Instanţa de judecată poate înlocui sancţiunea disciplinară aplicată de angajator salariatului său cu una mai uşoară dacă apreciază ca fiind disproporţionată sancţiunea în raport cu fapta săvârşită.
Decizia civilă nr.1346/12.06.2012 a Curţii de Apel Galaţi
Reclamantul AB a chemat în judecată pe pârâta CD pentru a se dispune anularea dispoziţiei nr. cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale care i se cuvin cu începere de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Prin decizia contestată a fost concediat disciplinar, reţinându-se că în data de 12.07.2011, fiind în timpul liber, s-a deplasat la locul de muncă, a folosit tractorul pe care lucra ca mecanizator şi a ajutat un coleg să ridice deşeuri lemnoase din societate.
Pârâta a apreciat că folosirea utilajului proprietatea sa este o abatere gravă, care justifică desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Aprecierea pârâtei este în opinia sa exagerată, deoarece folosirea utilajului pe o distanţă de 200 m în incinta societăţii, nu poate justifica concedierea disciplinară. Reclamantul a recunoscut şi a regretat fapta, dar a solicitat o reapreciere a sancţiunii cu consecinţa înlocuirii cu o alta mai uşoară, cu motivarea că s-a folosit de utilaj pentru că are o problemă medicală la picior şi a intenţionat să-şi ajute un coleg care la rândul său l-a ajutat pe reclamant. A mai solicitat să se reţină că pentru ridicarea deşeurilor lemnoase, colegul avea toate aprobările necesare.
Temeiul juridic invocat – 268 alin. 5 Codul muncii.
Analizând actele instanţa de fond a reţinut următoarele:
Este de necontestat faptul că reclamantul nu a respectat art. 23, pct. 13, 15 şi 28 din Regulamentul de Ordine Interioară şi deşi avea cunoştinţă de dispoziţiile care reglementează disciplina muncii şi putea anticipa consecinţele faptei sale, a pătruns în incinta societăţii şi s-a folosit fără acordul angajatorului de un bun proprietatea acestuia.
Pe de altă parte, prin această conduită pârâta nu a fost prejudiciată, iar folosirea utilajului s-a efectuat în scopul de a-şi ajuta un coleg, care avea aprobare pentru ridicarea unor deşeuri lemnoase, coleg care la rândul său l-a ajutat pe reclamant.
Reclamantul s-a folosit de utilajul pârâtei pe o distanţă mică şi motivat de faptul că având o afecţiune medicală la picior nu putea efectua transportul manual. Reclamantul şi-a ajutat colegul în considerarea ajutorului pe care la rândul său l-a primit de la acesta.
Cu actele depuse, pârâta nu a dovedit că reclamantul are în mod constant şi intenţionat o conduită contrară disciplinei muncii, deoarece din cartea de muncă nu rezultă că în cadrul societăţii aceasta ar fi săvârşit şi alte abateri disciplinare grave.
Sancţiunile disciplinare constituie mijloace de constrângere prevăzute de lege, având ca scop apărarea ordinii disciplinare şi dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, precum şi prevenirea săvârşirii unor acte de indisciplină. Ele sunt măsuri specifice dreptului muncii.
În condiţiile expuse, faţă de natura abaterii disciplinare, de scopul urmărit la edictarea Regulamentului de Ordine Interioară se constată că se impune sancţionarea disciplinară a reclamantului.
Având în vedere condiţiile concrete în care s-a săvârşit fapta, consecinţele produse, scopul pentru care reclamantul s-a folosit de utilajul proprietatea societăţii pârâte, faptul că reclamantul nu a avut reprezentarea clară a faptei sale, consecinţele pierderii unui loc de muncă, actualul context economico-social, vârsta reclamantului care mai are puţin până la pensionare, se constată că sancţiunea concedierii este mult prea gravă raportat la fapta comisă şi la consecinţele acesteia.
Pentru aceste considerente, s-a dispus modificarea în parte a deciziei contestate şi înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicată de pârâtă cu sancţiunea prev. de art. 248 alin. 1 lit. c Codul muncii, sens în care s-a aplicat reclamantului sancţiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni, cu 10%.
S-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate, cu aplicarea dispoziţiilor prezentei hotărâri.
Având în vedere că reclamantul a fost în culpă şi a generat prezentul proces, potrivit art. 274 C.p.civ. s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei.
În drept, a invocat art. 312 şi Legea nr. 168/1999.
În motivare, a arătat că este greşită aprecierea instanţei că salariatul nu a înţeles gravitatea faptei sale, atât timp cât lucrează de mult timp în aceleaşi condiţii de disciplină şi organizarea muncii. Salariatul doar şi-a motivat atitudinea pe această situaţie, încercând să atragă compasiunea instanţei.
Gravitatea faptei este dată de împrejurările în care a înţeles intimatul să utilizeze de un utilaj greu din incinta unităţii, de lipsa avizului pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi şi de consecinţele abaterii, de dezechilibrul apărut în activitatea unităţii şi disciplinei la locul de muncă, disciplină asigurată de respectul pe care îl au ceilalţi colegi faţă de regulile liber negociate la nivel de societate, dar şi faţă de regulile de protecţia muncii, impuse prin lege.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, reluând situaţia de fapt.
Recursul este nefondat.
Abaterea disciplinară pentru care salariatul a fost sancţionat, a constat în aceea că, în timpul liber, s-a deplasat în incinta societăţii pentru a ajuta un coleg, a luat un tractor pentru a se deplasa la un depozit, din proprie iniţiativă, fără aprobare.
În mod corect, Tribunalul a reţinut că salariatul nu a avut reprezentarea faptei sale, de vreme ce a utilizat mijlocul de transport doar pentru că avea o infirmitate, cu scopul de a ajuta un coleg.
În mod evident, abaterea nu are un caracter grav, nu a produs nici un prejudiciu unităţii, iar împrejurările în care s-a săvârşit fapta (afecţiunea medicală la picior, spiritul de întrajutorare), vârsta şi comportamentul anterior al salariatului conduc la concluzia că sancţiunea aplicată de angajator este disproporţionat de gravă în raport cu gravitatea faptei. Chiar dacă salariatul nu a respectat normele de disciplina muncii, nu s-a dovedit că această abatere ar fi fost majoră sau că ar fi avut ecou şi consecinţe negative în rândul celorlalţi salariaţi.
Prerogativa disciplinară revine angajatorului, dar acesta trebuie să îşi exercite drepturile cu bună credinţă şi echilibrat.
