Titlu : plângere rezoluţie procuror art. 2781 Cod de procedură penală
Domeniu asociat : procedură penală
Dosar nr. 2038/317/2012 Cod operator 3924
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI
TG-CĂRBUNEŞTI
Sentinţa penală Nr. 421/2012
Şedinţa publică de la 18 Septembrie 2012
Completul compus din:
PREŞEDINTE I.M.
Grefier L.V.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti.
Pe rol judecarea cauzei penale privindu-i pe petentul R.C.T. şi pe intimaţii R.E.M. şi M.L. având ca obiect plângere împotriva soluţiei de netrimitere în judecată adoptată faţă de M.L. prin rechizitoriul nr.283/P/2011 din data de 24.01.2012.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, petentul R.C.T. fiind reprezentat de avocat D.C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanţa declară terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul în dezbateri:
Avocat D.C., pentru petentul R.C.T., solicită admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei de netrimitere în judecată şi, în principal reţinerea cauzei spre judecare de către instanţă, iar în subsidiar, trimiterea la parchet pentru continuarea cercetărilor. Arată că motivele pentru care s-a formulat plângere împotriva soluţiei întrucât în mod greşit a reţinut procurorul că M.L. l-ar fi lovit pe R.C.T. aflându-se în stare de legitimă apărare atât timp cât împotriva sa nu se exercitase un atac. Mai mult, rezultă din zona în care i-a fost aplicată lovitura că R.C.T. era cu spatele spre M.L.. Un alt motiv de nelegalitate în reprezintă faptul că procurorul nu a adoptat o soluţie şi pentru infracţiunea de ameninţare pentru care R.C.T. a formulat plângere.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea plângerii şi menţinerea soluţiei adoptate de procuror.
INSTANŢA
Asupra cauzei penale de faţă:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.-Cărbuneşti la data de 23.05.2012 sub numărul 2038/317/2012, petentul R.C.T. a solicitat desfiinţarea soluţiei de netrimitere în judecată adoptată faţă de M.L. prin rechizitoriul nr…./P/2011 din data de 24.01.2012.
În motivarea plângerii, s-a arătat că M..L. l-ar fi lovit pe R.C.T. deşi nu se afla în stare de legitimă apărare atât timp cât împotriva sa nu se exercitase un atac. Mai mult, rezultă din zona în care i-a fost aplicată lovitura că R.C.T. era cu spatele spre M.L.. De altfel, R.C.T. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 25-30 zile în timp ce M.L. a suferit leziuni care au necesitat doar 6-7 zile îngrijiri medicale.Un alt motiv de nelegalitate în reprezintă faptul că procurorul nu a adoptat o soluţie şi pentru infracţiunea de ameninţare pentru care R.C.T. a formulat plângere.
Din oficiu, instanţa a dispus ataşarea la dosarul cauzei, în copie, a înscrisurilor din dosarul nr…./P/2011.
Examinând plângerea formulată de petent şi înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanţa va admite în parte plângerea pentru următoarele considerente:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.-Cărbuneşti la data de 01.02.2011 sub numărul …/P/2011, R.C.T. a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului M.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire şi ameninţare.
În cuprinsul plângerii a arătat petentul că, la data de 29.01.2011, în timp ce se afla în barul administrat de intimatul M.L., a spart din greşeală o sticlă de bere. Fără motiv, M.L. l-a lovit cu o sticlă de bere în cap şi l-a ameninţat cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, menţionând totodată că deţine pistol şi îl va folosi la nevoie.
În cursul urmării penale au fost audiaţi petentul, intimatul şi mai mult martori, fiind depuse la dosarul cauzei mai multe înscrisuri.
Prin rechizitoriul nr…./P/2011 întocmit la data de 24.01.2012 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului M.L. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală reţinând procurorul că acesta a acţionat în satre de legitimă apărare.
Instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Din cuprinsul procesului verbal aflat la fila 26 rezultă că în noaptea de 28/29.01.2011, R.C.T. împreună cu fratele acestuia şi mai mulţi prieteni se aflau în barul administrat de M.L..
Din declaraţiile martorilor AM, BLV, SID şi ON rezultă că, la un moment dat, R.C.T., aflându-se în stare de ebrietate, a început să spargă sticle de bere. M.L. l-a avertizat pe acesta că, dacă va mai continua să se comporte agresiv, nu va mai fi servit cu alcool, moment în care R.C.T. a spart mai multe bunuri care se aflau pe bar respectiv pahare, ceşti, scrumiere şi casa de marcat. Imediat după aceea, s-a îndreptat, având o sticlă de bere în mână, spre M.L..
M.L. a relatat că şi-a dat seama că R.C.T. se îndrepta spre el cu intenţia de a-l lovi, aceeaşi percepţie având-o şi martorii care au declarat că R.C.T. se îndrepta cu paşi rapizi spre M.L., având o privire ameninţătoare.
Prin urmare, instanţa apreciază că în mod corect a reţinut procurorul starea de legitimă apărare.
Potrivit art. 44 C. pen., legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
Caracterul imediat al atacului fixează în timp desfăşurarea acestuia, încadrându-l într-un anumit interval, în care poate interveni o apărare legitimă.
Prin atac imediat, termen cu o accepţiune largă, se înţelege atât atacul care este pe cale să se producă-iminent, cât şi atacul în curs de desfăşurare până la epuizarea lui.
Atacul iminent presupune că acesta este pe punctul de a se dezlănţui în mod sigur, neîndoielnic, în cel mai scurt timp. Instituţia legitimei apărări îşi găseşte raţiunea reglementării sale tocmai în necesitatea salvgardării unor interese sau valori ameninţate de o agresiune injustă. Or, prin luarea în considerare a atacului iminent se creează posibilitatea concretă de a evita consecinţele nocive ale atacului, posibilitate ce ar fi simţitor redusă dacă cel atacat nu ar avea latitudinea să se apere decât după
declanşarea atacului când, de multe ori, prejudiciul nu mai poate fi înlăturat sau poate fi înlăturat doar cu greutate.
La caracterizarea atacului ca fiind iminent trebuie să se ţină seama de natura şi împrejurările în care acesta are loc, unite cu posibilităţile existente de apărare împotriva atacului.
Or, în prezenta cauză, R.E.M. care se afla în stare de ebrietate şi manifestase un comportament violent spărgând mai multe obiecte din bar se îndrepta ameninţător cu o sticlă de bere în mână înspre M.L.. Deloc de neglijat este şi diferenţa de constituţie fizică între cei doi, R.E.M. fiind mult mai înalt şi robust faţă de M.L..
Mai reţine instanţa şi că M.L. a aruncat cu sticla de la distanţă, sticla lovindu-l pe R.E.M. în zona frontală în partea stângă. Prin urmare este evident că acesta era îndreptat cu faţa spre partea vătămată şi nu cu spatele aşa cum susţine.
Instanţa va admite însă plângerea în parte întrucât, deşi R.E.M. a formulat plângere şi cu privire la infracţiunea de ameninţare, nu s-au făcut cercetări şi nu s-a adopta o soluţie cu privire la această infracţiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
În temeiul art.2781 alin.8 lit.b) C.proc.pen. admite în parte plângerea formulată de petentul R.T. în contradictoriu cu intimaţii R.E.M. şi M.L. împotriva soluţiei de netrimitere în judecată adoptată faţă de M.L. prin rechizitoriul nr…./P/2011 din data de 24.01.2012.
Menţine soluţia atacată ca legală şi temeinică.
Trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti pentru a se efectua cercetări faţă de M.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.
În temeiul art.192 alin.2 C.proc.pen. obligă petentul la plata sumei 15 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.09.2012.
Preşedinte,
I.M.
Grefier,
L.V.
Red./Tenhored.2 ex.I.M. 10 Octombrie 2012