DOMENIU Raporturi de muncă.
Competenţa materială. Plata spor de vechime. Condiţiile de plată a orelor suplimentare şi compensarea concediului de odihnă
Potrivit art.281 Codul Muncii – Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, contractele colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod. Ori, acţiunea prin care reclamantul pretinde drepturi derivate dint-un contract individual de muncă are ca obiect conflictele de drepturi şi revine în competenţa Secţiei de litigii de muncă a Tribunalului Bucureşti, conform art.2 pct.1 lit.c din Codul de Procedură Civilă, iar nu judecătoriei de la domiciliul pârâtului.
Nu se justifică acordarea sporului de vechime întrucât prin contractul individual de muncă, semnat fără obiecţiuni de salariat, părţile au negociat şi au stabilit ca reclamantul să primească o sumă fixă,reprezentând salariul de bază lunar,fără a fi menţionate şi alte sporuri.
Pontarea orelor suplimentare precum şi evidenţierea acestora se face sub forma foilor de pontaj, a referatelor aprobate de către angajator, a foilor de prezenţă. Pârâta a depus foi state de salarii şi state de plată din care reiese că reclamantului i-au fost achitate drepturile salariale conform normei de lucru prestate. În speţă se pune problema dovedirii unui fapt negativ determinat care poate fi dovedit prin evidenţierea existenţei faptului pozitiv contrar. Altfel spus, cel interesat,reclamantul trebuia să dovedească împrejurarea că a prestat orele suplimentare pretins a fi fost lucrate şi a cazurilor în care acestea puteau sau au fost efectuate,aspect neprobat în cauză.
Cu privire la capătul de cerere privind plata diferenţelor de concediu odihnă, pârâta nu a făcut dovada că i-a achitat reclamantului compensarea în bani în condiţiile art.141 alin.4 din Codul muncii a zilelor de concediu ce i se cuveneau în perioada indicată în acţiune.
– art.281 Codul Muncii; art. 116-117, 163 Codul muncii
Decizia Civilă nr.5552/ 18.10.2012 Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VII a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Prin sentinţa civilă nr.7756 din data de 19.09.2011 Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a respins pretenţiile reclamantului pentru perioada 01.02.2004-06.10.2005 ca fiind prescrise; a admis, în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul SG, în contradictoriu cu pârâta AP BL. x; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumelor de 181 lei net reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de concediu odihnă neefectuat pentru perioada 01.10.2005-01.02.2007, 1.086 lei reprezentând valoarea netă a sporului de vechime în muncă de 25%, 1.086 lei net reprezentând spor de noapte şi respectiv a 542 lei net reprezentant de spor pentru ore suplimentare;a respins celelalte pretenţii formulate prin acţiune ca neîntemeiate; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că între părţi a fost încheiat contractul individual de muncă nr.6x/12.02.2004 potrivit căruia reclamantul a prestat activitate pentru pârâtă începând cu data de 01.02.2004, având un salariu de 3.365.000 lei prevăzut în contract la litera J. Salarizare fără sporuri, indemnizaţii şi alte adaosuri.
Prin contractul de muncă reclamantul avea funcţia de fochist cu un program de munca de 8 ore/zi( 40 de ore pe săptămână), iar concediul de odihnă era de 20 de zile pe an.
Ulterior încheierii contractului individul de muncă, reclamantul a beneficiat de creşteri salariale astfel: 3.722.000 lei începând cu data de 01.05.2005, 366 ron începând cu data de 01.02.2006, 440 RON începând cu data de 01.01.2007.
La data de 01.02.2007 în baza art.55 lit.b din Codul Muncii contractul individual de muncă încheiat între cele două părţi a încetat.
În ceea ce priveşte plata drepturilor salariale, expertiza contabilă a verificat drepturile salariale negociate prin contractul individual de muncă şi a constatat că acestea au fost primite de către reclamant cu excepţia concediului de odihnă de 20 de zile lucrătoare pe an.
De asemenea, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauza pe care tribunalul l-a omologat rezultă că reclamantul a primit şi prime cu ocazia sărbătorilor religioase.
