Prin acţiunea formulată se solicită de reclamanta Compania Naţională Română S.A. Bucureşti in contradictoriu cu pârâta A.M.F. , obligarea la plata sumei de 103.204, 55 lei prejudiciu cauzat reclamantei urmare a verificărilor financiar – gestionare a gestiunii casierei la care pârâta era casieră. Potrivit Procesului Verbal din data de 14.06.2005, încheiat de către revizorii de gestiune din cadrul C.N. Poşta Română S.A. s-a constatat un minus de numerar in sumă de 119.582,57 lei. In timpul cercetărilor administrative, pârâta a achitat suma de 11.000 lei. Urmare a plângerii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, pârâta A.M.F. a fost trimisă in judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 si 291 Cod penal şi condamnată la 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei , conform Secţiei penale nr. 902/27.04.2009 pronunţată de Judecătoria Bacău. Conform aceleiaşi sentinţe penale, latura civilă a fost lăsată nesoluţionată. In cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care a concluzionat că la data efectuării verificării financiar – gestionare s-a găsit in gestiunea casierei A.M.F. un minus de numerar in sumă de 117.672 lei . Din raportul de expertiză contabilă rezultă caracterul cert al lipsei de numerar din gestiunea pârâtei care se datorează acelor fapte penale pentru care si pârâta a fost condamnată, fapte săvârşite in vederea acoperii lipsei din gestiunea sa. De asemenea caracterul cert al lipsei de numerar mai rezultă si din Procesul Verbal de verificare faptică a valorilor băneşti încheiat in data de 14.06.2005 de către organele de control financiar ale C.N. Poşta Română . Pentru a-şi acoperi lipsa din gestiune, pârâta in perioada 31.03.2004 – 12.04.2005 efectua modificări la încasări si plăţi mandate on-line prezentate şi achitate, modificări la numeralul primit si expediat de către oficiantul poştal Bc 1 si nepreluarea soldurilor reale de numerar de la o zi la alta stabilind scriptic un sold mai mic decât cel real in casă. Menţionează că intre aceste fapte ilicite săvârşite si prejudiciul creat există o legătură de cauzalitate, pârâta având calitatea de gestionar potrivit Legii 22/1969 este răspunzătoare de gestionarea valorilor băneşti ale casieriei .
In susţinerea acţiunii la dosar s-au depus Proces verbal 200/6581/13.07.2004, raport expertiză contabilă efectuată in cadrul cercetării penale : Dosar P/2175/2005.
Dosarul iniţial s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău , care prin sentinţa civilă nr. 8914/14.11.2011 a dispus declinarea competenţei in favoarea Tribunalului Bacău, pe rolul căruia s-a înregistrat la data de 28.03.2012 .
In pronunţarea sentinţei de declinare competenţă s-a avut in vedere dispoziţiile art. 266 cu referire la art. 269 Codul muncii, apreciind că in cauză litigiul decurge din modul de derulare a raporturilor de muncă.
Tribunalul Bacău la termenul din 23.05.2012 cu procedura completă a constatat ivit conflictul de competenţă dispunând sesizarea Curţii de Apel: apreciind că in cauză competentă să judece cauza este Judecătoria Bacău cu următoarea motivare:
Reclamanta prin precizările depuse la termenul din 23.05.2012 a indicat disp. art. 998 Cod civil cu referire la art. 20 C.p.p. fiind o răspundere civilă delictuală şi nu o acţiune având ca obiect un conflict de muncă respectând disp. Legii 53/2003 modificată prin Legea 40/2011, întrucât prejudiciul cauzat reclamantei este urmarea săvârşirii unei fapte penale ( fals intelectual şi uz de fals) – sens în care s-a dispus condamnarea prin sentinţa penală 902/2009 rămasă definitivă.
La dosar s-a depus sentinţa penală.
Instanţa învestită cu soluţionarea cauzei apreciază că în cauză competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei din următoarele considerente: Răspunderea civilă delictuală cât şi cea contractuală ( deci şi cea patrimonială) iau naştere ca urmare a încălcării unei obligaţii – săvârşirii unei fapte ilicite – prin care s-a creat o pagubă în patrimoniul unei persoane. Sunt situaţii când salariatul vinovat de producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului răspunde civil delictual şi nu patrimonial şi anume atunci când fapta prejudiciabilă este rezultatul săvârşirii unei infracţiuni.
