Retragerea apelului. Revenirea asupra declaraţiei de retragere. Consecinţe.
Potrivit dispoziţiilor art.416 pct. 3 Cod procedură penală, hotărârea primei instanţe rămâne definitivă la data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel.
Din analiza textului legal arătat rezultă că, după exprimarea manifestării de voinţă a părţii civile, în sensul retragerii căii de atac declarate, aceasta nu mai putea reveni, hotărârea rămânând definitivă în ceea ce o priveşte.
Din analiza textului legal arătat rezultă că, după exprimarea manifestării de voinţă a părţii civile, în sensul retragerii căii de atac declarate, aceasta nu mai putea reveni, hotărârea rămânând definitivă în ceea ce o priveşte.
Secţia penală – Decizia penală nr. 123/09 februarie 2010
Prin sentinţa penală nr.266/2009 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr.5009/176/2008, în baza art.87 al.1 din OUG nr. 195/2002 republicată, a fost condamnat inculpatul B.F. la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar în baza art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1.500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 33 şi 34 Cod penal s-au contopit pedepsele stabilite şi s-a stabilit că inculpatul va executa pedeapsa de 1 an închisoare la care se adaugă amenda penală, cu reţinerea dispoziţiilor art. 81 Cod penal.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.G.D. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 9.075 lei reprezentând daune materiale.
S-a constatat că S.C U.A. S.A are calitatea de asigurător de răspundere civilă în procesul penal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că la data de 05.11.2007 inculpatul, aflat la volanul automobilului Dacia cu nr. de înmatriculare XX-05-XXX, a produs un accident de circulaţie intrând în coliziune cu autoturismul care circula în faţa sa. În urma impactului, partea vătămată M.G.D., aflată în autoturismul lovit, a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare îngrijiri de 11 – 12 zile.
Echipajul de poliţie sosit la faţa locului a testat părţile implicate în eveniment cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 1,31 mg/l alcool în aerul expirat în cazul inculpatului.
Inculpatul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice, iar în urma analizelor efectuate s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 2,10 g/l alcool în sânge la ora 1935 şi 1,90 g/l alcool în sânge la ora 2035.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen inculpatul B.F., partea civilă M.G.D. şi asigurătorul SC U.A. SA.
Prin decizia penală nr.192/A/16.11.2009 Tribunalul Alba – Secţia penală a admis apelul formulat de partea civilă , a desfiinţat sentinţa atacată numai sub aspectul daunelor morale şi materiale şi al omisiunii aplicării art.7 din Legea nr.76/2008 şi procedând la o nouă judecare în aceste limite a obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de daune morale, iar la daunele materiale a fost adăugată dobânda creditului contractat pentru repararea autoturismului, respectiv suma de 2.951,01 lei.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Au fost respinse apelurile declarate de inculpatul B.F. şi de asiguratorul SC U.A. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen legal inculpatul B.F. şi asiguratorul SC U.A. SA, aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinice.
Prin recursul formulat, asiguratorul SC U.A. SA a solicitat respingerea cererilor de acordare a daunelor materiale – reparaţii auto şi dobândă credit, precum şi reducerea cuantumului daunelor morale.
S-a motivat că partea civilă a renunţat la calea de atac a apelului, iar revenirea ulterioară asupra acestei manifestări de voinţă nu era posibilă.
Pe de altă parte, prejudiciul material a fost apreciat incert, întrucât partea civilă nu a dovedit cu facturi şi chitanţe costul reparaţiilor autoturismului.
Examinând hotărârea atacată Curtea a constatat că recursurile inculpatului şi asiguratorului SC U.A. SA sunt fondate, sub următorul aspect:
La termenul de judecată din 28.09.2009, partea civilă M.G.D. a depus la dosar o cerere, prin care a învederat instanţei de apel că înţelege să renunţe la calea de atac formulată.
Ulterior, cu ocazia dezbaterilor în apel, partea civilă M.G.D. a revenit asupra declaraţiei de retragere, motiv pentru care Tribunalul a procedat la examinarea criticilor acestuia, admiţând apelul, majorând daunele materiale şi acordând daunele morale solicitate.
Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art.416 pct. 3 Cod procedură penală, hotărârea primei instanţe rămâne definitivă la data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel.
Astfel, instanţa de apel nu mai putea examina susţinerile părţii civile, ci era obligată să ia act de retragerea apelului, conform art.369 Cod procedură penală.
Celelalte critici formulate de inculpat şi asigurator au fost considerate nefondate, recursul fiind admis doar sub aspectul arătat.