Raport de muncă
Inaplicabilitatea dispoziţiilor prevăzute de art. 24, 25 din Legea nr. 554/2004, în cazul hotărârii judecătoreşti care dispune exclusiv anularea unui act administrativ.
Ca urmare a anulării, în acţiunea Prefectului, a Dispoziţiei de mutare definitivă a reclamantei, prin sentinţa nr.3329/2010, Primarul avea, într-adevăr, obligaţia, în aplicarea principiului repunerii în situaţia anterioară actului juridic nul, să dispună reintegrarea reclamantei pe postul anterior. Pe de altă parte, în aplicarea principiului reparării pagubei produse prin actul administrativ nelegal, avea obligaţia de a acoperi prejudiciul suferit de beneficiarul actului.
Ca urmare a anulării, în acţiunea Prefectului, a Dispoziţiei de mutare definitivă a reclamantei, prin sentinţa nr.3329/2010, Primarul avea, într-adevăr, obligaţia, în aplicarea principiului repunerii în situaţia anterioară actului juridic nul, să dispună reintegrarea reclamantei pe postul anterior. Pe de altă parte, în aplicarea principiului reparării pagubei produse prin actul administrativ nelegal, avea obligaţia de a acoperi prejudiciul suferit de beneficiarul actului.
În situaţia în care aceste obligaţii, deduse din aplicarea principiilor de drept, nu ar fi fost îndeplinite de bună voie de autoritatea publică, reclamanta avea posibilitatea acţionării acesteia în justiţie.
În situaţia în care aceste obligaţii, deduse din aplicarea principiilor de drept, nu ar fi fost îndeplinite de bună voie de autoritatea publică, reclamanta avea posibilitatea acţionării acesteia în justiţie.
Însă dispoziţiile art.24 din Legea nr.554/2004 reglementează amenda judiciară civilă – sancţiune şi mijloc de presiune pentru asigurarea executării în natură a obligaţiei de a face dispuse prin hotărâre judecătorească – când autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, nu a celor care se deduc, prin aplicarea unor principii de drept, faţă de soluţia anulării unui act administrativ dispune printr-o hotărâre pronunţată în contencios administrativ.
Însă dispoziţiile art.24 din Legea nr.554/2004 reglementează amenda judiciară civilă – sancţiune şi mijloc de presiune pentru asigurarea executării în natură a obligaţiei de a face dispuse prin hotărâre judecătorească – când autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, nu a celor care se deduc, prin aplicarea unor principii de drept, faţă de soluţia anulării unui act administrativ dispune printr-o hotărâre pronunţată în contencios administrativ.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că pretenţiile reclamantei nu pot fi obţinute pe calea procesuală aleasă – dispoziţiile art.24 din Legea contenciosului administrativ – acţiunea întemeiată pe aceste dispoziţii speciale privind obligaţia executării hotărârii pronunţate în contenciosul administrativ nefiind întemeiată.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că pretenţiile reclamantei nu pot fi obţinute pe calea procesuală aleasă – dispoziţiile art.24 din Legea contenciosului administrativ – acţiunea întemeiată pe aceste dispoziţii speciale privind obligaţia executării hotărârii pronunţate în contenciosul administrativ nefiind întemeiată.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DECIZIA CIVILĂ NR.3038/13.09.2012)
Prin sentinţa civilă nr.2/28 martie 2012, Tribunalul Teleorman a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta D. D. în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI CĂLMĂŢUIU – B. E., a aplicat Primarului comunei Călmăţuiu o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 26.08.2011 şi până la data de 20.02.2012, a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri materiale constând în salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data de 05.04.2011 şi până la executarea integrală a sentinţei civile nr.3329/25.10.2010 a Tribunalului Teleorman, a respins ca inadmisibile capetele de cerere privind reîncadrarea reclamantei pe postul de contabil aferent funcţiei publice, cls III grad profesional superior şi încetarea raporturilor de serviciu ale numitei F. F. C.
În considerente, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia nr. 147 din 10.05.2010 Primarul comunei Călmăţuiu a dispus modificarea raporturilor de serviciu ale reclamantei D. D., fiind mutată definitiv din cadrul compartimentului contabilitate, achiziţii publice şi programe cu finanţare internaţională, în cadrul căruia ocupa postul de referent contabil, la compartimentul resurse umane, administrativ şi pază pe postul de referent.
Prin dispoziţia nr.148 din 10.05.2010 emisă de acelaşi primar, s-a dispus ocuparea postului deţinut anterior de reclamantă de către numita F. F. C.
Prin sentinţa civilă nr.3329 din 25 octombrie 2010, Tribunalul Teleorman a dispus anularea hotărârii nr.29/10.05.2010 a Consiliului Local al comunei Călmăţuiu şi a dispoziţiilor susmenţionate, sentinţă irevocabilă prin decizia civilă nr.785 din 04.04.2011 a Curţii de Apel Bucureşti.
