Funcţionar public. Radierea de drept a sancţiunii
– Legea nr. 188/1999: art. 82
În ipoteza când operează radierea de drept a unei sancţiunii, nu este necesară formularea unei cereri de către funcţionarul public.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal,
Decizia civilă nr. 1034 din 24 aprilie 2012, R.O.
Prin sentinţa civilă nr. 428/03.06.2011 pronunţată în dosarul nr. 517/115/2011, Tribunalul Caraş-Severin a respins acţiunea formulată de către reclamantul O.I., în contradictoriu cu pârâta Direcţia „Poliţia Locală“ Reşiţa având ca obiect anularea deciziei nr. 186/14.01.2011, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu; reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior de agent comunitar principal, treapta III, gradaţia 2, cu plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, precum şi orice alte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1034 din 24 aprilie 2012 pronunţată în dosarul nr. 517/115/2011 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul reclamantului a modificat sentinţa conform art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi a admis acţiunea, cu motivarea că referitor la critica reclamantului O.I. cu privire la incidenţa criteriului eliminatoriu prevăzut de lit. A pct. 2 lit. c) din decizia nr. 1/4254/2010 criteriu vizând aplicarea unor sancţiuni disciplinare, Curtea a constatat că tribunalul a reţinut în principal că deşi potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 sancţiunile disciplinare se radiază de drept, conform dispoziţiilor alin. (2) radierea sancţiunilor disciplinare se constată prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiilor publice, reclamantul nefiind beneficiarul unei astfel de constatări, şi mai mult chiar în situaţia radierii sancţiunii reclamantul ar fi intrat sub incidenţa criteriului, având în vedere că prin decizia nr. 1/4254/2010 nu s-a făcut vreo menţiune cu privire la radierea sancţiunilor disciplinare, exceptându-se doar sancţiunea constând în avertisment/mustrare scrisă.
Curtea a constatat că argumentele reţinute de instanţa de fond sunt incorecte, în cauză fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, prin dispoziţia de sancţionare nr. 1/881/14.07.2005, reclamantul a fost sancţionat cu diminuarea salariului de încadrare cu 5% pe o lună conform art. 77 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999. Potrivit art. 82 alin. (1) lit. b), respectiva sancţiune disciplinară se radiază de drept în termen de un an de la expirarea termenului pentru care a fost aplicată, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că radierea sancţiunilor disciplinare prevăzute al alin. (1) lit. b) se constată prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiilor publice.
Având în vedere dispoziţiile legale sus amintite, Curtea a reţinut că la data de 14.08.2006 a intervenit radierea de drept a sancţiunii disciplinare aplicată reclamantului. Ca urmare a intervenirii radierii de drept, efectele unei sancţiuni disciplinare încetează pentru viitor. Efectele radierii de drept intervin „ope legis”, iar actul administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiilor publice prevăzut de art. 82 alin. (2) are ca efect doar constatarea intervenirii radierii de drept sub aspect probator, nefiind o condiţie de intervenire a acesteia.
Prin decizia nr. 186/14.01.2011, pârâta a dispus eliberarea din funcţie a reclamantului O.I. pe considerentul că acesta se află sub incidenţa criteriului eliminatoriu prevăzut de lit. A pct. 2 lit. c) din decizia nr. 1/4254/2010 criteriu vizând aplicarea unor sancţiuni disciplinare.
Curtea a constatat că în mod greşit a reţinut tribunalul că şi în situaţia radierii sancţiunii reclamantul ar fi intrat sub incidenţa criteriului, având în vedere că prin decizia nr. 1/4254/2010 nu s-a făcut vreo menţiune cu privire la radierea sancţiunilor disciplinare, exceptându-se doar sancţiunea constând în avertisment/mustrare scrisă.
Astfel, faţă de susţinerile pârâtei din întâmpinările formulate atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de recurs în sensul că „reclamantul nu deţine un asemenea act de radiere a sancţiunii avute, de aceea figurează cu sancţiune disciplinara intrând sub incidenţa criteriilor stabilite privind disponibilizarea, pe când numitul O.B. deţine un act administrativ cu nr. 1/1539/09.04.2008 privind radierea sancţiunii disciplinare (existent la dosar), tocmai de aceea nu s-a luat in calcul sancţiunea acestuia”, Curtea a concluzionat că la disponibilizarea angajaţilor săi, pârâta nu a avut în vedere şi sancţiunile disciplinare pentru care constatase intervenită reabilitarea de drept.
Or, în această situaţie apare ca fiind discreţionar dreptul de apreciere al pârâtei cu privire la constatarea radierii de drept a sancţiunilor disciplinare aplicate, cu consecinţe directe asupra disponibilizării angajaţilor săi, criteriul prevăzut de lit. A pct. 2 lit. c) din decizia nr. 1/4254/2010, nemaifiind un criteriu obiectiv.
Curtea a mai reţinut că pârâta nu poate invoca propria culpă în neîndeplinirea unei obligaţii legale, deoarece constatarea radierii de drept nu este condiţionată de existenţa unei cereri formulate anterior de reclamant.
Faţă de cele expuse şi constatându-se că nu se mai impune analizarea celorlalte susţineri ale recurentei, în baza art. 312 alin. (1), (2) şi (3) Cod procedură civilă coroborate cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a admis recursul recurentului reclamant, a modificat în tot sentinţa civilă recurată în sensul că a admis acţiunea.
