Având în vedere că, în cauză, se revendică un imobil supus regulilor de publicitate imobiliară ale cărţilor funciare, în analiza titlurilor părţilor trebuie să se dea eficienţă principiilor şi regulilor de carte funciară, nefiind aplicabile criteriile clasice de preferinţă, utilizate în cazul revendicării unui imobil care nu este înscris în cartea funciară.
Sistemul de publicitate al cărţilor funciare are la bază principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii (art. 17-18 din Decretul Lege nr. 115/1938), conform căruia drepturile reale cu privire la imobile pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscrierea în cartea funciară şi principiul forţei probante a înscrierii în cartea funciară (art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938), care instituie două prezumţii relative, respectiv, dacă s-a înscris un drept real în cartea funciară în favoarea unei persoane se prezumă că acesta există în folosul ei şi dacă un drept s-a radiat din cartea funciară se prezumă că acel drept nu există.
Reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate, care să justifice redobândirea posesiei de la un posesor neproprietar, ci, dimpotrivă, pârâta a făcut dovada titlului cu care deţine bunul, reţinând în acest sens, efectul constitutiv al înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară în anul 1968.
Nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei, respectiv a titlului în baza căruia s-a înscris, aveau relevanţă în situaţia în care petitul principal al acţiunii ar fi fost acţiunea în rectificare a cărţii funciare, iar consecinţa rectificării ar fi fost revendicarea, însă, având în vedere precizările reclamantei în faţa primei instanţe şi în raport de care i-a fost analizată cererea, petitele acţiunii nu mai pot fi modificate în apel.
Codul de procedură civilă: art. 294;
Decretul lege nr. 115/1938: art. 17, 18 şi 32.
Prin sentinţa civilă nr. 2173 din 29.10.2013 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 2648/289/2007* s-a respins acţiunea formulată de reclamanta P. G. – C. A. împotriva pârâţilor P. O. A. şi Statul Român, prin M. F. P. şi s-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâta P. O. A. a sumei de 8655 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în privinţa obiectului cererii formulate de reclamantă, că după precizările făcute de aceasta, inclusiv după trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa a fost sesizată cu soluţionarea unei cereri în revendicare imobiliară, urmată de o cerere de rectificare a cărţii funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei şi înscrierii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.
Faţă de obiectul cauzei astfel stabilit de reclamantă, tribunalul a reţinut că, în cauză, trebuie analizate condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în revendicare, pornind de la faptul că obiectul material al acţiunii în reprezintă un imobil supus regulilor de publicitate imobiliară ale cărţilor funciare.
Astfel, instanţa a constatat că proba dreptului de proprietate incumbă reclamantei, care se pretinde proprietar, pârâta posesoare opunându-i dreptul său de proprietate înscris în cartea funciară în anul 1968.
Faţă de principiile pe care se întemeiază sistemul de publicitate al cărţilor funciare, respectiv principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii în cartea funciară şi principiul forţei probante a înscrierii în cartea funciară, tribunalul a constatat că eventualul drept anterior de proprietate al reclamantei (aceasta nefăcând dovada sa, CF nr. 78 Apalina fiind dispărută/distrusă şi nereconstituită) a fost radiat odată cu înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român. S-a reţinut că valabilitatea trecerii imobilului revendicat de reclamantă în proprietatea statului nu face obiectul acţiunii, instanţa nefiind sesizată cu o asemenea cerere, chiar dacă aceasta a fost susţinută de reclamantă în câteva rânduri.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta P.G.-C.A. a declarat apel, solicitând rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată, în sensul radierii din CF 1391 Apalina nr. top. 129/2, 130/1, 132/2 a dreptului de proprietate înscris pe numele P. O. A. şi întabularea imobilului pe numele adevăratului proprietar, P. G. C. A.
În motivarea căii de atac promovate, apelanta a arătat că rectificarea cărţii funciare se impune ca urmare a abrogării Decretului Lege nr. 358/1948 prin Decretul Lege nr. 126/1990. În acest sens, s-a arătat că potrivit art. 3 din Decretul Lege nr. 115/1938 coroborat cu art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic, în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.