În ceea ce priveşte compensarea concediului de odihnă neefectuat, tribunalul a reţinut că în temeiul art.141 alin.4 Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Tribunalul a constatat, că în perioada 01.10.2005-01.02.2007 reclamantul a avut doar 13 zile de concediu de odihnă, iar raportul de expertiză a determinat un cuantum al indemnizaţiei de concediu de 181 lei.
În temeiul contractului individual de muncă, durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi sau de 40 ore pe săptămână.
Potrivit art.117 al.1 Codul Muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă, săptămânal/peste 40 de ore), este considerată muncă suplimentară.
Potrivit art.119 Codul Muncii, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora. În aceste condiţii, salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul de lucru.
Raportat la dispoziţiile art.8 din Legea nr.130/1996, tribunalul a constatat,că reclamantul beneficiază de toate drepturile salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel naţional pentru anii 2005-2007 având în vedere totodată că,contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
Totodată, tribunalul a constatat că reclamantul se încadrează în prevederile art.122 lit.b din Codul Muncii şi coroborat cu prevederile art.40 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2005-2006.
Potrivit raportului de expertiză, depus la dosar au fost determinate şi valorile acestor drepturi în cuantum de 1.086 lei spor de vechime în muncă de 25%, spor de noapte în valoare de 1.086 lei net şi spor pentru orele suplimentare în valoare de 542 lei.
Tribunalul a respins pretenţiile reclamantului cu titlu de daune morale, din probe nereieşind îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor prevăzute pentru angajarea răspunderii civile a angajatorului sub acest aspect.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a admis pretenţiile reclamantului având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, în cauză fiind făcută dovada unor astfel de cheltuieli, potrivit chitanţei depuse la dosar din care rezultă plata onorariului de expert.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta AP bl.x, criticând-o pentru nelegalitate, recurs întemeiat în drept, pe dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041 Cod procedură civilă.
Se arată în dezvoltarea căii de atac formulate,că hotărârea pronunţată de instanţa de fond încalcă dispoziţiile art. 1169 Cod civil, în vigoare la data şi pentru perioada din cauza de faţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 1169 Cod civil, reclamantul intimat avea obligaţia de a face dovada îndreptăţirii sale la plata drepturilor băneşti pretinse prin acţiune.
Acesta nu a făcut această dovadă.
Pretenţiile sale nu au fost şi nu sunt probate, acestea nefiind altceva decât simple susţineri, fără absolut nici o bază legală.
Mai mult decât atât, pretenţiile în cauza sunt flagrant infirmate de concluziile raportului de expertiză contabilă dispus şi întocmit în cauză.
La pag.6 din acest raport – Concluzii – se precizează textual că, “referitor la drepturile pretinse, expertiza contabilă a verificat statele de plată şi a constatat că acestea au fost primite cu excepţia concediului de odihna de 20 zile lucrătoare pe an”. Acelaşi aspect este menţionat şi la pag. 2 din acelaşi raport, penultimul alineat.
Mai mult decât atât, Asociaţia a avut patru lucrători, printre care şi reclamantul intimat, care au lucrat în cadrul asociaţiei recurente în baza unor convenţii civile de prestări servicii.
Deşi programul de lucru al reclamantului intimat a fost iniţial de 8 ore lucrătoare, acest program a fost modificat, la data de 19.11.2002, odată cu semnarea de către acesta a convenţiei civile de prestări servicii, de la această din urmă dată, atât acesta cât şi ceilalţi lucrători acceptând să lucreze în regim de 12 ore lucrătoare şi 36 ore libere, şi să fie plătiţi în acest regim.
Acest program de 12 ore lucrătoare şi 36 ore libere nu făcea absolut nici o distincţie intre munca de zi şi cea de noapte.
Înscrisurile depuse la fond de reclamantul intimat, aflate la filele 18-24, 27-29 şi 33-41, sunt înscrisuri confecţionate pro causa de acesta.
Aceste înscrisuri nu emană de la asociaţie, nu sunt actele asociaţiei.
