Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.7020 din 26.11.2012, astfel cum a fost precizată ulterior (f.52), doamna M.I. a chemat în judecată SC T. SA – Sucursala E. B. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie anulată Decizia nr.695/1.11.2012 de încetare a contractului individual de muncă, să fie obligată intimata la reîncadrarea sa pe locul şi în funcţia deţinută anterior datei de 3.11.2012, cea de inginer principal şi să-i plătească despăgubiri egale cu drepturile salariale majorate, indexate şi actualizate, cu toate celelalte drepturi care i se cuvin de la data concedierii până la data reintegrării efective precum şi la efectuarea plăţilor compensatorii şi a dobânzilor legale calculate de la data de 03.11.2012 până la plata efectivă a compensaţiei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, a arătat, contestatoarea, în esenţă, că Decizia nr.695/01.11.2012 este nelegală întrucât nu respectă condiţiile cerute de art.76 lit.c) din Codul muncii, nemenţionând criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art.69 alin.(2) lit.d), având în vedere împrejurarea că nu toţi colegii din acelaşi birou au fost concediaţi, întrucât la data concedierii nu s-au plătit compensaţiile prevăzute la art.4.108 din Contractul colectiv de muncă, în conformitate cu angajamentele consemnate în procesul-verbal nr.8818/02.10.2012 şi în acordul nr.9606/1.11.2012, ceea ce invalidează în întregime procedura concedierii colective, potrivit art.78 din Codul muncii.
A arătat, de asemenea, contestatoarea, că pe data de 25.09.2012 a primit Decizia nr.612/25.09.2012 prin care a fost trecută de pe funcţia de şef Birou Patrimoniu – administrativ pe funcţia de inginer principal în cadrul Biroului Patrimoniu înfiinţat cu o zi înainte, fără a-i fi înmânată şi o fişă cu atribuţiile corespunzătoare acestui post, această mişcare în organigrama SE B. neavând altă raţiune decât trecerea unor salariaţi, printre care şi contestatoarea, pe posturi care urmau să fie desfiinţate iar după concediere în cadrul Biroului Patrimoniu au fost aduşi alţi salariaţi din alte compartimente care nu aveau nici o legătură cu activitatea de până atunci a compartimentului, în organigrama unităţii apărând compartimente noi, completate cu salariaţi din toate fostele compartimente funcţionale selectaţi după criterii necunoscute şi netransparente.
Astfel, susţine contestatoarea, au fost încălcate dispoziţiile art.4.110 din CCM, care impun parcurgerea unei proceduri de selecţie sau concurs pentru ocuparea posturilor disponibile din unitate, cele ale art.5 şi 39 lit.d) şi e) din Codul muncii care impun angajatorului obligaţia de a trata în mod egal salariaţii ce urmează a fi concediaţi dar şi prevederile pct. d) şi condiţia adiţională nr.1 din notificarea nr.8921/4.10.2012, atât contestatoarea cât şi soţul acesteia fiind concediaţi simultan.
Motivând în drept acţiunea, contestatoarea a invocat dispoziţiile art.39, 69, 76, 78, 266-270 din Codul muncii, precum şi pe cele ale art.4.14, 4.39, 4.108 şi 4.110 din CCM iar în dovedirea susţinerilor sale a depus la dosar înscrisuri (f.7-32).
Prin cererea înregistrată sub nr. 1129/110/14.02.2013 doamna I. M. a solicitat ca în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă să fie anulată Decizia din 1.11.2013 de încetare a contractului individual de muncă, obligarea intimatei la plata despăgubirilor constând în drepturi salariale dar şi la plata compensaţiei în sumă de 30.311 lei, rest de plată din cele 16 salarii brute, actualizată cu rata indicelui de inflaţie, la care să se adauge dobânzi legale calculate începând cu data următoare zilei scadente, adică 21.11.2012.
Formulând precizări atât în scris (f.21) cât şi oral (f.22), contestatoarea a arătat, prin reprezentantul său convenţional, doamna avocat D.D., potrivit împuternicirii avocaţiale seria B nr.1106687/2013 (f.7), că renunţă la capătul de cerere privind anularea Deciziei din 1.11.2013 şi la cererile accesorii acestui capăt, înţelegând să conteste decizia de concediere doar sub aspectul plăţilor compensatorii în sumă de 29.601 lei, solicitând obligarea pârâtei la plata acestei sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzilor legale calculate începând cu data de 21.11.2012.
