APEL. SOLUŢIONAREA CAUZEI AVÂND CA OBIECT DESPĂGUBIRI CONSTÂND ÎN ÎMBUNĂTĂŢIRILE ADUSE IMOBILULUI CONSTRUCŢIE DE LA DATA EXPROPRIERII ŞI PÂNĂ LA RETROCEDAREA CĂTRE FOŞTII PROPRIETARI – PE EXCEPŢIA LIPSEI DE INTERES A RECLAMANTULUI -PERSOANĂ JURIDICĂ. ÎNLĂTURAREA CRITICILOR PRIVIND NEADMINISTRAREA PROBATORIILOR PE FONDUL CAUZEI. NEPRIMIREA SOLICITĂRII DE MODIFICARE A OBIECTULUI ACŢIUNII ÎN APEL ŞI ÎNLĂTURAREA APĂRĂRILOR NOI ÎN LIPSA UNUI PROBATORIU CARE SĂ LE SUSŢINĂ.
Decizia civilă nr. 52 din 13 mai 2009
Prin Sentinţa civilă nr. 1168/D/l7.12.2008, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosar nr. 35/110/2004, s-a admis excepţia lipsei de interes şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC P.M. SA în contradictoriu cu pârâtele I. L. şi I. M. ca fiind lipsită de interes.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău cu nr. 35/110/2004, disjunsă din dosarul cu nr. 10315/2002, astfel cum a fost modificată, s-a solicitat de către reclamanta SC P.M. SA obligarea pârâtelor la plata diferenţei dintre valoarea Vilei A. la data restituirii în natură şi valoarea acesteia la data preluării abuzive de către stat în anul 1952 conform principiului îmbogăţirii fără justă cauză.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea acţiunii pentru lipsa interesului, iar pe fond ca neîntemeiată motivat de faptul că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001, respectiv imobilul trebuie să fie restituit liber de orice sarcini.
Analizând cu prioritate excepţia invocată, prima instanţă a reţinut caracterul său întemeiat justificat de următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 845/D din 10.11.2004, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul 10315/2002, a fost admisă acţiunea reclamantelor I.L. şi I.M. faţă de pârâtele SC P. M. SA şi SC S.G. şi au fost obligate acestea la restituirea în natură a imobilului Vila „L.” (redevenită Vila A.) din localitatea S.M., judeţul Bacău. Hotărârea menţionată a rămas irevocabilă prin decizia nr. 4198/24.05.2007 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Anterior, prin decizia civilă nr. 1102/ 27.11.2003 a Curţii de Apel Bacău a fost admis recursul pârâtelor I. M. şi I. L. în contradictoriu cu intimata SC P.M. SA şi SC P.M.I. SA statuându-se că SC P. M. SA nu avea posibilitatea să înstrăineze imobilul întrucât nu avea calitatea de proprietară.
Prin acţiunea de faţă s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata contravalorii îmbunătăţirilor în perioada când imobilul a fost deţinut de autorităţile comuniste până în decembrie 1989, de către stat până în anul 1998 şi de noul proprietar în urma privatizării în perioada 1998- 2001.
Raportând această solicitare la susţinerile din acţiune şi din răspunsul la întâmpinarea din 16.03.2005, la înscrisurile depuse de reclamantă, instanţa a constatat că parte din îmbunătăţirile pretinse au fost făcute de către stat, iar parte de SC P.M.I. SA, prin urmare reclamanta nu justifică un interes legitim în promovarea acţiunii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC P.M.I. SA înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 35/110/2004.
Motivele apelul formulat de reclamanta SC P.M.I. SA au vizat în esenţă următoarele:
-acţiunea în pretenţii nu poate fi considerată ca lipsită de interes legitim cât timp este lipsită de un titlu executoriu pentru suma pretinsă;
-prin modificarea la acţiune nu au solicitat contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate în anii 2001-2002, ci sporul de valoare adus imobilului în perioada dintre data exproprierii (1952) şi data restituirii în natură către pârâte, spor de valoare cu care patrimoniul său a fost diminuat; astfel, până la data restituirii în natură activul său cuprindea întreg imobilul Vila A. (fostă L.) – construcţie cu îmbunătăţirile de la data preluării de către stat şi terenul aferent -, iar pasivul cuprindea preţul ce trebuia restituit către cumpărătoarea SC P.M.T. SRL în urma anulării contractului de vânzare şi îmbunătăţirile aduse de aceasta din urmă în perioada cât a deţinut imobilul; ori după restituirea în natură, activul s-a modificat cu imobilul menţionat, respectiv cu sporul de valoare pentru perioada 1952-2007;
-au efectuat efectiv îmbunătăţiri la imobilul Vila A. în valoare de 710.316,37 lei RON conform facturilor şi situaţiilor de lucrări emise de diverse societăţi ce au executat respectivele lucrări, fapt ce-i justifică interesul în promovarea acţiunii;
-SC P.M.I. SRL a fost radiată prin fuziunea cu absorbţie cu SC S.G. SA, societate aflată în insolvenţă, iar lichidatorul a formulat deja o acţiune în justiţie cu privire la sume datorate în urma anulării actului de vânzare.
În consecinţă, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate pe baza probatoriului administrat în faţa instanţei şi în raport de criticile formulate, respectiv de dispoziţiile art. 294 – 296 Cod procedură civilă, Curtea a constatat caracterul nefondat al apelul reclamantei justificat de următoarele considerente:
Pretenţiile formulate iniţial de reclamantă pe calea acţiunii în constatare (filele 6, 77 dosar fond) au vizat diferenţa de valoare a imobilului Vila A. (fostă proprietate ing. H., fostă L.) dintre data exproprierii – stabilită prin p-v din 5.03.1953 (fila 32) – şi data evaluării de către expertul Marin în dosar 10315/2002 – filele 33-35 (10.209.220.000 lei Rol) constând în îmbunătăţirile aduse construcţiei de către SC P.M.I. SRL. În perioada cât l-a avut în posesie, îmbunătăţiri pe care le datorează acesteia conform principiului îmbogăţirii fără justă cauză în situaţia în care va fi deposedată de imobil.
