Transferul întreprinderii. Lipsa contractului de cesiune sau fuziune.
Legea 67/2006
Pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii 67/2006 este necesar a opera un transfer al întreprinderii ca rezultat al unei cesiuni sau fuziuni, cu drepturi şi obligaţii reciproce.
În cazul desfiinţării unei instituţii publice, chiar dacă prin hotărârea de desfiinţare o parte a personalului este preluată de către o altă instituţie existentă după îndeplinirea unor condiţii enumerate expres, în situaţia în care nu a intervenit nici un contract de cesiune şi nu s-a dispus nici o fuziune a două instituţii nu este incidentă Legea nr.67/2006.
Preluarea activităţilor şi a unui număr de posturi de personal contractual din cadrul unei instituţii publice de către alta, existentă, având în vedere structura de personal prevăzută pentru această ultimă instituţie nu poate fi considerată transfer al întreprinderii.
Desfiinţarea unui loc de muncă, urmare a desfiinţării unei instituţii publice în condiţiile prezentate mai sus, nu reprezintă o concediere determinată de transferul întreprinderii.
(Decizia 678/23 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale)
Prin cererea înregistrată la data de 30.07.2010, sub nr. 3622/120/2010, contestatoarea DE, a chemat în judecată pe intimaţii CJD, CLT şi PCD, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună: anularea Dispoziţiei nr. 239 din data de 30 iunie 2010 emisă de SPJPP Dâmboviţa, obligarea CJD să emită o decizie de transfer în baza dispoziţiilor art. 169 din Codul muncii şi obligarea CLT să dispună preluarea sa într-o funcţie echivalentă cu cea ocupată iniţial conform art. 169-170 şi a dispoziţiilor Legii nr. 67/2006, în cadrul PCT, plata, în solidar, de către toţi pârâţii, a drepturilor salariale calculate de la data concedierii până la data reintegrării efective, reactualizate şi indexate cu indicele de inflaţie.
În motivare contestatoarea a arătat că la data de 30.06.2010 a fost concediată din postul de şef birou comercial-administrativ în cadrul SPJPP, ca urmare a Hotărârii CJD de desfiinţare a acestei instituţii. Susţine că printr-o hotărâre a CLT, a fost preluat întreg personalul fostului său angajator.
A mai arătat că a adresat PCT o cerere prin care solicita preluarea sa în postul de şef serviciu administrativ al acestei instituţii, care era liber la acel moment, dar PCT i-a răspuns că nu o poate prelua întrucât Hotărârea CLT din 5 mai 2010 nu prevede şi preluarea de personal TESA.
La data de 18 octombrie 2010, intimatul CJD a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivând că în conformitate cu prevederile art. 91 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, nu are calitatea de angajator şi nu a emis decizia referitoare la încetarea contractului individual de muncă, acesta având doar atribuţii de aprobare a organigramei şi statului de funcţii pentru instituţiile publice înfiinţate, conform art. 91 alin. 1 lit. a) şi art. 91 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 215/2001.
De asemenea, a mai susţinut că principiul simetriei actelor de dreptul muncii angajează doar părţile din raportul de muncă, în caz contrar neexistând temei juridic pentru obligarea CJD la emiterea unei dispoziţii de transfer a contestatoarei.
Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii, întrucât dispoziţia nr. 239/30.06.2010 s-a făcut prin aplicarea corectă a art. 65 şi 66 din Codul muncii, pe motiv de concediere colectivă, ca efect al desfiinţării S.P.J.P.P. Dâmboviţa prin HCJ nr. 70/26.03.2010, modificată prin HCJ nr. 130/28.05.2010, că nu au fost invocate motive de anulare, în sensul legii, cu toate că contestatoarea avea cunoştinţă de Hotărârea nr. 72/05.05.2010 a CLT referitoare la îndeplinirea unor condiţii de studii impuse de legislaţie pentru profilul ocupaţional, cod COR 516904, respectiv studii medii, că prin neîndeplinirea acestor condiţii contestatoarea nu putea fi preluată pe o funcţie similară celei deţinute anterior, că hotărârea consiliului local nu a fost contestată pe motive de nelegalitate, toate hotărârile referitoare la reorganizarea serviciului de interes public producând efecte juridice.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 29 octombrie 2010, intimata PCT a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu a încheiat cu contestatoarea raporturi de muncă, astfel că nu răspunde de legalitatea măsurilor de încetare a contractului individual de muncă, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei, motivând că dispoziţia de încetare a contractului individual de muncă s-a făcut cu aplicarea corectă a art. 65 şi 66 din Codul muncii, pe motiv de concediere colectivă ca efect al desfiinţării S.P.J.P.P. Dâmboviţa şi al aprobării prin HCL nr. 72/05.05.2010 a preluării activităţii de pază şi a unui număr de 100 de posturi, că această hotărâre nu a fost anulată pe motiv de nelegalitate de către instanţa de contencios administrativ.