Apelanta a subliniat faptul că înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a efectuat nu au fost valabile, întrucât Decretul nr. 358/1948 contravine Constituţiei din 1948 şi prevederilor art. 480 – 481 din Codul civil.
În memoriul de apel s-a mai arătat că, în cauză nu sunt întrunite condiţiile pentru prescripţia achizitivă de 10 ani, iar prescripţia de 3 ani nu operează, precizând totodată că s-a întrunit şi comisia mixtă, însă nu s-a ajuns la nici un consens.
Apelanta a invocat faptul că efectul abrogării Decretului 358/1948 este dispariţia valabilităţii titlului de proprietate al Statului Român şi nulitatea titlului subdobânditorului, P. O. A., precizând că a făcut dovada dreptului său de proprietate cu înscrisuri care atestă construirea casei parohiale şi Şcolii Confesionale Greco Catolice în anul 1912. În acest sens, s-a arătat că evidenţierea clădirii Şcolii Confesionale Greco – Catolice s-a făcut pe baza unor documente false între CAP şi B. O. Apalina.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare.
În dovedire, la dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: Contract încheiat la data de 30 iunie 1912, adresa nr. 78/1912 a P. G. C. A., adresele nr. 127/1912, nr. 4326/1912, nr. 489/1912, nr. 75/1912 , nr. 48/1912, nr. 74/1912, nr. 63/1912, două protocoale.
Analizând hotărârea atacată în raport de efectul devolutiv al căii de atac, conform dispoziţiilor art. 292, art. 295 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 847 din 10.02.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2648/289/2007 s-a admis recursul declarat de pârâta P. O. A. împotriva deciziei civile nr. 168/A din 11.11.2010 a Curţii de Apel Tg.-Mureş şi s-a modificat decizia atacată, în sensul că s-a admis apelul declarat de reclamanta P. G. C. A. împotriva sentinţei civile nr. 1284 din 24.062010 a Tribunalului Mureş, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare Tribunalului Mureş.
În decizia menţionată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, în cauză, nu s-a lămurit obiectul cererii de chemare în judecată, instanţele de fond neexaminând cauza pe baza capetelor de cerere cu care au fost învestite prin acţiune şi nu au analizat în fond pretenţiile reclamantei, aşa cum au fost formulate.
S-a considerat că, examinând primul capăt de cerere ca fiind o cerere de revendicare prin comparare de titluri, instanţa de apel a înlăturat în mod implicit şi fără motivare incidenţa dispoziţiilor în materie de carte funciară privitoare la puterea doveditoare a înscrierii în cartea funciară şi prezumţia existenţei dreptului înscris, reguli care conferă o perspectivă diferită asupra probaţiunii acţiunii în revendicare.
Pe de altă parte, dată fiind ordinea în care reclamanta a formulat petitele acţiunii şi faţă de motivarea sumară a acestora, instanţa ar fi trebuit să lămurească natura şi raporturile dintre ele. Astfel, s-a reţinut că reclamanta a solicitat rectificarea cărţii funciare prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei şi înscrierea dreptului reclamantei însă nu rezultă cu claritate temeiul juridic al cererii de rectificare. Nu rezultă dacă rectificarea solicitată de reclamantă este rezultatul admiterii cererii de revendicare, caz în care acţiunea în rectificare are un caracter accesoriu faţă de cererea de revendicare, sau dacă rectificarea este solicitată ca efect al nevalabilităţii sau ineficacităţii actului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, caz în care s-ar impune examinarea cu prioritate a acestor motive de rectificare, iar eventuala admitere a cererii de revendicare nu ar mai fi cauza ci consecinţa rectificării.
Conformându-se deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în rejudecarea cauzei, prima instanţă a cerut reclamantei să precizeze în scris obiectul cererii de chemare în judecată, pentru a lămuri aspectele reţinute de Instanţa Supremă.
