Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.08.2013, sub nr. 4092/110/2013, reclamanta G.E. a formulat, în contradictoriu cu pârâta C.A. BACĂU, contestaţie împotriva deciziei nr. 140/I/A/1/ 23.07.2013 emisă de pârâtă, solicitând anularea deciziei, suspendarea efectelor acesteia, cu rămânerea în activitate până la soluţionarea irevocabilă a cauzei şi obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri reprezentând salariile indexate şi reactualizate la data plăţii efective, precum şi celelalte drepturi de care beneficiază potrivit statutului personalului auxiliar din cadrul instanţei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin decizia contestată s-a constatat încetarea de drept a raportului său de serviciu, conform art. 56, al. 1, lit. c din Codul Muncii, începând cu data de 1.09.2013, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor cumulative pentru pensionare, respectiv vârsta standard şi stagiul complet de cotizare. Reclamantă arată că aceste condiţii au fost îndeplinite pe data de 17.05.2013, însă, încă din luna martie 2013, a solicitat angajatorului continuarea activităţii, iar cererea sa a fost aprobată, deşi acesta ar fi putut constata cazul de încetare a raporturilor de serviciu, în 5 zile de la intervenirea acestuia. Reclamanta apreciază că decizia contestată operează ca o decizie de concediere, dar nu cuprinde elementele obligatorii, prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, respectiv situaţia de fapt şi de drept din 23.07.2013, modul şi termenul în care se contestă, iar măsura este nelegală deoarece la instanţele din ţară, precum şi la M.J. există pensionari care îşi continuă activitatea.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a efectelor acestei decizii, reclamanta arată că există acordul conducerii instanţei pentru continuarea activităţii, iar încetarea activităţii îi pune în pericol traiul de zi cu zi, având în vedere că rata lunară de achitat la bancă depăşeşte cu mult pensia ce o va încasa.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 567/20004, ale Legii nr. 263/2010, nr. 329/20009, ale art. 268 din Legea mr.53/2003 şi ale art. 211, al. 1, lit. a din Legea nr. 62/2011.
Cererea este legal scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
La cerere, au fost ataşate înscrisuri.
În procedura regularizării cererii de chemare în judecată, instanţa a pus în vedere reclamantei să precizeze temeiul de drept al cererii de suspendare a efectelor deciziei contestate, reclamanta îndeplinindu-şi obligaţia prin cererea înregistrată în cauză la data de 16.09.2013, în sensul indicării art. 996 şi următoarele din N.c.p.c.
De-asemenea, la solicitarea instanţei, reclamanta a depus la dosar proces-verbal de informare privind avantajele medierii nr. 13/12.09.2013 (f. 25), precum şi precizări la acţiune, prin care a reiterat şi dezvoltat motivele arătate în cererea iniţială.
Pârâta C.A. Bacău a formulat întâmpinare, prin care a invocat necompetenţa Tribunalului Bacău, în raport de dispoziţiile art. 127, al. 1 şi 3 N.c.p.c., inadmisibilitatea acţiunii în raport de dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 567/2004, precum şi lipsa de obiect a cererii de suspendare, având în vedere decizia contestată a fost deja executată la data de 01.09.2013, astfel că nu se poate dispune suspendarea unui act care deja şi-a produs efectele.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale. Astfel, cu referire la condiţia urgenţei, pârâta a relevat faptul că schema de personal este completă, iar vacantarea temporară a unui post nu este de natură a afecta buna funcţionare a instanţei, cu atât mai mult cu cât redistribuirea posturilor reprezintă o chestiune de management al instanţei şi nu o chestiune care să o afecteze personal pe reclamantă. În ce priveşte caracterul vremelnic al acestei măsuri, se arată că nu este îndeplinită această condiţie, chiar dacă solicitarea apare ca fiind provizorie, deoarece reclamanta nu urmăreşte păstrarea unui drept şi prevenirea unei pagube, ci obţinerea unui avantaj nepermis de lege, în condiţiile în care cadrul legal nu permite menţinerea în funcţie după împlinirea vârstei de pensionare. În acelaşi sens, nici condiţia neprejudecării fondului nu este îndeplinită, aparenţa dreptului fiind în favoarea emitentului.