Potrivit art. 2 din Legea 39/21.01.2003, grupul infracţional organizat trebuie să fie „un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.”
Faţă de aceste dispoziţii, înţelegerea ad-hoc intervenită între 4 inculpaţi ca a doua zi să se deplaseze într-o altă localitate decât cea de domiciliu pentru a încerca să sustragă bani de pe cardurile falsificate pe care le procurase unul dintre inculpaţi anterior din Italia nu se circumscrie elementului material al laturii obiective al infracţiunii prev. de art. 2 din Legea 39/2003, chiar dacă unul dintre inculpaţi a înmânat telefoane mobile la doi inculpaţi pentru a putea comunica mai uşor şi mai sigur iar deplasarea în localitatea de destinaţie s-a realizat cu două autoturisme întrucât nu poate fi vorba despre o grupare care a existat o anumită perioadă de timp, nu a existat o structură determinată a grupului şi nici nu au fost stabilite roluri, iar înţelegerea intervenită între ei face parte din planul infracţional pus la punct ad-hoc de către inculpaţi şi nu o coordonare a acţiunii în sensul art. 2 din Legea 39/2003.
Prin sentinţa penală nr. 847/S/13.11.2008 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. 2182/62/2008 a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap la art. 10 lit. d Cod procedură penală inculpatul M.R. pentru infracţiunea de difuzare fără drept a unui program de calculator prevăzută de art. 142 lit. b din Legea 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal
Sub aspectul laturii civile a procesului penal, prima instanţă a respins în baza art. 346 Cod procedură penală pretenţiile civile formulate de către Microsoft Corporaţion şi SC Electronic Arts.
În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală prima instanţă a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov cu numărul 765/P/2003, înregistrat iniţial la Judecătoria Braşov sub numărul 2267/2003, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.R. pentru infracţiunea de difuzare fără drept a unui program de calculator, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 142 litera b din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal.
Prin sentinţa penală nr. 641 din data de 03.03.2005 a Judecătoriei Braşov s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. A fost admisă în totalitate acţiunea civilă.
Prin decizia penală nr. 342/A/13.06.2005 a Tribunalului Braşov, sentinţa instanţei de fond a fost desfiinţată, cauza a fost trimisă spre rejudecare deoarece instanţa de fond nu s-a pronunţat corect pe încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în acest sens s-a omis reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. 2 Cod procedură penală, fără a exista vreo schimbare a încadrării juridice.
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Braşov sub numărul 1880/2005, iar prin sentinţa penală 200 din data de 27.01.2006, ca urmare a schimbării normelor de competenţă în materie, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în primă instanţă, Tribunalului Braşov.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Braşov sub numărul 581/2006 şi prin sentinţa penală 490/S din data 13.09.2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de difuzare fără drept a unui program de calculator prevăzută de art. 142 lit. b din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 13 Cod penal. Sub aspectul laturii civile au fost respinse pretenţiile civile.
Instanţa de fond a considerat că inculpatul a avut convingerea că posedă licenţă pentru toate programele instalate pe calculatoarele de la SC „M” SRL BRAŞOV, aceasta faţă de faptul că patronul firmei, martorul Nicolae Eugen i-a comunicat că aceste licenţe se află la Bucureşti. Prin urmare, instanţa de fond a constatat că inculpatul nu a difuzat cu intenţie acele programe de calculator, el necunoscând că nu există licenţele necesare şi pe cale de consecinţă a stabilit că în cauză nu există latura subiectivă a infracţiunii şi deci nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
Împotriva acestor dispoziţii, Ministerul Public, prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, a formulat apel, iar prin decizia penală nr. 94/A din data de 18.05.2007 a Curţii de Apel Braşov, a fost respins apelul. Împotriva deciziei s-a formulat recurs.
