Reorganizare vama


Dosar nr.  XXX/39/2012* litigiu funcţionari publici

R O M A N I A

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

S E N T I N Ţ A  NR.XXX

Şedinţa publică de la xx.xx.xxxx

Preşedinte

Grefier

Pe rol, soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul P. G., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală  Bucureşti şi  Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din xx.xx.xxxx, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunţarea s-a amânat pentru astăzi, xx.xx.xxxx, când:

 

TRIBUNALUL

Deliberând asupra acţiunii de faţă, constată următoarele: 

 I. Prin cererea dresată Curţii de Apel Suceava – secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de xx.xx.xxxx, reclamantul P. G., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună :

– anularea Ordinului nr.XXXX/xx.xx.xxxx emis de Preşedintele ANAF ;

– constatarea nulităţii examenului organizat în baza pct. 5 din Ordinul nr.XXXX/xx.xx.xxxx;

– anularea Ordinelor nr.XXX/xx.xx.xxxx şi nr.XXXX/xx.xx.xxxx emise de ANV şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acestora ;

– repunerea în situaţia anterioară prin reintegrarea în funcţia de inspector vamal, grad profesional asistent la Biroul Vamal Stânca Costeşti din cadrul DRAOV Iaşi;

– obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor echivalente drepturilor salariale, actualizate în funcţie de rata inflaţiei începând cu data de xx.xx.xxxx şi până la data reintegrării ;

– suspendarea executării Ordinelor nr.XXX/xx.xx.xxxx şi nr.XXXX/xx.xx.xxxx emise de ANV până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ;

În motivarea acţiunii s-a arătat că prin Ordinul ANV nr.XXXX/xx.xx.xxxx s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de xx.xx.xxxx prin eliberarea reclamantului din funcţia de inspector vamal, grad profesional asistent la Biroul Vamal Stânca Costeşti, deoarece începând cu data de xx.xx.xxxx a fost în concediu medical, prin Ordinul ANV nr.XXX/xx.xx.xxxx s-a dispus modificarea acestuia  în sensul că raportul de serviciu încetează cu data de xx.xx.xxxx.

Că aceste două Ordine au avut la bază alte două Ordine, respectiv  Ordinele XXXX, nr. XXXXdin xx.xx.xxxx, emise de ANAF prin care au fost aprobate structurile organizatorice ale aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor, direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi direcţiilor judeţene,  statele de funcţii pentru structurile enumerate mai sus şi Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul acestor structuri. Aceste din urmă Ordine  nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României şi ca atare sunt lipsite de orice efect şi forţă legală, reclamantul invocând încălcarea art. 10 alin. 2 din Legea 24/2000, art. 116 din Constituţie şi art. 58 alin. 1 din HG  1226/2007. Iar inexistenţa acestor acte administrative normative derivată din neîndeplinirea procedurii de publicare atrage nulitatea tuturor actelor subsecvente. În consecinţă, şi concursul organizat în temeiul lor este lovit de nulitate, iar actele administrative individuale emise în baza acestor ordine sunt nule absolut, astfel încât atât procedura de vacantare a postului de inspector vamal grad profesional superior cât şi procedura de examen, cât şi Ordinele ANV nr. XXXX/xx.xx.xxxx şi nr.XXX/xx.xx.xxxx de eliberare din funcţie sunt nelegale.

S-a mai arătat că potrivit art. 30 alin. 4 din Codul Muncii condiţiile de organizare şi modul de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor la instituţiile şi  autorităţile publice şi la alte unităţi bugetare se stabilesc numai prin regulament aprobat prin Hotărâre a Guvernului, motiv pentru care ordinul XXXX/2011 este nelegal.