De asemenea, şi intimatul CLT a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că nu a încheiat cu contestatoarea raporturi de muncă, că nu a avut atribuţii de transfer, că nu poate fi parte în proces potrivit art. 282 din Codul muncii care se referă expres la angajator şi salariat.
Pe fond cauzei, a susţinut că dispoziţia este legală şi temeinică şi este consecinţa desfiinţării S.P.J.P.P. Dâmboviţa prin HCJ nr. 70/2010, precum şi aprobării preluării doar a unui număr de 100 posturi de personal contractual în cadrul PCT prin HCL nr. 72/2010, că nu s-a dovedit anularea acestei hotărâri pe motiv de nelegalitate.
Prin sentinţa civilă nr. 2128 din data de 15 noiembrie 2010 Tribunalul Dâmboviţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimaţi, a admis contestaţia formulată de contestatoarea DE, a anulat dispoziţia nr. 239 din data de 30 iunie 2010 emisă de S.P.J.P.P. Dâmboviţa şi a dispus obligarea intimatei PCT să preia pe contestatoare în funcţia avută anterior hotărârii de desfiinţare a S.P.J.P.P. Dâmboviţa şi să-i plătească o despăgubire egală cu drepturile salariale convenite de la data de 01.06.2010 şi până la integrarea efectivă în muncă, reactualizate şi indexate conform art. 78 alin. 1 Codul muncii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin HCJ nr. 70/26.03.2010 s-a aprobat, începând cu data de 01.06.2010, desfiinţarea S.P.J.P.P. Dâmboviţa, preluarea patrimoniului şi personalului de către CLT în cadrul PCT.
CLT, prin hotărârea nr. 72/05.05.2010, a aprobat preluarea activităţii, patrimoniului şi personalului SPJPP Dâmboviţa de către PCT, personalul urmând să fie preluat în următoarea structură: 95 posturi de pază, 3 posturi de şofer şi 2 posturi de muncitor necalificat.
Având în vedere prevederile HCJ nr. 70/2010 şi HCJ nr. 129/2010, adresa prin care s-a comunicat salariatei durata preavizului şi notificările privind intenţiile de concediere colectivă nr. 1686/30.04.2010, în temeiul art. 58 coroborat cu art. 65 şi art. 66 din Codul muncii, ca urmare a desfiinţării locurilor de muncă ale unităţii, prin dispoziţia nr. 239/30.06.2010 emisă de S.P.J.P.P. Dâmboviţa s-a dispus, începând cu data de 01.07.2010, încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, angajată în funcţia de şef birou.
A reţinut instanţa de fond că argumentele invocate de pârâţii CJD şi CLT cu privire la excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive sunt în principiu corecte având în vedere că dispoziţiile art. 282 din Codul muncii prevăd în mod expres că pot fi părţi în conflictele de muncă salariaţii şi angajatorii.
Conform dispoziţiilor art. 282 lit. d) din acelaşi act normativ, pot fi părţi în conflictele de muncă şi alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.
Deşi prin legi speciale nu s-a prevăzut calitatea procesuală pasivă a celor doi pârâţi, menţionaţi anterior, în conflictele referitoare la raporturile de muncă ale contestatoarei, ţinând cont de posibilitatea acesteia de a stabili cadrul procesual, conform art. 47 şi 112 din Codul de procedură civilă, precum şi invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive de toate părţile din proces, inclusiv PCT, faţă de împrejurările în care s-a ajuns la decizia de încetare a contractului de muncă, din aceeaşi cauză şi pentru motive de opozabilitate a hotărârii, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CJD şi CLT.