Prin decizia penală numărul 5538 din data de 20.11.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a fost casată decizia, desfiinţată sentinţa, cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Braşov. S-a considerat că în cauză se impune administrarea de probe în ceea ce priveşte stabilirea atribuţiilor pe care inculpatul le avea în cadrul firmei, în acest sens fiind necesare la dosar actul adiţional prin care inculpatul a fost numit administrator, actul constitutiv al societăţii, eventualele acte adiţionale, precum şi procesul verbal de predare primire, inculpatul fiind administrator al societăţii începând cu data de 23 martie 2000.
Se mai arată că în declaraţia dată, inculpatul a arătat că toate calculatoarele au fost aduse de la Bucureşti, de la sediul unei alte firme, asociatul unic Nicolae Eugen spunându-i că deţine licenţe pentru programele de calculator la sediul unei alte firme din Bucureşti.
S-a mai reţinut că martorul N.E. a arătat că în momentul în care a început să funcţioneze societatea din Braşov, pe calculatoare a fost instalat programul „Linux”. Pentru a se lămuri contradicţiile dintre declaraţiile inculpatului şi ale martorului N.E. cu privire la instalarea pe calculatoare a programului Microsoft Windows Microsoft Office şi Fifa 2002, se impune depunerea la dosarul cauzei a procesului verbal prin care respectivele calculatoare au fost predate către SC I.C. SRL, precum şi facturile de achiziţie a acestora.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, sub numărul 2182/62/2008.
Având în vedere îndrumările date de Înalta Curte pentru completarea probatoriului, instanţa de fond a efectuat demersurile necesare pentru depunerea înscrisurilor solicitate.
Apărările inculpatului în sensul că toate calculatoarele au fost puse la dispoziţie de către martorul Nicolae Eugen care i-a comunicat că posedă licenţă pentru programele instalate pe calculatoare, acestea aflându-se în posesia sa la Bucureşti, au fost confirmate prin depoziţiile martorilor Ţ.M., D.M. şi P.M., cu toţii lucrători în cadrul firmei, respectiv a punctului de lucru, care au confirmat faptul că în momentul aducerii calculatoarelor de la Bucureşti de către patronul firmei, martorul N.E., pe acestea erau instalate programele menţionate.
Or aceste aspecte conduc la concluzia că modul de organizare a activităţii firmei era coordonată de martorul N.E., chiar dacă inculpatul era administratorul punctului de lucru.
Lipsind posibilitatea analizei facturilor de achiziţie a computerelor, nu se poate stabili dacă acestea au fost achiziţionate cu plata contravalorii licenţelor pentru programele instalate pe acestea. De asemenea, nu se cunoaşte dacă în lipsa acestor licenţe la achiziţie, dacă asemenea licenţe au fost obţinute ulterior. Cert este însă că responsabilitatea actelor de dispoziţie, respectiv de achiziţie a calculatoarelor şi de obţinerea legală a licenţelor de funcţionare a programelor instalate pe acestea, cade şi în grija patronului societăţii, respectiv a martorului N.E..
Faţă de aspectele pentru care inculpatul este cercetat, se constată că aşa cum reiese din împrejurările cauzei, calculatoarele au fost transferate de la Bucureşti de către martorul N.E., pentru modernizarea punctului de lucru din Braşov, iar computerele erau prevăzute cu un sistem care determina imposibilitatea instalării pe acestea a altor programe de calculator, computerele fiind deci destinate numai utilizării lor pe programele derulate pe internet. De asemenea, rolul inculpatului s-a delimitat numai la partea financiar contabilă a punctului de lucru, aceasta deoarece pentru reţea erau angajaţi operatori care se ocupau de acest aspect. În plus, din analiza cronologică a stării de fapt, se constată că în fapt de administrarea societăţii – a punctului de lucru din Braşov, s-a ocupat martorul N.E., care se deplasa periodic la Braşov, săptămânal, cu atât mai mult cu cât ori de câte ori se defecta vreun calculator, acesta era înlocuit de cu un altul adus de patron (N.E.) de la Bucureşti, pe calculatorul astfel adus fiind deja instalat programul aferent. Nu în ultimul rând, martorul Nicolae Eugen a afirmat că posedă licenţe pentru calculatoare, aspect ce reiese din depoziţiile martorilor mai sus menţionaţi.