Urmare a hotărârilor judecătoreşti pârâtul Primarul comunei Călmăţuiu avea obligaţia de a dispune reintegrarea reclamantei D. D. pe postul deţinut anterior emiterii dispoziţiei nr.147/10.05.2010 şi plata drepturilor salariale corespunzătoare.
Prin cererile înregistrate la Primăria comunei Călmăţuiu sub nr.2531 din 30.12.2010 şi nr.900 din 06.05.2011, reclamanta a solicitat pârâtului punerea în executare a sentinţei civile nr.3329/25.10.2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman.
În acelaşi scop, reclamanta s-a adresat şi Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici la data de 08.08.2011, 11.10.2011 şi 09.11.2011.
La data de 26.08.2011 s-a obţinut de către pârât avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind funcţiile publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Călmăţuiu, judeţul Teleorman, înregistrat sub nr.1655 (fila 86 dosar), anterior pârâtul efectuând demersuri pentru punerea în aplicare a sentinţei în cauză, sens în care s-a adresat Instituţiei Prefectului Judeţului Teleorman-adresa nr.914 din 09.05.2011 şi Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici – adresa nr.1189/08.06.2011 şi nr.1468/22.07.2011 – filele 82-83 dosar.
La data de 20.02.2012, prin dispoziţia nr.27 (aflată la fila 71 dosar) pârâtul dispune încadrarea reclamantei D. D. în funcţia publică de referent în cadrul compartimentului contabilitate.
Cum, până la momentul obţinerii avizului A.N.F.P., pârâtul nu s-a aflat în pasivitate, efectuând demersuri pentru obţinerea postului necesar reintegrării (astfel cum s-a menţionat anterior), nu se poate reţine culpa acestuia pentru neaducerea la îndeplinire a hotărârii judecătoreşti.
Ulterior datei de 26.08.2011 şi până la emiterea dispoziţiei de încadrare a reclamantei – 20.02.2012 nu există niciun motiv care să justifice refuzul pârâtului de a executa hotărârea judecătorească.
Potrivit articolului 24 aliniatul 1 din Legea nr.554/2004, „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.”
Potrivit articolului 24 aliniatul 1 din Legea nr.554/2004, „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.”
Alineatul 2 al aceluiaşi articol stipulează: „În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”
Prin atitudinea sa în privinţa executării sentinţei, manifestată începând cu data de 26.08.2011, pârâtul – Primarul comunei Lisa a adus atingere dreptului reclamantului la justiţie, garantat de articolul 6 din Convenţie, care protejează în egală măsură şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat ce respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părţi.
În sensul celor menţionate se invocă şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg – cauza Şandor împotriva României, prin care s-a reţinut că: „ Executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care o pronunţă, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul articolului 6 (1) din Convenţie. Dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi.”
De asemenea, în cauză S.C. R. T. SRL împotriva României, Curtea a reţinut că, protejarea efectivă a justiţiabilului şi restabilirea legalităţii implică obligaţia pentru administraţie de a se adapta la o sentinţă; că, prin refuzul de a executa o hotărâre ori întârzierea în executarea acesteia, garanţiile art.6 de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierd raţiunea de a fi.
Prin neexecutarea sentinţei, reclamantei i s-a cauzat un prejudiciu material constând în drepturile salariale de care a fost privată, începând cu data 05.04.2011.
În privinţa capetelor de cerere privind reîncadrarea reclamantei pe postul de contabil şi încetarea raporturilor de serviciu ale numitei F. F. C. din funcţia de contabil, fiind admisă excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu cu motivarea că, în procedura specială de executare instituită de art.24 din Legea nr.554/2004 nu poate fi repus în discuţie fondul, au fost respinse ca inadmisibile.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtul Primarul Comunei Călmăţuiu B. E., arătând că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală sub următoarele motive:
1) instanţa în mod greşit a considerat că de la data de 26.08.2011 şi până la data emiterii deciziei de reîncadrare a reclamantei – 20.02.2012, nu exista nici un motiv de repunere în neexecutare a hotărârii judecătoreşti respective.
Astfel, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti se află în curs de soluţionare dosarul nr.2733/87/2010 în care Instituţia Primjarului Comunei Călmăţuiu declarase recurs împotriva sentinţei civile nr.66 din 26.01.2011 a Tribunalului Teleorman, care privea pe aceeaşi reclamantă D. D. căreia îi încetaseră anterior raporturile de serviciu conform Dispoziţiei primarului nr.223/29.07.2010.
La data de 17.11.2011 prin decizia civilă nr.2918/17.11.2011 Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul declarat de Instituţia Primarului Comunei Călmăţuiu în contradictoriu cu reclamanta D. D. şi a modificat sentinţa civilă nr.66/26.01.2011 a Tribunalului Teleorman, în sensul că a respins acţiunea acesteia ca neîntemeiată.
Urmare a acestei decizii, Dispoziţia primarului nr.223/29.07.2010 prin care se încetează raporturile de serviciu ale lui D. D., a rămas în vigoare.
