Prin sentinţa penală nr. 1580 din 16 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş, în dosarul penal nr. 1456/320/2007, instanţa de fond, în temeiul art. 300 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 250 şi urm Cod procedură penală, a dispus restituirea cauzei privind pe inculpata XX – trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală – la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Tg. Mureş, în vederea refacerii actului de sesizare, respectiv a prezentării materialului de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Faţă de actele şi lucrările dosarului şi în raport cu prevederile art. 250 şi următoarele Cod Procedura Penală, instanţa de fond a considerat că cererea de restituire a cauzei la Parchet este întemeiată.
Astfel, la fila 4 a dosarului de urmărire penală se află procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, datat de 30.10.2007, proces-verbal la care se solicită de către învinuită a fi citată la adresa din xx.
Ulterior, la data de 28.11.2007, prin rezoluţia procurorului de caz se dispune audierea soţului învinuitei, numitul Xx, pentru a se verifica susţinerile învinuitei referitoare la implicarea acestuia în administrarea societăţii.
Prin aceeaşi rezoluţie se dispune a se solicita învinuitei acte privind specimenul de semnătură pentru societatea SC Cobradin Prod SRL.
Ca urmare, organele de urmărire penală u procedat, la data de 10.01.2008 la audierea numitului Xx (f. 19-20 a dosarului de urmărire penală), iar la data de 29.01.2008 se solicită Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş listingul şi istoricul societăţii comerciale Cobradin Prod SRL. La aceeaşi dată se comunică de către Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Mureş date privind specimenul de semnături.
Ulterior obţinerii acestora informaţii, se dispune citarea învinuitei, cu mandat de aducere cu executare în fapt, la adresele din str. Rămurele, nr. 29 apt. 3 (la data de 12.02.2008 – f. 218-219 dos.urm.pen.), respectiv B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 209, apt. 40 (f. 220-221 dos.urm.pen.), ambele mandate nefiind executate, întocmindu-se în acest sens procese-verbale de neexecutare în care se consemnează faptul că învinuita este plecată în Spania, iar la ultima dresă indicându-se că nu mai locuieşte de aproximativ 5 ani.
Raportând această stare de fapt la obligaţiile instituite de art. 252 şi 253 Cod Procedura Penală – neprezentarea din nou a materialului de urmărire penală, după administrarea noilor probe – admise ca urmare a cererii învinuitei prin Rezoluţia din 28.11.2007, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare garantat învinuitei prin textele legale citate.
Având în vedere şi prevederile art. 254 Cod Procedura Penală, care prevede expres şi limitat cazul în care prezentarea materialului de urmărire penală nu poate avea loc şi coroborându-le cu conţinutul procesului-verbal de neexecutare a mandatului de aducere emis pentru termenul de judecată din data de 09.12.2008, în care se arată că la adresa indicată de învinuită locuieşte tatăl acesteia – rezultă că nu se poate concluziona că învinuita a dispărut sau s-a sustras de la chemarea organului de urmărire penală.
Faptul că învinuita a indicat ca loc al comunicării actelor procedurale domiciliul tatălui său, coroborat cu declaraţia martorei Xx – din care rezultă că s-a întâlnit cu învinuita în oraş în vacanţa de vară a anului 2008, în centrul oraşului, duce la concluzia că învinuita nu a intenţionat şi nici nu s-a sustras urmăririi penale.
Acoperirea acestei neregularităţi procedurale nu ar fi posibilă nici de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest sens.
A admite o astfel de soluţie (decât restituirea cauzei la Parchet pentru a proceda la o nouă prezentare a materialului de urmărire penală) şi a înlătura probele administrate după data de 28.11.2007 ca fiind nule ar aduce o gravă atingere a dreptului la apărare aduce o gravă atingere a dreptului de apărare al învinuite prin faptul că cererile formulate de aceasta în apărare şi admise printr-o rezoluţie perfect legală nu pot fi luate în considerare dintr-o eroare a organului judiciar.