Faptul că martorul N.E. nu a mai susţinut şi cu ocazia audierii sale de către organele de poliţie, faptul că a declarat că posedă licenţele aferente, se datorează faptului că nu a dorit să se autoincrimineze, drept ce trebuie să i se recunoască.
Toate aceste aspecte mai sus prezentate conduc la concluzia că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului sub aspectul laturii subiective, în sensul că inculpatului i-a lipsit reprezentarea faptului că difuzarea programelor pe calculatoare este fără drept. Lipsa reprezentării se datorează faptului că i s-a comunicat că există licenţe pentru toate programele de pe calculatoare, că de administrarea în fapt a societăţii se ocupa în realitate martorul N.E., inculpatul fiind un executant al acestuia, la care se adaugă o doză de neglijenţă a inculpatului pentru faptul că nu a solicitat prezentarea efectivă a înscrisurilor, însă acest din urmă aspect nu se circumscrie infracţiunii pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând desfiinţarea ei iar în cadrul rejudecării pronunţarea unei noi hotărâri legale şi temeinice prin care să se dispună condamnarea inculpatului M.R. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 142 lit. b din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal.
În dezvoltarea motivelor de apel parchetul a arătat în esenţă că în mod greşit a hotărât prima instanţă achitarea inculpatului M.R. întrucât acesta avea la data comiterii faptelor calitatea de administrator unic al SC Internet Cafe SRL iar în această calitate, în conformitate cu art. 12 din Statutul SC Internet Cafe SRL avea obligaţia de a solicita asociatului unic N.E. toate documentele referitoare la aceste calculatoare (licenţe, facturi de achiziţie etc.) câtă vreme administratorul este cel care răspunde de stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea le impune, câtă vreme aprobă toate operaţiunile financiare şi contabile ale societăţii şi răspunde personal şi solidar pentru orice daună pricinuită de nerespectarea dispoziţiilor art. 12 din Statutul menţionat; art. 11 din Statut reglementează atribuţiile unicului societar printre care nu se situează nici un fel de atribuţie legată de deţinerea licenţelor pentru aceste calculatoare. Operaţiunea de difuzare ce constituie element constitutiv al infracţiunii prev. de art. 142 lit. b din Legea 8/1996 şi prin care se înţelege potrivit art. 14 alin. 2 din Legea nr. 8/1996: ”Distribuirea către public prin orice mijloc, inclusiv închiriere a unei opere”, s-a realizat faptic de către inculpatul M.R., care potrivit declaraţiilor martorilor angajaţi ai societăţii, stabilea tarife pentru închirierea cu ora în regim de internet a calculatoarelor, urmărea încasarea sumelor de bani ca şi chirie şi le evidenţia în contabilitate.
Analizând pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, sub toate aspectele de fapt şi de drept, sentinţa penală atacată şi văzând de asemenea criticile aduse acestei hotărâri prin apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, instanţa de apel reţine următoarele:
Prima instanţă a depus toate diligenţele pentru a respecta indicaţiile cuprinse în considerentele deciziei de casare nr. 5538/20.11.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a administrat acele probe pe care le-a considerat concludente pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele; de asemenea a analizat şi a coroborat întregul material probator administrat în cauză şi a stabilit pe baza acestuia o stare de fapt corectă constând în esenţă în aceea că inculpatul M.R., în calitate de administrator unic al SC Internet Cafe SRL Braşov începând cu data de 23.03.2000 şi până la 14-15.03.2002 a pus la dispoziţia clienţilor societăţii menţionate sub forma închirierii contra cost 12 calculatoare pentru servicii de acces internet pe care erau reproduse programele de calculator Windows 95 (reprodus şi instalat pe 7 calculatoare), Windows 98 Second Ediţion (reprodus şi instalat pe 4 calculatoare), Microsoft Office 97 (reprodus şi instalat pe 8 calculatoare şi FIFA 2002 (reprodus şi instalat pe 2 calculatoare) primele programe aparţinând Microsoft Corporation şi ultimul Electronic Arts.