Prin încheierea din 8.03.2013 instanţa a admis excepţia litispendenţei şi a trimis cauza spre conexare dosarului înregistrat sub nr.7020/110/2012 (f.22).
Acţiunile sunt legal scutite de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit art.270 din Codul muncii.
Formulând întâmpinare prin reprezentantul său legal, domnul D.D., în calitate de Director (f.36-40), SC T. SA Bucureşti, Sucursala E. B. a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, mai puţin capătul de cerere privind plăţile compensatorii, fără dobânzi, arătând în motivare, în esenţă, că urmare a situaţiei economice grave în care se află, situaţie monitorizată şi de FMI, societăţii i s-a aplicat un program de restructurare şi în anul 2012 cu două etape în iunie şi în noiembrie 2012, plan aprobat prin Hotărârea AGA T. nr.13/3.04.2012, prin aplicarea căruia s-a renunţat la 108 salariaţi, la nominalizarea contestatoarei pentru disponibilizare ţinându-se cont de activitatea sa extrem de redusă, ceea ce explică şi lipsa unei fişe a postului, fiind desfiinţate toate posturile care aveau ca atribuţii administrarea patrimoniului intimatei, mai puţin cel al şefului Biroului Patrimoniu, S.V., cu o vechime mare în această activitate şi o vastă experienţă în domeniu, care până la angajarea abuzivă a contestatoarei, prin presiuni exercitate de directorul sucursalei (soţul contestatoarei), a îndeplinit funcţia de şef birou patrimoniu iar reducerea de personal desfăşurându-se prin aplicarea hotărârilor Consiliului de Administraţie, cu respectarea criteriilor impuse de art.4.110 din CCM.
În ceea ce o priveşte pe contestatoare, se arată în întâmpinare că redistribuirea acesteia pe alt post nu s-a putut lua în considerare deoarece nu existau posturi disponibile în organigrama sucursalei, locul său de muncă fiind desfiinţat efectiv, nici înainte şi nici după concedierea contestatoarei nefiind create posturi noi pentru care să se ceară calificarea deţinută de aceasta şi nici organizată vreo competiţie de ocupare a unor posturi, astfel că atribuţiile contestatoarei nu au fost preluate de vreun alt salariat al intimatei dar şi faptul că prin activitatea desfăşurată ca şef de birou contestatoarea nu şi-a îndeplinit în mod profesional atribuţiile de serviciu, fapt care rezultă şi din necontestarea deciziei de schimbare din funcţia de şef birou, activitatea profesională a contestatoarei neputând fi niciodată evaluată în mod obiectiv, întrucât a fost mereu protejată şi favorizată ca soţie a directorului sucursalei.
În ceea ce priveşte plăţile compensatorii, a arătat intimata că sumele la care avea dreptul contestatoarea potrivit acordului administraţie-sindicate nr.90606/1.11.2012 nu s-au virat la data de 20.11.2012 din cauza situaţiei economice dificile în care se află SC T. SA şi a lipsei de lichidităţi, în cazul contestatoarei virându-se pe card suma de 7.400 lei ce reprezintă 20% din suma menţionată pe fluturaş, urmând să mai primească 29.601 lei în urma vânzării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pe piaţa reglementată, potrivit adresei nr.10626/10.12.2012, întârzierea efectuării plăţilor din motive obiective împiedicând acordarea de dobânzi.
În dovedirea susţinerilor sale, intimata a depus la dosar înscrisuri (f.42-49), o serie de înscrisuri fiind, însă, depuse după închiderea dezbaterilor (96-100, 106-107).
În faţa instanţei contestatoarea a fost reprezentată de domnul C.D., avocat , potrivit împuternicirii avocaţiale seria BC/194176/201_ (f.50) iar intimata de domnul consilier juridic C.I.A., potrivit împuternicirii de reprezentare juridică fără număr de înregistrare depusă la dosar la fila 51.
