Soluţionare greşită a laturii civile a cauzei. Daune morale.
Daunele morale reprezintă compensaţii ce pot fi acordate atunci când se face dovada că, urmare comiterii unei fapte prevăzute de legea penală, s-au cauzat reale suferinţe psihice părţii vătămate, care nu sunt echivalente cu stresul sau consumul nervos, acestea din urmă nefiind în măsură să justifice acordarea daunelor morale.
Secţia penală – Decizia penală nr. 701/07 iunie 2011.
Prin sentinţa penală nr.99/2011 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr.13460/306/2009 s-a dispus condamnarea inculpatului M.C.M., la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 C.pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b C.pen.
În baza art. 81 alin. 1 C.pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni închisoare, termen de încercare calculat potrivit art. 82 alin. 1 C.pen.
În baza art. 71 alin. 5 C.pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 C.pr.pen. a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 14 şi art. 346 al. 1 C.pr.pen. coroborate cu art.998 – 999 C.civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă V.M. şi, în consecinţă, a obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 3500 euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii cu titlu de despăgubiri materiale şi a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 al. 1 C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
În baza art. 193 alin. 1 C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata către partea civilă V.M. a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În considerente instanţa a reţinut că la data de 26 ianuarie 2007, în jurul orelor 07:00, inculpatul M.C.M., împreună cu martorul D.G.M. s-au deplasat cu autoutilitara M.B. XXX D, cu nr. de înmatriculare YY 00 XXX, la domiciliul părţii civile V.M. unde a încheiat cu aceasta un contract de vânzare cumpărare cu privire la autovehiculul menţionat, contra sumei de 3.500 euro, achitată pe loc de partea civilă, fiind întocmit cu această ocazie şi un înscris sub semnătură privată, inculpatul consemnând conţinutul acestuia la dictarea părţii civile (fila X). În acest înscris s-a consemnat că vânzător era inculpatul deşi deţinătorul din acte al autovehiculului este mama inculpatului, numita M.M., inculpatul susţinând că nu e nicio problemă întrucât maşina e de fapt a lui şi a trecut-o pe numele mamei sale datorită unor probleme avute în trecut.
Cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare inculpatul a indus-o în eroare pe partea civilă prin prezentarea ca adevărată a concordanţei dintre seria de şasiu şi seria menţionată în cartea de identitate a vehiculului deşi în realitate respectiva autoutilitară avea o altă serie poansonată şasiu iar inculpatul cunoştea acest lucru, zicându-i părţii civile că toate actele sunt în regulă, profitând de faptul că aceasta avea încredere în el şi nu a verificat efectiv seria de şasiu înscrisă pe maşină, ci doar dacă menţiunile din contract corespund cu cele din actele maşinii, eroare fără de care partea civilă nu ar fi încheiat respectivul contract.
Autoutilitara a fost parcată în curtea imobilului proprietatea părţii civile, nefiind mişcată din acel loc. Ulterior, dorind să înmatriculeze maşina, partea civilă a luat la cunoştinţă despre neconcordanţa dintre serii după ce martorul B.A. a verificat seriile, motiv pentru care autoutilitara nu a mai putut fi înmatriculată şi folosită, şi astfel partea civilă suferind un prejudiciu.
Această stare de fapt a fost reţinută de instanţă pe baza declaraţiei părţii civile (f.X) care se coroborează cu declaraţia martorului B.A.(f.X) şi cu declaraţiile martorului D.M. date în cursul urmăririi penale (f.X), cele date în faţa instanţei fiind înlăturate din materialul probator având în vedere că martorul a revenit asupra celor declarate în faza de urmărire penală fără vreun motiv pertinent, deşi audierea a avut loc în prezenţa martorului asistent M.I.S. care a declarat că nu au fost exercitate presiuni asupra martorului cu ocazia audierii sale de către procuror (f.X), iar ulterior după ce s-a început urmărirea penală faţă de D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă acesta a dat o nouă declaraţie în faţa organelor de urmărire penală ocazie cu care a revenit asupra declaraţiei date în faţa instanţei de judecată, recunoscând că aceasta nu corespunde adevărului. Mai mult decât atât declaraţia dată în faţa instanţei de judecată este contrazisă de celelalte probe administrate în cauză.
