Inexistenţa autorităţii lucrului judecat în ipoteza unei hotărâri anterioare pronunţată între aceleaşi părţi, respinsă ca inadmisibilă.
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtei D.M., înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr. 1708/284/2007, reclamantii D.A., I.I. si I.G. au solicitat să se constate că sunt proprietarii imobilului constructie compus din trei camere , aflat pe terenul proprietatea lor, in temeiul accesiunii imobiliare, cu cheltuieli de judecata .
In motivarea cererii, reclamanţii au aratat ca dupa anul 1990 , pârâta a edificat, fara autorizatie, constructia mentionata , pe terenul in suprafata de 2.400 m.p. aflat in proprietatea reclamantilor, dar la momentul construirii, pârâta a fost de buna credinta, intrucit nu fusese eliberat titlul lor de proprietate, astfel incit sunt de acord sa o despagubeasca pe aceasta cu contravaloarea constructiei .
In drept, au fost invocate dispozitiile art 494 Cod civil .
La data de 08.06.2007, reclamantii si-au completat cererea de chemare in judecata, aratând ca, in principal, solicita ca reclamanta sa ridice constructiile edificate pe terenul lor, intrucit a construit cu rea credinta, cunoscind ca terenul nu ii apartine.
Prin intâmpinare pârâta a solicitat respingerea actiunii, aratând ca in anul 1993, la momentul ridicarii constructiei, terenul era in proprietatea Primariei Lunguletu, care la data de 20.04.1993 l-a concesionat catre SC S. SRL, iar in anul 1996, SC S. SRL a vândut constructia sotului pârâtei, cedându-i totodata si dreptul de concesiune asupra terenului.
S-a subliniat că la data eliberarii titlului de proprietate pe numele reclamantilor, suprafata de 237,40 m.p era grevata de concesiune, iar reclamantii sunt obligataţi sa respecte acest contract .
La data de 20.06.2008, Primaria comunei Lunguletu a comunicat ca prin Hotarirea Consiliului Local Lunguletu nr. 06/21.04.2008 a fost reziliat contractul de concesionare teren incheiat la data de 20.04.1993 intre Consiliul Local Lunguletu si SC S. SRL.
In sedinta publica din 12.09.2008, au fost introdusi in cauza, in calitate de pârâti, D.M. , O.M. , N.G., acestia fiind mostenitori ai defunctului D.I. alaturi de pârâta D.M.
In probaţiune s-au depus înscrisurile despre care părţile au făcut vorbire, s-a administrat pârâtei D.M. interogatoriul propus de reclamanţi şi s-a dispus efectuarea unei expertize având ca obiectiv determinarea contravalorii materialelor de construcţie şi a manoperei necesitate de edificiul în cauză, precum şi sporul de valoare adus dec onstrucţie terenului.
Prin sentinţa civilă nr.760/6.03.2009 s-a admis în parte cererea reclamanţilor, constatându-se că aceştia sunt proprietarii construcţiei aflate pe terenul în suprafaţă de 2400 m.p., dispunându-se totodată obligarea reclamanţilor la plata către pârâţi a sumei de 9488,26 lei reprezentând contravaloarea manoperei şi materialelor folosite.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 20.04.1993, SC S. SRL a încheiat un contract de concesiune cu Consiliul Local Lunguletu, pentru suprafaţa de 237,40 mp teren ai cărei proprietari, sunt, în prezent, reclamanţii, conform titlului de proprietate nr. 147999/19.10.2006, pe acest teren, societatea construind un imobil compus din trei camere pe care l-a înstrăinat în anul 1996, către autorul pârâţilor, acesta preluând şi contractul de concesiune, care a fost reziliat la data de 21.04.2008 prin hotărârea Consiliului Local Lunguletu.
S-a avut în vedere că potrivit art. 494 cod civil, în situaţia în care constructorul este de bună credinţă, în sensul că nu a cunoscut viciile titlului în temeiul căruia a posedat terenul, proprietarul terenului devine şi proprietarul construcţiei dar el nu-l va putea obliga pe constructor la dărâmarea şi ridicarea construcţiilor pentru a nu se îmbogăţi în dauna constructorului, iar proprietarul terenului va trebui să-l despăgubească pe acesta,.