Pe de altă parte o astfel de ipoteză şi anume înlăturarea probelor admise prin Rezoluţia din 28.11.2007 ar fi în contradicţie cu temeiurile care au stat la baza Rezoluţiei procurorului citată mai sus prin care a admis cererile în probaţiune ale învinuitei apreciind asupra temeiniciei şi utilităţii acestora pentru cauza instrumentată.
Nu în ultimul rând o astfel de practică (înlăturarea în faţa instanţei a neregularităţii ivite prin anularea probelor administrate conform Rezoluţiei din 28.11.2007) ar avea ca efect căderea în desuetudine atât a prevederilor art. 253 Cod Procedura Penală şi următoarelor din Codul de Procedura Penală cât şi a art. 177 alin. 2 Cod Procedura Penală care prevăd expres – primul obligaţia prezentării din nou a materialului de urmărire penală într-o astfel de situaţie, iar cel de-al doilea dreptul învinuitului şi obligaţia acestuia de a indica locul în care urmează să i se comunice actele procesuale ce-l privesc.
Ca urmare, pentru considerentele mai sus expuse, s-a admis cererea formulată de apărătoarea inculpatei şi s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, pentru a se proceda la prezentarea din nou a materialului de urmărire penală către învinuită, conform art. 250 şi următoarele Cod Procedura Penală.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lîngă Judecătoria Tg. Mureş, iar în motivarea căii de atac, a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, în condiţiile în care procesul s-a judecat, fără a intra în cercetarea fondului, motivul pentru care s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare nefiind întemeiat.
Astfel, în motivele de recurs s-a arătat că la 18.02.2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a dispus, prin rechizitoriul 1282/P/2005, trimiterea în judecată a inculpatei Xx, pentru săvârşirea infracţiunii de de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. b din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 13 Cod penal.
Prin sentinţa pronunţată la 16.12.2008 Judecătoria a admis cererea formulata de apărătoarea inculpatei Xx şi în temeiul art.300 alin. 2 teza finală Cod procedură penală, raportat la art. 250 şi următoarele Cod procedură penală şi art. 177 alin. 2 Cod procedură penală a dispus restituirea dosarului nr. 1456/320/2008 (dosar nr. 1282/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş) privind pe inculpata Xx, trimisă în judecată prin rechizitoriul din 18.02.2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. b din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 13 Cod Penal, în vederea refacerii prezentării materialului de urmărire penală.
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că, la data de 30.10.2007, procurorul de caz a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală învinuitei Xx. La aceeaşi dată, învinuita a formulat o cerere în probaţiune, solicitând totodată ca citarea acesteia să fie realizata la noua adresa indicată, aceea din Aleea Carpaţi, bl. 35, apt. 53, Târgu-Mureş ( fila 4 a dosarului de urmărire penală).
La data de 28.11.2007, prin rezoluţia procurorului de caz s-a dispune audierea soţului învinuitei, numitul Xx, pentru a se verifica susţinerile învinuitei referitoare la implicarea acestuia în administrarea societăţii. Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus a se solicita învinuitei acte privind specimenul de semnătură pentru societatea SC Cobradin Prod SRL.
Ca urmare, organele de urmărire penală au procedat, la data de 10.01.2008 la audierea numitului Xx, iar la data de 29.01.2008 au solicitat Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş listingul şi istoricul societăţii comerciale Cobradin Prod SRL. La aceeaşi dată s-a comunicat de către Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Mureş date privind specimenul de semnături.
Ulterior obţinerii acestor informaţii, s-a dispus citarea învinuitei, cu mandat de aducere cu executare în fapt, la adresele din xx (la data de 12.02.2008), respectiv xx, apt. 40 (f. , ambele mandate nefiind executate, întocmindu-se în acest sens procese-verbale de neexecutare în care se consemnează faptul că învinuita este plecată în Spania, iar la ultima dresă indicându-se că nu mai locuieşte de aproximativ 5 ani.
Raportând această stare de fapt la obligaţiile instituite de art. 252 şi 253 Cod Procedura Penală – neprezentarea din nou a materialului de urmărire penală, după administrarea noilor probe admise ca urmare a cererii învinuitei prin Rezoluţia din 28.11.2007, reprezintă in opinia instanţei o încălcare a dreptului la apărare garantat învinuitei prin textele legale citate, acoperirea acestei neregularităţi procedurale nefiind posibilă nici de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest sens.
