Funcţionar public. Sancţiune disciplinară prevăzută de art.80 din Legea nr.188/1999.Lipsa obligaţiei formulării plângerii prealabile. Scutire de la plata taxei de timbru.
Art. 80 din Legea nr.188/1999
Art.77 al.2 lit.a şi b din Legea nr. 188/1999
Art.15 lit. a din Legea nr.146/1997
Art.44 din Legea nr. 215/2001
În cazul sancţiunii disciplinare prevăzută de art.80 din Legea nr.188/1999 pentru abaterea disciplinară prevăzute de art. 77 al.2 lit. a şi b din lege, instanţa de contencios poate fi sesizată direct fără a fi obligatorie plângerea prealabilă. Art.106 din Legea nr.188/1999 impune respectarea condiţiilor şi termenelor prevăzute de Legea nr.554/2004 numai în cazul acţiunilor ce au ca obiect actele administrative prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu.
Acţiunea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. a din Legea nr.146/1997, întrucât raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici se înscriu în sfera mai largă a raporturilor de muncă.
Abaterea disciplinară constând în întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor sau neglijenţe repetate trebuie raportată la termenele legale stabilite pentru efectuarea lucrărilor.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 130/03 februarie 2009
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr.2987/107/2008 reclamantul B.N.P.P. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI A. să se constate că faptele reţinute în sarcina sa prin Dispoziţia nr.-246/20.05.2008 emisă de pârât nu constituie abatere disciplinară şi, în consecinţă, să se dispună anularea Dispoziţiei nr.246, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că din 31.05.2005 deţine funcţia publică de arhitect al municipiului A. şi prin dispoziţia atacată i s-a aplicat sancţiunea disciplinară a diminuării drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni, începând cu iunie 2008, însă nu se face vinovat de săvârşirea abaterii disciplinare, căci a depus toate eforturile în vederea realizării obligaţiei de a întocmi cele 3 proiecte necesare şedinţei Consiliului Local din 27.03.2008 , dar volumul de activitate fiind prea mare nu le-a putut preda decât în 24.03.2008, înaintea şedinţei de comisie, consilierilor locali care nu au avut obiecţiuni.
În drept s-au invocat prev.art.80 din Legea nr.188/1990 şi Legea nr.215/2001.
Prin sentinţa nr.1165/CAF/3.10.2008 Tribunalul Alba a respins excepţia invocată de pârât cu privire la lipsa procedurii prealabile, apreciind că sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999 şi ale Legii nr.554/2004.
Pe fond a admis acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI A. şi s-a dispus anularea Dispoziţiei nr.246/20.05.2008 emisă de pârât.
Instanţa a apreciat că acţiunea reclamantului este scutită de plata taxei de timbru fiind în sfera dreptului muncii.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a apreciat că în mod greşit s-a reţinut în sarcina reclamantului săvârşirea abaterii disciplinare prev.de art.77 al.2 lit.a din Legea nr.188/1999, întrucât reclamantul nu a întârziat în realizarea sarcinii ce i s-a stabilit, în fapt şedinţa consiliului local a fost stabilită la o dată ce nu respecta termenul legal de 30 de zile pe care compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de lucru al Primarului îl au pentru a întocmi rapoartele ce însoţesc proiectele de hotărâri. Totodată, nu este îndeplinită nici condiţia legii de a se constata întârzieri sistematice în efectuarea lucrărilor.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI A., solicitând a se dispune casarea în întregime a acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Alba – Secţia comercială şi contencios administrativ apreciind că instanţa a apreciat greşit natura litigiului ca fiind un litigiu de dreptul muncii, în speţă discutându-se actul administrativ de sancţionare disciplinară a funcţionarului public, emis în condiţiile art.78,79 şi 80 din Legea nr.188/1999.
Recurentul critică şi soluţionarea greşită a excepţiei timbrării cererii, apreciind că acţiunea trebuia timbrată în condiţiile Legii nr.146/1997 raportat la Legea nr.554/2004.
Apreciază că hotărârea este lovită de nulitate datorită lipsei minutei întocmită cu ocazia deliberării, considerând că înscrisul de pe verso-ul acţiunii nu îndeplineşte cerinţele art.258 rap. la art.268 al.1 pct.8 Cod pr.civilă, existând, totodată, şi ştersături şi corecturi.
Prin recurs se critică şi excepţia prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii cât timp nu a fost parcursă procedura prealabilă care era obligatorie, în opinia recurentului, în temeiul art.106 din Legea nr.188/1999, art.51 din HG nr.1344/2007 şi art.7 al.1 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei recurentul solicită modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantului, susţinând că instanţa a interpretat greşit prevederile legale şi probele dosarului.