Deconspirat, în cadrul şedinţei din 12.09.2011, la interogatoriu şi pentru a evita declanşarea procedurii de înscriere în fals, reclamantul intimat a revenit asupra declaraţiei iniţiale, recunoscând că înscrisurile în cauză au fost confecţionate de el, acestea fiind, în accepţiunea lui, “modele”.
Potrivit disp. Art. 120 al.2 din codul muncii, sporul pentru munca suplimentară se stabileşte prin negociere.
În cauză nu a existat absolut niciodată nici o negociere între asociaţie şi reclamantul intimat.
În absenţa unei negocieri şi acord în această privinţă, nu se poate vorbi de o bază legală de obligare a asociaţiei la plata sporului pentru ore suplimentare.
Chiar contractul de muncă invocat de reclamantul intimat – ulterior înlocuit cu un contract civil de prestări servicii – menţionează, textual, că: “nu se vor efectua ore suplimentare cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgent destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecinţelor acestora”.
Reclamantul intimat nu a făcut dovada nici a orelor suplimentare pretins a fi fost lucrate şi nici a cazurilor în care acestea puteau sau au fost efectuate.
Reclamantul intimat nu a făcut dovada nici a orelor suplimentare pretins a fi fost lucrate şi nici a cazurilor în care acestea puteau sau au fost efectuate.
Nelegală este şi obligarea asociaţiei la plata către reclamatul intimat a sporului pentru vechime în muncă.
Şi pe acest aspect, hotărârea în cauza este lipsită de orice temei legal.
Acest spor nu a fost negociat şi ca atare nu a existat absolut nici o prevedere contractuală care să oblige asociaţia la plata acestuia.
În concret, acest spor nu este prevăzut nici în contractul de muncă invocat de reclamantul intimat şi nici în convenţia civilă de prestări servicii semnată de acesta în data de 19.11.2002.
(…)Totodată consideră că hotărârea recurată este fără temei legal în sensul dispoziţiilor art. 304 al.1 pct.9 Cod procedură civilă şi sub aspectul obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
(…)În completarea motivelor de recurs formulate anterior în prezenta cauză,în termen legal recurenta a înţeles să invoce, ca motive distincte şi suplimentare de recurs împotriva sentinţei civile nr. 6 din 19.09.20011, şi a încheierii din data de 26.03.2012 de îndreptare a erorii materiale, următoarele:
(…)Intimatul reclamant a lucrat în cadrul Asociaţiei în baza şi în temeiul convenţiei civile de prestări servicii din data de 19.11.2002.
(…)Existenţa necontestată şi chiar recunoscută a acestei convenţii civile de prestări servicii, exclude existenţa vreunui contract individual de muncă pentru perioada indicată chiar de intimatul reclamant, respectiv 01.11.2002 – 31.01.2004.
(…) În absenţa unui contract individual de muncă, nu se poate vorbi de un conflict de muncă, acţiunea intimatului reclamant fiind, în mod clar, o acţiune civilă în pretenţii, de competenţa materială a judecătoriei, care, trebuia timbrată şi la valoarea reclamată prin cererea introductivă.
(…) Dacă instanţa de recurs va trece peste acest prim motiv de recurs, înţelege să invoce, în subsidiar, după cum urmează:
(…) Lipsa motivării ignorării acestei convenţii civile de prestări servicii face ca hotărârea în cauza, recurată, să fie lipsită de temei legal sau dată cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 261 alin.1 pct.5 cod procedură civilă.
Absenţa cu desăvârşire a motivării înlăturării apărării recurentei în sensul existenţei acelei convenţii civile de prestări servicii în perioada de referinţă 01.11.2002 31.01.2004, face imposibil controlul judiciar.
Hotărârea recurată este fără temei legal cât şi nemotivată, în sensul dispoziţiilor legale precizate, atunci când ignoră nemotivat concluziile raportului de expertiză contabilă, cuprinse la pag.6 din acesta.
(…) Hotărârea recurată este fără temei legal în sensul dispoziţiilor art. 304 alin.1 pct.9 cod procedură civilă, atunci când dispune obligarea recurentei la plata către intimatul reclamant a sporului pentru ore suplimentare.
