Concediere colectivă. Inutilitatea aplicării criteriilor de prioritate la concediere în cazul desfiinţării integrale a unui departament sau unei structuri distincte din cadrul unităţii. Admisibilitatea concedierii unui salariat ce exercită o funcţie eligibilă într-un organism sindical pentru motive care nu ţin de persoana sa şi nu vizează îndeplinirea mandatului primit de la salariaţii pe care-i reprezintă
– Legea nr. 53/2003 republicată, Codul muncii: art. 60 alin. (1) lit. g), art. 65, art. 69 alin. (2) lit. d), art. 69 alin. 3, art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 220 alin. (1)
– Legea nr. 62/2011: art. 10
Dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, coroborate cu cele ale art. 69 alin. (2) lit. d) şi art. 69 alin. (3) din Codul muncii, republicat, sunt aplicabile în situaţia în care se desfiinţează doar o parte din posturile aferente unui departament sau unei structuri, ca o entitate distinctă, şi este necesară realizarea unei departajări a salariaţilor care ocupă acelaşi tip de post. În ipoteza desfiinţării integrale a unui departament sau unei structuri distincte nu se poate pretinde angajatorului să evalueze realizarea obiectivelor de performanţă şi să aplice criterii de prioritate la concediere, dat fiind că încetează contractele individuale de muncă ale tuturor salariaţilor acestui departament sau structuri distincte.
Legiuitorul a reglementat aplicarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere în scopul evitării ca angajatorul să săvârşească un abuz, respectiv să procedeze la înlăturarea subiectivă a anumitor salariaţi.
Oportunitatea desfiinţării unui departament sau unei structuri distincte din cadrul unităţii angajatoare este o măsură de management, care nu poate fi cenzurată de către instanţa de judecată, aceasta fiind ţinută să verifice doar motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale deciziei de concediere raportat la cerinţele dispoziţiilor art. 65 din Codul muncii.
Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 60 alin. (1) lit. g) şi art. 220 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu cele ale art. 10 din Legea nr. 62/2011, rezultă că legiuitorul a urmărit, ca o garanţie a libertăţii sindicale, asigurarea protecţiei salariaţilor ce exercită o funcţie eligibilă într-un organism sindical împotriva concedierii determinată de activitatea sindicală, respectiv de motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii pe care-i reprezintă, astfel încât concedierea acestor salariaţi pentru motive care nu ţin de persoana angajatului este admisibilă.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,
Decizia civilă nr. 1194 din 25 aprilie 2012, dr. C.P.
Prin sentinţa civilă nr. 2023/21.11.2011, pronunţată în dosarul nr. 2607/115/2011, Tribunalul Caraş-Severin a respins acţiunea formulată de reclamantul P.G.D. în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. – R.T.F.C. Banat-Oltenia, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin decizia nr. 11BO/766/14.07.2011, emisă de pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. – R.T.F.C. Banat Oltenia, reclamantului i-au încetat raporturile de muncă în baza dispoziţiilor art. 55 lit. c), art. 65, art. 66, art. 69 şi următoarele din Codul muncii.
În fapt, în cadrul societăţii pârâte au avut loc concedieri colective, măsură ce a fost adoptată conform Programului de restructurare şi redresare financiară a S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A. nr. 1/137/17.01.2011, pentru că pârâta a avut dificultăţi economice şi financiare, iar în gestionarea situaţiei cu care s-a confruntat, printre alte măsuri economice dispuse, s-a procedat şi la concedieri colective, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, măsuri ce au fost adoptate pentru a avea ca efect reducerea cheltuielilor şi creşterea veniturilor.
Pârâta, fiind o societate finanţată de la bugetul de stat, a fost nevoită să adopte măsuri de reducere de personal, având obligaţia de a se încadra în fondul de salarii alocat de la bugetul de stat şi de a diminua consecinţele, ca urmare a scăderii traficului de călători şi a scăderii subvenţiei acordate societăţii.