De asemenea, mai reţine instanţa de fond că nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de PCT nu este întemeiată deoarece, aceasta are calitatea de cesionar, în sensul art. 6 lit. b) din Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor, în cazul transferul întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora.
Dispoziţiile art. 4 lit. a) şi b) din legea menţionată, prevăd că, în înţelesul prezentei legi, cedentul este persoana care îşi pierde calitatea de angajator faţă de salariaţi, iar cesionar persoana care dobândeşte calitatea de angajator faţă de salariaţii unităţii transferate. Prin urmare, prin transferul S.P.J.P.P. Dâmboviţa şi preluarea patrimoniului şi activităţii acesteia, PCT este parte în raporturile de muncă, chiar dacă încetarea contractului individual de muncă s-a dispus de către cedent.
Pe fondul contestaţiei, instanţa reţine că prin dispoziţia nr. 239/30.06.2010 emisă de S.P.J.P.P. Dâmboviţa s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 01.07.2010, avându-se în vedere prevederile Hotărârii nr. 70/2010 prin care s-a desfiinţat S.P.J.P.P. Dâmboviţa şi s-a dispus preluarea patrimoniului şi a personalului conform dispoziţiilor art. 2 alin. 1 şi 3 din hotărâre.
Potrivit art. 5 (1) din Legea nr. 67/2006, în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau a unor părţi ale acestora, drepturile şi obligaţiile cedentului care decurg din contractul individual de muncă şi contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.
Art. 7 din aceeaşi lege prevede că transferul întreprinderii, al unităţii sau a unor părţi ale acestora nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaţilor de către cedent ori de către cesionar.
Astfel, fiind evident că prin decizia contestată s-a luat în mod nelegal măsura încetării contractului individual de muncă al contestatoarei, raportat la prevederile legale imperative arătate anterior, în raport de dispoziţiile art. 281 din Codul muncii, tribunalul a admis contestaţia, a anulat dispoziţia şi a obligat intimata PCT, în calitate de cesionar, să preia pe contestatoare în funcţia avută anterior hotărârii de desfiinţare a SPJPP Dâmboviţa şi să-i plătească o despăgubire egală cu drepturile salariale cuvenite de la data de 01.06.2010 şi până la integrarea efectivă în muncă, reactualizate şi indexate, conform art. 78 alin. 1 din Codul muncii.
S-a avut în vedere că nerespectarea de către cedent sau cesionar a obligaţiilor din Legea nr. 67/2006 atrage răspunderea contravenţională, conform dispoziţiilor art. 13, iar potrivit art. 17 alin. 2 din Legea nr. 67/2006, această lege transpune Directiva Consiliului 2001/23/CE privind aproprierea legislaţiei statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor în cazul transferului de întreprinderi, unităţi sau părţi din acestea, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene nr. L82/22.03.2001.
Împotriva sentinţei primei instanţe intimaţii au declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În recursul său CJD susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii în cauza dedusă judecăţii, atât în ceea ce priveşte menţinerea acestei instituţii ca parte în proces, cât şi în ceea ce priveşte dispunerea reintegrării contestatoarei în temeiul aplicării dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 67/2006.
Arată că în mod nejustificat instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CJD, în temeiul invocării art. 47 şi art. 112 Cod pr. civilă.
Susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 282 lit. b) Codul muncii, pot fi părţi în conflictele de muncă salariaţii şi angajatorii – persoane fizice şi/sau juridice, care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod, or din interpretarea acestei prevederi legale, nu se poate constata faptul că intimatul CJD ar fi fost un astfel de beneficiar, ce ar putea întruni, fără putinţă de tăgadă, şi calitatea de angajator al contestatoarei.
Arată că, potrivit dispoziţiilor art. 282 lit. d) Codul muncii, CJD nu poate fi încadrat la categoria „alte persoane juridice” care au vocaţia de parte într-un proces privind un litigiu de muncă, în temeiul codului de procedură civilă, deoarece având în vedere obiectul cauzei de faţă, se încalcă prevederile art. 91 alin. (1) lit. a, precum şi art. 91 alin. (2) lit. c) şi e) din Legea nr. 215/2001.