Se susţine că potrivit atribuţiilor pe care reclamantul le are ca arhitect şef, a celor care guvernează activitatea consiliilor locale privind aprobarea planurilor urbanistice de detaliu, PUG şi PUZ, cât şi naturii raporturilor de serviciu – de subordonare a acestuia direct primarului, este evident că reclamantul nu s-a conformat dispoziţiei primarului în legătură cu întocmirea la termen a celor 3 rapoarte de specialitate pentru a asigura din timp informarea consilierilor locali.
Instanţa a interpretat greşit natura termenului de 30 de zile prev.de art.44 din Legea nr.215/2001 – acesta este un termen de recomandare, maximal, care în situaţii urgente poate fi diminuat, restrâns. Prin Procedura de redactare a actelor administraţiei publice locale instituită la nivelul Primăriei A., s-au stabilit termene clare de redactare a rapoartelor de specialitate – „cel târziu în ziua de joi a săptămânii anterioare datei şedinţei Consiliului Local”.
Totodată se susţine că era îndeplinită şi condiţia pretinsă de art.78 din Legea nr.188/1999 privind întârzierea sistematică în realizarea sarcinilor de serviciu, căci reclamantul a manifestat lipsă de interes şi a tergiversat soluţionarea corespondenţei, a cererilor şi documentaţiilor repartizate – atitudine probată cu actele de la dosarul de fond.
Recursul pârâtului este scutit de plata taxei de timbru.
Prin întâmpinare reclamantul B.-N.P.P. a solicitat respingerea recursului, susţinând că toate motivele sunt nefondate. A apreciat că procedura prealabilă nu era necesară decât în cazul eliberării din funcţie, prevederile articolului 106 din Legea nr.188/1999 fiind aplicabile doar în această materie, cauza a fost corect calificată de instanţă ca fiind o cauză dată în competenţa instanţei de contencios administrativ, însă vizând totuşi raportul de serviciu al funcţionarului public este scutită de taxa de timbru. Nu există motivele de nulitate ale hotărârii invocate de recurent. Pe fond apreciază că instanţa a interpretat corect prevederile legale şi probele dosarului, întrucât reclamantul a soluţionat practic într-o singură zi cele 3 sarcini privind întocmirea proiectelor de hotărâri şi a rapoartelor de specialitate.
Recursul pârâtului este nefondat.
Cauza dedusă judecăţii a fost corect soluţionată şi calificată de instanţa de contencios administrativ, chiar dacă în soluţionarea excepţiei timbrajului instanţa a folosit un termen impropriu, apreciind acţiunea ca fiind scutită de plata taxei de timbru întrucât este un „litigiu de muncă”.
În realitate, instanţa a soluţionat acţiunea reclamantului având ca obiect anularea deciziei de sancţionare disciplinară a funcţionarului public ca un litigiu de natura contenciosului administrativ, analizând legalitatea actului de sancţionare prin prisma legislaţiei care reglementează răspunderea disciplinară a funcţionarului public cuprinsă în art.77-80 din Legea nr.188/1999 şi a naturii atribuţiilor reclamantului grefate pe Legea nr.50/1991, Ordinul 1430/2005 cât şi pe prevederile Legii nr.215/2001 care reglementează activitatea consiliilor locale şi a aparatului de specialitate a primarului.
Prin urmare, nu se impune a se trimite cauza instanţei competente, căci tocmai instanţa de contencios administrativ este cea care a soluţionat cauza, nefiind incident motivul invocat de recurent conform art.304 pct.3 şi 7 Cod pr.civilă.
Instanţa de recurs apreciază că prima instanţă a soluţionat corect problema timbrajului.Este neîndoielnic că reclamantul ca funcţionar public în aparatul de specialitate al Primarului municipiului A. are un raport de serviciu cu această autoritate, decizia de sancţionare fiind emisă în temeiul acestui raport de serviciu.
Raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici se înscriu în sfera mai largă a raporturilor de muncă la care se referă dispoziţiile art.15 al.1, lit.a din Legea nr.146/1997 potrivit cărora „sunt scutite de taxele judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac referitoare la încheierea, executarea şi încetarea contractului individual, orice drepturi ce decurg din raporturile de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă şi cele privind soluţionarea conflictelor de muncă, pre cum şi executarea hotărârilor pronunţate în aceste litigii”.
Astfel că prima instanţă în mod corect a apreciat că acţiunea reclamantului este scutită de plata taxei de timbru.
În ce priveşte motivul vizând nulitatea hotărârii pentru lipsa minutei, acesta nu este fondat. Minuta este scrisă pe cererea de chemare în judecată. Art.105 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr.387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, permite redactarea minutei pe chiar cererea de chemare în judecată, apel sau recurs, ori pe ultima încheiere, iar dacă nu există suficient spaţiu minuta se va scrie pe o foaie separată. Acest înscris este identic cu dispozitivul hotărârii şi nu creează dubii în ce priveşte data pronunţării hotărârii, astfel că nu sunt incidente nici motivele de nulitate invocate potrivit art.121 al.3, art.258 al.2, art.268 al.1 pct.8 Cod pr.civilă, nefiind incident nici motivul de recurs prev.de art.304 pct.5 Cod pr.civilă.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii (invocată şi sub titulatura excepţiei de prematuritate a acţiunii de către pârât), se constată de asemenea că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii.
