtul C.N., va casa decizia civilă atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel, Tribunalul Alba în vederea pronunţării unei soluţii legale şi temeinice.
