Sentinta civila nr. 1187/LM/2010, raporturi de muncă – răspundere patrimonială angajat.
Prin sent. civ. nr. 1187/LM/2010 Tribunalul Bihor a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta S.C. H.L. S.A. în contradictoriu cu pârâta M.C. S.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut urmatoarele:
Prin actiunea formulata reclamanta S.C. H.L. S.A. a solicitat să se constate că pârâta a produs societăţii un prejudiciu în cuantum de 19.971,24 lei reprezentând lipsă în gestiune şi obligarea acesteia la plata acestei sume.
Instanta a constat că pârâta a fost angajata a unităţii reclamante cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată începând cu data de 20.08.2004 în funcţia de gestionar.
Având calitatea de gestionar in sarcina pârâtei operează o prezumţie simpla de culpa si raport de cauzalitate pentru paguba constând in lipsă în gestiune.
Prezumţia simpla de culpa a fost înlăturata de către pârâtă prin probele cu înscrisuri şi martori administrate in cursul dezbaterilor.
Art. 270 din Codul muncii care prevede că salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legătura cu munca lor.
Dispoziţiile Legii nr. 22/1969 cu privire la angajarea răspunderii gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor se coroborează cu dispoziţiile Codului muncii referitoare la răspunderea patrimonială a angajaţilor.
Astfel instanţa a reţinut că aşa cum rezultă şi din cuprinsul contractului individual de muncă punctul F, unitatea avea obligaţia să îi întocmească pârâtei fişa postului ca anexă la contractul individual de muncă în care să evidenţieze concret atribuţiile postului pe care îl ocupa, fişă a postului care nu se regăseşte depusă la dosar. De altfel în şedinţa publică din 09 martie 2009 reclamanta, prin reprezentant, a aratat că nu deţine un astfel de document in ce o priveşte pe pârâtă.
De asemenea potrivit art.10 din Legea nr.22/1969 în situaţia în care pârâta desfăşura o activitate de gestiune exista obligaţia de a constitui o garanţie materială, aspect care nu a fost dovedit de către reclamantă.
În ce priveşte predarea – primirea gestiunii materii prime şi materiale aceasta de asemenea nu este evidenţiată prin vreun script care să fie existent la dosar, reclamanta arătând că nu există un act de numire a pârâtei în această funcţie .
Singurul document existent la dosarul cauzei este acela de numire a pârâtei în funcţia de gestionar la gestiunea deşeuri (decizia nr. 92/15.12.2004).
Potrivit art. 29 din Legea nr.22/1969 unitatea angajatoare avea obligaţia să asigure gestionarului masurile necesare pentru păstrarea bunurilor în condiţii corespunzătoare, ori din întreg probatoriul existent la dosarul cauzei, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi rezultă că mărfurile nu erau depozitate corespunzător, pârâta nu era singura care ar fi avut acces la materialele din gestiune, existând chei la diferite persoane care avea acces la materiale, nu doar în timpul celor 8 ore de serviciu ale pârâtei. De altfel se preluau de multe ori materiale, fără ca să fie evidenţiate sau fără a-i fi aduse la cunoştinţă pârâtei, aspecte cunoscute de conducerea unităţii, aceasta fiind metoda de lucru în unitate.
De altfel la fila 101 la dosar se regăseşte copia unui mail trimis pârâtei de către conducătorul unităţii, în cuprinsul căruia acesta recunoaşte că pârâta nu are vreo vină în producerea vreunui minus în gestiune, acţiunea în justiţie fiind o consecinţă a nesemnării de luare la cunoştinţă a unui document.
În lumina tuturor acestor considerente instanţa reţinând că nu sunt întrunite condiţiile antrenării răspunderii materiale a pârâtei, neexistând culpa acesteia, un prejudiciu cert şi real şi nici un raport de cauzalitate între fapta şi prejudiciu, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