Răspunderea civilă delictuală devine incidentă nu numai dacă inculpatul este condamnat ci şi în cazul în care fapta penală a fost amnistiată, a intervenit prescripţia ori decesul făptuitorului.
Aşadar, în cazul în care paguba produsă angajatorului este rezultatul unei infracţiuni, intervenţia răspunderii civile delictuale este pe deplin justificată, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului muncii privind răspunderea patrimonială.
Curtea de apel investită cu soluţionarea conflictului de competenţă a dispus prin încheierea de şedinţă din 09.07.2012, că in speţă competenţa aparţine Tribunalului Bacău, complet specializat litigii de muncă – întrucât codul muncii nu distinge intre răspunderea patrimonială contractuală si răspunderea patrimonială delictuală, sens in care s-a trimis dosarul la tribunal pe rolul căruia s-a înregistrat la 24.07.2012 cu termen de judecată la 5.09.2012.
În cauză s-a invocat prin întâmpinarea depusă in dosarul nr. 9882/180/2011 – excepţia autorităţii de lucru judecat – art. 1201 Cod civil , raportat la dispozitivul sentinţei civile 610/21.04.2010 pronunţată in dosarul 4096/110/2009 prin care s-a solicitat de reclamanta obligarea pârâtei la plata sumei de 103.204, 55 lei cauza fiind soluţionată irevocabil prin Decizia Curţii de Apel dosar nr. 72/32/2011.
Instanţa având in vedere dispoziţiile art. 137 Cod procedură civilă, potrivit cărora, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei invocate . La prezenta cauză s-a ataşat dosarul 4096/2009 corespunzător sentinţei civile 610/2010.
Instanţa analizând excepţia invocată constată că prin încheierea din 9.07.2012, Curtea de Apel in soluţionarea conflictului de competenţă a stabilit că litigiul dedus judecăţii este suspus regulilor speciale ale codului muncii respectiv art. 270 Codul muncii care derogă de la dreptul comun.
Potrivit sentinţei civile 610/21.04.2010, dosar 4096/2009 s-a admis in parte acţiunea formulată de reclamanta in contradictoriu cu pârâta fiind obligată la plata sumei de 95000 lei reprezentând lipsă in gestiune.
In motivare s-a reţinut că pârâta a fost casier la Oficiul Poştal nr.1 Bacău şi că în această calitate a efectuat modificări la mandatele On-line prezentate şi achitate în decursul mai multor luni precum şi prin nepreluarea soldurilor reale de numerar de la o zi la alta, creând o lipsă în gestiune în valoare de 106.000 lei.
Lipsa în gestiune a fost constatată prin procesul–verbal nr. 200/6581/ din 13.07.2005, încheiat de şeful Biroului C.F.G, şeful Serviciului Produse Poştale şi de cei doi revizori de gestiune din cadrul D.R.P. Bacău în urma verificărilor gestiunii din perioada aprilie–iunie 2005.
În timpul cercetărilor administrative pârâta a depus cu chitanţa nr. 267/20.04.2005 suma de 11.000 lei iar pentru diferenţa de 95.000 lei a dat consimţământ de plată prin care recunoaşte că paguba s-a produs din vina ei. Ulterior, fiind trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, pârâta a fost condamnată la 6 luni închisoare, conform sentinţei penale nr.902/27.04.2009 a Judecătoriei Bacău.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art.270 alin.2 din Codul muncii, coroborate cu art.25 din Legea nr.2/1969.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri din analiza cărora instanţa a reţinut următoarele:
Pârâta a fost angajata reclamantei începând cu data de 01.11.1990, la Oficiul Poştal nr.1 Bacău, în funcţia de oficiant special, conform contractului de muncă nr.336/1990 şi actului adiţional cu acelaşi număr şi dată la contractul colectiv de muncă privind modificarea funcţiei şi a clasei de salarizare, având atribuţii de casier, conform fişei postului.