(…) Hotărârea recurată este fără temei legal în sensul dispoziţiilor art. 304 alin.1 pct.9 cod procedură civilă şi atunci când dispune obligarea recurentei către intimatul reclamant la plata sporului de vechime în muncă.
(…) Hotărârea recurată este fără temei legal sau dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii în sensul art. 304 alin.1 pct.9 cod procedură civilă, atunci când dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, atât în tot cât şi în parte.
Examinând sentinţa civilă atacată,Curtea apreciază fondat recursul formulat doar pentru considerentele ce se vor înfăţişa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prin primul motiv de recurs formulat întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, se susţine nerespectarea normelor privind competenţa instanţei, apreciindu-se că s-au nesocotit dispoziţiile art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, pe considerentul că intimatul ar fi lucrat în cadrul recurentei în baza unei convenţii de prestări servicii nr.1xxxx/19.11.2002 anexat la fila 3 dosar fond.
Motivul de recurs nu subzistă în cauză, prima instanţă pronunţând sentinţa atacată cu respectarea normelor privind competenţa instanţelor judecătoreşti, întrucât începând cu data de 01.02.2004 intimatul a lucrat în cadrul recurentei, în baza contractului individual de muncă, înregistrat la ITM Bucureşti, la data de 12.02.2004, iar pretenţiile deduse judecăţii sunt drepturi derivate din acest contract ce vizează perioada ulterioară încheierii acestuia.
Potrivit art.281 Codul Muncii – Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, contractele colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
Ori, acţiunea prin care reclamantul pretinde drepturi derivate dint-un contract individual de muncă are ca obiect conflictele de drepturi şi revine în competenţa Secţiei de litigii de muncă a Tribunalului Bucureşti, conform art.2 pct.1 lit.c din Codul de Procedură Civilă, iar nu judecătoriei de la domiciliul pârâtului, cum nejustificat pretinde recurentul, invocând convenţia de prestări servicii nr.1xxxx/19.11.2002 ,a cărei valabilitate a încetat odată cu încheierea contractului individual de muncă sus precizat,în cauză fiind respectate disp.art. 16, 17, art. 40 lit. f), art. 155 Codul muncii .
Raportat la natura juridică a pretenţiilor deduse judecăţii -drepturi derivate în baza contractului individual de muncă, înregistrat la ITM Bucureşti, la data de 12.02.2004, dispoziţiilor art. 1169 Cod civil, nu sunt incidente în cauză,cum nejustificat pretinde recurenta.În speţă recurentului angajator, în materia litigiilor de muncă, sarcina probei îi revenea conform dispoziţiilor art. 267 Codul muncii, respectiv de a depune „toate dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nu este fondată, prima instanţă expunând motivele de fapt şi de drept ce i-au format convingerea, soluţia admiterii în parte a acţiunii din dispozitiv, justificându-se prin considerentele sentinţei atacate. Tribunalul nu a realizat nicio referire la convenţia de prestări servicii nr.1xxxx/19.11.2002 anexată la fila 3 dosar fond,tocmai pe considerentul că valabilitatea sa a încetat odată cu încheierea contractului individual de muncă sus precizat,la care tribunalul a realizat trimitere .
Examinând astfel conţinutul sentinţei atacate, Curtea a constatat că aceasta este motivată atât în fapt, cât şi în drept, necuprinzând argumente contradictorii ori străine de natura pricinii. Ea a fost redactată cu deplina respectare a disp. art. 261 pct. 5 Cod Procedură Civilă, indicând „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Se arată de către recurentă că,absenţa cu desăvârşire a motivării înlăturării apărării sale, în sensul existentei convenţiei civile de prestări servicii în perioada de referinţă 01.11.2002 31.01.2004, face imposibil controlul judiciar.
De remarcat faptul că recurenta-pârâtă se află în eroare atunci când pretinde că hotărârea trebuie să cuprindă şi motivele pentru care au fost înlăturate „apărările” părţilor. Art. 261 pct. 5 Cod Procedură Civilă face referire la motivele pentru care s-au înlăturat „cererile” (în înţelesul de pretenţii deduse judecăţii) părţilor, iar nu la cele pentru care s-au înlăturat apărările acestora.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs formulat,recurenta critică sentinţa primei instanţe faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susţinând că este nelegală, pe considerentul că Tribunalul Bucureşti a aplicat greşit legea.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, fie atunci când nesocoteşte o normă de drept substanţial, fie atunci când interpretează greşit norma juridică aplicabilă.