S-a mai arătat că potrivit HG 611/2008 ocuparea funcţiilor publice vacante e face prin concurs stabilit de aceste norme,  iar art. 71 din acest act normativ stabileşte că sunt nule de drept  concursurile pentru ocuparea funcţiilor publice din cadrul autorităţilor  şi instituţiilor publice organizate cu nerespectarea  prezentei hotărâri. Reclamantul a considerat că a fost încălcată în totalitate procedura stabilită prin această Hotărâre de guvern în sensul că nu s-a respectat dispoziţiile art. 38, referitoare la asigurarea publicităţii concursului cu cel puţin 30 de zile înainte, ale art. 39 referitoare la publicarea anunţului  în Monitorul oficial şi într-un ziar de largă circulaţie întrucât, în cauză bibliografia a fost afişată cu 3 zile înainte de concurs. S-a invocat şi încălcarea dispoziţiilor art.  54 şi 55 privind interviul(care nu are caracterul unei probe orale prin care se verifică din nou cunoaşterea subiectelor din tematica şi bibliografia anunţată – acestea fiind verificate prin proba scrisă).

Reclamantul a arătat că nici o dispoziţie din Legea 188/1999 nu prevede că posturile ocupate de un funcţionar public învestit în mod legal pot fi vacantate şi supuse  unei proceduri de concurs, art. 55 şi 57 referindu-se la faptul că doar funcţiile vacante pot fi ocupate prin concurs. Că reorganizarea unei autorităţi sau instituţii publice nu se poate realiza  prin vacantarea unui post legal ocupat şi organizarea unui concurs, ci prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public, potrivit art. 99 alin. 1 lit. b. Prin modul în care s-a procedat s-au încălcat dispoziţiile art. 100 din Legea 188/1999.

Reclamantul a mai invocat nulitatea Ordinului XXXX/2011 care a fost emis în perioada cât reclamantul se afla în concediu medical, încălcându-se dispoziţiile art. 36 din legea 188/1999, nulitate care atrage şi nulitate Ordinului subsecvent, respectiv Ordinul 220 prin care a fost modificată data încetării raportului de serviciu.

Reclamantul a motivat şi cererea de suspendare, dar instanţa nu va mai relua această argumentaţie, ea nefăcând  obiectul cauzei în ciclul procesual al rejudecării cauzei.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar Ordinul XXX/xx.xx.xxxx, răspunsul la procedura prealabilă, preavizul din xx.xx.xxxx,  concedii medicale.

II. ANAF a formulat întâmpinare (filele 32-41 ds) prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a capătului de cerere referitor la anularea ordinului ANAF XXXX/2011 pentru faptul că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, iar în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii examenului  organizat în baza Ordinului de mai sus, s-a solicitat, de asemenea, respingerea acţiunii ca inadmisibilă întrucât nu are ca obiect un act administrativ în sensul art. 2 lit. c din legea 554/2004, fiind indicată în acest sens Decizia 3546/24.06.2009 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În ceea ce priveşte cererea de anulare a celor două ordine emise de ANV, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Pe fond, s-a arătat că Ordinele OPANAF XXXX/2011 şi XXXX/2011 sunt acte administrative cu caracter individual întrucât prin acestea s-a aprobat structura organizatorică a Autorităţii Naţionale a Vămilor şi a structurilor regionale, judeţene/ a municipiului Bucureşti, respectiv  s-a aprobat statul de funcţii pentru aparatul central al Autorităţii naţionale a vămilor şi pentru unităţile subordonate şi Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de testare profesională pentru funcţionarii publici şi personalul contractual. Ca atare, acestea nu trebuiau publicate în Monitorul oficial, potrivit art. 11 alin. 2 lit. b din legea 24/2000.

