Drept de folosinţă special asupra terenurilor reglementat în favoarea cetăţenilor străini .


15. Drept de folosinţă special asupra terenurilor reglementat în favoarea cetăţenilor străini şi apatrizilor îndreptăţiţi la măsuri reparatorii potrivit Legii  nr.10/2001.Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc. Admisibilitate.

Potrivit dispoziţiilor art.2 ale Titlului II din OUG nr.184/2002 de modificare şi completare a Legii nr.10/2001 cetăţenii străini şi apatrizii care au calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea în natură  a unor terenuri în condiţiile Legii nr.10/2001 pot opta pentru dobândirea unui drept de folosinţă special care se converteşte în drept de proprietate, la cerere, după obţinerea cetăţeniei române de către persoana în cauză. In acest sens sunt prevederile art.I pct.4 din Legea nr.501/2002.

In cazul în care din motive obiective dreptul de folosinţă special nu poate fi constituit asupra întregii suprafeţe de teren la care persoana este îndreptăţită. Pentru diferenţa de suprafaţă urmează a se acorda despăgubiri în  echivalent în condiţiile legii. Măsurile reparatorii se acordă raportat la suprafaţa de teren înscrisă în cartea funciară, potrivit art.23 –24 din Legea nr.10/2001 rep. în 2005.

 

 

Secţia civilă – Decizia civilă nr. 1129/A/16 septembrie2005

Prin sentinţa civilă nr.31/2005 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar civil nr.3715/2004 a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta B. S. Z. L ,împotriva pârâtei Primăria municipiului Alba Iulia prin Primar şi l-a obligat pe Primar să completeze dispoziţia nr.260/2004 în sensul stabilirii de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 135 mp teren intravilan înscris în CF 5068 Alba Iulia top.463/1 prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare conform raportului de expertiză efectuat de expert Agachi Gheorghe. A fost respinsă acţiunea împotriva Prefecturii judeţului Alba, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliului local Alba pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

In motivarea sentinţei s-a reţinut în principal că imobilul înscris în CF 5068 Alba Iulia nr.top.463/1 casă şi grădină în suprafaţă de 380 stânjeni, respectiv 1367 mp a constituit iniţial proprietatea antecesorilor reclamantei, V. A., V. Z. născută D., fiind trecut în proprietatea Statului Român prin decizie 2564/1976 a Consiliului Popular Alba Iulia şi a D.nr.92/1950 cu titlu naţionalizare.

Prin decizia atacată, emisă urmare notificării nr.13988 transmisă de reclamanţi prin executor judecătoresc la 10 august 2001, s-a dispus restituirea în natură a imobilului construcţii situat în Alba Iulia,str. T.V., nr.18 înscris în CF 5068 Alba Iulia nr.top.463/1 în suprafaţă înscrisă în CF  de 1367 mp şi reală de 1058 mp. S-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren pe motiv că petenta este cetăţean străin. S-a instituit dreptul de folosinţă special asupra terenului în suprafaţă de 1058 mp, conferit de prevederile art.II din OUG nr.186/2002 modificat prin Legea nr.48/2002.

Pentru a dispune aceasta instanţa de fond a reţinut în esenţă că între imobilul revendicat  şi cel existent în teren (construcţii şi teren) în suprafaţă de 1058 mp există o diferenţă de 309 mp.

Potrivit copiei după CF 5068 Alba Iulia, în foaia de proprietate a fost trecută iniţial suprafaţa de 1367 mp,  care insa a fost modificată pe baza dispoziţiei Primarului nr.260/2004, înscriindu-se suprafaţa reală de 1058 mp  odată cu intabularea dreptului de folosinţă special asupra terenului, cu încheierea 4737/17 iunie 2004.

Intr-adevăr principiul legalităţii, principiu fundamental de carte funciară, nu este incident menţiunilor foii A de avere, cartea funciară negarantând suprafaţa imobilul înscris (aspect statuat de dispoziţiile art.99 din Regulamentul de Organizare şi funcţionare a Biroului de Carte funciară).

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, (filele 41-45) suprafaţa de 1058 mp a fost determinată de măsurătorile efectuate de către Serviciul cadastral al Primăriei Alba Iulia (şi notată în 2004 cum s-a arătat mai sus).

Suprafaţa reală a imobilului este de 1203 mp din care suprafaţa de 135 mp este în prezent ocupată de o persoană juridică. Această suprafaţă, conform raportului de expertiză, a rezultat prin suprapunerea planului actual cu planul topografic întocmit în 1968 şi actualizat în 1975 de Centru de Proiectare Judeţean Alba.