Astfel, apreciază că această instituţie nu poate avea calitatea de intimat în litigiul de faţă, deoarece nu este emitentul deciziei în cauză şi nici angajatorul contestatoarei.
Mai susţine intimatul că, litigiul de faţă este un litigiu de muncă, în cadrul căruia raporturile de muncă sunt reglementate prin însăşi decizia contestată, iar conform actelor existente la dosarul de fond al cauzei, nu s-a făcut dovada realizării unui cumul a mai multor acţiuni în cadrul unui singur proces civil, în condiţiile în care contestatoarea nici nu a menţionat care este temeiul de drept al acţiunii formulate, şi nici nu a atacat în justiţie măsura desfiinţării fostului S.P.J.P.P. sau HCL nr. 72/2010.
A mai arătat că numai instituţia care angajează personal în cadrul aparatului propriu al serviciului public de interes judeţean, precum S.P.J.P.P., poate pe cale de consecinţă, să-şi modifice raportul de muncă al salariatului, CJD neavând atribuţii stabilite prin Legea nr. 215/2001 în acest sens, deci neavând raporturi de muncă cu contestatoarea, nu se justifică menţinerea acestei instituţii în calitate de intimată în prezenta cauză şi nici necesitatea opozabilităţii sentinţei recurate.
Pe fondul cauzei apreciază că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu aplicarea nejustificată a prevederilor art. 7 din Legea nr. 67/2006, deoarece din actelor depuse la dosar nu rezultă faptul că s-ar fi dispus prin act administrativ, transferul întregului personal de la fostul S.P.J.P.P. (desfiinţat prin HCJ nr. 130/2010) în cadrul PCT, pentru a se putea astfel dovedi că desfacerea contractului de muncă al contestatoarei s-a făcut fără îndeplinirea condiţiilor textelor legale care reglementează această măsură de încetare a raporturilor de muncă.
Mai arată că emiterea dispoziţiei contestate nu s-a făcut nici arbitrar şi nici abuziv, şi nici fără notificarea în prealabil a contestatoarei, care a avut cunoştinţă încă din data de 30 aprilie 2010 că urma să fie concediată, fapt care este dovedit de adresa nr. 3394/30.04.2010 şi de notificările nr. 1686/30.04.2010 şi nr. 1721/03.05.2010.
A mai susţinut intimatul că potrivit art. 3 al HCL nr. 72/2010 s-a dispus preluarea a 100 de posturi de personal contractual din cadrul S.P.J.P.P. către PCT, astfel încât, ca efect al desfiinţării fostului serviciu de pază şi protecţie, măsura concedierii contestatoarei nu s-a făcut cu încălcarea interdicţiei prevăzute de art. 169 alin. 3 Codul muncii, şi nici cu încălcarea art. 7 din Legea nr. 67/2006. Aşadar, desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei şi aprobarea noii organigrame a PCT nu s-a datorat faptului că gestiunea fostului serviciu de pază şi protecţie ar fi fost transferată la aceasta.
În cauza nu a existat un contract de delegare a gestiunii activităţii de pază şi protecţie desfăşurată de fostul S.P.J.P.P. către PCT, şi pe baza căruia PCT să-şi fi asumat obligaţia de a prelua, prin transfer, întreg personalul angajat la fostul serviciu de pază şi protecţie.
Astfel, măsura de desfiinţare a fostului serviciu de pază şi protecţie nu a fost contestată ca fiind ilegală sau abuzivă şi nici anulată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Faptul că decizia de concediere contestată este întemeiată pe dispoziţiile art. 65 din Codul muncii, nu este de natură să demonstreze admisibilitatea acţiunii contestatoarei, din moment ce desfiinţarea locului de muncă al acesteia a fost efectul expres şi implicit al desfiinţării, iar nu al reorganizării sau restructurării fostului serviciu de pază şi protecţie.
Desfiinţarea postului ocupat de contestatoare până la data de 1 iulie 2010 a fost efectivă şi reală, întemeiată pe motive obiective şi care nu au ţinut de persona salariatului, efectivitatea desfiinţării postului rezultând fără echivoc din HCJ nr. 130/2010, cât şi din faptul că însăşi contestatoarea nu a dovedit că în organigrama PCT se regăseşte un post similar cu cel ocupat de aceasta până la data de 1 iulie 2010.
