Decizie de sancţionare disciplinară. Lipsa elementelor legale.
O.M.J. nr. 2856/2004 – art. 33 pct. 1
Este nulă absolut decizia de sancţionare disciplinară care nu cuprinde elementele prevăzute de O.M.J. nr. 2856/2004.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ,
decizia nr. 5 din 12 ianuarie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 1322 din 19 octombrie 2005 pronunţată în dosar nr. 5767/2005 Tribunalul Arad a respins ca nefondată acţiunea reclamantului persoană fizică pentru anularea deciziei de sancţionare disciplinară nr. 44/2005 emisă de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti, prin directorul Penitenciarului Arad.
În cauză a declarat recurs reclamantul şi prin decizia civilă nr. 5 din 12 ianuarie 2006 pronunţată în dosar nr. 12129/CA/2005 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul, a modificat sentinţa conform art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi a admis acţiunea, constatând nulitatea absolută a deciziei de sancţionare.
Curtea a reţinut că decizia nr. 44 din 11 august 2005 nu conţine toate cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, în art. 33 pct. 1 din Ordinul nr. 2856/2004 emis de Ministerul Justiţiei, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comisiilor de disciplină din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Astfel, la litera a) din textul de lege menţionat este cuprinsă cerinţa referitoare la descrierea faptei, care constituie abatere disciplinară, la litera f) cerinţa indicării instanţei competente la care actul administrativ poate fi contestat, iar la litera e) termenul în care poate fi formulată contestaţia.
Din examinarea deciziei amintite rezultă că aceste exigenţe nu sunt satisfăcute. În decizie nu se descrie în concret fapta ce i se impută reclamantului, ci se specifică doar că fapta constă în „comportare necorespunzătoare la serviciu”, menţiune ce nu răspunde cerinţei art. 33 lit. a) din Ordinul nr. 2856/2004. De asemenea, nici menţiunea că decizia poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ competentă în termenul prevăzut de lege, nu satisface exigenţele din art. 33 lit. e) şi f), pentru că trebuie indicată expres care este instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial şi, termenul în care decizia poate fi contestată.
Referirea din decizie la instanţa competentă potrivit art. 66 (2) din Legea nr. 293/2004, este lipsită de relevanţă în condiţiile în care şi acest text legal face o trimitere generală „instanţa de judecată competentă, potrivit legii”.
Prin urmare, nefiind satisfăcute exigenţele art. 33 din Ordinul nr. 2856/2004, lipsa elementelor arătate atrăgând nulitatea absolută a deciziei de sancţionare a reclamantului, rezultă că soluţia primei instanţe este nelegală, fiind dată cu interpretarea greşită a legii.
