Citeste şi


Rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare. Înţelesul sintagmei de judecare şi condamnare în lipsă


Garanţia oferită de art. 5221 C. pr. pen. nu se referă numai la procedurile de judecată care dezleagă fondul pricinii, ci şi atunci când procedurile vizează o sesizare privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Aceasta, întrucât examenul îndeplinirii condiţiilor revocării suspendării sub supraveghere nu are loc într-o procedură administrativă, ci într-o procedură esenţial jurisdicţională, în care coordonatele de echitate trebuie să funcţioneze, iar în noţiunea de condamnare la care se referă art. 5221 C. pr. pen. intră atât constatarea existenţei faptei, a vinovăţiei celui acuzat şi aplicarea unei pedepse, cât şi impunerea executării pedepsei aplicate. Altfel spus, în situaţia atipică în care pedeapsa se aplică în procedura de fond, iar executarea acestei pedepse se impune într-o procedură ulterioară fondului pe motive legate de conduita şi persoana celui vizat şi nu de chestiuni pur obiective, această modalitate de individualizare post judicium a executării pedepsei este o condamnare în înţelesul art. 5221 C. pr. pen.

Prin sentinţa penală nr. 204/30 mai 2012, Tribunalul Harghita a respins ca nefondată cererea de rejudecare după extrădare a sentinţei penale nr. 290/15 septembrie 2008 a Tribunalului Harghita, cerere formulată de petentul B.V.I., obligându-l pe acesta la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 300 lei.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, tribunalul a reţinut că prin sentinţa penală nr.216 din data de 22 iunie 2004 a Tribunalului Harghita inculpatul B.V.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea acesteia sub supraveghere potrivit art.861 Cod penal pe un termen de încercare de 5 ani.

Prin sentinţa penală nr.290 din data de 15 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.503/96/2008 în baza art.447 Cod procedură penală raportat la art.864 Cod penal s-a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

A fost emis mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării din data de 16 iulie 2009 şi petentul a fost extrădat din Marea Britanie şi predat autorităţilor din ţară la data de 10 aprilie 2012.

Petentul susţine că nu avea cunoştinţă de cererea de revocare.

Conform sesizării formulate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, petentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a se  prezenta trimestrial şi a ţinut legătura cu consilierul responsabil până la data de 24.11.2006.

Cu toate că susţine că nu a fost legal citat, prin cererea depusă la 19 mai 2009 a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător (f.15 – dos.503/96/2008) .

În dovedirea faptului că nu el a angajat avocatul, petentul a solicitat audierea persoanei care a încheiat contractul de reprezentare cu avocatul, respectiv a vecinului S.D. Aceasta a declarat că el a angajat-o pe avocată, fără să poată lua legătura cu petentul.

Declaraţia acestui martor nu are relevanţă, deoarece petentul cunoştea clar obligaţiile ce-i revin, dar şi consecinţele nerespectării acestora.

La judecarea cauzei având ca obiect revocarea suspendării sub supraveghere a fost citat la toate adresele cunoscute, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Persoana care, după ce a îndeplinit o perioadă obligaţiile stabilite de instanţa care l-a condamnat cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei, după care a ignorat obligaţiile impuse nu se află în situaţia unei persoane judecate în lipsă şi nu beneficiază de garanţia instituită de art.5221 Cod procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul.

În motivarea căii de atac promovate, sunt contestate legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe de respingere a cererii de rejudecare formulate de petent. Sub aspectul legalităţii, petentul subliniază că sentinţa Tribunalului Harghita nu cuprinde motivul pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul. Din perspectiva temeiniciei, petentul menţionează că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să influenţeze soluţia procesului şi că instanţa a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite. În esenţă, consideră că sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 5221 C. pr.pen., ca să obţină rejudecarea cauzei finalizate cu sentinţa penală nr. 290/15 septembrie 2008 a Tribunalului Mureş.

Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 1319/96/2012 al Tribunalului Harghita, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:

Soluţia adusă de Tribunalul Harghita cererii petentului de rejudecare, întemeiate pe dispoziţiile art. 5221 C. pr. pen., precum şi argumentele oferite de instanţă în sprijinul acestei rezolvări sunt juste şi, cu excepţia unor completări, nu comportă alte corecturi sau adăugiri. Prin urmare, recursul promovat de d-l B.V.I. împotriva sentinţei penale nr. 204/30 mai 2012 este nefondat, urmând să fie respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. Pen.

Cât priveşte motivele de recurs alegate de petent, nu le vom primi, pentru următoarele considerente:

A. Prin Legea nr. 281/2003 în Codul de procedură penală a fost introdus, sub denumirea marginală „Rejudecarea celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare”, un nou articol -5221 – menit să acorde celui condamnat în lipsă şi extrădat un remediu procesual că pricina i se va rejudeca în prezenţa sa.

