Cerere obligare Consiliu Local să emită hotărâre luare act încetare de drept mandat Consiliu local. Lipsa calităţii procesuale active.


Prin cererea de chemare în judecată  înregistrată la Secţia Conflicte de Muncă Asigurări Sociale şi Contencios Administrativ Fiscal sub nr…. din 24.03.2015 reclamanta A.T. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al Municipiului T.M. prin primar şi M.C. a solicitat  pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâţilor Consiliul local al Municipiului T.M. şi Municipiul T.M. prin Primar să emită o hotărâre prin care să se ia act de încetarea de drept a mandatului de consilier local a pârâtului M.C., obligarea pârâţilor Consiliul Local al municipiului T.M., Municipiul T.M. prin primar să declare vacant locul de consilier al consilierului MC., suspendarea mandatului de consilier local al pârâtului M.C. până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

În motivare, arată reclamantul că la alegerile locale din Municipiul T.M. care au avut loc în anul 2012, pârâtul a candidat pentru un loc de  consilier local în cadrul  Consiliului Local al Municipiului T.M. pe listele comune ale …, acesta fiind membru …:

În urma alegerilor, A.T. i-a  revenit un număr de 6 mandate de consilieri locali în cadrul Consiliului Local al municipiului T.M.

Prin hotărârea Consiliului local al Municipiului T.M.  a fost validat drept consilier  local numitul  D.S.

Cu adresa nr…. reclamantul comunică pârâtului  Consiliul Local T.M. că numitul D.S. a decedat  solicitând ca în locul acestuia să fie numit  următorul supleant de pe lista …, mandatul pârâtului M.C. propus de … urmând a fi validat, acesta fiind  primul supleant de pe lista  care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

Prin Hotărârea din data de 18.08.2014 Consiliul Local al Municipiului T.M. validează mandatul de consilier local în  cadrul Consiliului Local al municipiului T.M. al numitului M.C., următorul supleant pe lista A.T..

La scurt timp după această validare, a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.55/2014, pârâtul M.C. a părăsit partidul  pe listele căruia  a candidat şi a fost validat, respectiv … şi a trecut la ….

Conform Declaraţiei înregistrată sub nr…. din …  la Primăria municipiului T.M., pârâtul M.C. a declarat că optează să rămână consilier local al … T.M. Această declaraţie era necesară în temeiul art.3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.55/2014.

Deşi a fost ales consilier  pe listele …, acesta fiind membru …, pârâtul a părăsit acest partid şi a trecut la ….

În această situaţie pârâtul M.C. a pierdut calitatea de consilier local iar mandatul său de consilier local a încetat de drept, conform art.9 alin.2 lit.h/1 din Legea nr.393/2004. Această soluţie susţine reclamantul, constituie o exigenţă ce rezultă direct din prevederile  art.8 alin.2 din  Constituţie deoarece M.C. nu a candidat individual, nu a fost  ales independent ci ca membru al unui partid, respectiv …, alegătorii  votând lista acelui partid..

Prin decizia nr.761/17.12.2014 a Curţii Constituţionale este admisă excepţia de neconstituţionalitate şi se constată că prevederile din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.55/2014 sunt neconstituţionale.

Cu adresa nr. … reclamantul a solicitat Consiliului Local să ia act de încetarea de drept a mandatului de consilier local al numitului M.C. şi declararea vacant a locului acestuia în consiliul local (întrucât mandatul era repartizat partidului … şi nu acestuia).

Pârâţii au refuzat să se conformeze solicitărilor reclamantului conform adresei nr….

Prin adresa nr…. reclamantul s-a adresat Instituţiei prefectului judeţului Teleorman în vederea exercitării  atribuţiilor acestuia  de control al  hotărârii de consiliul local dar, fără rezultat.

Arată reclamantul că rezultă refuzul nejustificat de soluţionare a cererii formulată de reclamant (în sensul art. 1, art.8 şi art.10 din Legea nr.554/2004.),  vătămarea într-un drept şi interes legitim, de a cere  în consiliul local numărul de mandate repartizate în urma voturilor cetăţenilor astfel că a formulat prezenta acţiune.