Prin urmare, instanţa ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecăţii sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului le dă o greşită interpretare.
Motivul de recurs subzistă în cauză,în ceea ce priveşte pretenţiile privind acordarea contravalorii sporului de vechime în muncă de 25%, a sporului de noapte şi a sporului pentru ore suplimentare, soluţia Tribunalului bazându-se pe o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale care au relevanţă şi incidenţă pe acest aspect, respectiv a dispoziţiilor art. 969 Cod civil,art.116, 117, 119, 120 al.2, 163 din Codul muncii.
Astfel, nu s-a avut în vedere,că prin contractul individual de muncă, părţile au negociat şi au stabilit ca reclamantul să primească o sumă fixă de3.365.000lei lei,reprezentând salariul de bază lunar,fără a fi menţionate şi alte sporuri.
Ori, contractul individual de muncă a fost semnat fără obiecţiuni de salariat, reclamantul din prezenta cauză, sens în care neîntemeiată este apărarea sa, că nu i s-ar fi achitat sporul de vechime solicitat.
În condiţiile în care reclamantul ar fi fost prejudiciat prin modul de redactare al contractului individual de muncă, avea posibilitatea să nu-l semneze şi să nu-şi însuşească conţinutul său, să solicite eventual includerea acestui spor în conţinutul contractului sau constatarea nulităţii contractului individual de muncă, pe perioada derulării raporturilor de muncă, demersuri pe care acesta nu le-a întreprins şi care-i sunt imputabile, neputând susţine neacordarea contravalorii sporului de vechime în muncă de 25%,în condiţiile neincluderii sale, prin contractul individual de muncă. Ca atare, prima instanţă nelegal a omologat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză pe aspectul în discuţie, întrucât interpretarea şi aplicarea corectă a legii şi a clauzelor contractului de muncă a părţilor este atributul suveran al instanţei de judecată, atributul expertului contabil, fiind doar acela al cuantificării acestui spor, a calculării sumei ce i s-ar fi cuvenit reclamantului pentru sporul de vechime pretins, nicidecum a interpretării clauzelor contractuale şi a legii, interpretare pe care instanţa o realizează în acord cu toate probatoriile încuviinţate şi administrate în cauză: înscrisuri, interogatoriu, raport de expertiză.
Potrivit art. 163 Codul muncii plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit. Statele de plată, precum şi celelalte documente justificative se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.
Reclamantul a arătat că în perioada cuprinsă între luna octombrie 2005 până la încetarea contractului de muncă nu i-au fost achitate orele suplimentare, orele de noapte realizate şi a depus în dovedire un grafic (filele19-25) indicând aceste ore suplimentare, cât şi a orelor pretinse a fi prestate în timpul nopţii.
Ori, potrivit art. 116 Codul muncii : Angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat şi de a supune controlului inspecţiei muncii această evidenţă ori de câte ori este solicitat.
De asemenea, dispoziţiile art. 117 Codul muncii prevăd că: Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 109, este considerată muncă suplimentară.
Dispoziţiile art. 119 acelaşi cod stipulează că:munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia. În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
Pontarea orelor suplimentare precum şi evidenţierea acestora se face sub forma foilor de pontaj, a referatelor aprobate de către angajator, a foilor de prezenţă.
În speţă, s-a constatat că, în concret, contestatorul a depus un grafic care nu are niciun element care să-l caracterizeze ca înscris ce emană de la intimată, ştampilă,semnătura reprezentantului legal, număr de înregistrare. În apărare pârâta a depus foi state de salarii şi state de plată aferente acestei perioade din care reiese că reclamantului i-au fost achitate drepturile salariale conform normei de lucru prestate în această perioadă.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 120 al.2 din Codul muncii, cum legal apreciază recurenta sporul pentru munca suplimentară se stabileşte prin negociere, negociere inexistentă asociaţie şi reclamantul intimat.