Conform art.80 din Legea nr.188/1990 „Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ solicitând anularea sau modificarea, după caz, a dispoziţiei de sancţionare”.
Aceste prevederi nu impun în mod expres obligaţia parcurgerii procedurii prealabile.
Ea nu poate fi impusă prin extinderea prev.art.106 din aceeaşi lege, căci textul se referă doar la acţiunile formulate de funcţionarul public împotriva actelor de încetare a raportului de serviciu. Astfel, art.106 prevede expres „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ nr.554/2004…”
O atare trimitere la „condiţiile şi termenele Legii nr.554/2004” nu există în art.80 din Legea nr.188/1999, şi ea nu poate fi impusă acţiunilor având ca obiect anularea dispoziţiilor de sancţionare, cât timp obiectul de aplicare cuprins în art.106 este expres prevăzut şi redus la actele administrative de încetare a raporturilor de serviciu.
Prevederile art.51 din HG nr.1344/2007 nu impun nici ele procedura prealabilă pentru acţiunile exercitate în temeiul art.80 din Legea nr.188/1999. Acestea trimit tot la condiţiile Legii nr.188/1999, stipulând că „funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată o poate contesta, în condiţiile legii, la instanţa de contencios administrativ”.
Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că Legea nr.188/1999 nu impune realizarea unei proceduri prealabile sesizării instanţei în cazul de faţă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile fiind corect respinsă de prima instanţă.
În ce priveşte fondul cauzei, de asemenea, instanţa a făcut o judicioasă interpretare a legii şi a probelor dosarului când a reţinut că reclamantul nu se face vinovat de abaterea disciplinară prev.de art.77 al.2 lit.a din Legea nr.188/1999, iar cea reţinută potrivit art.77 al.2 lit.b neavând un conţinut distinct, nu poate fi reţinută în sarcina reclamantului pentru considerentele redate pentru prima abatere.
Potrivit art.77 al.2 lit.a şi b „constituie abateri disciplinare următoarele fapte: a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor şi b) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor”.
Soluţia instanţei de fond nu neagă existenţa raporturilor de subordonare directă între reclamant – ca arhitect şi Primar – ca şi conducător al aparatului de specialitate şi nu nesocoteşte caracterul obligatoriu al dispoziţiilor date de primar subalternului său, însă nu mai puţin important este ca activitatea reclamantului să se desfăşoare pe coordonate de timp care să-i dea posibilitatea rezolvării sarcinilor în timpul programului de lucru şi în condiţii normale de lucru.
Astfel, aşa cum a reţinut instanţa de fond, cele trei cereri în vederea aprobării P.U.D. au fost înregistrate la Primăria A. în 19.03.2008, reclamantului i-au fost comunicate la 20.03.2008, acesta a redactat proiectele de hotărâri şi rapoartele nr.20, 21 şi 22 în 20.03.2008, iar în 24.03.2008 au fost puse la dispoziţia consilierilor locali cu documentaţia aferentă multiplicată, în condiţiile în care zilele de 22.03. şi 23.03. erau zile nelucrătoare (sâmbătă şi duminică).
Şedinţa Consiliului Local A. în care s-au discutat aceste trei proiecte de hotărâri a avut loc în 27.03.2008.
Practic nici nu se putea respecta termenul prevăzut în Procedura internă privind redactarea actelor emise de Administraţia publică locală la pct.6.11 – ziua de joi anterioară datei şedinţei Consiliului local fiind chiar 20.03.2008 – dată la care i-au fost comunicate reclamantului spre rezolvare cererile.
În consecinţă, nu poate fi vorba de o întârziere în efectuarea celor trei lucrări, nici faţă de termenele prevăzute în Procedura internă, cu atât mai mult faţă de prevederile art.44 din Legea nr.215/2001.
Acestea fiind cele trei fapte reţinute ca întârzieri sistematice în actul de sancţionare, în mod corect instanţa de fond a apreciat că reclamantul nu este vinovat de săvârşirea lor, astfel că nu este întrunită cerinţa din textul legii care să contureze abaterea disciplinară nici sub aspectul întârzierilor sistematice, nici sub aspectul neglijenţelor repetate.
Cum nu sunt întrunite cerinţele art.77 al.2 lit.a şi b din Legea nr.188/1999, în mod corect instanţa de fond a anulat actul de sancţionare disciplinară atacat.
Din cele mai sus expuse se poate reţine că nici motivul de recurs vizând greşita interpretare şi aplicare a legii prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă şi nici cel referitor la interpretarea probaţiunii invocat potrivit art.3041 Cod pr.civilă nu sunt incidente în cauză, astfel că recursul pârâtului a fost respins ca nefondat conform art.312 al.1 Cod pr.civilă.
