De la data dispoziţia a ajuns la cunoştinţa persoanei îndreptăţite unitatea care a emis-o s-a desesizat, îndeplinindu-şi obligaţia stabilită prin art. 25 din legea 10/2001 de a răspunde notificării ce i-a fost adresată. Aceasta presupune că unitatea nu mai poate reveni la dispoziţia dată, prin emiterea unui nou act, cu un alt conţinut, pentru că actul normativ special nu îi dă posibilitatea de a analiza aceeaşi cerere ( notificare) de mai multe opri.
Potrivit teoriei de drept comun a irevocabilităţii actelor juridice, inclusiv a actelor administrative jurisdicţionale, odată ce un act a fost emis, el nu mai poate fi retractat de către partea emitentă, ci poate fi desfiinţat prin intermediul instanţei judecătoreşti. Dispoziţia emisă de primar, ca reprezentant al autorităţii publice locale deţinătoare a imobilului este un act juridic civil, aşa cum este stabilit prin art 25 alin 4 din legea 10/2001, produce efecte în planul dreptului de proprietate , născând drepturi cu caracter patrimonial pentru cel ce a formulat notificarea, atunci când ea este admisă.
Potrivit teoriei de drept comun a irevocabilităţii actelor juridice, inclusiv a actelor administrative jurisdicţionale, odată ce un act a fost emis, el nu mai poate fi retractat de către partea emitentă, ci poate fi desfiinţat prin intermediul instanţei judecătoreşti. Dispoziţia emisă de primar, ca reprezentant al autorităţii publice locale deţinătoare a imobilului este un act juridic civil, aşa cum este stabilit prin art 25 alin 4 din legea 10/2001, produce efecte în planul dreptului de proprietate , născând drepturi cu caracter patrimonial pentru cel ce a formulat notificarea, atunci când ea este admisă.
Toate aceste caracteristici ale dispoziţiei duc la concluzia că ea are caracter irevocabil, în sensul că nu poate fi retractată de către organul emitent după ce a fost comunicată şi a ajuns la cunoştinţa persoanei îndreptăţite. Aceleaşi caracter îl are şi dispoziţia prin care s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece solicitantul are posibilitatea de a urma procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor şi a se adresa organelor administrative competente sau instanţei de judecată.
La data de 04.10.2007, petenta M. C. , prin procurator M.I:, a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei 8790/10.05.2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, faţă de notificarea nr.118/N/2001 , prin care a solicitat despăgubiri în cuantum de 500.000.000 lei ROL, pentru imobilul demolat, situat în Craiova, de care a fost deposedată . Petenta a contestat cuantumul măsurilor reparatorii sub formă de titluri nominale de valoare stabilite pentru imobilul notificat, în limita sumei de 248.000.000 lei ROL, sumă pe care a apreciat-o ca infimă, solicitând măsuri reparatorii pentru valoarea stabilită de 23.280 euro.
La termenul din 14.11.2007 reclamanta a precizat acţiunea arătând că renunţă la judecarea acţiunii in contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru restituirea proprietăţilor, şi solicită anularea parţială a dispoziţiei nr.22193/31.10.2007 emisă de Primarul Mun. Craiova, motivând că a cumpărat terenul şi casa în 1969, prin înscris sub semnătură privată.
Prin decizia civilă nr. 19 din 30 ianuarie 2008 a Tribunalului Dolj s-a respins plângerea precizată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că prin decizia nr.22193/31.10.2007 emisă de Primarul Mun. Craiova nu i-a fost recunoscută îndreptăţirea reclamantei la măsuri reparatorii pentru terenul situat in Craiova, ci doar pentru locuinţa aflată pe acest teren. Aceasta soluţie s-a argumentat pe faptul că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate printr-un înscris sub semnătură privată.
La data când a fost încheiat înscrisul sub semnătură privată erau aplicabile dispoziţiile Decretului nr.144/1958, în sensul că actele inter vivos cu privire la terenuri, inclusiv vânzarea cumpărarea erau supuse autorizării prealabile şi formei autentice sub sancţiunea nulităţii absolute (art 11). Înscrisul sub semnătură privată din 19.10.1969 nu îndeplineşte condiţiile de valabilitate mai sus arătate, astfel că reclamanta nu a dobândit în patrimoniu terenul.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, motivând că intimata nu avea posibilitatea să îşi revoce propria hotărâre după intrarea acesteia în circuitul civil, fiind încălcat principiul securităţii şi irevocabilităţii actelor juridice civile.