În absenţa unei negocieri şi acord pe acest aspect, nu există o bază legală de obligare a asociaţiei la plata sporului pentru ore suplimentare.
Chiar contractul de muncă menţionează că :”nu se vor efectua ore suplimentare cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgent destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecinţelor acestora”.
În speţă recurentului angajator,după cum s-a arătat, în materia litigiilor de muncă, sarcina probei îi revenea conform dispoziţiilor art. 267 Codul muncii, respectiv de a depune „toate dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
Numai că,în acest caz se pune problema dovedirii unui fapt negativ dar nu a unui fapt negativ nedefinit (care să fie imposibil de probat), ci a unui fapt negativ determinat care poate fi dovedit prin evidenţierea existenţei faptului pozitiv contrar.Altfel spus,cel interesat,reclamantul trebuia să dovedească împrejurarea că a prestat orele suplimentare pretins a fi fost lucrate şi a cazurilor în care acestea puteau sau au fost efectuate,aspect neprobat în cauză.
Cu privire la capătul de cerere privind plata diferenţelor de concediu odihnă, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost angajatul pârâtei începând cu data de 01.02.2004, aşa cum reiese din contractul individual de muncă nr.6x/12.02.2004. Raporturile de muncă au încetat la data de 01.02.2007 (conform art.55 lit.b Codul Muncii), iar odată cu încetarea raporturilor de muncă, rezultă faptul că reclamantul a efectuat doar 13 zile concediu odihnă în cursul anului 2006, raportat la perioada lucrată în aceşti ani.
Potrivit art.163 din Codul Muncii,plata drepturilor salariale se dovedeşte prin semnarea statelor de plată precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariat.
Ca atare,motivul de recurs, prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu subzistă în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând compensarea în bani a zilelor de concediu ce i se cuveneau în perioada indicată în acţiune, respectiv perioada 01.02.2004-01.02.2007, prima instanţă pronunţând sentinţa atacată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, respectiv a dispoziţiilor art.141 alin.4, art.163 din Codul Muncii.
Faţă de dispoziţiile imperative ale art.163 din Codul Muncii, s-a reţinut că pârâta nu a făcut dovada că i-a achitat reclamantului compensarea în bani a zilelor de concediu ce i se cuveneau în perioada indicată în acţiune.
Compensarea în bani a concediului de odihnă se poate efectua în condiţiile art.141 alin.4 din Codul muncii, respectiv în cazul încetării contractului individual de muncă.
În speţă, contractul individual de muncă al reclamantului a încetat la data de 01.02.2007.
Ca urmare, având în vedere prevederile art.141 alin.4 din Codul Muncii, clauzele din contractul individual de muncă, legal s-a dispus obligarea pârâtei să-i compenseze reclamantului concediu de odihnă neefectuat în perioada 01.02.2004-01.02.2007, calculat în raport de 20 de zile lucrătoare cuvenite anual şi timpul efectiv lucrat, mai puţin pentru 13 zile de concediu de odihnă efectuate.
Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă prin raportare la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.304/1 Cod procedură civilă, va admite recursul, constatând pronunţarea sentinţei statuate cu aplicarea greşită a normelor de drept substanţial incidente în cauză, în speţă, a dispoziţiilor art. 969 Cod civil, art.116, 117,119, 120 al.2,163 din Codul muncii referitor la pretenţiile privind acordarea contravalorii sporului de vechime în muncă de 25%, a sporului de noapte şi a sporului pentru ore suplimentare . Se va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că se vor respinge, ca neîntemeiate pretenţiile privind acordarea contravalorii sporului de vechime în muncă de 25%, a sporului de noapte şi a sporului pentru ore suplimentare.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, privind plata diferenţelor de concediu odihnă pentru motivele deja redate,cât şi pentru celelalte pretenţii respinse,respectiv a pretenţiilor reclamantului pentru perioada 01.02.2004-06.10.2005 respinse,ca fiind prescrise; respingerii ca nedovedit a capătului de cerere privitor la daunele morale; nefiind formulate critici împotriva lor .