În opinia instanţei, a admite o altfel de soluţie (decât restituirea cauzei la Parchet pentru a proceda la o nouă prezentare a materialului de urmărire penală) şi a înlătura probele administrate după data de 28.11.2007 ca fiind nule ar aduce o gravă atingere a dreptului la apărare al învinuitei prin faptul că cererile formulate de aceasta în apărare şi admise printr-o rezoluţie perfect legală nu pot fi luate în considerare dintr-o eroare a organului judiciar.
Pe de altă parte o astfel de ipoteză şi anume înlăturarea probelor admise prin Rezoluţia din 28.11.2007 ar fi în contradicţie cu temeiurile care au stat la baza Rezoluţiei procurorului citată mai sus prin care a admis cererile în probaţiune ale învinuitei apreciind asupra temeiniciei şi utilităţii acestora pentru cauza instrumentată.
Nu în ultimul rând o astfel de practică (înlăturarea în faţa instanţei a neregularităţii ivite prin anularea probelor administrate conform Rezoluţiei din 28.11.2007) ar avea ca efect în opinia instanţei, căderea în desuetudine atât a prevederilor art. 253 Cod Procedura Penală şi următoarelor din Codul de Procedura Penală cât şi a art. 177 alin. 2 Cod Procedura Penală care prevăd expres – primul obligaţia prezentării din nou a materialului de urmărire penală într-o astfel de situaţie, iar cel de-al doilea dreptul învinuitului şi obligaţia acestuia de a indica locul în care urmează să i se comunice actele procesuale ce-l privesc.
Raportat la cele de mai sus, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş apreciază că hotărârea instanţei este nelegală pe de o parte sub aspectul greşitei restituiri a dosarului penal nr. 1456/320/2008 (dosar nr. 1282/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş) în temeiul art.300 alin.2 Cod procedură penală, iar pe de alta parte sub aspectul motivelor invocate în acest sens.
Potrivit dispoziţiilor art.300 alin.1 Cod procedură penală, instanţa este datoare sa verifice din oficiu la prima zi de înfăţişare regularitatea actului de sesizare.
În conformitate cu prevederile art.300 alin.2 Cod procedură penală, atunci când instanţa constată că sesizarea nu este făcuta potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, aceasta restituie dosarul organului care a întocmit actul de sesizare, in vederea refacerii acestuia.
Din conţinutul textelor indicate rezultă că, acest caz de restituire a dosarului organului care a întocmit actul de sesizare priveşte exclusiv situaţia în care actul de sesizare al instanţei nu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale.
Constatând că în speţa, actul de sesizare al instanţei l-a constituit rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mures din data de 18.02.2008, iar instanţa verificând rechizitoriul în cauză sub aspectul conţinutului sau în conformitate cu prevederile art.263 Cod procedură penală, respectiv sub aspectul confirmării acestuia in conformitate cu prevederile art.264 alin.3 Cod procedură penală, a constatat la termenul de judecată din data de 24.06 2008 regularitatea actului de sesizare, recurentul apreciind că în mod greşit aceasta a dispus restituirea dosarului penal nr. 1282/P/2005, în temeiul disp. art.300 alin.2 Cod procedură penală.
Recurentul arată că în acelaşi sens înţelege să sublinieze faptul că, prevederile art.300 alin.2 Cod procedură penală reglementează un caz de restituire al dosarului de urmărire penala distinct fata de cel reglementat de dispoziţiile art.332 alin.2 Cod procedură penală, doar în acest din urmă caz legiuitorul reglementând posibilitatea instanţei de a se desesiza şi de a restitui cauza procurorului atunci când aceasta constată ca pe parcursul urmăririi penale nu au fost respectate dispoziţiile legale prevăzute de disp. art. 197 alin.2 Cod procedură penală sub sancţiunea nulităţii absolute.