În cursul lunilor aprilie–iunie 2005, o comisie din care făceau parte şi doi revizori contabili din cadrul Companiei Naţionale de Poştă a verificat la Oficiul Poştal nr. 1 Bacău gestiunea, în special deconturile băneşti din luna martie 2005, constatând că soldul zilei precedente a fost preluat eronat în mai multe zile din cursul lunii martie. Urmare acestei neconcordanţe, s-a efectuat verificarea gestiunii casieriei Oficiului Poştal nr.1 Bacău, constatându-se că s-a produs o pagubă în sumă de 1.195.849.341 lei, la care s-a adăugat penalităţile în sumă de 286.257.732 lei .
De aceasta se face răspunzătoare, în temeiul art.25 din Legea nr.22/1969 şi a art. 270 din Codul muncii, gestionarul – casier A.M.F. (respectiv pârâta), aşa cum s-a menţionat în cap.IV al procesului–verbal .Procesul–verbal încheiat cu prilejul verificării gestiunii Oficiului Poştal nr.1 Bacău s-a întocmit în patru exemplare şi s-a înregistrat sub nr. 200/6581 la data de 13.07.2005 din el făcând parte integrantă şi anexele care cuprind Situaţia gestiunii Oficiului Poştal nr.1 Bacău, Recapitulaţia operaţiunilor prin care s-a menţionat un minus faţă de soldul stabilit la verificare de 1.195.825.728 lei în luna martie–aprilie 2005 corespunzându-i în moneda actuală 119.582, 57 lei.Prin acelaşi proces-verbal,organele de control financiar–contabil au stabilit şi răspunderea patrimonială şi disciplinară a angajaţilor din cadrul Oficiului Poştal nr.1 Bacău, în funcţie de vinovăţia fiecăruia, efectuându-se în acelaşi timp şi o anchetă administrativă.
Astfel, pârâta a fost convocată la sediul oficiului, fiind ascultată în legătură cu faptele sale prin care a creat prejudiciul de 119.582, 57 lei, în patrimoniul Oficiului Poştal, luându-i-se Notă explicativă la data de 12.04.2005.
În vederea recuperării prejudiciului, pârâta a achitat la data de 20.04.2005 suma de 11.000 lei cu chitanţa de casă nr.267/2005 iar pentru suma de 950.000.000 (95.000 lei) a dat consimţământul de plată nr. 200/5420/03.06.2005, semnându-l la data de 03.06.2005, în prezenţa organelor de control, recunoscându-şi vina în producerea prejudiciului respectiv.Ulterior a fost sesizat Parchetul, iar pârâta a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals prevăzute de art. 289, al.1 şi art.291 Cod penal.
Prin sentinţa penală nr.902/27.04.2009 pronunţată de Judecătoria Bacău, în dosarul nr.9315/180/2008 pârâta a fost condamnată la 6 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals. Respectiva sentinţă penală a rămas definitivă prin neapelare.
Întrucât prin sentinţa penală, ţinându-se seama de încadrarea juridică pe care procurorul a făcut-o prin rechizitoriul de trimitere în judecată, s-a constatat că trimiterea în judecată s-a făcut doar pentru săvârşirea unor infracţiuni de pericol şi nu pentru infracţiuni de patrimoniu, nefiind soluţionată şi acţiunea civilă, reclamanta a fost nevoită, în conformitate cu dispoziţiile Codului muncii să introducă prezenta acţiune pentru obţinerea unui titlu executoriu în vederea recuperării prejudiciului.
Din întreg probatoriul administrat, cât şi din atitudinea pârâtei şi poziţiei sale procesuale pe tot parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile art.270 din Codul muncii
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de ambele părţi, astfel recurenta – pârâtă a invocat prescripţia dreptului la acţiune raportat la data înregistrării procesului verbal nr. 200/6581/13.07.2005 şi data promovării acţiunii.
In soluţionarea recursului Curtea de Apel a dispus prin decizia 1564/14.10.2010 admiterea recursului recurentei – pârâte , modificând in tot sentinţa recurată, in sensul că s-a admis excepţia prescripţiei, dispunând respingerea acţiunii ca prescrisă.