S-a susţinut că instanţa nu a analizat întregul material probator, prin care reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate, în condiţiile art 22 din legea 10/2001.
Apelul este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Reclamanta a adresat Primăriei Craiova o singură notificare, solicitând acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul, teren şi construcţie. În temeiul art. 25 din legea 10/2001, unitatea ce a fost investită a soluţionat notificarea prin dispoziţia 8790/2005, recunoscând îndreptăţirea reclamantei la măsuri reparatorii pentru construcţie şi teren şi stabilind valoarea acestora.
Procedura de restituire prevăzută de legea 10/2001 începe prin înaintarea unei notificări de către persoana interesată, iar după depunerea actelor de proprietate cerute de lege, unitatea căreia notificarea i-a fost adresată are obligaţia de a emite dispoziţia prin care fie admite solicitarea făcută, fie o respinge.
De la data când această dispoziţie a ajuns la cunoştinţa persoanei îndreptăţite unitatea care a emis-o s-a desesizat, îndeplinindu-şi obligaţia stabilită prin art. 25 din legea 10/2001 de a răspunde notificării ce i-a fost adresată. Aceasta presupune că unitatea nu mai poate reveni la dispoziţia dată, prin emiterea unui nou act, cu un alt conţinut, pentru că actul normativ special nu îi dă posibilitatea de a analiza aceeaşi cerere ( notificare) de mai multe opri.
Toate aceste caracteristici ale dispoziţiei duc la concluzia că ea are caracter irevocabil, în sensul că nu poate fi retractată de către organul emitent după ce a fost comunicată şi a ajuns la cunoştinţa persoanei îndreptăţite. Chiar dacă dispoziţia prin care s-a dispus restituirea în natură produce efecte faţă de terţi de la data înscrierii în cartea funciară, ea produce efecte faţă de cel căruia i se adresează. Aceleaşi efecte le are şi dispoziţia prin care s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece solicitantul are posibilitatea de a urma procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor şi a se adresa organelor administrative competente sau instanţei de judecată.
Concluzia care se impune este aceea că după emiterea dispoziţiei 8790/2005, primarul mun. Craiova nu mai avea posibilitatea de a emite o nouă dispoziţie faţă de aceeaşi notificare.
După data emiterii primei dispoziţii au intervenit modificări legislative, care au schimbat procedurile administrative de restituire şi de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, în principal prin instituirea unui nou organ, Comisia Centrală de stabilire şi plată a despăgubirilor, cu atribuţii specifice, prevăzute în Titlu VII din legea 247/2005.
Niciuna dintre dispoziţiile acestui titlu nu dă posibilitatea ca, după ce dosarul în care a fost emisă o dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta să restituie dosarul organului emitent pentru a se face o nouă verificare a drepturilor solicitanţilor. Art 16 din Titlul VII stabileşte că, după evaluarea imobilului de către experţi autorizaţi, comisia centrală are fie posibilitatea de a emite o dispoziţie pentru stabilirea cuantumului titlurilor de despăgubire, fie de a retrimite dosarul aceleiaşi comisii de expertiză. Art 21 din acelaşi titlu stabileşte că este în competenţa comisiei de a dispune restituirea în natură a imobilului atunci când această restituire este posibilă dar nu a fost acordată de unitatea notificată.
În afara acestor două posibilităţi,( de a restitui imobilul în natură sau de a stabili cuantumul titlurilor de despăgubire) legea nu recunoaşte şi posibilitatea aleasă în speţă de primarul Mun Craiova, aceea de a emite o nouă dispoziţie pentru că s-a constatat că prin prima au fost acordate drepturi ce nu erau prevăzute de lege.
Concluzia care se impune este aceea că prin dispoziţia contestată, emisă în anul 2007, s-au încălcat principiile drepturilor câştigate şi cel al irevocabilităţii actelor juridice, ceea ce îndreptăţeşte pe reclamantă să formuleze contestaţie.
Constatând că sentinţa primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a acestor principii, în temeiul art 296 c.p.c se va admite apelul, se va schimba sentinţa în sensul că se va admite contestaţia precizată şi se va dispune anularea dispoziţiei 22193/2007. Dat fiind faptul că instanţa a găsit întemeiat primul motiv de apel, este inutil a se analiza criticile circumscrise celui de al doilea motiv.