Analizând hotărârea instanţei, de restituire a dosarului la Parchet în vederea refacerii actului de prezentare a materialului de urmărire penală sub aspectul motivelor invocate în acest sens, recurentul arată că deşi opinia instanţei potrivit căreia dispoziţiile art.253 Cod procedură penal stabilesc cu caracter obligatoriu obligativitatea reluării actului de prezentare a materialului de urmărire penala atunci când au fost efectuate acte de cercetare noi, este întemeiată, trebuie remarcat faptul că sancţiunea nerespectării acestei obligaţii este nulitatea relativă a actelor efectuate după prezentarea iniţială a materialului de urmărire penală.
Prin urmare, actele de cercetare efectuate ulterior datei de 30.10.2007 – data prezentării materialului de urmărire penală – puteau fi anulate de către instanţa – urmând ca aceasta să le înlăture din ansamblul probator fără a mai dispune restituirea dosarului – în măsura în care instanţa constata îndeplinirea cumulativă a celor trei condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 197 alin.1 Cod procedură penală.
Luând în considerare aceste trei condiţii recurentul apreciază că, deşi neîndeplinirea procedurii de citare cu învinuita Xx în vederea reluării actului de prezentare a materialului de urmărire penală – fapt ce constituie o încălcare a prev. art. 177 alin.2 Cod procedură penală şi implicit a prev. art. 253 Cod procedură penală,, a privat-o pe aceasta de posibilitatea de a lua la cunoştinţa de întregul material probator în vederea exercitării dreptului la apărare fapt ce constituie o vătămare procesuală, această vătămare putea fi înlăturată si altfel decât prin anularea celor două acte de cercetare.
În acest sens, instanţa în aplicarea principiului rolului activ, al nemijlocirii si al contradictorialităţii şedinţei de judecata era în măsură să dispună încuviinţarea şi administrarea probei testimoniale cu martorul Xx, dând astfel inculpatei Xx posibilitatea de a exercita dreptul la apărare prin formularea de întrebări.
Cat priveşte înscrisurile atestând listingul si istoricul SC Cobradin Prod SRL, respectiv specimenul de semnătura al învinuitei în calitate de administrator al societăţii anterior indicate, Parchetul apreciază că instanţa putea să ia în considerare aceste înscrisuri, vătămarea cauzată prin ataşarea lor la dosarul cauzei ulterior prezentării materialului de urmărire penală fiind susceptibilă a fi înlăturată prin simpla lor lecturare de către inculpata în faţa instanţei cu acordarea unui termen în acest sens.
Având în vedere cele de mai sus, Parchetul a apreciat întemeiată concluzia în sensul că o neregularitate ivită în procedura prezentării materialului de urmărire penală nu se poate răsfrânge asupra sesizării instanţei făcând-o nelegală şi justificând prin aceasta restituirea cauzei la procuror în temeiul art.300 alin.2 sau art.332 Cod procedură penală. A accepta o altfel de poziţie ar însemna a transforma o nulitate relativă (decurgând din faptul nereluării procedurii de prezentare a materialului de urmărire penala după efectuarea de acte de cercetare noi) într-o nulitate absolută (care ar interveni în condiţiile nerespectării pe parcursul urmăririi penale a dispoziţiilor prev. de art. 197 alin.2 Cod procedură penală), ceea ce este inadmisibil.
Examinând recursul parchetului, prin prisma motivelor invocate şi raportat la dispoziţiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, art. 3858 Cod procedură penală, art. 3859 Cod procedură penală şi art. 38514 Cod procedură penală, instanţa îl găseşte fondat, pentru următoarele considerente:
Hotărîrea primei instanţe nu este întemeiată, întrucît considerentele pentru care s-a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare nu pot fi primite. În primul rând, este de precizat faptul că excepţia pe care prima instanţă şi-a întemeiat restituirea, a fost invocată cu mult după momentul iniţial al sesizării instanţei prin rechizitoriu.