La controlul care a fost efectuat la data de 14-15.03.2002 la S.C. Internet Cafe SRL, cu punct de lucru Braşov, str. Agrişelor nr. 21, de către lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Mun. Braşov, Biroul Poliţiei Economico-Financiare, inculpatul M.R. nu a putut prezenta nici în timpul controlului şi nici ulterior licenţele necesare pentru instalarea şi utilizarea programelor menţionate şi nici facturile de achiziţionare ale acestora.
Cu toate că prima instanţă nu a analizat în considerentele hotărârii pronunţate aspectul succesiunii legilor în timp pentru a stabili incidenţa actelor normative de modificare a Legii 8/1996 asupra infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului şi aplicarea faţă de acesta a legii mai favorabile, instanţa de apel constată că deşi art. 118 din Legea nr. 285/2004 menţionează abrogarea dispoziţiilor art. 142, în speţă nu este vorba despre dezincriminarea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul ci aceste fapte se regăsesc în alte texte de lege ale actului normativ care a modificat legea menţionată respectiv art. 140 lit. c din Legea nr. 8/1996 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 285/2004; de asemenea, analizând succesiunea legilor în timp, se constată că dispoziţiile art. 142 lit. b din Legea nr. 8/1996 sunt cele mai favorabile inculpatului, faţă de cele cuprinse în Legea nr. 285/2004, OUG 123/2005 aprobată cu modificări prin Legeanr. 329/2006, OUG nr. 190/2005 aprobată cu modificări de Legea nr. 332/2006 şi respectiv Legea nr. 329/2006.
Prima instanţă a stabilit pe baza materialului probator administrat că faptele inculpatului M.R. astfel cum au fost expuse nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 142 lit. b din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal întrucât acestuia i-a lipsit reprezentarea faptului că difuzarea programelor de calculator este fără drept; lipsa reprezentării s-a datorat faptului că toate calculatoarele au fost aduse de la Bucureşti unde au fost folosite de către patronul N.E. într-un alt internet cafe având deja programele instalate şi i s-a comunicat de către martorul N.E., patronul firmei că există licenţe pentru toate programele de pe calculatoare, inculpatul din neglijenţă neverificând acest aspect.
Starea de fapt reţinută de către prima instanţă este corectă, ea găsindu-şi corespondent în întregul material probator administrat în cauză; este de asemenea corectă şi împrejurarea reţinută de către prima instanţă conform căreia inculpatul M.R. a avut în permanenţă reprezentarea că pentru programele instalate în calculatoarele furnizate de la Bucureşti de către patronul N.E. există licenţele necesare, însă această împrejurare nu are influenţă asupra laturii subiective a infracţiunii – inculpatul punând programele la dispoziţia clienţilor cu intenţie directă – ci reprezintă o situaţie care se circumscrie cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei prev. de art. 51Cod penal întrucât faptul lipsei licenţelor necesare difuzării programelor de calculator reprezintă o împrejurare de care depinde caracterul penal al faptei, şi pe care la momentul săvârşirii faptei inculpatul M.R. nu o cunoştea. Ori, potrivit art. 51 alin. 1 din Codul penal „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei”
