Prin sentinţa civilă nr.964 din 12 iunie 2003 a fost admisă acţiunea modificată a reclamanţilor şi s-a constatat că aceştia sunt proprietari prin uzucapiune asupra terenului de 215 m.p. identificat prin expertiza Nechiti Doru, suprafaţă pe care se află casa de locuit proprietatea acestora şi a dispus grăniţuirea pe aliniamentul stabilit prin anexa la raportul de expertiză efectuat.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit, instanţa de fond a admis acţiunea reclamanţilor deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative cerute de art.1846 cod civil privind prescripţia achizitivă de 30 de ani.
Prin decizia civilă nr.1829 din21 noiembrie 2003, Tribunalul Prahova a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa şi pe fond a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul Prahova a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art.1846-1847 cod civil pentru ca reclamanţii să prescrie dreptul de proprietate a asupra terenului în litigiu, iar pârâţii şi-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.
Reclamanţii, au declarat recurs împotriva deciziei arătându-se că, tribunalul în mod greşit a schimbat sentinţa instanţei de fond, arătându-se că aceştia au dovedit că au exercitat o posesie utilă, publică şi continuă asupra terenului în litigiu încă din anul 1971, şi-au înscris rol propriu plătind impozitele şi taxele legale pentru imobilul teren şi construcţie.
Prin decizia civilă nr.806 din 13 octombrie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul reclamanţilor, a modificat în tot decizia tribunalului şi pe fond a menţinut sentinţa civilă nr.964 din 12 iunie 2003 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, potrivit art.1847 cod civil ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de propreitar, fără ca cel care invocă prescripţia de 30 de ani să fie obligat să producă vreun titlu şi fără să i se poată opune rea credinţă.
În speţă, reclamantul T.D. a obţinut în anul 1971 o autorizaţie pentru construirea unei case de locuit pe terenul proprietatea autorilor săi şi a început edificarea acesteia, finalizându-se în anul 1973, casa şi terenul fiind folosite exclusiv de acesta şi familia sa.
Caracterul public al posesiei a fost concretizat prin deschiderea rolului agricol la nivelul Primăriei Teişani, reclamanţii figurând în registrul agricol, plătind impozitele şi taxele aferente, exercitarea posesiei a fost continuă, aceştia comportându-se tot timpul ca adevăraţi proprietari nu numai ai construcţiei ci şi ai terenului, nefiind tulburaţi în exercitarea acesteia până la data introducerii acţiunii de faţă.
Chiar dacă pârâţii au înscris în Cartea funciară dreptul de proprietate asupra terenului, dreptul de proprietate al reclamantului este opozabil faţă de terţi fără înscrierea în cartea funciară, el provenind din uzucapiunea de 30 de ani potrivit art.28 din Legea nr.7/1996, aşa încât nici din acest punct de vedere soluţia tribunalului nu se justifică.