Instanţa de fond apreciat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi este întemeiată numai în parte deoarece SC S. SRL şi pârâţii nu au cunoscut că terenul pe care s-a construit aparţine reclamanţilor şi au construit cu bună credinţă, întemeindu-se pe contractul de concesiune încheiat în anul 1993 şi care era valabil la momentul respectiv, situaţie în care reclamanţii, deşi devin proprietarii construcţiei, în temeiul accesiunii imobiliare, trebuie obligaţi la plata către pârâţi a sumei de 9488,26 lei reprezentând contravaloarea manoperei şi materialelor folosite.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta D.M., criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu motivarea că a susţinut permanent că edificiul ce face obiectul litigiului nu se află pe terenul reclamanţilor, ci pe terenul aparţinând domeniului public, aspect confirmat de adresa înaintată de Primăria Lunguleţu, iar ca urmare a contestării amplasamentului clădirii, s-a încuviinţat efectuarea unei expertize de specialitate pentru verificarea acestei împrejurări.
S-a menţionat că pe parcursul judecăţii, reclamanţii nu au achitat onorariul necesar întocmirii lucrării şi au renunţat la această probă, condiţii în care instanţa a constatat, în lipsa probelor, că reclamanţii sunt proprietari în virtutea accesiunii imobiliare.
Se solicită efectuarea unei expertize topografice pentru determinarea regimului terenului pe care este amplasată construcţia în litigiu şi, în ipoteza în care se va constatat că este situată pe terenul reclamanţilor , apelanta solicită efectuarea unui supliment de expertiză în specialitatea construcţii, întrucât valoarea stabilită este derizorie, în condiţiile în care edificiul măsoară 100 mp., are destinaţia de spaţiu comercial şi se află în zonă cu vad comercial.
În subsidiar se solicită modificarea sentinţei şi respingerea cererii.
În drept se invocă art. 282 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 10.12.2009, în temeiul art. 282 ind.1 Cod procedură civilă şi faţă de valoarea obiectului litigiului, situată sub 100.000 lei, tribunalul a calificat drept recurs calea de atac.
În şedinţa publică din 21.01.2010, apărătorul intimaţilor a ataşat la dosar, în copie, sentinţa civilă nr. 741/19.03. 2007 pronunţată în dosarul nr. 3662/2006 al Judecătoriei Răcari, în raport cu care apărătorul recurentei a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.
Prin decizia civilă pronunţată la 21.01.2010, s-a respins ca nefondată excepţia invocată şi ca neîntemeiat recursul.
S-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 741/19.03.2007 s-a respins cererea reclamanţilor D.A. şi I.G. având ca obiect constatarea calităţii de proprietari a acestora asupra construcţiei cu 3 camere, edificată de pârâtă D.M. pe terenul proprietarilor, fără a se intra în cercetarea fondului, apreciindu-se că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit considerentelor hotărârii, acţiunea nu a putut fi primită întrucât a fost promovată de 2 din cei 3 coindivizari ai terenului, împrejurare considerată ca fiind un impediment ce ar fi echivalent cu recunoaşterea calităţii de proprietar doar pentru o parte din titularii dreptului indiviz.
Or, în speţa de faţă, toţi succesorii proprietarului terenului, I.V., au cerut constatarea dreptului lor asupra construcţiei, prin succesiune.
Prin urmare, în lipsa unei sentinţe anterioare care să fi rezolvat fondul litigiului, nu există autoritatea de lucru judecat în sensul art. 1202 Cod civil, considerent pentru care excepţia invocată va fi respinsă.
Neîntemeiate au fost considerate şi criticile privitoare la soluţia fondului.
Astfel, la judecata în primă instanţă, recurenta pârâtă, a recunoscut în mod neechivoc, prin întâmpinare ( fila 17) că imobilul construcţie pe care l-a dobândit prin cumpărare, este situat în prezent pe ternul proprietatea reclamantului D.A.
În aceste împrejurări efectuarea unei expertize topografice pentru determinarea perimetrului amplasării clădirii cu destinaţie comercială nu mai era nici utilă şi nici concludentă pentru dezlegarea pricinii, recunoaşterea unei împrejurări semnificând un act unilateral şi irevocabil din partea autorului recunoaşterii.
Pe de altă parte, expertiza în specialitatea construcţii nu a fost contestată la judecata fondului în termenul prevăzut de art. 212 (2) Cod procedură civilă, împrejurare în care a operat decăderea recurentei din dreptul de a formula obiecţiuni direct în calea de atac.
Faţă de cele ce preced, tribunalul a apreciat soluţia instanţei de fond ca fiind temeinică şi în acord cu dispoziţiile art.494 alin.3 teza a II-a Cod civil care reglementează situaţia constructorului de bună credinţă, considerent pentru care s-a respins recursul potrivit art. 312 alin.1 Cod procedură civilă şi s-a menţinut hotărârea atacată.
1