Faptul că inculpatul s-a aflat în eroare cu privire la existenţa licenţelor necesare derulării programelor instalate pe cele 12 calculatoare existente în SC Internet Cafe SRL Braşov, a fost corect sesizat de către prima instanţă, rezultând din depoziţiile martorilor Ţ. M., D. M. şi P. M. că în momentul aducerii calculatoarelor de la Bucureşti de către patronul firmei Nicolae Eugen, pe acestea erau deja instalate programele menţionate; tot din declaraţiile martorilor menţionaţi, care au lucrat efectiv la punctul de lucru din Braşov şi au cunoştinţe de specialitate (spre deosebire de inculpat) rezultă că toate computerele aduse de la Bucureşti erau prevăzute cu un sistem care determina imposibilitatea instalării pe acestea a programelor de calculator; depoziţia inculpatului M.R. în care arată că patronul societăţii i-a comunicat că deţine toate actele necesare derulării activităţii în condiţii de legalitate se coroborează cu cea a martorului Ţ.M. din etapa urmăririi penale (fila 224) în care acesta arată că martorul N.E., patronul firmei a susţinut şi în faţa organelor de poliţie că deţine la Bucureşti licenţele pentru programele care rulau pe calculatoare. Împrejurarea menţinerii în eroare a inculpatului de către martorul N.E. este cu atât mai credibilă cu cât, inculpatul nu avea studii de specialitate, era tânăr, iar calitatea de administrator reprezenta conform depoziţiilor martorilor doar un act de asumare a responsabilităţilor pentru modul de derulare a activităţii firmei, firma fiind condusă efectiv de către patronul N.E. care venea frecvent la Braşov deşi locuia la Bucureşti unde mai avea deschise astfel de societăţi, iar pentru fiecare decizie pe care o lua referitor la activitatea societăţii din Braşov în fapt inculpatul îl consulta pe martorul N.E.; este explicabilă atitudinea ulterioară a martorului N.E. de a nu mai recunoaşte afirmaţia făcută faţă de inculpat (pentru că asta l-ar fi incriminat) însă susţinerile din declaraţiile sale date în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei – în sensul că toate calculatoarele trimise de la Bucureşti la SC. Internet Cafe SRL Braşov aveau instalate programul Linux pentru care nu se impunea achiziţionarea de licenţe – nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză respectiv cu depoziţiile celorlalţi martori care au lucrat la SC. Internet Cafe SRL Braşov încă de la deschiderea acestuia şi care au arătat că în momentul în care au venit de la Bucureşti calculatoarele aveau instalate aceleaşi programe care au fost identificate ulterior cu ocazia controlului efectuat de către organele de poliţie.
Este adevărat că din actul constitutiv al societăţii aflat la fila 77 dosar nr. 2182/62/2008 al Tribunalului Braşov, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional autentificat sub nr. 508 din 23.03.2000 de către notarul public P.Ş., inculpatul a dobândit începând cu data de 23.03.2000 calitatea de administrator cu toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, pentru această calitate, însă nu poate fi antrenată răspunderea penală a inculpatului pentru o faptă pe care a comis-o fără a cunoaşte o situaţie de care depinde caracterul penal al acesteia, ori în speţă, încă de la începutul preluării mandatului, inculpatul a fost indus în eroare de către martorul N.E.; un argument în acest sens îl reprezintă şi neîntocmirea unor procese verbale de predare-primire a administrării societăţii de către inculpat şi a calculatoarelor aduse de către asociatul unic N.E. din Bucureşti şi predate inculpatului în vedere funcţionării punctului de lucru al societăţii de pe strada Agrişelor din Braşov; lipsa facturilor de achiziţie a calculatoarelor şi lipsa de diligenţă a inculpatului M.R. în a le solicita asociatului unic N.E. i se poate reproşa inculpatului însă aceasta se află în strânsă legătură cu atribuţia sa de aprobare a tuturor operaţiunilor financiare şi contabile a societăţii şi nu are legătură cu instalarea şi derularea programelor menţionate pe calculatoare aşa cum susţine parchetul în recursul formulat, cu atât mai mult cu cât pachetele de programe puteau fi achiziţionate şi separat nu doar odată cu calculatoarele.