S-a mai arătat că nu sunt adevărate susţinerile reclamantului potrivit cărora nici o dispoziţie din Legea 188/1999 nu prevede că posturile ocupate de un funcţionar public învestit în mod legal pot fi vacantate şi supuse  unei proceduri de concurs, aducându-se ca argumente contrare faptul că la nivelul Autorităţii Naţionale a Vămilor a avut loc un proces de reorganizare declanşat prin HG 565/2011 şi continuată prin emiterea ordinelor XXXX şi XXXX/2011 de către Preşedintele ANAF, că la nivelul Autorităţii Naţionale a Vămilor s-au redus posturile de la 4586 la 3159 posturi, că în cuprinsul Ordinului XXXX/2011 se prevede că art. 99 alin. 1 lit. b, alin. 3,4,5 şi 6 sunt direct aplicabile, iar aceste dispoziţii au fost respectate întru totul, în sensul că reclamantului i s-a comunicat un preaviz prin care i s-a adus la cunoştinţă că postul pe care îl ocupă este afectat de reorganizare începând cu data de xx.xx.xxxx, că până la data de 12.07.2011 poate opta pentru o funcţie publică corespunzătoare, iar în situaţia în care pentru aceeaşi funcţie au optat mai mulţi funcţionari, se organizează concurs. S-a mai învederat că prin acelaşi preaviz s-a adus la cunoştinţa funcţionarului că lista  posturilor vacante a fost publică pe site-ul www.customs.ro şi afişată la sediul ANV şi a structurilor subordonate, conform art. 99 alin. 5 din legea 188/1999, iar în situaţia în care nu optează pentru nici un post, va fi eliberat fin funcţie. De asemenea, că datele şi informaţiile privitoare la organizarea concursului, inclusiv a bibliografiei au fost afişate atât pe site-ul ANV, cât şi pe site-ul ANAF. Prin urmare, a concluzionat pârâta că nu ne regăsim în nici o situaţie prevăzută de art. 100 din Legea 188/1999 pentru că nu s-au redus posturile ca urmare a modificărilor aduse atribuţiilor de serviciu, ci prin reducerea numărului de posturi, pentru încadrarea în cheltuielile bugetare.

Pârâta  a motivat şi  soluţia de respingerea a cererii de suspendare, dar instanţa nu va mai relua această argumentaţie, ea nefăcând  obiectul cauzei în ciclul procesual al rejudecării cauzei.

Pârâta  a motivat şi  soluţia de respingerea a cererii de suspendare, dar instanţa nu va mai relua această argumentaţie, ea nefăcând  obiectul cauzei în ciclul procesual al rejudecării cauzei.

La întâmpinare nu s-au anexat înscrisuri.

III. Autoritatea Naţională a Vămilor a formulat întâmpinare (filele 42-54 ds) prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii în privinţa capetelor de cerere referitoare la anularea Ordinelor emise de ANAF, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În motivarea pe fond a întâmpinării s-au reluat aceleaşi argumente ca cele enunţate de ANAF, dar şi următoarele argumente: reclamantul face în mod eronat la dispoziţiile art. 56 şi 57 din legea 188/199 întrucât este vorba de un proces de reorganizare şi nu de ocupare a unei funcţii publice prin una din modalităţile prevăzute de lege (promovare, transfer, redistribuire şi concurs). Pentru aceleaşi considerente nu sunt date nici apărările potrivit cărora nu s-au respectat prevederile HG 611/2008.

S-a mai arătat, de asemenea, că există adresa 904.605 din 12.09.2011 emisă de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici prin care s-a avizat procesul de reorganizare şi prin care s-a arătat că modalitatea de organizare şi de  desfăşurare a examenului organizat în cazul reorganizării instituţiei publice în temeiul art. 100 alin. 3 din legea 188/1999 se stabileşte de către fiecare  autoritate sau instituţie, aceasta nefiind reglementată de HG 611/2008.

Totodată, s-a arătat că examenul pentru ocuparea funcţiilor pentru care au optat cel puţin doi funcţionari s-au desfăşurat cu respectarea ordinelor ANAF XXXX şi XXXX/2011, iar în urma examenului reclamantul a fost declarat respins.

La întâmpinare s-a anexat Ordinul XXXX/2011, Ordinul XXXX/2011 şi anexele la acesta, lista persoanelor care vor susţine examenul din xx.xx.xxxx, lista funcţionarilor declaraţi admişi/respinşi la examenul din xx.xx.xxxx, lista cuprinzând rezultatele finale, practica instanţelor în privinţa cererilor de suspendare.

 IV. Prin Sentinţa XXX/xx.xx.xxxx, s-au respins excepţiile invocate şi s-a admis acţiunea, în sensul că a fost anulat Ordinul XXXX/2011 emis de ANAF, s-a anulat concursul organizat de ANAF conform Ordinului de mai sus, s-au anulat Ordinele XXXX/2011 şi XXX/xx.xx.xxxx emise de ANV, dispunându-se reintegrarea reclamantului pe funcţia anterioară emiterii lor, cu plata drepturilor salariale cuvenite.