Reclamanta a depus la fila 7 în dosarul Tribunalului Mureş un înscris, în finalul căruia şi-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând: să se constate că este proprietara imobilelor în suprafaţă de 2777 mp şi 346 mp, pe care se află casă parohială şi casă din cărămidă, să se dispună intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea sa, în cotă de 1/1, să se dispună radierea din cartea funciară nr. 1391 Apalina nr. top. 129/2, 130/1, 132/2 a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei P. O. R. din A. şi să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, la termenul de judecată din 12 martie 2013 instanţa a pus în vedere reprezentantului reclamantei să îşi precizeze cererea de chemare în judecată în sensul indicării cadrului procesual şi a obiectului cererii, astfel că la termenul de judecată din 9 aprilie 2013, acesta a depus la dosar o precizare de acţiune, prin care a arătat că solicită a se constata că P. G. C. A. este proprietara celor două suprafeţe de teren, pe care se află 2 case, una parohială şi una de locuit, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei P. O. A. şi intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.
Faţă de cele reţinute anterior, s-a constatat că prima instanţă s-a conformat îndrumărilor din Decizia Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, lămurind obiectul cererii de chemare în judecată şi reţinând că a fost sesizată cu soluţionarea unei cereri în revendicare imobiliară, urmată de o cerere de rectificare a cărţii funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei şi înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei. Prin urmare, în urma precizărilor reclamantei, s-a reţinut că acţiunea în rectificare are un caracter accesoriu acţiunii în revendicare, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă analizând cererea acesteia prin raportare la obiectul cererii astfel precizat.
Analizând acţiunea în revendicare, instanţa a constatat că, aşa cum a subliniat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia sa, având în vedere că, în cauză, se revendică un imobil supus regulilor de publicitate imobiliară ale cărţilor funciare, în analiza titlurilor părţilor trebuie să se dea eficienţă principiilor şi regulilor de carte funciară, nefiind aplicabile criteriile clasice de preferinţă, utilizate în cazul revendicării unui imobil care nu este înscris în cartea funciară.
În acest sens, instanţa a constatat că în CF nr. 1391 Apalina asupra imobilului de sub nr. top. 129/2, 131/2 şi 132 (transcris din CF nr. 78 Apalina) este înscris, în baza Încheierii nr. 124 din 29.01.1968, dreptul de proprietate al P. O. R. din A., în temeiul Decretului nr. 358/1948, a instrucţiunilor directoratului cultelor nr. 3811/1960, a instrucţiunilor nr. 1352/1950 ale Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal şi a art. 45 din Decretul Lege nr. 115/1938.
CF nr. 78 Apalina, din care s-au transcris cele trei nr. top. în CF 1391 a fost sistată şi, întrucât lipseşte din inventarul biroului de carte funciară, s-a încercat reconstituirea acesteia, însă cererile au fost respinse din lipsa înscrisurilor necesare. Cu toate acestea, reclamanta a probat cu extrasul din fondul „Colecţia de evidenţă cadastrală Mureş” că în anul 1912 Eclejia Greco Catolică Apalina figura ca proprietar asupra imobilelor înscrise sub nr. top. 129, 130, 132, însă dreptul său a fost radiat la momentul întabulării dreptului de proprietate al pârâtei.
Prin Decretul nr. 358/1948 toate formele de organizare a cultului greco-catolic şi-au încetat existenţa, averea mobilă şi imobilă a parohiilor greco-catolice fiind atribuită B. O. R..
P. G. C. A. a fost reînfiinţată în anul 1991. Prin art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, modificat prin Legea nr. 182/2005, s-a stabilit că situaţia juridică a imobilelor ce au aparţinut Bisericii Greco-catolice va fi reglementată de comun acord prin comisii mixte, alcătuite din reprezentanţii celor două culte, iar în caz de neînţelegeri, partea interesată se poate adresa cu acţiune în justiţie. În cauză a existat o astfel de întâlnire, în anul 1997 (fila 19), în urma căreia nu s-a ajuns la o înţelegere, fiind astfel îndeplinită procedura prevăzută de actul normativ menţionat anterior, astfel că argumentele referitoare la prematuritatea acţiunii au fost în mod legal respinse.