Consideră că instanţa de fond, prin admiterea acţiunii, a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât atributul stabilirii organigramei şi numărul de posturi din cadrul PCT revine exclusiv CLT, iar nu instanţei de judecată, acest organ deliberativ având expres recunoscut prin Legea nr. 215/2001, dreptul exclusiv de a hotărî modul cum îşi organizează structura unui serviciu public aflat în subordinea sa.
Astfel, în cauză nu rezultă că desfiinţarea locului de muncă ocupat de contestatoare nu ar fi fost efectivă şi reală, ci consecinţa invocării unor motive ce nu ţin de persoana salariatului, de natură să demonstreze netemeinicia deciziei date în baza art. 65 – 66 din Codul muncii, şi care să justifice aplicarea măsurilor de protecţie socială avute în vedere de către instanţa de fond.
De asemenea, instanţa de fond a ignorat cu totul nejustificat faptul că în considerentele deciziei de concediere au fost arătate motivele ce au impus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, fără a motiva în vreun fel, în ce ar fi constat nelegalitatea acestei decizii în raport de prevederile art. 65 – 66 din Codul muncii, în condiţiile în care nu s-a dispus nici prin decizie a angajatorului contestatoarei, nici prin act administrativ al CLT, transferarea acesteia la PCT.
În recursul formulat intimatul CLT a arătat cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive că motivarea instanţei,raportat la respingerea acestei excepţii, privind opozabilitatea formală a sentinţei nu conferă acestei entităţi calitate procesuală, în cauză, deoarece între contestatoare şi autoritatea publică nu a existat şi nici pe viitor nu pot exista raporturi juridice de muncă care să îi confere acesteia legitimare procesuală.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 282 Codul muncii, părţile în conflictele de muncă pot fi salariatul şi angajatorul, adică acele persoane între are sunt stabilite raporturi de muncă reglementate prin contractul individual de muncă.
Cu privire la fondul cauzei, consideră că în mod nejustificat instanţa de fond a constatat că prin decizia nr. 239/30.06.2010 emisă de S.P.J.P.P. s-a luat în mod nelegal măsura încetării contractului individual de muncă al contestatoarei raportat la prevederile legal imperative prevăzute de Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariale în cazul transferării întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora.
Susţine că emiterea dispoziţiei nr. 239/2010 s-a făcut cu aplicarea corectă a art. 65 şi 66 din Codul muncii, pe motiv de concediere colectivă, ca efect al desfiinţării efective a postului de şef birou comercial, ocupat de contestatoare în cadrul acestui serviciu, iar măsura încetării raportului de muncă a avut la bază HCJ nr. 129/2010 prin care a fost desfiinţat S.P.J.P.P.P. Astfel măsura concedierii contestatoarei nu s-a făcut cu încălcarea interdicţiei prevăzute de art. 169 Codul muncii şi nici cu încălcarea art. 7 din Legea nr. 67/2006.
Mai arată că această instituţie prin hotărârea nr. 72/05.05.2010 a aprobat preluarea activităţilor de pază şi a unui număr de 100 de posturi de personal contractual din cadrul S.P.J.P.P. de către PCT având în vedere structura de personal prevăzută pentru această instituţie. În atare situaţie, desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei şi aprobarea noii organigrame a PCT nu s-a datorat faptului că gestiunea fostului serviciu de pază şi protecţie ar fi fost transferată la această instituţie.
Precizează că, în cauză nu a existat un contract de delegare a gestiunii activităţii de pază şi protecţie pe baza căruia PCT să-şi fi asumat obligaţia de a prelua, prin transfer, întreg personalul angajat la fostul serviciu. În aceste condiţii, în cauză, nu rezultă că desfiinţarea locului de muncă ocupat de contestatoare nu ar fi fost efectivă şi reală şi care să justifice aplicarea măsurilor de protecţie socială avute în vedere de către instanţa de fond.
