Agent de poliţie. Încetarea raporturilor de serviciu. Neacordarea ajutorului stabilit în raport cu solda lunară netă. Legalitate.
Este adevărat că art. 2 alin.1 din Anexa IV/2 a Legii nr.330/2009 prevedea că la trecerea în rezervă, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu poliţiştii beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară netă.
Este adevărat că art. 2 alin.1 din Anexa IV/2 a Legii nr.330/2009 prevedea că la trecerea în rezervă, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu poliţiştii beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară netă.
Însă, aşa cum a reţinut şi tribunalul, aceste dispoziţii au devenit inaplicabile odată cu intrarea în vigoare a Legii 118/2010.
Însă, aşa cum a reţinut şi tribunalul, aceste dispoziţii au devenit inaplicabile odată cu intrarea în vigoare a Legii 118/2010.
Astfel, potrivit art. 9 din actul normativ menţionat anterior „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă”.
Astfel, potrivit art. 9 din actul normativ menţionat anterior „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă”.
Legea a intrat în vigoare în data de 03.07.2010, iar raporturile de serviciu ale recurentului au încetat în data de 14.07.2010, astfel că acesta nu este îndreptăţit la acordarea indemnizaţiei solicitată prin acţiune.
Legea a intrat în vigoare în data de 03.07.2010, iar raporturile de serviciu ale recurentului au încetat în data de 14.07.2010, astfel că acesta nu este îndreptăţit la acordarea indemnizaţiei solicitată prin acţiune.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 4909/03 septembrie 2012
Prin sentinţa administrativă nr. 4584/CA/2011 Tribunalului Alba a respins cererea formulată de către reclamantul J.C. în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. A.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, reclamantul a lucrat ca agent de poliţie în cadrul IPJ A. până la data de 14.07.2010, când i-au încetat raporturile de serviciu urmare a pensionării anticipate.
Potrivit Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la data pensionării reclamantul era îndrituit să primească un număr de 15 salarii pentru activitatea desfăşurată timp de 25 de ani în cadrul instituţiei pârâte precum şi 10 salarii compensatorii pentru perioada de 5 ani pe care i-a avut până la împlinirea vârstei de 55 ani ca vârstă standard de pensionare.
Aceste drepturi au fost menţinute şi prin Legea nr. 284/2010, care a abrogat prin art. 39 lit. w Legea 330/2009.
Prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, prin art. 9 plata acestor drepturi a fost suspendată până la data de 31.12.2010.
Întrucât reclamantul a apreciat că în anul 2011 trebuia să primească cele 25 de salarii compensatorii iar pârâtul refuză să efectueze această plată, acesta a înţeles să promoveze prezenta acţiune.
În drept, potrivit art. 9 din Legea nr. 118/2010, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă.
Potrivit art. 16 din acelaşi act normativ, (1) prevederile art. 1-3, art. 5, art.6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.
Începând cu data de 01.01.2011 se vor aplica politici sociale şi de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare, rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora, adoptate în cursul anului 2010.
Prin OUG nr. 54/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din MAI pentru anul 2011, având în vedere efectele crizei economice asupra sistemului bugetar, implicit în ceea ce priveşte posibilitatea de asigurare financiară a cheltuielilor de acordare a drepturilor salariale ale categoriilor profesionale plătite din fonduri publice, precum şi necesitatea asigurării încadrării în numărul de indicatori de personal prevăzuţi în finanţare de Legea nr.286/2010 şi ţinând cont că la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor există necesitatea asigurării fondurilor bugetare pentru acordarea drepturilor salariale ale personalului propriu, a fost suspendată iarăşi plata acestor drepturi băneşti.
Se constată astfel că pârâtul nu contestă existenţa dreptului reclamantului la plata drepturilor băneşti solicitate însă plata lor efectivă nu poate fi făcută în prezent, fiind suspendată prin act normativ, pe fondul reducerii cheltuielilor bugetare.
Se constată că poziţia pârâtului nu contravine nici normelor de drept comunitar, întrucât pe de-o parte ea nu are caracter discriminatoriu fiindcă a fost aplicată tuturor persoanelor aflate în atare situaţie iar pe de altă parte este justificată de un scop legitim, întrucât toate aceste elemente vizează direct interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, necesitând adoptarea unor măsuri imediate.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat reclamantul J.C. solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală pentru următoarele considerente:
-instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile art.13 alin.2 din Legea nr. 285/2010, conform cărora persoanele care sunt pensionate ca urmare a imposibilităţii menţinerii în activitate, persoane clasate inapt sau încadrate în grad de invaliditate sunt îndreptăţite să primească ajutoare la pensionare; de altfel instanţa nici nu a amintit despre această prevedere în motivarea hotărârii;
-ajutorul solicitat prin acţiunea formulată are o reglementare clară şi neabrogată, iar plata acestuia se face necondiţionat, fie la momentul pensionării, fie ulterior, înlăuntrul termenului de prescripţie.
Intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât raporturile de serviciu ale recurentului reclamant au fost cu I.P.J. A., iar şeful acestei instituţii este direct răspunzător de plata oricăror drepturi băneşti cuvenite acestuia.
În ceea ce priveşte fondul cauzei se arată că motivarea instanţei de fond este corectă şi în concordanţă cu prevederile legale cu singura menţiune că prevederile legale incidente în cauză nu pot fi interpretate, în sensul că ar suspenda acordarea ajutoarelor la ieşirea la pensie ori la trecerea în rezervă, fiind evident că odată cu intrarea în vigoare a legii, acestea nu se mai acordă.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 şi 304 ind. 1 C.pr.civ..
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Recursul reclamantului urmează a fi respins datorită următoarelor considerente:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor, invocată pentru prima dată în recurs, aceasta va fi respinsă, pârâtul nemaiavând interes în invocarea ei în condiţiile în care reclamantul a renunţat la judecată faţă de acesta la termenul din data de 09.12.2011, aspect consemnat în încheierea din data respectivă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei:
Potrivit Deciziei nr. 159798, recurentul a fost încadrat ca agent şef principal de poliţie, încetându-şi raportul de serviciu în data de 14.07.2010.
Acesta este beneficiarul unei pensii de invaliditate.
Nu poate fi primită, însă, interpretarea tribunalului potrivit căreia art. 9 doar ar fi suspendat plata acestor drepturi, fiind evident că odată cu intrarea în vigoare a actului normativ menţionat, acestea nu se mai acordă.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 13, alin. 2 din Legea 285/2010 invocate de reclamant, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile pentru că se referă la persoanele a căror raporturi de serviciu au încetat în anul 2011, neputând fi aplicate retroactiv. Or, aşa cum s-a menţionat şi anterior raporturile de serviciu ale reclamantului au încetat în anul 2010, moment la care nu exista o astfel de dispoziţie.
Faţă de aceste considerente, Curtea a reţinut că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, iar faţă de dispoziţiile art. 312 din Codul de procedură civilă recursul a respins, ca nefondat.