Reducerea numărului de salariaţi, în cadrul societăţii, inclusiv a reclamantului, s-a datorat reducerii numărului de posturi la funcţia L.M.A.E.T., conform schemei de normare aprobată de conducerea R.T.F.C. Banat-Oltenia cu nr. 301/c/316/17.06.2011. Aşa cum rezultă din înscrisul denumit P.F.M. Revizia de vagoane Caransebeş cu nr. 11BO/c/770/2011 şi valabil la data de 18.07.2011, în cadrul Reviziei Vagoane Caransebeş mai există 19 posturi pentru funcţia de revizor tehnic vagoane, funcţie pe care a fost încadrat şi reclamantul, din cele 26 existente la 01.05.2011. Conform înscrisurilor, se constată că, efectiv, a avut loc o reducere de posturi de natura celui ocupat de reclamant.
Aşadar, există o cauză reală şi serioasă de natură economică, care poate duce la desfiinţarea unor locuri de muncă, iar desfiinţarea a fost efectivă, potrivit Programului de restructurare şi redresare financiară a S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A. nr. 1/137/17.01.2011, astfel că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile cerute de dispoziţiile imperative ale art. 65 alin. (1) din Codul muncii în ceea ce priveşte încetarea raporturilor de muncă prin concedierea salariatului pentru motive care nu ţin de persoana acestuia.
Cu referire la susţinerile referitoare la nulitatea absolută a deciziei de concediere, s-a constatat că, aşa cum rezultă din cuprinsul acesteia, decizia contestată cuprinde elementele obligatorii, menţionate în cuprinsul art. 76 din Codul muncii, respectiv toate cele patru elemente ce trebuie obligatoriu a fi indicate într-o decizie de concediere: motivele care au determinat concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi şi menţionarea locurilor de muncă vacante existente.
Alegaţiile privitoare la faptul că: decizia nu conţine datele de identificare ale emitentului, împuternicirea dată directorului R.T.F.C. Banat Oltenia să semneze decizia de concediere, că nu indică în concret cărui tribunal revine competenţa soluţionării contestaţiei, nu sunt fondate, având în vedere că directorul este împuternicit să dispună încetarea unui raport de muncă, conform fişei postului depusă în copie la dosar, decizia conţinând datele de identificare a societăţii pârâte, iar pentru respectarea dreptului de a formula acţiune împotriva măsurii concedierii s-a menţionat în cuprinsul deciziei atacate că instanţa competentă este cea de la domiciliul reclamantului.
În speţă, pârâta a efectuat şi demersurile obligatorii prevăzute de art. 69 alin. (1) din Codul muncii. Astfel, prin Notificarea nr. 1/1512/21.04.2011, a înmânat federaţiilor reprezentative intenţia de a efectua concedieri colective, cu toate informaţiile relevante conform dispoziţiilor imperative ale articolului sus-menţionat.
Faţă de situaţia de fapt şi de drept expusă, Tribunalul a constatat că măsura concedierii dispusă pentru reclamant a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie pentru concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului şi cele prevăzute pentru concedieri colective.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul P.G.D., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii, anulării deciziei de concediere şi obligării angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, urmare a repunerii în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere.
În motivarea recursului se arată că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, dat fiind că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea fără să administreze probele solicitate pentru a-şi forma convingerea dacă pârâta a aplicat corect criteriile de departajare a salariaţilor care au fost concediaţi. Tribunalul trebuia să verifice dacă pârâta a aplicat corect criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi şi de departajare între salariaţi, criterii stabilite de art. 4 din decizia contestată, şi dacă vreunul din ele este aplicabil în cazul reclamantului.
Aceste criterii de stabilire a ordinii de prioritate, în cazul concedierilor colective, trebuie să fie riguroase şi efectiv stabilite pentru o selectare clară şi reală a salariaţilor ce trebuie concediaţi în cadrul unei asemenea proceduri. Cel puţin unul dintre aceste criterii trebuie să fie aplicabil salariaţilor concediaţi şi nu este suficientă indicarea formală a criteriilor doar pentru a îndeplini, aparent, o cerinţă legală impusă de art. 76 din Codul muncii republicat.