Prin reprezentantul său convenţional, contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare (f.72-75), concluzii scrise (f.81) referitoare la cererea de suspendare a judecăţii formulată de intimată (f.62,63) şi soluţionată parţial prin încheierea de şedinţă din data de 24.05.2013 (f.91,92), concluzii scrise pe fondul cauzei (f.103,104). Prin aceeaşi încheiere din 24.05.2013 instanţa a soluţionat în sensul respingerii şi excepţia lipsei de obiect invocată de intimată prin notele scrise înregistrate la data de 09.05.2013 (f.82).
Examinând înscrisurile aflate la dosar, instanţa reţine următoarele:
Prin Decizia nr.695/01.11.2012 Directorul Sucursalei E. B. a decis ca începând cu data de 3.11.2012 contractul individual de muncă nr.7878 încheiat cu salariata I. M. să înceteze, în temeiul art.65 alin.(1) şi al art.68 din Codul muncii (f.7).
La data emiterii deciziei de concediere, doamna I. M. ocupa funcţia de inginer principal în cadrul Biroului Patrimoniu, potrivit actului adiţional din data de 25.09.2012, încheiat ca urmare deciziei nr.612/25.09.2012 (f.10).
Potrivit dispoziţiilor legale invocate ca temei al concedierii concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia (art.65 alin.(1), natura juridică a măsurii de concediere colectivă nefiind contestată de salariat care a invocat motive de nulitate a deciziei sub un dublu aspect: acela al criteriilor avute în vedere la concediere, acestea nefiind menţionate iar cele aplicabile nefiind respectate şi acela al încălcării de către angajator a obligaţiei de a efectua plata salariilor compensatorii.
În ceea ce priveşte criteriile de selectare a salariaţilor disponibilizaţi în a doua etapă din noiembrie 2012, se constată că potrivit listei înregistrate sub nr.3356/04.10.2012 (f.43) din cadrul Biroului Patrimoniu a fost disponibilizată doamna I. M., ocupând un post de inginer principal şi doamna V.S., ocupând un post de inginer, în condiţiile în care în structura organizatorică a unităţii valabilă începând cu data de 25.09.2012 (adresa înregistrată sub nr.3212/25.09.2012 – f.12), statul de funcţii pentru personalul TESA (adresa înregistrată sub nr.3213/25.09.2012 – f.13) prevedea în cadrul biroului patrimoniu 2 posturi de inginer principal, cu observaţia că potrivit statului de funcţii intimata nu are în structura niciunui compartiment angajaţi pe postul de „inginer”.
Într-adevăr, potrivit adresei înregistrate sub nr.3357/04.10.2012 (f.44) din cadrul Biroului Patrimoniu au fost desfiinţate ambele posturi de inginer principal însă analizând Decizia nr.639/04.10.2012 Directorul Sucursalei E. B. (f.45) precum şi Statul de funcţii pentru personalul TESA valabil cu 25.09.2009 (f.13-15) se observă că prin reorganizare Biroul Patrimoniu şi Biroul Comercial au fost comasate, noua structură primind denumirea de Birou Patrimoniu comercial care a păstrat un post de inginer principal, pe care l-a preluat din Biroul Achiziţii Publice, post nedesfiinţat.
Prin urmare susţinerea intimatei potrivit căreia postul contestatoarei a fost desfiinţat este corectă, însă incompletă întrucât în noua sa structură compartimentul în cadrul căreia a lucrat contestatoarea apare un post de natura aceluia ocupat de contestatoare, post pentru ocuparea căruia angajatorul era obligat să selecteze angajaţii potrivit criteriilor stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul unităţii în anul 2006 (f.42) care stabileşte în art.4.3 că angajarea personalului pe posturile vacante se face numai prin concurs, pe criteriul aptitudinilor şi competenţei profesionale, fără discriminare directă sau indirectă pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, religie, opţiuni politice, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori orientare sindicală.
Nediscriminarea în cadrul relaţiilor de muncă este reglementată ca principiu fundamental şi de dispoziţiile art.5 din Codul muncii, potrivit cărora:
(1) În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.
(2) Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă.
(3) Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.
(4) Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe.