In pronunţare s-au reţinut următoarele aspecte Procesul-verbal nr.200/6581 din 13.07.2005 a fost adus la cunoştinţa pârâtei-recurente, care a făcut următoarele obiecţiuni, la data de 23.06.2005: „ nu am sustras nicio sumă de bani şi nu sunt răspunzătoare integral de paguba produsă…” fila 67 dosar urmărire penală.
Recurenta-reclamantă a formulat plângere penală împotriva pârâtei-recurente A.M.F. înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău sub nr.2175/P/25.04.2005, pin care a solicitat punerea în mişcare a acţiunii penale, cercetarea şi trimiterea în judecată a acesteia din urmă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2151 şi 249 Cod penal (delapidare şi neglijenţă în serviciu) – fila 7 dosar urmărire penală.
Recurenta-reclamantă, prin plângerea penală completată la 9.08.2005 s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.085.849.341 lei (ROL- lei vechi) la care precizează „ vom adăuga şi dobânda bancară” – fila 4 dosar urmărire penală.
Pârâta recurentă A.M.F. audiată la organul de urmărire penală – declaraţia din 8.06.2005 fila 123 şi declaraţia din 4.10.2007 fila 125 – dosar de urmărire penală –nu recunoaşte prejudiciul cauzat societăţii angajatoare, precizând „ nu pot să îmi explic această lipsă”, „ nu mi-am însuşit, folosit sau traficat pentru mine sau pentru altă persoană sumele de bani stabilite prejudiciu”.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr.7271/P/2007 din 30.05.2008 s-a dispus trimiterea în judecată a recurentei-pârâte A.M.F. pentru art.289 şi 291 Cod penal cu art.41 alin.2 Cod penal, în care se precizează şi suma cu care Direcţia Regională de Poştă Bacău s-a constituit parte civilă.
În cursul cercetării judecătoreşti, audiată în instanţă, recurenta-pârâtă nu a recunoscut însuşirea sumei cu care reclamanta s-a constituit parte civilă, precizând că a „achitat suma de 11.000 lei întrucât aşa a fost sfătuită la acel moment de către avocatul pe care-l angajasem”.
Prin sentinţa penală nr.907/27.04.2009 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.9315/180/2008, pârâta a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în dispozitivul sentinţei făcându-e menţiunea „ nu soluţionează acţiunea civilă”.
În motivarea hotărârii, instanţa de fond – dosar penal – arată că „ având în vedere că inculpata a fost trimisă în judecată doar pentru săvârşirea unor infracţiuni de pericol nu şi pentru săvârşirea unei infracţiuni de patrimoniu, instanţa nu soluţionează acţiunea civilă”.
Este important de reţinut că, reclamanta-recurentă nu a exercitat nicio cale de atac împotriva sentinţei penale mai sus menţionată cu privire la latura civilă a cauzei, sentinţa rămânând definitivă prin neapelare la 09.05.2009.
Faţă de nerezolvarea acţiunii civile de către instanţa penală, reclamanta a formulat acţiune în instanţă pentru recuperarea prejudiciului, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la 22.07.2009, sub nr.4096/110/2009.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 „ Dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, fiind astfel definită prescripţia ca stingerea dreptului la acţiune neexercitat în termenul prescripţie.
Prin termenul de prescripţie extinctivă se înţelege intervalul de timp, stabilit de lege, înlăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune în sens material sub sancţiunea pierderii a cestui drept”.
Termenul de prescripţie extinctivă având caracter general aplicabil raporturilor civile obligaţionale este instituit de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 „ Termenul de prescripţie este de 3 ani ….”, însă acelaşi termen este stabilit şi prin Codul muncii la art.283 alin.1 lit.c „ cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Având în vedere data naşterii dreptului la acţiunea în răspunderea patrimonială a reclamantei, respectiv data constituirii ca parte civilă în procesul penal şi data promovării acţiunii ce face obiectul dosarului de faţă, Curtea de Apel, apreciază că în prezenta cauză a intervenit prescripţia dreptului de a solicita obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat societăţii.