Prin Încheierea din xx.xx.xxxx, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de suspendare formulată de reclamant.

V. Prin Decizia XXXX/2013 îndreptată prin încheierea din xx.xx.xxxx, Curtea de Apel Suceava  a soluţionat recursul formulat împotriva sentinţei de mai sus (şi care a fost trimis spre soluţionare de ÎCCJ prin Încheierea XXXX /2013 dată în baza dispoziţiilor art. XXIII alin. 2 şi 4 din legea 2/2013 ) în sensul admiterii acestuia şi casării sentinţei primei instanţe, cu trimiterea dosarului spre competentă soluţionare Tribunalului Botoşani – Secţia de Contencios Administrativ şi fiscal.

A reţinut instanţa de recurs că, astfel după cum a statuat constant şi Înalta Curte de casaţie şi Justiţie în practica sa, Ordinele Preşedintelui ANAF nr. XXXX/2011 şi respectiv XXXX/2011, ce au stat la baza ordinului nr. XXXX/2011, sunt acte administrative cu caracter individual ce produc efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii ANV, respectiv ale căror funcţii au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare el se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reţine aplicabilitatea erga omnes a acestuia, rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul HG nr. 110/2009, structura concretă a ANV.

Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispoziţiile art. 11 alin. 2 lit. b din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2)Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României b)actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate”, precum şi dispoziţiile art. 55 alin. 3 din Anexa 1 la HG nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual”.

Aşa fiind, Curtea de Apel Suceava a apreciat  că, în mod greşit, a reţinut instanţa de fond că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 şi art. 5 alin. 4 din HG nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea ANV, cerinţa publicării fiind prevăzută de lege în raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual, cum este cazul ordinelor invocate în speţă, emise în condiţiile art. 5 alin. 3 şi art. 7, art. 8 şi art. 9 din HG 110/2009.

În aceste condiţii, în mod neîntemeiat a apreciat instanţa de fond că cele două ordine, prin nepublicarea în Monitorul Oficial al României, nu pot produce afecte juridice, de unde a reţinut, în mod greşit caracterul nelegal al întregii proceduri de eliberare din funcţie a reclamantei, respectiv caracterul nelegal a tuturor actelor emise în această procedură.

Cum instanţa de fond a pronunţat soluţia fără a intra în cercetarea fondului, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, a trimis  cauza spre soluţionare Tribunalului Botoşani  ca instanţă de fond.

VI. Ca atare, dosarul s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Botoşani la data de xx.xx.xxxx, primind prim termen de soluţionare pe data de xx.xx.xxxx.

În această etapă procesuală, reclamantul şi-a completat cererea de chemare în judecată cu motivul de nelegalitate decurgând din faptul că întreaga operaţiune administrativă de reorganizare aprobată prin Ordinul XXXX/2011 a Preşedintelui ANAF este lovită de nulitate întrucât nu s-au respectat prevederile art. 23 alin. 1 lit. e şi alin. 2 lit. a din Legea 188/1999 în sensul că reorganizarea instituţiei prin reducerea numărului de posturi se poate face doar  pe baza Planului de ocupare a funcţiilor publice  elaborat anula şi aprobat prin hotărâre de Guvern.

La cererea părţilor, având în vedere reorganizarea Agenţiei Naţionale de administrare fiscală, instanţa a constatat subrogarea ANAF în drepturile şi obligaţiile procesuale ale pârâtei Autorităţii Naţionale a Vămilor şi subrogarea  Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi în drepturile şi obligaţiile procesuale ale Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni vamale Iaşi, această din ultimă instituţie fiind introdusă în cauză pentru opozabilitate (Încheierea din xx.xx.xxxx-fila 18 ds)

De asemenea, instanţa a solicitat documentaţia care a stat la baza emiterii celor două Ordine emise de Autoritatea Naţională a Vămilor.

În acest ciclu procesual, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi care fusese introdusă pe citativ în recurs, ca instituţie mandatară a  recurentei Autorităţii Naţionale a Vămilor a fost menţinută pe citativ  la solicitarea părţilor, care au dorit menţinerea ca pârâtă a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi ce a preluat drepturile şi obligaţiilor  procesuale a  Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, .