Revenind la sistemul de publicitate al cărţilor funciare, instanţa a reţinut că acesta are la bază principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii (art. 17-18 din Decretul Lege nr. 115/1938), conform căruia drepturile reale cu privire la imobile pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscrierea în cartea funciară şi principiul forţei probante a înscrierii în cartea funciară (art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938), care instituie două prezumţii relative, respectiv, dacă s-a înscris un drept real în cartea funciară în favoarea unei persoane se prezumă că acesta există în folosul ei şi dacă un drept s-a radiat din cartea funciară se prezumă că acel drept nu există.
În contextul celor reţinute anterior, instanţa a constatat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului sau de proprietate, care să justifice redobândirea posesiei de la un posesor neproprietar, ci, dimpotrivă, pârâta a făcut dovada titlului cu care deţine bunul, reţinând în acest sens, efectul constitutiv al înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară în anul 1968.
Argumentele reclamantei legate de nevalabilitatea trecerii imobilului revendicat în proprietatea statului, întemeiate pe neconstituţionalitatea Decretului nr. 358/1948 în raport de Constituţia din 1948 nu sunt relevante, în contextul precizării cererii de chemare în judecată ca fiind una în revendicare cu o rectificare de carte funciară accesorie, întrucât petitul principal fiind revendicarea, are prioritate compararea titlurilor, iar reclamanta nu a dovedit existenţa titlului său.
Nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei, respectiv a titlului în baza căruia s-a înscris, aveau relevanţă în situaţia în care petitul principal al acţiunii ar fi fost acţiunea în rectificare a cărţii funciare, iar consecinţa rectificării ar fi fost revendicarea, însă, având în vedere precizările reclamantei în faţa primei instanţe şi în raport de care i-a fost analizată cererea, petitele acţiunii nu mai pot fi modificate în apel. De altfel, îndrumările clare ale instanţei supreme au fost în sensul de a se lămuri dacă rectificarea solicitată de reclamantă este rezultatul admiterii cererii de revendicare, acţiunea în rectificare având caracter accesoriu sau, dacă rectificarea este solicitată ca efect al nevalabilităţii sau ineficacităţii actului ce a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, caz în care acţiunea în rectificare constituie petitul principal, iar admiterea acţiunii în revendicare ar fi consecinţa rectificării. Cum, în cunoştinţă de cauză, reclamanta a optat, în faţa primei instanţe, pentru prima variantă, instanţa nu mai poate analiza cererea acesteia din perspectiva celei de-a doua ipoteze expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în decizia de trimitere pentru rejudecare.
În acest sens, instanţa a reţinut că potrivit prevederilor art. 294 din Codul de procedură civilă, în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, or, opţiunea reclamantei pentru a doua variantă în apel nu poate fi primită, întrucât presupune nesocotirea textului legal menţionat anterior, reţinând în acest sens că inversarea celor două capete de cerere impun o analiză complet diferită a cererii de chemare în judecată şi a probatoriului administrat, echivalând cu schimbarea obiectului cererii în apel.
Aşa fiind, faţă de cadrul procesual stabilit şi precizat de reclamantă cu ocazia rejudecării cauzei în faţa tribunalului, instanţa a constatat că acţiunea în revendicare formulată este nefondată, reclamanta nefăcând dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu. Ca o consecinţă, nu poate fi admis nici capătul de cerere subsidiar, având ca obiect rectificarea cărţii funciare, tribunalul pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 296 din Codul de procedură civilă instanţa a respins apelul reclamantei ca nefondat.
De asemenea, fiind în culpă procesuală, în temeiul prevederilor art. 274 din Codul de procedură civilă, apelanta urmează a fi obligată la plata către intimata P. O. A. a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial, conform chitanţei nr. 000055 din 15.10.2014.