Menţionează că, şi consiliile locale ca şi consiliile judeţene, au atributul exclusiv de a aproba organigrama şi statul de funcţii ale serviciilor publice de interes local înfiinţate prin hotărâri proprii, atribut care nu poate fi ignorat, limitat sau cenzurat de către instanţa de dreptul muncii. Mai mult, HCL şi-a produs efectele juridice începând cu data de 1 iunie 2010, astfel că, în situaţia în care aprecia că această hotărâre este nelegală, contestatoarea avea posibilitatea să o atace la instanţa competentă, separat de decizia prin care i-a încetat raportul de muncă, deoarece instanţa de dreptul muncii nu are competenţa de a analiza aspectele de legalitate ale hotărârilor consiliului local sau judeţean.
Astfel, din probele administrate în cauză nu rezultă că s-ar fi dispus prin act administrativ, transferul întregului personal de la fostul angajator către Poliţia Comunitară pentru a se constata că preluarea celor 100 de salariaţi s-ar fi făcut pe baza unor criterii de selecţie a unor salariaţi în detrimentul altora, din moment ce nu s-a dispus transferul tuturor salariaţilor.
Susţine că atât HCL nr. 72/05.05.2010, precum şi HCJ nr. 70/2010 şi 129/2010 şi-au produs efectele juridice, astfel încât măsurile de desfiinţare a unui serviciu public de interes judeţean şi respectiv, de reorganizare a unui serviciu public de interes local, au fost aprobate şi aplicate în limitele prevăzute de legiuitor, măsuri care ai justificat pe deplin emiterea actului contestat.
Pentru considerentele arătate a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a CLT, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei în sensul respingerii contestaţiei.
Recurenta-intimată PCD în recursul său a arătat că hotărârea instanţei de fond nu este motivată, simpla înşiruire de texte de lege nu poate echivala cu o motivare a hotărârii.
Consideră că instanţa de fond trebuia să se refere în motivare, la toate capetele de cerere formulate şi asupra tuturor mijloacelor ce au stata la temelia pretenţiilor ridicate de părţi.
Mai mult decât atât, doctrina a reţinut câteva condiţii pe care trebuie să le îndeplinească o motivare corespunzătoare a hotărârii, şi anume de a fi pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă.
Arată că, motivarea dată de instanţa de fond este nu numai incompletă şi neconvingătoare, dar şi contradictorie.
Susţine că între această instituţie şi contestatoare nu au existat niciodată raporturi specifice de dreptul muncii, PCT neavând calitatea de angajator şi nici nu a emis decizia de concediere, motiv pentru care eventualele neregularităţi referitoare la cuprinsul şi forma actului nu pot fi opuse acestei instituţii. De asemenea PCT nu are atribuţii în ceea ce priveşte preluarea prin transfer a contestatoarei într-o funcţie echivalentă cu cea ocupată de aceasta iniţial.
Precizează că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 67/2006 reglementează condiţiile în care se realizează protecţia drepturilor de care beneficiază salariaţii, prevăzute în contractele individuale de muncă şi în contractul colectiv de muncă aplicabil, în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni sau fuziuni.
Or, în cauza de faţă a fost desfiinţată o instituţie de către forul tutelar, iar prin hotărârea de desfiinţare o parte a personalului este preluată de către o altă instituţie existentă. Este evident că între CJD şi CLT nu a intervenit nici un contract de cesiune, CJD nu a primit o contraprestaţie din parte CLT, ci a este vorba despre o desfiinţare a unei instituţii publice ceea ce nu poate echivala sub cu o cesiune de creanţă.
De asemenea, nici fuziunea nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauza de faţă.
Apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii atunci când a motivat calitatea procesuală a acestei instituţii pe dispoziţiile Legii nr. 67/2006, motiv pentru care solicită, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond în sensul respingerii acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată şi motivele recursurilor declarate în cauză, curtea a constatat că este afectată legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond, pentru următoarele considerente:
Referitor la calitatea procesuală pasivă a recurenţilor intimaţi, curtea a constatat că în mod eronat instanţa de fond a respins această excepţie în raport de capetele de cerere privind anularea deciziei de concediere şi plata drepturilor salariale.
Dispoziţia nr. 239 din data de 30 iunie 2010 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei a fost emisă de SPJPP.
Potrivit dispoziţiilor art.282 lit. b) Codul muncii, pot fi părţi în conflictele de muncă salariaţii şi angajatorii – persoane fizice şi/sau juridice, care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod.
Recurenţii intimaţi nu au avut nici un moment calitatea de angajator al intimatei, între aceştia neexistând raporturi de muncă.