Susţinerea contestatoarei referitoare la discriminarea sa prin refuzul unităţii angajatoare de a-i recunoaşte posibilitatea ocupării unui post vacant prin concurs este evidenţiată de chiar întâmpinarea formulată în cauză, apărările vizând împrejurările angajării contestatoarei şi aşa-zisul statut de „salariat protejat” şi care sugerează o concediere pe motive de incompetenţă având, în contextul dat, un caracter tendenţios şi fără relevanţă sub aspectul legalităţii deciziei de concediere contestată prin acţiunea dedusă judecăţii, emisă în temeiul art.65 din Codul muncii. Sub acest aspect, se constată că potrivit art.79 din L.53/2003 în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Şi celelalte critici ale contestatoarei sunt întemeiate, întrucât potrivit art.4.110 din CCM amintit, aplicabil în lipsa unei menţiuni exprese atât în cadrul procedurilor de concediere individuală cât şi în cel al procedurilor de concediere colectivă, dacă după aplicarea măsurii de desfacere a contractelor individuale de muncă ale persoanelor potrivit ordinii stabilite la alineatul (1), numărul de posturi ce urmează a fi desfiinţate nu a fost acoperit, unul dintre criteriile minimale ce urmează a fi avut în vedere este acela al desfacerii contractului de muncă al soţului cu venitul cel mai mic, dacă măsura reducerii de personal ar putea afecta ambii soţi care lucrează în aceeaşi unitate.
Incidenţa acestui articol negociat de părţile semnatare ale contractului colectiv de muncă nu a fost contestată de intimată care nu a infirmat nici împrejurarea că atât contestatoarea cât şi soţul acesteia au fost vizaţi de aceeaşi procedură de concediere colectivă după cum nici nu a administrat probe referitoare la veniturile obţinute de fiecare dintre soţii I., deşi potrivit art.272 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
De asemenea, intimata se face vinovată şi de nerespectarea convenţiei dintre administraţie şi federaţiile sindicale Energetica şi T., convenţie materializată în procesul-verbal din 02.10.2012 înregistrat sub nr.8818 din aceeaşi dată (f.25), potrivit căreia, conform art.4.108 alin.(1) din CCM, la desfacerea contractului individual de muncă, unitatea va plăti salariatului un ajutor de concediere, în raport de vechimea în muncă, în cazul neidentificării surselor financiare necesare plăţii acestui ajutor, preavizul urmând a fi suspendat iar salariaţii rechemaţi la locurile de muncă avute iniţial. Or, prin întâmpinare, intimata arată că ajutorul de concediere cuvenit contestatoarei a fost plătit doar parţial (20%), plata diferenţei de 29.601 lei fiind condiţionată de vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, nefiind administrate probe care să dovedească certitudinea încheierii unor astfel de vânzări pentru a se putea vorbi de identificarea de surse financiare avută în vedere de părţile acordului semnat la 02.10.2012, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat deja, sarcina probei îi revenea.
Pentru toate aceste considerente, considerând că nu a fost respectată procedura prevăzută de lege (potrivit art.229 alin.(4) din L.53/2003 contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor), în temeiul art.78 şi 80 din L.53/2003, instanţa va admite în parte contestaţia şi, anulând Decizia nr.695/1.11.2012, va dispune reintegrarea contestatoarei pe postul de inginer Principal în cadrul biroului Patrimoniu Comercial.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a intimatei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, se constată incidenţa dispoziţiilor art.35 alin.(1) din L.137/2002, potrivit cărora la data depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului comerţului se suspendă judecarea tuturor acţiunilor în pretenţii judiciare sau extrajudiciare îndreptate împotriva societăţii comerciale, motiv pentru care, în temeiul art.165 Cpc, instanţa va disjunge capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor, formând obiectul dosarului nr.1129/110/2013 şi va dispune suspendarea judecăţii acestuia.
Dând eficienţă dispoziţiilor art.274 Cpc, instanţa va obliga pe intimată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimată, constând în onorariul de avocat, achitat potrivit chitanţei seria CAB nr.108/13.06.2013 (f.102), în sumă de 1.500 lei, pe care îl va reduce, însă, în temeiul art.276 din acelaşi act normativ, dată fiind soluţia de admitere în parte a contestaţiei, la 1.000 lei.
