Constată că s-a înregistrat la Judecătoria Sibiu acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia de proprietari, în contradictoriu cu pârâţii Ş. D., Ş. G., Ş. C., solicitând obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 17.492,31 lei cu titlu de pretenţii reprezentând soldul final al anului 2005. Cu cheltuieli de judecată.
În fapt, s-a arătat că în data de 06.03.2006 s-a constatat că soldul final al Asociaţiei de Proprietari era în cuantum de 23743,31 lei, sumă ce trebuia predată noului administrator, H. A. de către fostul administrator al Asociaţiei, S. I., în prezent decedat. S-a comunicat somaţia către moştenitorii fostului administrator, însă nu s-a dat curs cererilor formulate de asociaţie.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 998-999 C civil, art. 274,275 C. p. civ.
În susţinerea cererii s-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: notificarea, certificat de înregistrare sentinţa civilă nr. 9725/1998, pronunţată de Judecătoria Sibiu, Statutul Asociaţiei.
Reclamanţii, prin avocat, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
În probaţiune s-a încuviinţat proba cu expertiza contabilă pentru stabilirea lipsei în gestiune în perioada în care autorul pârâţilor a avut calitatea de administrator.
Prin sentinţa civilă nr.7015/17.11.2008 instanţa a admis acţiunea formulată şi precizată, obligând pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 17.492,31 lei reprezentând pretenţii. Totodată, pârâţii au fost obligaţi la plata sumei de 2.937,80 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Prin expertiza efectuată (filele 60-73 dos. Judecătoriei Sibiu) s-a stabilit, în baza documentelor contabile, că soldul corect se ridică la suma de 17429,77 lei.
Din art. 36 al Legii nr. 230 din 06/07/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari rezultă că administratorul, persoană fizică sau juridică, are, în principal, ca atribuţii: prestarea serviciilor în mod profesional; gestionarea bunurilor materiale şi a fondurilor băneşti.
În patrimoniul defunctului Ş. I. exista, la data decesului, obligaţia de restituire a soldului constatat în gestiune, obligaţie care a fost transmisă moştenitorilor acestuia, respectiv pârâţilor din prezenta cauză.
Instanţa a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale prev de art. 998, 999 C. civil, că s-a săvârşit o faptă de către autorul pârâţilor (neconsemnarea corespunzătoare a încasărilor) cauzatoare de prejudiciu (stabilit prin expertiză), cu vinovăţia cerută de lege. Prin raportul de expertiză s-a dovedit şi raportul de cauzalitate existent între fapta autorului pârâţilor şi prejudiciul cauzat reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe, pârâţii au declarat recurs solicitând admiterea lui, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii. Din motivarea recursului se reţine că instanţa de fond a admis acţiunea în mod uşuratic, pe baza unui principiu profesional privitor la administrator şi nicidecum nu s-a dovedit că acesta, prin fapta sa, a cauzat societăţii vreun prejudiciu.
Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că în baza probatoriului administrat, instanţa în mod corect a stabilit cuantumul prejudiciului cauzat de fostul administrator.
Ulterior recurenţii, în susţinerea recursului, invocă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sibiu, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente să judece fondul în primă instanţă, respectiv Tribunalul Sibiu – complet specializat pentru litigii de muncă.
Prin decizia civilă nr.646/22.10.2009, instanţşa admite excepţia necompetenţei materiale invocată de recurenţi, admite recursul împotriva sentinţei civile nr.7015/17.11.2008 pronunţată de Judecătoria Sibiu, pe care o casează cu reţinere spre rejudecare în primă instanţă, la Tribunalul Sibiu – secţia civilă, complet specializat pentru litigii de muncă.
Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul reţine următoarele:
Instanţa de fond a fost investită cu o acţiune în pretenţii promovată de Asociaţia de proprietari împotriva unui salariat ce a îndeplinit funcţia de administrator în baza contractului individual de muncă.
În atare situaţie, dată fiind calitatea de personal contractual al administratorului asociaţiei, acţiunea promovată de reclamantă pentru recuperarea eventualului prejudiciu cauzat din vina şi în legătură cu munca salariatului, se circumscrie dispoziţiilor Codului muncii sediul … materiei fiind acţiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe disp. art. 270(1) C. muncii, conform căruia „salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătura cu munca lor”.
Instanţa de fond, soluţionând cauza în temeiul disp. art.998-999 C. civ., a pronunţat o hotărâre nelegală cu încălcarea competenţei, ce revine, în primă instanţă conform art.2 pct.1 lit.”C” C. pr. Civ., Tribunalului.
Întrucât prin decizia civilă nr.646/22.10.2009 s-a dispus casarea sentinţei şi reţinerea cauzei spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Sibiu – complet specializat pentru litigii de muncă, s-a format prezentul dosar.
Prin încheierea din 21.12.2009 a fost suspendată judecarea cauzei, în baza disp. art. 242 pct.2 C.pr. civ., cauza a fost repusă pe rol în baza cererii formulată de reclamantă.
