Prin sentinţa penală nr. 556 din data de 4 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 1096/289/2008, instanţa, în baza dispoziţiilor art.. 11 alin. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod procedura penala, l-a achitat pe inculpatul XX(fiul lui Karoly si Ana, născut la data de 25.12.1978 in Reghin, xx, 4 clase, fără antecedente penale, CNP ), de sub acuza comiterii infracţiunii de pătrundere fără drept şi refuz de părăsire a zonei de siguranţă a structurii feroviare publice, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. 1 din Legea 289/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de distrugere, dipunînd, în temeiul art. 81 Cod penal, suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 1 lună, termen prevăzut de art. 82 Cod penal.
În temeiul art. 359 Cod procedură penală, i-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, art. 14 alin. 3 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 Cod civil, a admis acţiunea civilă exercitată de partea civila „COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR” SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Braşov cu sediul în Braşov, str. Politehnicii, nr. 1, jud. Braşov şi l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 7801.35 lei către aceasta, cu titlu de despăgubiri.
În temeiul art. 191 alin.1 Cod procedură penală,inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea statului, suma 93 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din 30 aprilie 2008 emis in dosarul nr. 2109/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin si înregistrat la aceasta instanţă sub nr. 1096/289/2008 din data de 7 mai 2008, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului XXsub acuza săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea 289/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 217 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Actul de inculpare se bazează pe următoarele mijloace de probă: plângerea părţii vătămate (fila 5-6), proces-verbal de sesizare din oficiu (fila 7), proces-verbal de identificare (fila 8), proces-verbal de constatare a efectuării unor acte premergătoare (fila 9), proces-verbal de cercetare la faţa locului (fila 10), planşă fotografică (fila 12-21), declaraţia de învinuit (fila 23), declaraţia de martor (fila 27).
Prin expozitivul rechizitoriului s-a reţinut că, în vara anului 2007, data neputându-se stabili, inculpatul Xxa pătruns în mod repetat, fără drept, în zona de siguranţă a căii ferate din staţia CFR Reghin şi a distrus, prin lovirea cu un baros şi alte unelte improvizate, dalele prefabricate din beton care intrau în componenţa gardului de împrejmuire a staţiei, iar ulterior armătura din fier rezultată din acestea a valorificat-o la un centru de colectare a fierului vechi.
Prejudiciul astfel cauzat are o valoare de 7810,35 lei pentru care Compania naţională de Căi Ferate „CFR” SA- Sucursala Regională de Căi Ferate Braşov se constituie parte civilă (fila 5).
Inculpatul a recunoscut faptele, iar din fişa de cazier judiciar a rezultat că nu are antecedente penale.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că faptele de distrugere comise de către inculpat sunt pe deplin probate cu declaraţia acestuia de recunoaştere fără rezerve în faza de urmărire penală, coroborate potrivit art. 69 Cod procedură penală, cu declaraţia de martor (f. 27).
În ceea ce priveşte infracţiunea de pătrundere fără drept şi refuzul părăsirii zonei de siguranţă a structurii feroviare publice, instanţa a reţinut faptul că, prin materialul probator administrat, nu s-a probat elementul material al infracţiunii şi anume pătrunderea fără drept şi refuzul părăsirii zonei de siguranţă a structurii căii ferate publice. Astfel, deşi s-a dovedit faptul că inculpatul a distrus gardul împrejmuitor al zonei verzi a staţiei de cale ferată, acesta nu face parte din zona de siguranţă a căii ferate publice. Din fotografiile existente la dosarul cauzei rezultă că inculpatul a săvîrşit actele de distrugere într-o zonă accesibilă publicului, respectiv pe peronul călătorilor din staţia CFR, în zona ce limitează acest peron cu zona verde a staţiei.