VII. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de rejudecare constată că sentinţa a fost casată pentru ca instanţa să se pronunţe asupra fondului, întrucât prin Decizia de recurs nu s-au reţinut neregularităţi în privinţa soluţionării excepţiilor invocate în primul ciclu procesual. De asemenea, prin Decizia de recurs s-a dat dezlegare în privinţa motivului de anulare a  Ordinului OPANAF XXXX/2011 decurgând din nepublicarea lui în Monitorul oficial, în sensul că a fost apreciată ca nefondată argumentaţia  reclamantului, motiv pentru această chestiune nu va mai fi reluată  în această fază procesuală pentru că s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat a deciziei dată în recurs.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin Ordinul  nr. XXXX/2011, emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au fost aprobate structurile organizatorice ale aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor, direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi direcţiilor judeţene.

 Prin  Ordinul nr. XXXX/2011 – emis de  Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au fost aprobate statele de funcţii pentru structurile enumerate mai sus (art. 1 şi 2) şi Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul acestor structuri (art. 5).

La xx.xx.xxxx reclamantul a primit preaviz întrucât începând cu data de xx.xx.xxxx postul pe care îl ocupă este supus reorganizării. În preaviz a fost anunţat că trebuie să-şi exprime o opţiune pentru un post din lista posturilor vacante publică pe site-ul ANV şi la avizierul ANV, a direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti. Că, în situaţia în care postul  pentru care a optat s-au mai înscris şi alte persoane, se va organiza examen, iar datele referitoare la  data susţinerii examenului, bibliografie şi procedura de organizare şi de desfăşurare a examenului se va publica pe site-ul ANV şi la avizierul indicat mai sus.

Reclamantul a susţinut examenul şi a fost declarat respins.

Prin Ordinul Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. XXXX din xx.xx.xxxx s-a  dispus că începând cu data de xx.xx.xxxx, reclamantului îi încetează raportul de serviciu prin eliberare  din funcţia de inspector vamal, grad profesional asistent la Biroul Vamal Stânca Costeşti din cadrul DRAOV Iaşi,  conform dispoziţiilor art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin.(3), alin.(5) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Întrucât la data la care s-a dispus încetarea raportului de serviciu reclamantul era în concediu medical , prin Ordinul ANV nr.XXX/xx.xx.xxxx s-a dispus modificarea Ordinului nr.XXXX/xx.xx.xxxx în sensul că raporturile de serviciu încetează începând cu data de xx.xx.xxxx.

Reclamantul a solicitat anularea Ordinului XXXX/2011 emis de ANAF, a concursului organizat în baza acestuia şi a celor două ordine emise de Autoritatea Naţională  a Vămilor pentru motivele expuse în cererea de chemare în judecată şi cererea precizatoare pe care instanţa le va analiza în continuare. La analiza făcută, instanţa a avut în vedere punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate în cauză.

– motivul potrivit căruia Ordinul XXXX/2011 emis de ANAF, precum şi Ordinul XXXX/2011, nu sunt publicate în Monitorul oficial şi din acest motiv sunt inexistente nu mai trebuie cercetat în acest cadru procesual întrucât prin Decizia XXXX/2013 dată de Curtea de Apel Suceava deja s-a înlăturat acest argument  ca neîntemeiat, existând putere de lucru judecat cu privire la acest aspect.

– nerespectarea, prin ordinul ANAF XXXX/2011, a dispoziţiilor art. 30 alin. 4 din Codul Muncii, nu poate fi reţinută întrucât Codul Muncii reprezintă un act normativ cu caracter  general în raport de Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, această din urmă lege având un caracter special şi aplicându-i-se reclamantului potrivit principiului „specialul derogă de la general”. Astfel, reclamantul a avut calitatea de funcţionar public, iar statutul său este guvernat de Legea 188/1999 şi doar în situaţia în care această lege specială nu prevede o anumită situaţie, se aplică în completare dreptul comun, respectiv Codul muncii, potrivit art. 117 din legea 188/1999.