Astfel, din cele de mai sus rezultă că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii şi pentru suprafaţa de 135 mp., deţinută în prezent de SC Matin SRL.

Întrucât reclamanta a optat pentru instituirea dreptului de folosinţă special asupra terenului (f.49) în temeiul dispoziţiilor art.II din OUG.nr.184/2002 modificată , iar suprafaţa de 135 mp teren intravilan nu poate fi restituit în natură prin dobândirea dreptului special, urmează a primi echivalentul dreptului său.

In privinţa Prefecturii Judeţului Alba, Consiliul local Alba şi Ministerul Finanţelor Publice cererea a fost respinsă deoarece Legea nr.10/2001 nu conţine obligaţii în sarcina acestora.

Împotriva sentinţei civile pronunţate a fost promovat apel de către Primăria Municipiului Alba prin Primar criticând-o pe motiv că suprafaţa din teren este mai mică decât cea din CF astfel că întrucât Cartea funciară nu garantează suprafeţele cererea este nefondată. Se critică şi încălcarea dreptului la apărare precum şi respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză cu motivarea la  suprafaţa de 135 mp este ocupată de SC Matin SRL.

Apelul este scutit de taxe judiciare.

Examinând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, Curtea reţine că apelul nu este fondat şi se va respinge în baza art.296 Cod pr.civilă pentru următoarele considerente:

Cu copia CF.nr.5068 Alba Iulia reclamanta B.S. Z. L.  a probat că proprietari asupra imobilului de la A+1 cu nr.top.463/1 în suprafaţă tabulară de 1367 mp. au fost antecesorii săi , înscrişi în această carte funciară sub B1, 2, de la care a plecat apoi în întregime dreptul la Statul român prin naţionalizare.

Primăria Alba Iulia prin adresele 11418/1993 şi 1969/1993 intabulate sub B 4, 5, a dispus de imobil în favoarea RA Flips şi apoi prin dispoziţia Primarului nr.260/2004  de aplicare a Legii nr.10/2001 imobilul a ajuns în parte , respectiv pentru construcţii, în proprietatea reclamantei.

De asemenea a fost notat sub C 3 în favoarea reclamantei dreptul special de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 1058 mp

Prin expertiza de specialitate efectuată în cauză s-a determinat că suprafaţa de 135 mp  respectiv diferenţa dintre suprafaţa reală şi cea liberă  dată în folosinţă  specială reclamantei se află în folosinţa SC Matin SRL.

De ocuparea acestei suprafeţe de către o altă persoană se face responsabilă Primăria municipiului Alba Iulia care gospodăreşte potrivit art.5, 6, 26, 29 din Legea nr.18/1991 fondul public şi privat al statului, astfel că în  mod corect prima instanţă l-a obligat pe Primarul municipiului Alba Iulia la despăgubiri în echivalent. De asemenea potrivit dispoziţiilor art.23-24 din Legea nr.10/2001 republicată în 2005 în absenţa unor probe contrare actele doveditoare ale dreptului prezentate de persoana îndreptăţită fac dovada dreptului pretins.

Nu se confirmă  criticile privitoare la negarantarea suprafeţelor de către cartea funciară deoarece s-a demonstrat prin expertiza topografică că suprafaţa de teren există faptic şi  la data preluării terenului de către statul român, acesta nu a întocmit acte de preluare pentru suprafeţe mai mici decât cele trecute în  CF. Astfel cartea funciară se bucură de deplină credibilitate şi opozabilitate.

De asemenea apelanta nu a probat că prima instanţă i-a încălcat într-un anumit fel dreptul la apărare  prin respingerea obiecţiunilor la expertiză ci, dimpotrivă, Curtea constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că obiecţiunile formulate la expertiza efectuată (f.129) nu sunt utile în dezlegarea corectă a cauzei. De altfel, în apel petenta nu a solicitat efectuarea unui raport de contraexpertiza deşii putea să o facă că expertiza efectuată în fond o lezează în drepturile sale.

Reclamanta având calitatea de cetăţean străin Curtea reţine  că în mod corect pentru diferenţa de teren pentru care nu i s-a stabilit dreptul special de folosinţă i s-a acordat de prima instanţă măsuri reparatorii din categoria celor reglementate de art.1 (2) din Legea nr.10/2001.

Pentru motivele de mai sus Curtea  în baza art.296 Cod pr.civilă respinge ca nefondat apelul Primăriei municipiului Alba prin Primar.