Pârâta nu a făcut dovada că, la data emiterii deciziei de concediere, reclamantul se afla în vreuna din situaţiile limitativ prevăzute de art. 4 din decizia de concediere, respectiv nu a probat: că ar fi asociat la altă societate comercială, că ar fi avut alt loc de muncă, că ar fi cumulat pensia cu salariul, că ar fi îndeplinit condiţiile de pensionare la cerere, caz în care prima instanţă trebuia să constate că nici unul dintre criteriile stabilite la art. 4 din decizie nu-i este aplicabil, ceea ce face ca selectarea reclamantului, printre cei concediaţi, să fie lipsită de un fundament real şi legal.
Conform art. 5 din decizia de concediere, în cadrul unităţii nu există posturi vacante de natura celui ocupat de salariatul în cauză. În cadrul Reviziei de Vagoane Caransebeş, potrivit schemei de normare valabilă de la 01.05.2011, au fost 17 posturi de revizor tehnic vagoane II şi au rămas tot 17 posturi de revizor tehnic vagoane II, în conformitate cu P.F.M. valabil de la data de 18.07.2011, astfel încât nu s-a desfiinţat nici un post de natura celui ocupat de reclamant. Pârâta nu justifică pentru ce motiv sau criteriu a fost ales printre cei concediaţi, iar decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul muncii republicat.
Pentru respectarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul muncii republicat, nu este suficientă o enumerare a criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi, ci trebuie justificat motivul pentru care, potrivit acestor criterii, reclamantul a fost ales printre cei concediaţi. Deşi a solicitat, prin acţiune şi prin răspunsul la întâmpinare, ca prima instanţă să pună în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei rezultatele evaluării activităţii sale profesionale şi a celorlalţi salariaţi cu funcţii similare din cadrul Reviziei de Vagoane Caransebeş, pe care le consideră probe utile, concludente şi pertinente soluţionării cauzei, prima instanţă nu a avut în vedere aceste cereri.
Reclamantul a susţinut şi că decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii republicat, care interzice concedierea pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, dat fiind că reclamantul era secretar al Comitetului de Conducere al Sindicatului Feroviar de la Revizia de Vagoane Lugoj la momentul concedierii, însă prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestui aspect.
Intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată este temeinică şi legală.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 coroborate cu cele ale art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamantul P.G.D. a fost angajatul societăţii pârâte în funcţia de revizor tehnic vagoane II, în cadrul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători R.T.F.C. Banat-Oltenia – Divizia Exploatare/Revizii – Revizia Vagoane Caransebeş – Post Revizie Lugoj, până la data de 18.07.2011.
Ca urmare a Programului de restructurare şi redresare economico-financiară a SNTFC CFR Călători SA, s-a stabilit noua structură organizatorică a pârâtei, hotărându-se, printre altele, şi desfiinţarea Postului de Revizie Lugoj (Revizia Vagoane).
Prin Decizia nr.11 BO/776/14.07.2011, emisă de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători RTFC Banat-Oltenia, s-a dispus concedierea reclamantului P.G.D., începând cu data de 18.07.2011, ca urmare a desfiinţării locului de muncă al salariatului, în temeiul art. 65 din Codul Muncii.
Potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. c) Codul muncii, republicat, în cazul concedierilor colective, decizia de concediere trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform dispoziţiilor art. 69 alin. (2) lit. d) Codul muncii, care prevăd criteriile de ordin social, ce trebuie avute în vedere pentru stabilirea ordinii de priorităţi.
Totodată, conform prevederilor art. 69 alin. (3) din Codul muncii, criteriile reglementate la art. 69 alin. (2) lit. d) Codul muncii se aplică pentru departajarea salariaţilor după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă.
Dispoziţiile legale anterior menţionate vizează numai situaţia în care se desfiinţează doar o parte din posturile aferente unui departament sau unei structuri, ca o entitate distinctă, şi este necesară realizarea unei departajări a salariaţilor care ocupă acelaşi tip de post. Ori, în speţă, s-a desfiinţat Postul de Revizie Lugoj în integralitatea sa, motiv pentru care nu se poate pretinde angajatorului să evalueze realizarea obiectivelor de performanţă şi să aplice criterii de prioritate la concediere, în condiţiile în care toţi angajaţii din cadrul Postului de Revizie Lugoj au fost concediaţi.