Ulterior, după intrarea în vigoare a Titlului III din Legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, având în vedere că, în cazul mandatului european de arestare nicio normă nu făcea trimitere la textul art. 5221 C. pr. pen. şi exista, astfel, riscul unei interpretări formale şi restrictive a acestui articol, prin art. 92 din Legea nr. 302/2004 republicată s-a prevăzut expres că art. 5221 C. pr. pen. se aplică în mod corespunzător şi în situaţia celui predat pe baza unui mandat european de arestare în vederea executării unei sancţiuni pronunţate în lipsă.

Legea prevede un singur caz care justifică rejudecarea pe tărâmul art. 5221 C. pr. pen. : este vorba de pronunţarea unei condamnări definitive în contumacie, argumentat de nevoia salvgardării drepturilor apărării. Pentru a legitima, însă, redeschiderea procedurii, cazul de rejudecare este circumscris unei alternative: fie cel condamnat în lipsă a fost extrădat, fie a fost predat pe baza unui mandat european de arestare. În prezenta cauză, petentul a fost predat în România pe baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul Harghita în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare impuse prin sentinţa penală nr. 290/15 septembrie 2008 a Tribunalului Harghita prin care a fost revocată suspendarea sub supraveghere a acestei pedepse aplicate prin sentinţa penală nr. 216/22 iunie 2004 a aceleiaşi instanţe.

Potrivit art. 5221 alin. 2 C. pr. pen., în procedura de rejudecare, dispoziţiile art. 404-408 C. pr. pen. se aplică în mod corespunzător. Deşi norma de trimitere nu vizează şi art. 403 C. pr. pen., din interpretarea dispoziţiilor art. 405 C. pr. pen. care fac referire la rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire, în procedura rejudecării după extrădare se parcurg posibil două etape : prima – obligatorie – a admisibilităţii în principiu şi a doua – eventuală – a rejudecării pricinii în prezenţa celui condamnat.

În ceea ce priveşte analiza admisibilităţii în principiu, aceasta presupune verificarea următoarelor condiţii:

a) cererea să fie introdusă de titularul legal ;

b) titularul cererii de rejudecare să fi fost extrădat sau predat în România pe baza unui mandat european de arestare ;

c) extrădarea sau, după caz, predarea să fi avut loc în vederea executării unei hotărâri definitive de condamnare ;

d) cererea să privească hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea pentru executarea căreia condamnatul a fost extrădat sau predat ;

e) titularul cererii să fi fost judecat şi condamnat in absentia.

Dacă vreuna din aceste condiţii nu este realizată, cererea de rejudecare se respinge prin sentinţă, după regulile revizuirii.

În cauza de faţă, cererea petentului B.V.I. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate indicată mai sus la litera e. Procedând la o analiză în substanţă a condiţiei legate de judecarea şi condamnarea în lipsă, potrivit actelor dosarului nr. 503/96/2008, constatăm, pentru început, că prin sentinţa penală nr. 216/22 iunie 2004 a Tribunalului Harghita, petentul B.V.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia. Petentul a fost prezent la judecata pe fond a cauzei finalizată cu hotărârea menţionată. Ulterior, prin sentinţa penală nr. 290/15 septembrie 2008 a Tribunalului Harghita, a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, dispunându-se executarea acesteia în detenţie, pe motiv că d-l B.V.I. nu şi-a îndeplinit cu rea-credinţă măsurile şi obligaţiile fixate prin sentinţa nr. 216/2004. Contrar susţinerilor procurorului după care această a doua procedură nu constituie o judecare şi o condamnare în sensul art. 5221 C. pr. pen. care se raportează numai la procedurile de judecată care dezleagă fondul pricinii, constatăm că, în cauză, o judecată a avut loc –este vorba de judecarea sesizării asupra revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, deoarece, în acest caz examenul îndeplinirii condiţiilor revocării suspendării sub supraveghere nu are loc într-o procedură administrativă, ci într-o procedură esenţial jurisdicţională, în care garanţiile de echitate trebuie să funcţioneze. În acelaşi timp, a existat şi o condamnare dispusă prin sentinţa penală nr. 290/2008, aceasta întrucât în noţiunea de condamnare la care se referă art. 5221 C. pr. pen. intră atât constatarea existenţei faptei, a vinovăţiei celui acuzat şi aplicarea unei pedepse, cât şi impunerea executării pedepsei aplicate. Altfel spus, în situaţia atipică în care pedeapsa se aplică în procedura de fond, iar executarea acestei pedepse se impune într-o procedură ulterioară fondului pe motive legate de conduita şi persoana celui vizat şi nu de chestiuni pur obiective, această modalitate de individualizare post judicium a executării pedepsei este o condamnare în înţelesul art. 5221 C. pr. pen.