Pârâţii, prin reprezentant, formulează cerere de chemare în garanţie a cenzorului T. P. (f. 18), ca acesta să răspundă, împreună cu pârâţii, potrivit preved. art. 271 Codul muncii, la producerea eventualei pagube în gestiunea Asociaţiei de proprietari.
În susţinerea cererii de invocă preved. art. 38 din statutul privind organizarea şi funcţionarea Asociaţiei de proprietari.
Totodată pârâţii invocă excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru perioada februarie 2003 – 1 nov. 2004 arătând că acţiunea reclamantei a fost înregistrată la 1.11.2007.
În probaţiune, pârâţii au solicitat:
comunicarea de către reclamantă a următoarelor acte, în copie certificată, conform cu originalul:
– contractul individual de muncă al cenzorului chemat în garanţie şi al administratorului care
1-a înlocuit pe defunctul Ş. I.;
– rapoartele cenzorului asociaţiei din anii 2004 si 2005, privind descărcarea de gestiune a administratorului cu privire la activitatea desfăşurată de administrator în anii 2003 si 2004, conform art. 38, lit f din Statutul asociaţiei de proprietari;
– procesele verbale ale asociaţiei de proprietari din anii 2004 şi 2005, privind descărcarea de gestiune a administratorului, la propunerea cenzorului asociaţiei, cu privire la activitatea desfăşurată de administrator în anii 2003 şi 2004, conform art. 38, lit. f din Statutul asociaţiei de proprietari;
– procesul verbal de predare-primire a gestiunii de către defunctul Ş. I.;
– procesul verbal de predare-primire a gestiunii de către administratorul care 1-a înlocuit pe defunctul Ş. I.
– toate procesele verbale încheiate în perioada ianuarie 2005-septembrie 2005;
– convenţiile civile pentru funcţia de cenzor ale chematului în garanţie T. P., anterior încheierii contractului individual de muncă cu reclamanta:
Totodată a solicitat efectuarea unui raport de expertiză contabilă conform obiectivelor menţionate la f.41 dos., precum şi încuviinţarea unui expert consultant.
Reclamanta este de acord cu efectuarea unui raport de expertiză, solicitând încuviinţarea, din partea reclamantei, ca unic obiectiv, precizarea din partea expertului, dacă chematul în garanţie se face vinovat de neîndeplinirea obligaţiilor sale de serviciu.
Prin încheierea din 16.03.2010 (f. 92 dos.), instanţa respinge cererea reprezentantului reclamantei privind obiectivul suplimentar, cu motivaţia că experţii nu au competenţa de a stabili vinovăţia unei persoane în neîndeplinirea obligaţiilor.
S-a depus raportul de expertiză contabilă (f. 116 şi urm.) precum şi punctul de vedere al expertului consultant.
Reprezentantul pârâţilor depune obiecţiuni la raportul de expertiză (f. 149 dos.) experta prin adresa existentă la f. 154 – 157, formulând un răspuns la acestea.
În şedinţa publică din 7.06.2011, reclamanta depune la dosar, precizare de acţiune prin care înţelege să-şi majoreze pretenţiile formulate în acţiunea introductivă aşa cum rezultă din raportul de expertiză. Totodată, solicită restituirea taxei judiciare de timbru achitată în primul ciclu procesual întrucât cererea formulată este scutită de plata acestei taxe.
Potrivit preved. art.137 alin. (1) C. pr. civ. tribunalul va analiza mai întâi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţi.
În acest sens, se constată că, deşi reclamanta nu a indicat în mod explicit perioada pentru care solicită prejudiciul, prin precizările depuse, a achiesat la concluziile experţilor contabili care au efectuat lucrările în cauză şi care au verificat perioada 1.02.2003 – 15.09.2005 aşa cum procedase de altfel şi cenzorul asociaţiei după cum rezultă din nota de constatare din 27.02.2006 (f. 14 dosarul asociaţiei).
Acţiunea a fost înregistrată la Judecătoria Sibiu în data de 1.11.2007 ceea ce înseamnă că, în conformitate cu preved. art. 1 şi 3 din decretul 167/1958, pentru perioada 1.02.2003 – 1.11.2004 dreptul material la acţiune este prescris.
Aşa fiind, excepţia urmează a fi admisă şi pe cale de consecinţă, vor fi respinse pretenţiile solicitate pentru perioada menţionată.
Pe fondul cauzei se constată următoarele:
Aşa cum rezultă din copiile contractului de muncă şi ale deciziei de încetare a contractului de muncă (f. 61 şi 69 dos. recurs), Ş. I. a deţinut funcţia de administrator al asociaţiei reclamante în perioada 1.02.2002 – 1.07.2005. Nu au fost predate documentele contabile şi soldul casieriei asociaţiei, întrucât la 23.10.2005, Ş. I. a decedat.
S-a stabilit cu certitudine că defunctul administrator a fost cel care în toată perioada litigantă a întocmit şi semnat listele de plată, efectuând încasările şi întocmind documentele necesare, dar începând cu luna februarie 2005 nu a mai operat înregistrările în registrul de încasări şi plăţi a asociaţiei.