De asemenea, critica parchetului în sensul că art. 11 din Statutul societăţii nu reglementează vreo atribuţie a asociatului unic legată de deţinerea licenţelor pentru aceste calculatoare este nefondată întrucât o astfel de reglementare nu este menţionată nici la art. 12 care cuprinde dispoziţii în legătură cu atribuţiile administratorului unic iar inculpatul nici nu s-a apărat în sensul că prin conţinutul statutului asociatul unic ar avea obligaţia să deţină aceste licenţe, ci doar a precizat că i s-a comunicat de către acesta că le deţine la Bucureşti.
Cu toate acestea, sub aspectul laturii civile inculpatul este pe deplin răspunzător întrucât prin fapta sa, chiar dacă ea este comisă în forma neglijenţei şi are la bază o eroare în care s-a găsit în legătură cu existenţa sau nu a licenţelor pentru programele care se găseau instalate pe calculatoarele aflate la sediul SC Internet Cafe SRL Braşov inculpatul a produs daune părţilor civile, iar pentru daunele produse prin neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu inculpatul, în calitatea sa de administrator este ţinut, conform Legii nr.31/1990 şi statutului (art. 12) să răspundă personal şi solidar. În speţă sunt întrunite aşadar condiţiile răspunderii civile delictuale astfel încât în mod nejustificat prima instanţă a respins de plano în totalitate pretenţiile civile formulate de părţile civile Microsoft Corporaţion şi SC Electronic ARTS.
În legătură însă cu cuantumul prejudiciului reclamat de S.C. Electronic ARTS se impune a fi făcută precizarea că această parte vătămată s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 105 Euro din care 55 Euro reprezintă contravaloarea programului FIFA 2002 reprodus fără autorizaţie iar 50 Euro daune morale; dacă despăgubirile materiale solicitate care reprezintă contravaloarea programului FIFA 2002 sunt pe deplin justificate, despăgubirile morale pretinse de această parte civilă nu sunt susţinute de materialul probator existent la dosar astfel încât aceste pretenţii apar ca nefondate; nu rezultă din probele de la dosar că acestei societăţi i s-ar fi produs un prejudiciu moral, astfel încât nu poate fi admisă în totalitate acţiunea civilă formulată de această parte civilă ci doar parţial, inculpatul urmând a fi obligat doar la plata către această societate a contravalorii programului FIFA 2002.
Răspunderea solidară a inculpatului cu SC Internet Cafe SRL Braşov nu mai este posibilă datorită faptului că pentru această societate s-a dispus în cursul procesului (Sentinţă civilă nr. 341/SIND/19.04.2007 a Tribunalului Braşov fila 10 dosar 2182/62/2008 al Tribunalului Braşov) închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea ei din Registrul Comerţului.
În considerarea celor expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se va admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 847/S/13.11.2008 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 2182/62/2008 pe care o va desfiinţa în ceea ce priveşte latura penală – referitor la temeiul achitării inculpatului M.R. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 142 lit. b din Legea 8/1996, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal – sub aspectul modului de soluţionare al laturii civile a procesului penal şi în raport de aceasta din urmă şi cu privire la cheltuielilor judiciare.
Rejudecând în aceste limite:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. e Cod procedură penală cu referire la art. 51 Cod penal va fi achitat inculpatul M.R., pentru săvârşirea infracţiunii de difuzare fără drept a unui program de calculator prevăzută de art. 142 lit. b din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal.
În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 998 Cod civil: se va admite acţiunea civilă exercitată în procesul penal de către partea civilă Microsoft Corporation şi în consecinţă va fi obligat inculpatul M.R. la plata către această parte civilă a echivalentului în lei a sumei de 3900 USD la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri materiale.
Se va admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Electronic Arts Inc. şi în consecinţă va fi obligat inculpatul să plătească acestei părţi civile echivalentul în lei a sumei de 55 Euro la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri materiale urmând a fi respinse restul pretenţiilor civile formulate de această parte civilă.
În baza art. 192 pct. 1 lit. c Cod procedură penală va fi obligat inculpatul M.R. să plătească statului suma de 850 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi judecarea cauzei în primă instanţă.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Decizia nr. 25/Ap/17.04.2009 – Secţia penală