În aceste condiţii instanţa a dispus, în temeiul art. 11 alin. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, achitarea inculpatului referitor la fapta de pătrundere fără drept şi refuzul părăsirii zonei de siguranţă a structurii feroviare publice prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. 1 din Legea 289/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În privinţa celeilalte acuzaţii, prima instanţă a apreciat că, în drept, fapta inculpatului Xxcare, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a distrus cu intenţie gradul de împrejurare al staţiei CF Reghin, cauzând o pagubă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere prevăzute de art. 217 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Aşa fiind şi totodată, văzând şi dispoziţiile art. 72 şi art. 52 Cod penal, instanţa a dispus condamnarea inculpatului – în baza art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal – la pedeapsa de 1 luna închisoare pentru comiterea infracţiunii de distrugere.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere atât persoana inculpatului, circumstanţele în care a săvârşit fapta, gradul de pericol social al acesteia, ca şi atitudinea sinceră a inculpatului; instanţa a apreciat că prin aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special se poate atinge scopului pedepsei, aşa cum acesta e prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, în baza aceloraşi considerente mai sus expuse, instanţa a considerat că nu se impune executarea pedepsei prin privarea de libertate, ci pentru atingerea scopului pedepsei aşa cum acesta este prevăzut de lege, este suficientă suspendarea condiţionată a acesteia, în baza art. 81 Cod penal, pe durata termenului de încercare de 2 ani si 1 luna, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal şi format din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de 2 ani, această modalitate de executare fiind în opinia instanţei o eficientă cale de educare şi prevenire, oferind posibilitatea inculpatului de a-şi remedia conduita, în caz contrar urmând să sufere consecinţele ce decurg din prevederile art. 83 Cod procedură penală, asupra cărora instanţa i-a atras atenţia in temeiul art. 359 Cod procedură penală, şi anume revocarea măsurii dispuse şi executarea în întregime a pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lîngă Judecătoria Reghin, considerând-o netemeinică şi nelegală, solicitînd desfiinţarea integrală a sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, pentru următoarele motive:
A fost încălcată Decizia nr. 9/2008 a ÎCCJ pronunţată în recurs în interesul legii, întrucât verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului, s-a făcut de către procurorul ierarhic superior, fără a se consemna această menţiune obligatorie, pe actul de sesizare. Această omisiune nu s-a complinit la instanţa de fond, cu toate că s-a făcut aplicarea art. 300 alin. 2 Cod procedură penală, iar dosarul a fost trimis prim-procurorului pentru verificările impuse de art. 264 alin. 3 Cod procedură penală.
Pe de altă parte, s-a considerat că soluţia primei instanţe se sprijină pe un probatoriu incomplet administrat, în condiţiile în care s-a renunţat nemotivat la administrarea singurului martor propus spre ascultare prin rechizitoriu. Starea de fapt stabilită relevă faptul că zona de siguranţă feroviară este circumscrisă celor 20 de metri măsuraţi de la axul căii ferate, iar gardul din beton a fost distrus şi înspre zona sudică unde se localizează zona de siguranţă feroviară. Astfel, inculpatul nu putea executa actele materiale de distrugere fără să pătrundă efectiv în acea zonă interzisă. În această ipoteză este vorba de un concurs real cu conexitate etiologică, respectiv inculpatul a săvârşit o infracţiune, aceea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 289/2005, pentru a putea săvârşi cealaltă infracţiune – distrugerea (filele 2-3).
Examinând apelul promovat, din prisma dispoziţiilor art. 371 Cod procedură penală, art. 378 Cod procedură penală, instanţa de control judiciar îl găseşte fondat, pentru următoarele considerente invocate din oficiu.
Astfel, critica invocată vizează nerespectarea dispoziţiilor art. 264 alin. 3 Cod procedură penală, în condiţiile pronunţării, la data de 18 februarie 2008, a Deciziei nr. 9 dată în recurs în interesul legii de către ÎCCJ – Secţiile Unite, referitoare la verificarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei a rechizitoriului emis de procuror la data de 30 aprilie 2008, deci după data pronunţării deciziei amintite.
Or, în condiţiile în care rechizitoriul astfel emis, nu a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei sale, nici măcar după momentul sesizării instanţei de judecată, este evidentă încălcarea dispoziţiilor art. 264 Cod procedură penală, încălcare sancţionată cu nulitatea absolută a actelor efectuate de către instanţă şi deci, şi a hotărîrii astfel pronunţate.
În ceea ce priveşte criticile de fond ale sentinţei, tribunalul ca instanţă de control judiciar, nu va trece la analizarea lor, urmînd a fi examinate cu ocazia rejudecării.
Totuşi, se impune a fi făcută o precizare: prima instanţă a pronunţat o hotărîre pe fondul cauzei, fără însă a administra nici o probă, nici în favoarea nici în defavoarea inculpatului, rezumîndu-se a examina cauza prin prisma probelor administrate în faza de urmărire penală, încălcînd astfel dispoziţiile art. 62 şi următoarele Cod procedură penală, conform cărora instanţa este datoare să lămi’urească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Aşadar, prin prisma acestor considerente şi a motivelor de apel care au fost invocate din oficiu şi a celor primite de către instanţa de control judiciar, apelul declarat de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Reghin împotriva sentinţei penale nr. 556 din 4 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Reghin, în dosarul nr. 1096/289/2008, este fondat, motiv pentru care, în baza art. 379 pct.2 lit. b Cod procedură penală, urmează a fi admis şi, în consecinţă:
Va desfiinţa integral hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, Judecătoria Reghin care urmează a da curs judecăţii în prim grad ţinînd cont şi de considerentele prezentei decizii, potrivit prevederilor art. 385 Cod procedură penală, urmînd ca judecata să îşi reia cursul chiar de la momentul iniţial al sesizării instanţei. Evident, cu ocazia rejudecării, prima instanţă va complini lipsurile actului de sesizare şi va administra şi probele pe care le consideră necesar a fi administrate în vederea justei soluţionări a cauzei
Pornind de la soluţia ce urmează să fie pronunţată în cauză, în baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare din apel, vor rămâne în sarcina statului.
