Litigii cu profesionişti. În ceea ce priveşte cererile formulate în temeiul art. 71 din O.U.G. nr. 116/2009, transferul de competenţă referitor la soluţionarea lor în favoarea instanţei de judecată nu schimbă caracterul şi natura necontencioasă a procedurii jurisdicţionale instituite de Legea nr. 26/1990 şi de Legea nr. 31/1990. În aceste condiţii rămân aplicabile dispoziţiile art. 336 alin. 2 C.pr.civ., potrivit cărora termenul de recurs curge de la pronunţare, pentru cei care au fost de faţă, şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit.
-O.U.G. nr. 116/2009, art. 71,
-Cod procedură civilă, art. 49-56, art. 331-339.
-Domeniu: Litigii cu profesionişti.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2174 din 16.11.2012)
I. Prin Încheierea nr. 128 din 23.05.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 14613/3/2012, au fost admise cererea de intervenţie formulată de intervenientul E.C. şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C.S., a fost respinsă cererea de depunere şi menţionare acte formulată de petenta S.C. M CF S.A. privind Hotărârea AGA nr. 2 din 13.04.2012.
II. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs petenta S.C. M CF S.A., la data de 29.06.2012.
Prin Decizia civilă nr. 1835/03.10.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Civilă, a fost anulat recursul ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii, recurenta a formulat contestaţie în anulare.
Prin Decizia civilă nr. 2034/02.11.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Civilă, a fost admisă contestaţia în anulare, a fost anulată decizia nr. 1835/03.10.2012 şi s-a fixat termen pentru rejudecarea recursului.
III. Asupra excepţiei tardivităţii declarării recursului, Curtea reţine următoarele:
Prin intrarea în vigoare a dispoziţiilor OUG nr. 116/2009, competenţa de soluţionare a cererilor de înregistrare în registrul comerţului şi, după caz, a altor cereri aflate în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat au fost transferate pe o perioadă limitată directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate de către directorul general al ONRC.
În legătură cu acest aspect, cu prilejul analizării constituţionalităţii art. 6 din Legea nr. 26/1990, Curtea Constituţională a statuat că atribuţiile judecătorului delegat au fost preluate de directorul oficiului registrului comerţului, respectiv instanţă, fără ca instituţia judecătorului delegat să fi fost, expres sau implicit, desfiinţată (Deciziile nr. 861/2010, nr. 1274/2010). S-a precizat că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului sunt în vigoare, fiind doar suspendată aplicarea lor în ceea ce priveşte competenţele judecătorului delegat.
Or, în condiţiile recunoaşterii suspendării temporare a aplicării dispoziţiilor legale privind competenţa judecătorului delegat, rămân lipsite temporar de efecte şi prevederile referitoare la actele emise de acesta şi calea de atac de urmat.
În cazul cererilor în legătură cu care la dosar s-au depus cereri de intervenţie, dispoziţiile art. 71 din OUG nr. 116/2009 au prevăzut competenţa instanţei, care se va pronunţa în dosar printr-o hotărâre, atacabilă cu recurs, fără a exista o precizare expresă cu privire la termenul de recurs, ca în cazul art. 4 privind cererile de fuziune sau divizare, care face o trimitere expresă la procedura necontencioasă, sau ca în cazul căii de atac a plângerii împotriva rezoluţiei judecătorului delegat.
Acest transfer temporar de competenţă nu a putut schimba însă caracterul şi natura necontencioasă a procedurii jurisdicţionale instituite de Legea nr. 26/1990 şi de Legea nr. 31/1990, completată cu normele de drept comun cuprinse în art. 331-339 C.pr.civ., care se întregesc cu dispoziţiile privind procedura contencioasă, în măsura în care nu sunt contrare naturii necontencioase a cauzei, potrivit art. 338 C.pr.civ. Deşi trimiterea expresă la aceste norme generale se regăseşte în cazul altor categorii de cereri, trăsăturile procedurii graţioase se regăsesc şi în privinţa acestor cereri aflate anterior în competenţa judecătorului delegat, confirmând principiul simetriei formelor.
De altfel, dispoziţiile art. 335 C.pr.civ. nu exclud, de principiu, posibilitatea intervenţiei unor persoane interesate, concluzia rezultând din chiar formularea legiuitorului, dar cererea acestora nu poate fi încadrată la dispoziţiile art. 49 C.pr.civ. deoarece realizarea unui drept propriu este incompatibilă cu specificul procedurii. Intervenţia terţilor în procedura necontencioasă este doar o modalitate de sesizare a instanţei cu privire la deficienţele cererii principale, care poate uneori determina instanţa să constate că aceasta a devenit contencioasă şi să îndrepte părţile spre procedura de drept comun.
Instituirea acestei reguli speciale nu transformă, însă, procedura de soluţionare a cererii într-una contencioasă, deoarece, în ciuda apariţiei unor părţi cu interese contradictorii (contencios subiectiv), obiectul cauzei păstrează caracterul necontencios decurgând din faptul că instanţa nu va tranşa cu putere de lucru judecat asupra litigiului de fond dintre părţi, ci doar va analiza dacă cererea şi actele ce o însoţesc îndeplinesc cerinţele legale necesare pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni.
Trimiterea la dispoziţiile art. 49 – 56 C.pr.civ. inserată în alin. 2 din art. 71 din OUG nr. 116/2009, cu privire la soluţionarea cererilor de înregistrare şi a cererilor de intervenţie, a avut tocmai scopul de a înlătura în mod expres caracterul inadmisibil „de plano” al cererilor de intervenţie, în raport de obiectul cererilor adresate de petenţi, şi de a înlătura rezervele manifestate anterior de practică sub acest aspect.
Formularea cererilor de intervenţie rămâne singura cale care permite terţilor interesaţi, de bună-credinţă, să intervină în această procedură, pentru a evidenţia nerespectarea unor cerinţe legale, fără să se blocheze accesul petentului la analizarea cererii în limitele conferite controlului de legalitate realizat prin raportare la caracterul necontencios al procedurii.
În condiţiile menţinerii caracterului necontencios al unei asemenea cauze, rămân incidente normele de drept comun cuprinse în art. 331-339 C.pr.civ. cu privire la procedura necontencioasă.
Pe cale de consecinţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 336 alin.2 C.pr.civ., potrivit cărora termenul de recurs curge de la pronunţare, pentru cei care au fost de faţă, şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit.
În speţă, astfel cum rezultă din practicaua hotărârii atacate, petenta a fost reprezentată de avocat la termenul din 23.05.2012, când a pus concluzii asupra cererii formulate.
Ca urmare, termenul de recurs de 15 zile prevăzut de art. 301 C.pr.civ. a început să curgă de la pronunţarea hotărârii, iar nu de la comunicare, întrucât norma specială de procedură necontencioasă este derogatorie.
Petenta a formulat la data de 29.06.2012 (data poştei) recursul împotriva hotărârii pronunţate la 23.05.2012.
În consecinţă, constatând că recursul a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut de lege, având în vedere şi dispoziţiile art. 101 alin.1 şi 103 alin.1 C.pr.civ., Curtea a admis excepţia şi a respins recursul ca tardiv declarat, în temeiul art. 312 C.pr.civ.