În schimb, în cauza pendinte, d-l B.V.I. nu se află în situaţia unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, ci a unui fugar, deoarece, cu toate că era în cunoştinţă de cauză asupra măsurilor şi obligaţiilor fixate în sarcina sa prin sentinţa penală nr. 216/2004 a Tribunalului Harghita şi asupra consecinţelor nerespectării acestora, deşi a fost atenţionat în scris de consilierul de probaţiune asupra faptului că va solicita revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, nici după data de 7 ianuarie 2008, când s-a respins sesizarea anterioară de revocare, petentul nu a mai menţinut legătura cu consilierul de probaţiune responsabil de caz, nu s-a mai prezentat la întrevederile de supraveghere şi nu a anunţat Serviciul de probaţiune asupra schimbării ţării gazdă şi a locuinţei sale, asumându-şi astfel riscul ca o instanţă să revoce suspendarea sub supraveghere de care a beneficiat. În aceste condiţii, la judecarea noii sesizării vizând revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prima instanţă l-a citat de la toate locuinţele cunoscute, dar eşecul acestor chemări nu este imputabil instanţei, ci petentului care era ţinut de obligaţia anunţării în prealabil a Serviciului de probaţiune asupra oricărei schimbări de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, obligaţie pe care nu a respectat-o. În acest sens, cu toate că s-a stabilit în Anglia, nu a înştiinţa consilierul de probaţiune asupra noii reşedinţe, fapt ce rezultă din dosarul de probaţiune care, contrar afirmaţiilor petentului, se afla în mod complet în faţa judecătorului când acesta a hotărât revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Petentul mai susţine că a înştiinţat Serviciul de probaţiune că, după vânzarea locuinţei sale din localitatea Bălan, şi-a stabilit domiciliul în com. Agăş, sat Coşnea, jud. Bacău. Alegaţiile sale sunt contrazise de documentele aflate în dosarul de probaţiune. În 1 februarie 2005, d-l B.V.I. a informat în scris consilierul de probaţiune că, până la următoarea întrevedere din data de 10 martie 2005 şi nu pe viitor, va părăsi domiciliul din oraşul Bălan pentru a se deplasa în localitatea Coşnea, nr. 98, jud. Bacău. Nu a specificat nimic – nici atunci, nici mai târziu – că această adresă este cea a noii locuinţe ori reşedinţe sau a noului domiciliu, astfel instanţa care a judecat sesizarea asupra revocării suspendării sub supraveghere nu avea obligaţia să-l citeze şi din acest loc. În aceiaşi ordine de idei, nu trebuia trimisă vreo citaţie pe numele petentului la adresa din Budapesta, str. Faludy, aceasta întrucât, într-adevăr în 23 iunie 2006, petentul a încunoştinţat Serviciul de probaţiune asupra adresei sale din Ungaria, însă la momentul în care s-a judecat noua sesizare privind revocarea suspendării sub supraveghere, el nu mai locuia la acea adresă, dovadă fiind faptul că au fost restituite citaţiile emise în dosarul nr. 2653/96/2007 al Tribunalului Harghita în care s-a judecat o sesizare anterioară de revocare a suspendării sub supraveghere. De altfel, nici petentul nu a susţinut că în perioada 14 aprilie 2008-15 septembrie 2008 ar mai fi locuit în Budapesta, str. Faludy.

B. Hotărârea recurată conţine motivele pe care se bazează soluţia primei instanţe, iar aceste motive nu contrazic sub nicio formă dispozitivul. Motivarea sentinţei nu este completă, dar ea a fost complinită în al doilea grad, prin prezenta decizie, procedură permisă având în vedere natura recursului, care declanşează o nouă judecată în substanţă, atunci când acesta este singura cale ordinară de atac.

C. Prima instanţă a examinat probele administrate în faţa sa care se repercutau asupra modalităţii de soluţionare a cererii de rejudecare după predarea şi a răspuns în principiu apărărilor formulate de petent. Caracterul incomplet al celor expuse în partea descriptivă a sentinţei a fost corectat în recurs prin completările aduse prin considerentele expuse anterior sub lit. A.

D. Întrucât cererea petentului nu îndeplineşte cumulativ condiţiile pentru a declanşa, pe tărâmul art. 5221 C. pr. pen., o rejudecare a sesizării privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, la soluţionarea cererii de rejudecare, tribunalul nu trebuia să cerceteze din nou întrunirea cerinţelor revocării, această chestiune fiind dezlegată prin sentinţa penală nr. 290/15 septembrie 2008 a Tribunalului Harghita care, odată rămasă definitivă, se bucură de prezumţia de legalitate.