– Hotărârea 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici cuprinde  Titlul I – Dispoziţii generale privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, Titlul II – Organizarea carierei funcţionarilor publici care la rândul lui cuprinde Capitolul 1- Dispoziţii generale privind managementul carierei în funcţia publică, Capitolul 2- Organizarea concursului de recrutare a funcţionarilor publici, Capitolul 3- Desfăşurarea concursului de recrutare, Capitolul 4 – Suspendarea şi amânarea concursului de recrutare, Titlul III – Dezvoltarea carierei funcţionarilor publici care la rândul lui cuprinde Capitolul 1-Numirea funcţionarilor publici, Capitolul 2- Perioada de stagiu a funcţionarilor publici debutanţi, Capitolul 3- Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici, Capitolul 4 – Promovarea funcţionarilor publici, Capitolul 5 – Mobilitatea funcţionarilor publici, Capitolul 6 – Dispoziţii tranzitorii şi finale.

Văzând această  structură a acestui act normativ, instanţa constată că dispoziţiile art. 38,39 şi 71 din H.G. 611/2008 invocate de reclamant se referă la concursul de recrutare într-o funcţie publică şi nu la concursul la care a participat reclamantul (care era deja funcţionar public şi în privinţa căruia s-a pus problema reorganizării instituţiei din care a făcut parte). Deci, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile cauzei de faţă şi ca atare nu poate decurge nici o nulitate din încălcarea lor. La fel, dispoziţiile art. 54-55 din această hotărâre de Guvern se referă tot la concursul de recrutare într-o funcţie publică.

– neîntocmirea de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor publici pentru anul 2011 a Planului de ocupare a funcţiilor publice din cadrul ANAF- ANV, plan care să fie aprobat prin hotărâre de Guvern, conform art. 23 din Legea 188/1999, motiv pentru care este nelegală întreaga operaţiune administrativă de reorganizare aprobată prin Ordinul XXXX/2011 pentru încălcarea art. 22 indice 1 lit. b şi 23 alin. 4 şi 5 din legea 188/1999.

Instanţa nu poate reţine acest motiv de nelegalitate. În primul rând el este raportat la Ordinul XXXX/2011 al Preşedintelui ANAF prin care s-a stabilit structura organizatorică a Autorităţii naţionale a vămilor şi a structurilor subordonate, Ordin care nu a fost contestat de reclamant. Într-adevăr, doar Ordinul XXXX/2011 referitor la statele de funcţii şi la Regulamentul de organizare a concursului  a fost contestat în prezenta acţiune.

 Pe de altă parte, instanţa constată că art. 23 alin. 4  din legea 188/1999 se referă la aprobarea prin hotărâre a Guvernului a planului de ocupare a numărul maxim al funcţiilor publice rezervate promovării funcţionarilor publici, deci nu are relevanţă pentru cauza de faţă care nu are ca obiect promovarea reclamantului. La fel,  art. 22 indice 1 lit. b se referă la suspendarea organizării şi desfăşurării concursului sau, după caz, a examenului de către ANFP atunci când autoritatea sau instituţia publică nu a transmis Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici planul de ocupare a funcţiilor publice, potrivit prevederilor art. 23 alin. (4) şi (5), articole de lege care se referă doar la promovare şi la promovare rapidă.

Pe de altă parte, instanţa constată că prin H.G. nr. 505/2011, de modificare şi completare a H.G. nr. 110/2009, numărul de posturi în cadrul A.N.V. a fost redus de la 4586 la 3159, ceea ce probează că reorganizarea a fost reală, iar reducerea numărului de posturi a fost efectivă. Acest din urmă act normativ nu a fost contestat de către reclamant, iar Ordinul XXXX/2011 a Preşedintelui ANAF a fost emis tocmai pentru punerea în aplicarea a Hotărârii de Guvern mai sus indicate..

-nerespectarea art. 100  şi 99 din Legea 188/1999.