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acţiunii, deoarece continuarea activităţii reclamantei nu este posibilă în absenţa unui cadru legal care să permită menţinerea în funcţie după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, iar reclamanta nu a invocat niciun temei de drept în acest sens. La data la care reclamanta a solicitat continuarea activităţii nu fusese emisă decizia de pensionare, ulterior solicitându-se de către C.A. Bacău un punct de vedere Ministerului Justiţiei, răspunsul fiind negativ, arătându-se că este posibil cumulul pensiei cu salariul doar după ocuparea postului prin concurs de către o persoană care are calitatea de pensionar. Împrejurarea că reclamanta a fost eliberată din funcţie mai târziu, ulterior datei îndeplinirii condiţiilor de pensionare, datorată necesităţii de a nu se perturba activitatea instanţei pe perioada vacanţei judecătoreşti, este în favoarea acesteia, neputând constitui motiv de nulitate. Se mai arată că angajatorul nu a făcut să respecte dispoziţiile legale, privind încetarea de drept a raportului de muncă prin pensionare, respectiv art. 52 din legea nr. 567/2004 şi art. 56 din Legea nr. 5382003, iar în ce priveşte motivarea, aceasta nu era necesară fiind vorba de o încetare de drept şi nu de o sancţiune.
La întâmpinare au fost ataşate înscrisuri, în copie certificată.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare (f.34), prin care a arătat că excepţia necompetenţei nu este întemeiată, deoarece şi-a desfăşurat activitatea la C.A. Bacău şi nu la Tribunalul Bacău, care este competent a soluţiona cauza, iar în subsidiar, în situaţia în care instanţa apreciază ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 127 N.c.p.c., a arătat că înţelege să învestească Tribunalul Braşov sau Tribunalul Mureş.
Ambele părţi au solicitat judecata cauzei în lipsă.
La termenul de judecată din data de 18.10.2013, instanţa a respins excepţia necompetenţei tribunalului Bacău, invocată de pârâtă, iar prin sentinţa civilă nr. 1482/2013 a respins cererea de suspendare a efectelor deciziei contestate, formulate de către reclamantă pe calea ordonanţei preşedinţiale şi a disjuns contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 140/I/A/1/ 23.07.2013, emisă de C.A. Bacău, cererea disjunsă înregistrându-se sub nr. 4735/110/2013.
În prezenta cauză, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în acuză, instanţa reţine următoarele:
Prin Decizia nr.140/I/A/1/23.07.2013, emisă de preşedintele Curţii de Apel Bacău, s-a dispus eliberarea contestatoarei din funcţia de grefier cu studii medii treapta I la C.A. Bacău, prin pensionare, începând cu data de 01.09.2013.
Din Decizia nr. 214709/08.07.2013 emisă de Casa teritorială de Pensii Bacău (f.49), rezultă că dreptul la pensie al contestatoarei s-a stabilit începând cu data de 17.05.2013, la această dată fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de Legea nr.263/2010.
La data de 15.03.2013, contestatoarea a formulat cerere de continuare a activităţii, motivată de volumul mare de lucrări al secţiei civile a Curţii de apel Bacău şi de necesităţile sale zilnice, care nu pot fi acoperite decât prin continuarea activităţii.
Cererea a fost aprobată de principiu de către conducerea Curţii de apel, conform notei de la fila 13, avându-se în vedere că nu fusese emisă decizia de pensionare, cu menţiunea că după comunicarea acesteia se va cere un punct de vedere Ministerului Justiţiei şi CSM cu privire la interpretarea art. 17 din Legea nr. 229/2009 şi a art. 52 din Legea nr. 567/2004.