Buna credinţă a părţii civile este susţinută şi de declaraţia martorului D.M. care a arătat că aceasta l-a întrebat dacă sunt în regulă actele iar inculpatul a răspuns afirmativ, precum şi faptul că partea civilă nu a verificat seriile întrucât îl cunoştea pe inculpat.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului instanţa s-a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.pen., şi anume: dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsa fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Având în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatului şi circumstanţele săvârşirii faptei, instanţa a apreciat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, motiv pentru care în baza art. 81 alin. 1 C.pen. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare calculat potrivit art. 82 alin. 1 C.pen. totodată, în baza art. 359 C.pr.pen. a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa a observat că partea civilă V.M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.500 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii cu titlu de daune materiale şi respectiv cu suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
Fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi având în vedere că din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că partea civilă i-a dat inculpatului suma de 3.500 de euro la momentul încheierii contractului cu privire la autoutilitară, aspect necontestat de inculpat de altfel, iar în prezent autoutilitara nu mai poate fi înmatriculată şi folosită conform destinaţiei sale, instanţa a apreciat că pretenţiile părţii civile reprezentând daune materiale sunt întemeiate.
În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a considerat că suma de 10.000 lei reprezintă o compensaţie rezonabilă pentru stresul şi consumul nervos la care a fost supusă partea civilă din ianuarie 2007 şi până în prezent, cauzat de procesul penal precum şi de încercarea de a-şi recupera banii, fiind în imposibilitate de a folosi autoutilitara în scopul pentru care a fost cumpărată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs inculpatul M.C.M., acesta solicitând achitarea în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.e Cod procedură penală, întrucât fapta nu există. Se contestă existenţa contractului de vânare-cumpărare şi se susţine că autoturismul a fost lăsat părţii vătămate cu titlu de garanţie, neexistând dovada că inculpatul ar fi modificat seria şasiului de la maşină. Nu există infracţiune de înşelăciune deoarece partea vătămată V.M. cunoştea că maşina este înregistrată pe numerele mamei inculpatului, numita M.M.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate şi sub toate aspectele, conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală Curtea constată că recursul este fondat numai sub aspectul laturii civile, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul laturii penale prima instanţă a stabilit corect starea de fapt şi încadrarea juridică a faptei, constând în aceea că, la data de 26.01.2007 inculpatul M.C.M. a indus-o în eroare pe partea vătămată V.M. cu prilejul încheierii contractului de vânzare cumpărare a autovehiculului marca prin prezentarea ca adevărată a concordanţei dintre seria de şasiu şi seria menţionată în cartea de identitate a vehiculului, deşi în realitate autoutilitara avea o altă serie poansonată şasiu, cauzându-se o pagubă părţii vătămate.
Fapta aşa cum a fost reţinută, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art.215 al.1,3 Cod penal pentru care în mod corect instanţa a dispus condamnarea inculpatului M.C.M.
Inculpatul a recunoscut iniţial în declaraţiile de la filele X,Y,Z d.u.p. încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu partea vătămată, declaraţie care se coroborează cu înscrisul sub semnătură privată (f.X) şi cu depoziţia martorului D.G.M.
Deşi ulterior şi-a modificat declaraţia invocând existenţa unei datorii faţă de persoana vătămată, care însă ar avea un alt titlu şi lăsarea autovehiculului drept gaj părţii vătămate, probele administrate sunt contrare acestei teze susţinute de inculpat şi nu poate fi avută în vedere de instanţă.
Probele administrate au demonstrat că inculpatul avea cunoştinţă de faptul că există diferenţă între seria înscrisă pe şasiul vehiculului şi cea din acte, împrejurare pe care nu a comunicat-o părţii vătămate, dimpotrivă la întrebarea adresată de martorul D.M., dacă actele sunt în regulă, acesta a răspuns afirmativ.
Sub aspectul laturii civile, instanţa a procedat greşit atunci când a acordat daune morale părţii vătămate V.M., pentru stresul şi consumul nervos la care a fost supusă aceasta în încercarea de a-şi recupera banii.
Daunele morale reprezintă compensaţii ce pot fi acordate atunci când se face dovada că, urmare comiterii unei fapte prev. de legea penală, s-au cauzat reale suferinţe psihice părţii vătămate, care nu sunt echivalente cu stresul sau consumul nervos, acestea din urmă nefiind în măsură să justifice acordarea daunelor morale.
Pentru aceste motive Curtea va dispune înlăturarea acestor daune, apreciind ca temeinică şi legală doar obligarea inculpatului la plata sumei de 3500 de euro (în echivalent lei la data plăţii), suma primită de inculpat la data încheierii contractului.