Reclamantului i s-a pus la dispoziţie conform art. 99 (5) din Legea nr. 188/1999 lista cu funcţiile publice de execuţie vacante corespunzătoare, având posibilitatea  până la data de 12.07.2011, de a opta pentru una dintre acestea. Drept urmare, reclamantul şi-a exprimat opţiunea pentru funcţia publică de inspector grad profesional asistent la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Grad II- Iaşi- aparat propriu la Compartimentul Echipe mobile. Deoarece în cadrul acestui birou existau 6 posturi vacante de inspector vamal  grad profesional  principal, pentru care 10 funcţionari  publici (între care şi reclamantul ) şi-au exprimat opţiunea, în speţă au devenit incidente prevederile art. 100 alin. 9 din Legea nr. 188/1999 care impun organizarea examenului pentru stabilirea personalului ce va ocupa postul de execuţie.

În privinţa organizării testării profesionale ca un concurs, instanţa  apreciază că nici aceste dispoziţii din Ordinul XXXX/2011 nu sunt nelegale, având în vedere că art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 prevede obligativitatea organizării unui examen de către autoritatea publică în cazul în care existau mai multe persoane care au optat pentru ocuparea aceleiaşi funcţii publice, iar Regulamentul aprobat se referea chiar la organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională

Au fost respectate la organizarea acestui examen, toate cerinţele generale impuse de H.G. nr. 611/2008 privind asigurarea publicităţii şi transparenţei datei susţinerii probei scrise, a bibliografiei şi tematicei  examenului, precum şi a tuturor datelor  de interes privind derularea concursului. Instanţa a arătat mai sus motivul pentru care reclamantul nu se poate prevala de dispoziţiile speciale referitoare la concursul de recrutare şi de promovare într-o funcţie publică, ci doar de cele generale, referitoare la principiile care guvernează organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarului public.

Prin urmare, având în vedere rezultatele finale ale examenului de testare profesională, în mod corect Vicepreşedintele A.N.A.F. a emis Ordinul prin care reclamantului i-au încetat raporturile de muncă prin eliberarea din funcţia publică.

– în ceea ce priveşte motivul de nulitate a celor două Ordine emise de ANV întemeiat pe faptul că s-au încălcat dispoziţiile art. 36 alin. 3 din Legea 188/1999, instanţa constată că nici acesta nu este dat.

Astfel, Ordinul XXXX/2011 a fost emis la data de xx.xx.xxxx şi prevedea ca dată de încetare a raporturilor de serviciu data de xx.xx.xxxx. La data emiterii lui reclamantul nu se afla în concediu medical, acesta intrând în concediu medical începând cu data de xx.xx.xxxx  şi până la data de xx.xx.xxxx, astfel cum rezultă din concediile medicale de la filele 15-26 dosar. La întoarcerea  din concediul medical, a fost emis Ordinul XXX/xx.xx.xxxx prin care s-a modificat primul Ordin în sensul că data încetării raportului de serviciu este aceea de xx.xx.xxxx. Practic, reclamantului nu i-a fost modificat raportul de serviciu în perioada cât a fost în concediul medical. În această perioadă, el a avut raportul de serviciu suspendat, la fel ca şi efectele primului Ordin, iar la întoarcerea în activitate în mod corect s-a modificat primul Ordin pentru a se da eficienţă tocmai dispoziţiilor pretins încălcate.

Pentru toate aceste motive, instanţa constată că este neîntemeiată cererea reclamantului întrucât nici Ordinul XXXX/2011 emis de ANAF nu este nelegal, nici examenul organizat în baza sa şi nici  Ordinele emise de Autoritatea naţională a Vămilor , motiv pentru care, în temeiul art. 18 din legea 554/2004 o va respinge ca atare, inclusiv în privinţa cererii de reintegrare în funcţie şi de plată a drepturilor salariale şi cererea de cheltuieli de judecată (conform art. 274 Cod procedură civilă şi principiului accesoriu „sequitur principale”).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE  L E G I I ,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Respinge  ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. G., cu domiciliu ales la Cabinet Avocat T., cu sediul în Suceava, str. X nr.Y, bl.Z, sc.T, ap.U, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală  Bucureşti (care  s-a subrogat şi în drepturile şi obligaţiile procesuale ale  pârâtei Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti), cu sediul în Bucureşti, str. Apollodor, nr. 17, sector 5 şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi cu sediul în Iaşi, str. Anastasie Panu, nr. 26, judeţul Iaşi.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx.

 PREŞEDINTE, GREFIER,