Reclamantul arată că a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art.7 din  Legea nr.554/2004 cu cererea nr.88/10.12.2014, fără rezultat.

Reclamantul întemeiază cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art.9 alin.2 lit. h/1 din Legea nr.393/2004 şi art.8 alin.2 din Constituţia României cu privire la decizia nr.751/17.12.2014 a Curţii Constituţionale.

Au fost anexate cererii de chemare în judecată în xerocopie înscrisuri: adresa nr…. înregistrată la Primăria Municipiului T.M., adresa nr…. emisă de …, adresa nr…. emisă de …, adresa nr…., emisă de …, adresa nr…. emisă de Primăria Municipiului T.M., protocol nr…. … Teleorman – …, adresa nr…. emisă de Primăria municipiului T.M., adresa nr…. emisă de … T.M., adresa nr…. emisă de Primăria Municipiului T.M.

Hotărârea  Consiliului Local al Municipiului T.M.– proiect expunere de motive, Raport de  fundamentare, proces verbal din … emis de  Consiliul Local al municipiului T.M., extras decizie Curtea de Conturi a României nr….

La 14.05.2015 este primită la dosar întâmpinare formulată de pârâtul Consiliul  local al municipiului T.M., prin care, în raport de prevederile legale  susţinute de reclamantă, solicită respingerea  acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul  M.C. şi-a exprimat în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic din care doreşte să facă parte, cu respectarea cerinţelor impuse de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.55/2014, prin excepţie de la  prevederile art.9 alin.2 lit.h din Legea nr. 393/2004 prin declaraţie – opţiune înregistrată sub nr…. din care rezultă că partidul din care doreşte să facă parte este …, opţiune semnată la data de 14.09.2014 şi însoţită de acceptarea acestuia de către partidul politic pentru care a optat.

Şi candidaţii înscrişi pe listele … care au fost declaraţi supleanţi trebuia să depună această declaraţie, fapt care nu s-a întâmplat. La baza interpretării date de reclamant  prevederilor alin.3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.55/2014, aceste declaraţii de opţiune trebuia însoţite de acceptarea de către partidul politic pentru care a optat, nefiind depuse aceste acceptări..

La data de 24.10.2014, prin adresa nr…. înregistrată sub nr…. … comunică  Consiliului Local al Municipiului T.M., şi-a pierdut calitatea de membru de partid cu motivaţia că a optat pentru două formaţiuni politice şi solicită radierea unui consilier local de pe lista de supleanţi.

Prin adresa nr…. partidul comunică … că pârâtul M.C. şi-a exprimat în scris opţiunea cu privire la partidul politic din care doreşte să facă parte, în speţă …, potrivit prevederilor legale în vigoare la data la care şi-a exprimat această opţiune.

Faţă de prevederile art.9 alin.2 lit.h/1 şi art.12 din Legea nr.393/2004, arată pârâtul, reclamantul M.C.  şi-a exprimat în scris şi o singură  dată opţiunea cu privire la partidul politic din care doreşte să facă parte, cu respectarea cerinţelor impuse de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.55/2014.

Având în vedere respectarea cerinţelor Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.55/2014 şi faptul că declaraţia nr…. depusă pentru pârât este reglementată de aceste prevederi şi nu este însoţită de acceptarea acestuia de către partidul politic, nu a existat bază sau temei legal pentru încetarea de drept a calităţii de consilier local a pârâtului.

Nu a fost depus nici un document justificativ în conformitate cu prevederile  art.12 alin.2 din Legea nr.393/2004 privind pierderea calităţii de membru al partidului politic pe lista căruia a  fost ales, la momentul solicitării formulate de … pârâtul M.C. fiind membru al … în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.55/2004.

De la data opţiunii în baza Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului  nr.55/2014, respectiv declaraţia nr…. pârâtul exercită calitatea de consilier local din partea …  neexistând nici un act de recunoaştere a declaraţiei nr…. invocată de către reclamantă.