În speţa de faţă, nu se poate reţine că a intervenit o cauză de suspendare a prescripţiei, nefiind incidente dispoziţiile art.13 şi 14 din Decretul nr.167/1958 şi nici de întrerupere a prescripţiei potrivit art.16 din acelaşi act normativ, având în vedere cererea formulată de reclamantă prin constituirea de parte civilă şi soluţia pronunţată de instanţa penală prin decizia penală nr.902 din 27.04.2009, faptul că reclamanta nu a mai exercitat căile de atac pe care legiuitorul le-a prevăzut în cazul în care o parte este nemulţumită de hotărârea pronunţată în primă instanţă, respectiv apelul şi recursul şi nici nu a înţeles să formuleze o acţiune civilă din 25.04.2005, care chiar dacă s-ar fi suspendat până la soluţionarea acţiunii penale, potrivit principiului „ penalul ţine locul civilului” acţiune nesupusă taxei de timbru sau timbrului judiciar conform art.218 Codul muncii, ar fi făcut dovada diligenţei reclamantei în recuperarea prejudiciului şi ar fi fost o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei.
Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de reclamantă fila 104 dosar judecătorie se arată că in speţă nu operează excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât in soluţionarea recursului privind dosarul 4096/110/2009, Curtea de Apel prin Decizia civilă nr. 1564/14.12.2010 nu rezolva fondul litigiului, nefiind examinate aspecte legate de fondul cauzei privind obligarea pârâtei la recuperarea prejudiciului creat. Se arată că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1201 Cod civil respectiv existenţa triplei identităţi, obiect, părţi, cauză.
În speţă, deşi intre cele două cauze există identitate de părţi, nu există identitate de obiect ( prima acţiunea fiind in răspundere patrimonială art. 270 Codul muncii, iar a doua acţiune in răspundere delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 998 Cod civil si art. 20 Cod pr.penală.
Instanţa urmează a înlătura apărările reclamantei, apreciind in cauză sunt întrunite condiţiile art. 1201 Cod civil, in cauză temeiul de drept fiind art. 270 Codul muncii , aspect reţinut de Curtea de Apel in soluţionarea conflictului de competenţă.
Principiul autorităţii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, cauză fiind purtat intre aceleaşi părţi, ci si contrazicerea intre cele două hotărâri judecătoreşti, adică 9infirmarea constatărilor făcute intr-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată in alt proces .
Pornind de la acest principiu se impune a sublinia distincţia clară intre excepţia autorităţii de lucru judecat si prezumţia autorităţii de lucru judecat. Astfel, pe când condiţia de aplicare a excepţiei autorităţii de lucru judecat presupune o identitate de acţiuni ( sub aspectul părţilor, obiectului si cauzei juridice) ce opreşte repetarea judecăţii , prezumţia de lucru judecat impune consecvenţă in judecată şi anume : ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie contrazis printr-o alta.
Aşadar in verificarea autorităţii de lucru judecat trebuie să se observe dacă prin noua cerere supusă judecăţii s-ar putea ajunge la pronunţarea unei hotărâri care să contrazică hotărârea precedentă. Aşa după’ cum s-a mai arătat, instanţa va înlătura apărările intimatei potrivit cărora obiectul ar fi diferit întrucât prima acţiune este întemeiată pe dispoziţiile art.270 Codul muncii iar a doua pe dispoziţiile art. 998 Cod civil, întrucât Curtea de Apel, a stabilit că in speţă sunt incidente dispoziţiile art. 270 Codul muncii .
Considerând obiectul ca „beneficiu juridic” imediat ce se reclamă ca scop imediat ce se urmăreşte prin proces, urmează că pentru verificarea identităţii de obiect trebuie să se observe nu numai dacă este vorba de acelaşi bun determinant, de aceiaşi cantitate, dar si de acelaşi drept. Aşadar interesează nu numai obiectul material ci si dreptul subiectiv care poartă asupra aceluiaşi obiect inclusiv scopul final urmărit prin ambele acţiuni .
Faţă de aspectele reţinute instanţa urmează a admite excepţia autorităţii de lucru judecat şi in consecinţă.