In acest fel, a fost în situaţia de a avea două hotărâri judecătoreşti contradictorii, sentinţa civilă nr.3329/25.10.2010 a Tribunalului Teleorman rămasă definitivă prin care s-a dispus reîncadrarea acesteia şi decizia civilă nr.2918/17.11.2011 a Curţii de Apel Bucureşti irevocabilă, prin care raporturile de muncă ale reclamantei au încetat definitiv.
De asemenea, ultima hotărâre judecătorească se referă la o dispoziţie de încetare a raporturilor de muncă ulterioară celei de reîncadrare.
în această situaţie, s-a adresat şi a făcut mai multe demersuri la Prefectura Teleorman şi la ANAF pentru a lămuri situaţia şi modul în care trebuie să procedeze în vederea respectării legii.
2 ) Un al doilea motiv de recurs se referă la faptul că a fost obligată la despăgubiri reprezentând salariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, în mod cu totul nejustificat.
Astfel, rezultă din conţinutul Dispoziţiei primarului nr.94/06.03.2012 prin care s-a completat Dispoziţia nr.27/20.02.2012 de reîncadrare a reclamantei că s-au aprobat statele de plata privind drepturile salariale de care ar fi beneficiat D. D.., conform anexei 2, până la data reîncadrării.
De asemenea, la dosar au fost depuse şi există toate aceste state de plată cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat reclamanta, calculate în conformitate cu prevederile legale în materie.
Rezultă deci că aceste drepturi salariale au fost aprobate deja şi consideră că în aceste condiţii, obligarea sa în această privinţă este nejustificată.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât s-a dispus de către prima instanţă obligarea mea la plata acestor drepturi până la executarea sentinţei civile nr.3329/25.10.2010 a Tribunalului Teleorman, deşi aceasta a fost pusă în executare deja la 20.02.2012 şi 06.03.2012, aşa cum reţine chiar Tribunalul.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi reclamanta D. D., cu privire la aplicarea sancţiunii primarului cu 20 % din salariu minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere începând cu data de 26.08.2011 si pana la data de 20.02.2012, fata de ce a cerut – sancţionarea primarului comunei Calmaţuiu cu 20 % din salariu minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere din data de 05.04.201l, până la executarea efectiva a Sentinţei judecătoreşti privind punerea la dispoziţie a postului de contabil, post pe care l-a ocupat 17 ani, pana la emiterea abuziva a Dispoziţiei nr.147/10 mai 2010, când fără acordul său si in timpul concediului legal de odihna i-a modificat raporturile de serviciu.
– obligarea pârâtului primarul comunei Calmaţuiu jud. Teleorman, să plătească reclamantei despăgubiri materiale constând in salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data de 05.04.2011 şi până la executarea integrala a sentinţei civile nr.3329/25.10.2010 a Tribunalului Teleorman, faţă de ce am cerut;
– obligarea primarului comunei Calmaţuiu, jud. Teleorman, să-i plătească despăgubiri materiale în cuantum de 150 lei pentru fiecare zi de întârziere pentru nerespectarea sentinţei judecătoreşti, începând cu data de 05.04.2011, până la punerea in executare efectiva a menţionatei sentinţe, deoarece prin refuzul de a pune in executare aceasta hotărâre, a fost lipsită de salarii din data de 30.08.2010 până în prezent a fost lezată in dreptul legal de a fi promovată din funcţia publică cls.III grad profesional superior in cls.I grad profesional superior in condiţiile legii, funcţie publică aferenta postului de contabil.
– nu i s-au acordat daune morale pentru dispoziţii şicanatorii in suma de 5.000 lei aşa cum a cerut pe parcursul fazelor procesuale, nu i s-au acordat daune cominatorii in suma de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere aşa cum a solicitat pentru înfrângerea rezistentei primarului cu privire la predarea gestiunii de contabilitate, plata despăgubirilor materiale egale cu salariile din data de 30.08.2010, neplata despăgubirilor materiale conducând la plata daune-interes pentru repararea prejudiciului produs salariatului conform art.106.
Analizând actele depuse la dosar, susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale aplicabile în materie, Curtea reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.3329 din 25 octombrie 2010, Tribunalul Teleorman a admis acţiunea formulată de reclamantul Prefectul judeţului Teleorman împotriva pârâţilor Primarul comunei Călmăţuiu, Consiliul Local al comunei Călmăţuiu, D. D. şi F. F. C., şi a dispus anularea Hotărârii CL nr.28 din 10 mai 2010, respectiv a Dispoziţiilor Primarului nr.147 şi 148 din aceeaşi dată.
Curtea apreciază că dispoziţiile legale sus menţionate nu sunt aplicabile în speţă, dat fiind că prin sentinţa respectivă autoritatea publica nu a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative.
Împrejurarea că unul dintre efectele nulităţii este repunerea în situaţia anterioară nu poate duce la altă concluzie.
Faţă de aceste considerente, constatând că analiza celorlalte motive de recurs nu mai este utilă, va admite recursul formulat de Primarul com. Călmăţuiu împotriva sentinţei civile nr. 2/28.03.2012 şi va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă D. D. ca nefondat.