Cu privire la Decizia Curţii Constituţionale a României nr.761/17 din decembrie 2014 pârâtul susţine că aceasta produce efecte numai pentru viitor, are putere general obligatorie numai pentru viitor.

Cu privire la cererea de suspendare a mandatului de consilier local a pârâtului M.C., arată  pârâtul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, nu se face dovada existenţei unei pagube iminente, respectiv a unui prejudiciu material viitor  şi previzibil sau, după caz,  perturbarea previzibilă gravă  a funcţionării autorităţii publice; de asemenea, nu se face dovada existenţei unui caz bine justificat, respectiv împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. În acest sens nu se face dovada unei pagube iminente sau a unui caz bine justificat care să impună suspendarea având în vedere că exercitarea mandatului  se realizează în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.55/2014 prevedere legală în vigoare la momentul exprimării opţiunii.

Au fost anexate întâmpinării, în xerocopie, înscrisuri: declaraţie nr…. a pârâtului M.C., acceptul  nr…. al …, declaraţie nr…., …, nr…., nr…., nr…., nr…., adresa nr…. a A.T., adresa nr….

La 14.05.2015 este primită la dosar întâmpinare formulată de pârâtul M.C. prin care solicită respingerea acţiunii formulată de reclamant  ca neîntemeiată.

Arată că a depus la pârâtă o singură opţiune, cea înregistrată sub nr…. însoţită de acceptul nr…. al …. De la data opţiunii în baza OUG nr.55/2014 a exercitat calitatea de consilier local din partea …..

Cu privire la decizia  Curţii Constituţionale a României nr.766/15.06.2011 aceasta este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.

Cu privire la cererea de suspendare a mandatului de consilier  local al pârâtului M.C.  susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004.

La 14.05.2015 este primită la dosar întâmpinare formulată de  pârâtul  Municipiul T.M. prin primar prin care solicită respingerea acţiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată şi susţine aceleaşi argumente prezentate de pârâtul Consiliul local al Municipiului T.M.

La termenul din 12.10.2015 instanţa pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active a A.T. invocată de pârâţi

Instanţa.

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale active constată şi reţine:

Prin cererea de chemare  în judecată, în această cauză, reclamanta A.T. cheamă în judecată pe pârâţi Consiliul Local T.M. prin primar şi pe MC., consilier local,  pentru  obligare emitere hotărâre de consiliu local şi încetare mandat de consilier local

La fila 11 dosar este depus „Protocol” încheiat la data de 16.03.2012 între … Teleorman şi … Teleorman în temeiul prevederilor art. 6 alin.2 şi 3 din Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Acest protocol vizează constituirea alianţei electorale la nivelul  judeţului Teleorman în vederea participării  la scrutinul electoral pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2012.

Această alianţă a fost constituită pentru participarea la alegerile locale din anul 2012. Punctul 8 din acest protocol  menţionează că prezentul protocol se încheie pe durata participării la scrutinul din  10 iunie 2012 pentru alegerea autorităţii administraţiei publice locale din anul 2012 şi se înregistrează la Biroul Electoral de Circumscripţie a Judeţului Teleorman.

Acţiunea de faţă este formulată la instanţă de A.T. la 24.03.2015, dată la care reclamanta nu face dovada constituirii legale a acesteia deoarece din înscrisurile depuse la dosar rezultă perioada limitată de timp pentru care această formă de asociere a fost înfiinţată.

A.T., la data prezentei acţiuni, nu face dovada identităţii dintre persoana acesteia sau un reprezentant legal şi persoana titulară a unui drept care justifică interesul legitim (public sau privat) în obligarea autorităţii publice locale de a emite o hotărâre de consiliu local.

Instanţa apreciază întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a A.T. şi în temeiul art.36 raportat la art. 248 Cod de procedură civilă va respinge acţiunea formulată de reclamanta A.T. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului T.M., Municipiul T.M. şi M.C