Aceşti recurenţi nu sunt emitenţii deciziei atacate în cauză şi nici angajatorii contestatoarei, prin urmare nu au calitate procesuală activă în raport de cererea de anulare a deciziei de încetare a contractului individual de muncă şi plata drepturilor salariale.
În ce priveşte PCT, aceasta nu reprezintă succesorul fostului SPJPP în sensul că ar fi preluat integral atât patrimoniul cât şi întreg personalul entităţii desfiinţate.
În HCJ 70/2010 se prevede la art.2 alin.3 că personalul fostului SPJPP va fi preluat în condiţiile legii, prin hotărâre a CLT, iar la alin. 4 al aceluiaşi articol se stabileşte că pentru persoanele care nu îndeplinesc condiţiile de la alin.3 se va dispune încetarea contractelor individuale de muncă.
Prin urmare, având în vedere că prin HCL nr.72/2010 nu s-a dispus şi preluarea postului de sef birou comercial administrativ, PCT nu a avut nici un moment calitatea de angajator al intimatei contestatoare.
Faţă de aceste considerente curtea a constatat că recurenţii nu au calitate procesuală pasivă în ce priveşte capetele de cerere arătate mai sus.
Referitor la capetele de cerere privind obligarea CJD să emită o dispoziţie de transfer în baza art.169 Codul muncii şi a CLT să dispună preluarea contestatoarei într-o funcţie echivalentă cu cea ocupată iniţial, curtea va constata că aceste cereri sunt neîntemeiate.
În prezenta cauză nu a operat un transfer al întreprinderii ca rezultat al unei cesiuni sau fuziuni pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii 67/2006, ci s-a desfiinţat o instituţie publică, iar prin hotărârea de desfiinţare o parte a personalului este preluată de către o altă instituţie existentă după îndeplinirea unor condiţii enumerate expres.
Între CJD şi CLT nu a intervenit nici un contract de cesiune şi nu s-a dispus nici o fuziune a două instituţii pentru a se lua în discuţie aplicarea Legii 67/2006.
Prin HCL nr. 72/05.05.2010 s-a aprobat preluarea activităţilor de pază şi a unui număr de 100 de posturi de personal contractual din cadrul S.P.J.P.P. de către PCT având în vedere structura de personal prevăzută pentru această instituţie. Prin urmare, desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei şi aprobarea noii organigrame a PCT nu s-a datorat faptului că patrimoniul şi salariaţii fostului serviciu de pază şi protecţie ar fi fost transferaţi la această instituţie.
Nu există nici un act din care să rezulte că vreunul din recurenţii intimaţi şi-ar fi asumat obligaţia de a prelua, prin transfer, la PCT întreg personalul angajat la fostul serviciu.
Consiliile locale şi consiliile judeţene au atributul de a aproba organigrama şi statul de funcţii ale serviciilor publice de interes local înfiinţate prin hotărâri proprii, iar hotărârile CLT şi CJD şi-au produs efectele juridice începând cu data de 1 iunie 2010, astfel că, în situaţia în care contestatoarea aprecia că aceste hotărâri sunt nelegale, putea să le atace la instanţa competentă, separat de decizia prin care i-a încetat raportul de muncă.
În cauză nu ne aflăm, prin urmare, într-o situaţie de transfer al unei întreprinderi, a unei unităţi sau a unei părţi a acesteia pentru a putea discuta de transferul angajaţilor de la angajatorul cedent la angajatorul cesionar, de emiterea unei dispoziţii de transfer în baza art.169 Codul muncii şi a unei dispoziţii de preluare într-o funcţie echivalentă.
În privinţa contestatoarei a operat o încetare a contractului de muncă în baza disp. art.65 Codul muncii, în sensul că postul pe care îl deţinea a fost desfiinţat, cauza desfiinţării fiind una reală şi serioasă.
Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.304 pct.9 şi 312 alin.1 C.pr.civ., a admis recursurile declarate în cauză, a modificat în tot sentinţa şi rejudecând în fond cauza a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi şi a respins contestaţia ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pentru capetele de cerere privind anularea deciziei de concediere şi plata drepturilor salariale, iar în rest a respins contestaţia ca neîntemeiată.
