Rectificarea unor menţiuni eronate din cuprinsul titlului de proprietate nu se încadrează în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege de nulitate a acestor acte.


JUDECĂTORIA TG-JIU

Dosar nr. 1034/318/2009

Sentinţa civilă nr. 713/06.02.2009

Rectificarea unor menţiuni eronate din cuprinsul titlului de proprietate nu se încadrează în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege de nulitate a acestor acte.

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 1034/318/2009 pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, petenţii S.V.T., S.A. şi V.M. au solicitat instanţei ca în contradictoriu cu intimatele  C.L.A.F.F şi C.J.G.F.F. să se dispună anularea  titlului de proprietate nr. 361/14.03.2005 în sensul că la rubrica „Persoane îndreptăţite” să se menţioneze în loc de S.V.V,  S.V.T.

În motivarea acţiunii, petenţii au arătat că în mod eronat a fost menţionat la rubrica „Persoane îndreptăţite” S.V.V. care este autorul petenţilor, când în mod corect trebuia menţionat fiul autorului S.V.V, respectiv S.V.T., fiind vorba despre o eroare materială.

Prin sentinţa pronunţată, instanţa a dispus admiterea acţiunii cu precizarea ulterioară în sensul că s-a dispus rectificarea titlului de proprietate nr. 361/14.03.2005 în sensul că la rubrica „Persoane îndreptăţite” s-a menţionat în loc de S.V.V.,  S.V.T.

Instanţa a reţinut că nu există motiv de nulitate a titlului de proprietate, existenţa unor erori materiale în cuprinsul titlului de proprietate făcând obiectul unei acţiuni de rectificare de titlu de proprietate, în cauză fiind vorba despre o acţiune de rectificare de titlu de proprietate.