Astfel, deşi procurorul a sesizat prima instanţă, prin dispoziţia sa de trimitere în judecată cu rechizitoriul, la data de 19 februarie 2008, data la care s-a înregistrat cauza sub număr de dosar 1456/320/2008, excepţia a fost invocată abia la data de 25 noiembrie 2008, în condiţiile în care, la acel moment, cercetarea judecătorească era deja începută, încă de la termenul de judecată din data de 24 iunie 2008, termen la care instanţa a trecut la verificare actului de sesizare a instanţei sub toate aspectele, la citirea rechizitoriului, iar ulterior, la administrarea de probe testimoniale.
Practic, toate excepţiile referitoare la actul de sesizare şi la actele de urmărire penală – acte care pot fi remediate în termenul de care face vorbire art. 300 alin. 2 Cod procedură penală, trebuie invocate anterior acestui moment, evident, în situaţia în care, în speţă, nu ne aflăm în prezenţa unor nulităţi absolute.
Or, în prezenta cauză, instanţa a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de prezentare a materialului de urmărire penală, după momentul la care a apreciat că este legal sesizată, şi în condiţiile în care cercetarea judecătorească era demult timp începută. În plus, omisiunea organului de urmărire penală de a prezenta materialul de urmărire penală inculpatului major, cercetat în stare de libertate, poate fi, cel, mult, sancţionată cu nulitatea relativă în condiţiile prevăzute de art. 197 alin. 4 Cod procedură penală, cu condiţia dovedirii existenţei unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată în alt mod; totodată, textul de lege menţionat face vorbire, tot în mod expres, şi de termenul în care poate fi invocată o atare nulitate, respectiv, la primul termen de judecată cu procedură completă, cînd partea a lipsit la efectuarea actului.
Pe de altă parte, este de menţionat faptul că iniţial, la data de 30 octombrie 2007, inculpatei i s-a prezentat materialul de urmărire penală, însă ulterior, procurorul a apreciat că se impune continuarea cercetărilor penale în cauză şi a dispus restituirea cauzei la organele de cercetare penală, în vederea verificării susţinerilor inculpatei referitoare la implicarea soţului său în administrarea societăţii comerciale la care ea a avut calitatea de administrator (filele 3 – 4 din dosarul de urmărire penală). Cu acea ocazie, inculpata nu a adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală sau a procurorului că ar avea un alt domiciliu decît cel cunoscut pînă la acel moment, astfel încît citaţiile ulterioare acestui moment au fost emise la adresa cunoscută, inclusiv cele din faza judecăţii în primă instanţă.
În atare situaţie, anterior finalizării cercetării judecătoreşti şi emiterii rechizitoriului din data de 18 februarie 2008, s-a dispus citarea inculpatei, inclusiv cu mandat de aducere, de la adresa cunoscută şi s-au făcut demersuri pentru identificarea noii adrese a acesteia, demersuri rămase fără rezultat. Astfel, şi în cuprinsul rechizitoriului se arată faptul că materialul de urmărire penală nu a putut fi prezentat, în condiţiile în care inculpata nu s-a mai prezentat şi nici nu a putut fi stabilită noua adresă a acesteia.
De altfel, în speţa de faţă, nici cu ocazia demarării cercetărilor judecătoreşti în prim grad de jurisdicţie, inculpata nu s-a prezentat la termenele de judecată fixate, excepţia admisă fiind ridicată de către apărătorul acesteia.
Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar însuşindu-şi şi argumentele recurentului – Parchetul de pe lîngă Judecătoria Tg. Mureş, concluzionează că motivele pentru care prima instanţă a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii procesului verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, sunt neîntemeiate.
Aşadar, dispoziţia de restituire la parchet a cauzei penale privind-o pe inculpata Rîcian Mariana nu este întemeiată şi nu se impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului respectiv.
Sintetizând cele anterior expuse, instanţa de control judiciar, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Tg. Mureş împotriva sentinţei penale nr. 1580 din 16 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş, în dosarul penal nr. 1456/320/2008 şi, în consecinţă, va casa integral hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, respectiv Judecătoriei Tg. Mureş, urmând ca procesul să-şi reia cursul de la momentul datei de 9 decembrie 2008, dată la care s-a procedat la ascultarea unui martor, act procesual care urmează a fi păstrat.
În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare, din recurs în sumă de 110 lei, vor rămâne în sarcina statului.