Ulterior pierderii imobilului conform Sentinţei civile 845/D/2004 a Tribunalului Bacău (filele 8-11), definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului (Dosar civil 10/2006 a Curţii de Apel Bacău – filele 89, 105-115, Decizia civilă 4198/2007 a Î.C.C.J. – fila 104), la 20.02.2008 (filele 138-139, 151) reclamanta şi-a modificat „petitul acţiunii” solicitând instanţei, ca pe calea dreptului comun, să oblige pârâtele la plata diferenţei de valoare a Vilei A. dintre data restituirii în natură şi data preluării abuzive în 1952 constând atât în c/val îmbunătăţirilor aduse de stat în perioada 1952-1998, cât şi cele aduse de noul proprietar în urma privatizării în perioada 1998-2001 (în cuantum de 710.316 Ron).
La 2.04.2008 se face o ultimă precizare a obiectului dedus judecăţii (fila. 157) solicitându-se suma de 710.316 Ron reprezentând valoarea îmbunătăţirilor aduse imobilului după privatizarea societăţii (al căror cuantum exact urma a fi stabilit prin expertiză evaluare construcţii).
Cu toate acestea, ca şi obiective la expertiză (fila 163), reclamanta solicită efectuarea unei evaluări a imobilului pentru anul 1953 şi alta pentru februarie 2007, rezultând astfel că în continuare susţinea ca şi obiect al acţiunii modificarea din 20.02.2008 (filele 138-139, 151).
În raport de această situaţie, prima instanţă soluţionând excepţia lipsei de interes invocată de pârâte (fila 232), a verificat în ce măsură interesul reclamantei îndeplinea condiţiile impuse de lege, respectiv legitimitatea, caracterul născut şi actual, respectiv caracterul personal şi direct.
Ori sub acest aspect, în mod legal şi temeinic s-a reţinut că folosul practic urmărit nu o viza pe reclamantă, din moment ce până la privatizarea din 16.11.1999 îmbunătăţirile fuseseră efectuate de stat – situaţie recunoscută şi de către reclamantă în precizările făcute -, iar după vânzarea imobilului de către reclamantă către SC P.M.I. SRL survenită la 18.11.1999 (vezi motivare Decizia civilă 1102/2003 a Curţii de Apel Bacău – fila 59, susţineri pârâte – fila 124, şi recunoaşterea făcută de reclamantă – fila 138) îmbunătăţirile fuseseră efectuate de noul proprietar S.C’P.M.I.- în acest sens stau constatările din Sentinţa civilă 6245/2001 (filele 55, 56), cererea pentru eliberare autorizaţie reparaţii capitale (fila 198), autorizaţia de construcţie (fila 199).
În ceea ce priveşte facturile depuse în apel – filele 21 – 111 -, instanţa de apel a constatat caracterul lor irelevant în cauză întrucât, deşi sunt emise pe numele reclamantei, beneficiar era SC P.M.I. SRL conform situaţiilor anexă ce le explică; prin urmare, acestea dovedesc cel mult că între cele două societăţi cu denumiri aproape identice au existat anumite relaţii contractuale, relaţii ce exced obiectului cauzei; mai mult, a constatat şi că acestea nu sunt însoţite de nici o chitanţă care să facă dovada plăţii de către reclamantă – însă şi într-o astfel de situaţie a reţinut că ar reveni în discuţie doar relaţiile contractuale dintre cele două societăţi, fără implicaţie legală asupra pârâtelor în lipsa unui titlu al SC P.M.I. SRL cesionat reclamantei.
Referitor la susţinerile apelantei grupate la punctul 2 din cererea de apel, Curtea a constatat că tind la modificarea încă o dată a obiectului acţiunii (fiind nu doar simple nuanţări, ci pretenţii noi cu altă cauză), fapt nepermis de art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, drept urmare, nu vor fi analizate.
De asemenea, critica de la punctul 4 din cererea de apel, a fost înlăturată întrucât deşi apare ca o apărare nouă (admisă de art. 292 Cod procedură civilă), avea caracter strict formal în lipsa unui suport probatoriu conform art. 1169 Cod civil. (astfel nu s-a depus nici o dovadă a vreunei acţiuni intentate reclamantei de către SC S.G. SA care să justifice pretenţiile de la pârâte ca şi acţiune în regres).
Şi nu în ultimul rând, pentru critica de la punctul 1 s-a reţinut că apelanta este în eroare întrucât nu s-a motivat reţinerea excepţiei lipsei interesului pe existenţa unui titlu; într-adevăr dacă ar fi fost titulara unui titlu – hotărâre sau alt act cu această valoare -, nu ar mai fi putut promova o nouă acţiune pentru că i-ar fi fost respinsă, după caz, pe autoritate sau lipsită de interes; însă absenţa titlului, nu constituie condiţia absolută a justificării interesului, ci aşa cum s-a expus deja folosul practic urmărit trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele legitimităţii, existenţei şi actualităţii, caracterului personal şi direct.
Ori atât timp cât nu s-a reţinut temeinicia sau netemeinicia pretenţiei (legitimitatea juridică), nu a fost primită susţinerea privind motivarea pe fond în lipsa administrării de probatorii.
Faţă de toate cele expuse, apelul a fost respins ca nefondat.