De-asemenea, din Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bacău din 12.078.2013 (f.63), rezultă că contestatoarei i s-a permis să continue activitatea până la data de 01.09.2013, pentru buna funcţionare a instanţei pe perioada vacanţei judecătoreşti, deşi Colegiul a reţinut faptul că menţinerea în funcţie după împlinirea vârstei de funcţionare nu mai este posibilă, sens în care şi-a exprimat şi M.J.-Direcţia de resurse umane.
Reclamanta invocă nulitatea deciziei indicate mai sus, pe care o califică ca având efectele unei decizii de concediere. pe considerente formale, respectiv lipsa elementelor prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute (situaţia de fapt şi de drept din 23.07.2013, modul şi termenul în care se contestă), iar pe fond, invocă nelegalitatea acesteia, deoarece i se aprobase anterior continuarea activităţii pentru motive care existau şi la data emiterii deciziei, precum şi faptul că pensionarea este de natură să-i afectez grav nivelul de trai, având în vedere nivelul foarte scăzut al pensiei.
Instanţa apreciază că niciunul dintre motivele invocate de către reclamantă nu sunt de natură să atragă nulitatea deciziei contestate.
Astfel, decizia contestată a fost emisă în temeiul art. 56, al. 1, lit.c Codul muncii, angajatorul constatând încetarea de drept a raportului de serviciu ca urmare a pensionării, la data emiterii acesteia (23.07.2013) fiind emisă deja decizie de pensionare de către Casa teritorială de Pensii.
Ca atare, deşi are ca efect încetarea raportului de muncă, decizia de mai sus nu poate fi asimilată uneia de concediere, neexistând o iniţiativă a angajatorului şi o posibilitate de apreciere a acesteia cu privire la emiterea deciziei, acesta fiind obligat să dea efect dispoziţiilor legale, cu menţiunea că, potrivit legii, raportul de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiile de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare, chiar şi în lipsa unei astfel decizii de către angajator şi chiar în lipsa emiterii deciziei de către casa teritorială de pensii.
În consecinţă, decizia are o natură pur formală, nu poate fi cenzurată pe fondul ei de către instanţă decât prin raportare la elemente extrinseci (respectiv îndeplinirea condiţiilor legale pentru pensionare, situaţie dovedită în speţă prin emiterea Deciziei nr. 214709/08.07.2013 emisă de Casa teritorială de Pensii Bacău) şi nu este obligatorie inserarea elementelor prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 252, al.2 din Codul muncii, nefiind vorba de aplicarea unei sancţiuni disciplinare.
În ceea ce priveşte aprobarea de către angajator a continuării activităţii după pensionare, instanţa constată că înscrisul intitulat „notă” aflat la fila 13 nu obliga în niciun fel pârâta să procedeze contrar dispoziţiilor legale, nefiind vorba de o aprobare propriu-zisă, ci de principiu, având în vedere că la data respectivă nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de pensionare, iar în fapt reclamantei chiar i s-a permis să-şi continue activitatea până la 1 septembrie 2013 pentru buna funcţionare a instanţei, deşi condiţiile cumulative pentru pensionare se împliniseră la data de 17.05.2013, însă, aşa cum a arătat şi pârâta, această împrejurare a fost în favoarea reclamantei şi nu era de natură să oblige angajatorul să procedeze în această manieră sine die.
Împrejurarea invocată de reclamantă, în sensul că la multe instanţe există pensionari care îşi continuă activitatea nu este în contradicţie cu situaţia de fapt din speţă, deoarece, aşa cum s-a arătat şi în adresa emisă de M.J.-Direcţia de resurse umane (f. 61), această situaţie este posibilă prin cumulul pensiei cu salariul obţinut din activitatea de grefier, însă doar după o nouă încadrare a reclamantei pe un post vacant de grefier, prin concurs.
Referitor la diminuarea drastică a veniturilor reclamantei, prin pensionare, instanţa reţine că acest aspect, deşi real, nu face obiectul aprecierii angajatorului şi nu poate împiedica încetarea de drept a raportului de muncă.
Faţă de cele expuse mai sus, instanţa va respinge contestaţia ca neîntemeiată.