O primă chestiune care se impune a fi lămurită, este aceea a perioadei pentru care trebuie calculat soldul asociaţiei. Astfel, reclamanta a solicitat prin acţiune, soldul calculat până la data de 15.09.2005. Cum contractul de muncă al defunctului Ş. I. a încetat însă la data de 1.07.2005, doar până la această dată se poate calcula soldul. Prin excluderea perioadei prescrise, înseamnă că perioada ce se poate lua în considerare la verificarea soldului este 1.11.2004 – 1.07.2005.
Cealaltă chestiune care trebuie lămurită este aceea a expertizei contabile care urmează a fi avută în vedere la stabilirea soldului care trebuia predat de către fostul administrator la încetarea contractului de muncă.
În cauză au fost efectuate două expertize contabile de către experţii S. G. şi T. I. şi s-a formulat un punct de vedere al expertului consultant A.Ş.
Expertiza doamnei expert G. nu va fi luată în considerare întrucât nu a avut în vedere toată documentaţia necesară lucrării, în special informaţiile de la furnizorii de utilităţi legate de facturile emise şi decontarea lor.
Expertiza doamnei expert T.I., deşi foarte amplă, a fost efectuată determinând prejudiciul pe baza unui algoritm şi prin calculul unor încasări care ar fi trebuit să se regăsească în registrul asociaţiei. Ori pentru a da naştere răspunderii patrimoniale, prejudiciul trebuie să întrunească cumulativ mai multe condiţii dintre care, esenţiale sunt acelea de a fi real şi cert.
Aşa fiind, tribunalul apreciază că pentru determinarea soldului scriptic trebuie avut în vedere modul de calcul folosit de către expertul consultant A. Ş. şi anume în funcţie de încasările determinate pe baza înregistrărilor din actele asociaţiei ajustate cu erorile de calcul, întrucât obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie obligaţia de a preda soldul scriptic care nu a fost regăsit faptic la momentul încetării calităţii de administrator al lui Ş. I. şi nu un eventual prejudiciu cauzat prin fraudă. De altfel, nici membrii asociaţiei şi nici conducerea acesteia nu au contestat sumele înscrise pe listele întocmite de către fostul administrator.
Plecând de la acest mod de calcul şi folosind încasările determinate de către experta T. I., expertul consultant a determinat soldul scriptic pentru perioada 1.11.2004 – 1.07.2005 ca fiind de 8096,97 lei (f. 146 dos, tabelul de la pct.4), calculat ca fiind diferenţa dintre soldul scriptic pentru perioada 1.02.2003 – 1.07.2005, 17.335,65 lei, din care s-a scăzut suma de 9.238,68 lei reprezentând soldul scriptic pentru perioada prescrisă 1.02.2003 – 1.11.2004.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 270 alin. (1) C. muncii, acţiunea a fost admisă, în parte, iar pârâţii, în calitatea de succesori ai defunctului Ş. I., au fost obligaţi la plata către reclamantă a sumei de 8096,97 lei cu titlu de despăgubire.
Întrucât acţiunea a fost admisă doar în parte iar cheltuielile cu efectuarea expertizelor au fost suportate de către ambele părţi, în temeiul art. 276 C. pr. civ., au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părţi în ambele cicluri procesuale.
În temeiul art. 23 alin. (1) lit. a din Legea nr.146/1997 s-a admis cererea reclamantei privind restituirea taxei judiciare de timbru plătită în primul ciclu procesual şi care nu era datorată, faţă de natura pricinii.
Cererea de chemare în garanţie s-a respins pentru următoarele considerente:
Potrivit statutului asociaţiei, cenzorul avea atât obligaţia de a efectua controlul preventiv cât şi obligaţia de a întocmi rapoarte asupra gestiunii asociaţiei propunând, anual, descărcarea de gestiune a administratorului cu privire la activitatea desfăşurată.
Din documentaţia depusă de reclamantă rezultă că, iniţial, chematul în garanţie T. P. a deţinut funcţia de administrator al asociaţiei mai întâi în baza unei convenţii civile, apoi în baza unui contract de muncă încheiat la 9.02.2006.
Chiar acesta arată în nota explicativă (f.1-4 dosare asociate) că a efectuat la preluarea funcţiilor o verificare a gestiunii pentru perioada decembrie 2011 – februarie 2003 iar apoi până la data de 10.11.2005 nu a mai efectuat nici o verificare, sau dacă a efectuat, reclamanta nu a depus rapoartele anuale.
Din cele ce preced, rezultă că cenzorul nu şi-a îndeplinit atribuţiile ce îi reveneau pentru anii 2003 şi 2004, iar pentru aceasta ar exista culpa sa concurentă la producerea prejudiciului. Cum însă pentru aceeaşi perioadă dreptul material la acţiune este prescris înseamnă că cererea de chemare în garanţie aferentă acelei perioade, a rămas fără obiect.
Alta este situaţia pentru anul 2005, când cenzorul a început verificările de vigoare şi a calculat iniţial soldul scriptic care trebuia predat de către fostul administrator, în urma sesizării sale fiind declanşat litigiul de faţă.