Legiuitorul a reglementat aplicarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere în scopul evitării ca angajatorul să procedeze la înlăturarea subiectivă a anumitor salariaţi.
În contextul în care, raportat la împrejurările cauzei, nu se poate lua în discuţie departajarea salariaţilor realizată în mod subiectiv, respectiv săvârşirea unui abuz de către angajator, nu se poate reţine nerespectarea dispoziţiilor art. 69 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) din Codul muncii, iar probele solicitate de către reclamant pentru verificarea aplicării corecte de către pârâtă a criteriilor de departajare a salariaţilor concediaţi nu erau utile soluţionării cauzei pendinte.
Desfiinţarea efectivă a fost dovedită de către pârâta-intimată S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A. – R.T.F.C. Banat-Oltenia, dat fiind că toate posturile din cadrul Postului de revizie Lugoj au desfiinţate, iar cauza reală şi serioasă s-a raportat la dificultăţile economico-financiare ale angajatorului, neexistând nici un indiciu că la baza concedierii s-au aflat motive de ordin subiectiv care au vizat persoana reclamantului.
Pe de altă parte, instanţa de judecată nu se poate raporta la posturile rămase în structura Reviziei de Vagoane Caransebeş, cum solicită reclamantul-recurent, atâta timp cât Postul de Revizie Lugoj figura cu o structură de personal distinctă, activitatea salariaţilor din cadrul acestui post nemaifiind necesară societăţii angajatoare, astfel încât este imposibilă realizarea unei departajări între un salariat aparţinând Postul de Revizie Lugoj şi cei din cadrul Reviziei de Vagoane Caransebeş.
Oportunitatea desfiinţării Postului de Revizie Lugoj este o măsură de management, care nu poate fi cenzurată de către instanţă, aceasta fiind ţinută să verifice doar motivele de nelegalitate şi netemeinice raportat la cerinţele dispoziţiilor art. 65 din Codul muncii. Ori, în condiţiile în care a fost urmată procedura concedierii colective, reglementată de prevederile art. 69 şi următoarele din Codul muncii, desfiinţarea a fost reală şi efectivă, iar acţiunea reclamantului a fost respinsă în mod corect de către prima instanţă ca neîntemeiată.
Reclamantul-recurent susţine că decizia de concediere contestată a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, republicat, dat fiind că, la momentul concedierii, el ocupa funcţia de secretar al Comitetului de conducere al Sindicatului Feroviar de la Revizia de Vagoane Lugoj. Această alegaţie a sa nu este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.
Conform încheierii civile nr. 539/4.03.2011, pronunţată de către Judecătoria Lugoj în dosarul nr. 542/252/2011, la data concedierii, reclamantul-recurent era secretar al Comitetului de conducere al Sindicatului Feroviar de la Revizia de Vagoane Lugoj.
Art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, republicat, interzice concedierea salariaţilor pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical. Aceste prevederi legale trebuie coroborate cu cele ale art. 220 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora: „pe toată durata exercitării mandatului, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediaţi pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate”, şi cu cele ale art. 10 din Legea nr. 62/2011, în conformitate cu care „sunt interzise modificarea şi/sau desfacerea contractelor individuale de muncă ale membrilor organizaţiilor sindicale pentru motive care privesc apartenenţa la sindicat şi la activitatea sindicală”. Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor menţionate anterior rezultă că legiuitorul a urmărit, ca o garanţie a libertăţii sindicale, asigurarea protecţiei salariaţilor ce exercită o funcţie eligibilă într-un organism sindical împotriva concedierii determinată de activitatea sindicală, respectiv de motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii pe care-i reprezintă, astfel încât concedierea pentru motive care nu ţin de persoana angajatului a acestor salariaţi este admisibilă.
Prin urmare, Curtea a constat că, raportat la cele reţinute anterior, concedierea reclamantului a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv a prevederilor art. 65 şi următoarele coroborate cu cele ale art. 60 alin. (1) lit. g) şi art. 220 alin. (1) din Codul muncii, precum şi ale art. 10 din Legea nr. 62/2011, nefiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Codul de procedură civilă sau vreun alt motiv de nelegalitate sau netemeinicie al hotărârii recurate.
Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul formulat de către reclamantul-recurent ca nefondat.
