Prin sentinţa civilă nr. 154/22.02.2011 a Judecătoriei Buhusi pronunţată în dosarul nr.818/199/2010 prin strămutare de la Judecătoria Făgăraş, s-a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamantul P.H.S. în cotradictoriu cu pârâţii C.T. şi T.E.A. .
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul român prin Decretul lege nr. 223/1974 iar în baza Deciziei nr.508/1982 s-a încheiat şi contractul de locaţiune cu pârâtul C.C. pentru apartamentul 1 din imobil. IN 1997 prin contractul nr.56/22.01.1997 apartamentul a fost cumpărat de C.C..
In ceea ce-l priveşte pe reclamant, instanţa de fond a reţinut că acestuia i-a fost lăsat, prin testament, imobilul de către P.H. – decedat la 26.03.2009, acestuia restituindu-i-se imobilul prin sentinţa civilă nr. 2299/2000 a Judecătoriei Făgăraş. Conform acestei sentinţe pronunţată în contradictoriu cu Statul român şi RASC Făgăraş s-a restituit imobilul de 169,41 mp cu nr. topo 2892/1/a/1/a/1/1/b/2. Apartamentul pârâţilor are nr. topo 2892/1/a/1/a/1/1/b/1 iar sentinţa civilă de restituire nu le este opozabilă , nefiind pronunţată în contradictoriu şi cu aceşti pârâţi.
Acţiunea reclamantului prin care se solicitase desfiinţarea contractului de vânzare cumpărare nr.56/1997 – contractul ce reprezintă titlu pentru pârâţi, a fost anulată, ca netimbrată, prin sentinţa civilă nr. 97/2010 a Judecătoriei Făgăraş.
Raportat la acţiunea în revendicare, instanţa a arătat că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate, hotărârea de restituire nefiind opozabilă pârâţilor iar reclamantul nefiind în posesia unei decizii de restituire prin raportare şi la dispoziţiile Legii 10/2001.
Privitor la regimul de publicitate aplicabil imobilului, instanţa a arătat că Decretul lege 1115/1938 are un efect constitutiv de drepturi şi din extrasele de carte funciară rezultă că statul a figurat ca proprietar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamantul.
Apelul a fost legal timbrat cu 1840 lei taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar de 2,5 lei.
In motivarea apelului s-a arătat că imobilul din Făgăraş, a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului lege nr.223/1974 şi dreptul de proprietate al Statului nu a fost intabulat, înscrierea acestuia fiind făcută abia în 1996. Până în 1996, dreptul de proprietate a fost înscris pe numele autorului reclamantului şi după aceea, în urma încheierii contractului de vânzare cumpărare nr.56/1997, s-a înscris dreptul de proprietate al pârâţilor. Din consultarea cărţilor funciare la momentul înstrăinării, în 1997, se putea constata că proprietar era P.H., astfel că încheierea vânzării cumpărării a avut un caracter speculativ, neputând fi reţinută buna credinţă a dobânditorilor.
Raportat la sentinţa civilă nr.2299/2000, care constatase preluarea abuzivă, imobilul nu putea fi înstrăinat.
Având în vedere că, în Cartea Funciară, dreptul de proprietate al autorului a fost înscris până în 1996, după care menţiunile ulterioare au fost făcute doar în vederea înstrăinării către pârâţi, se impune a se constata îndreptăţirea apelantului la bun.
Intimaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului, arătând că apartamentul ocupat de intimaţi, a fost dobândit printr-un titlu valabil, neatacat, dobândire sub imperiul Legii 112 /1995 si acest apartament a fost înscris în Cartea Funciară pe numele tatălui intimatului. Apelantului i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru apartamentul 2 din imobil si dreptul de proprietate al autorului intimatului a fost înscris, în CF pentru acest apartament.
Analizând motivele de apel invocate şi din oficiu, tribunalul reţine că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Rezultă din extrasul de Carte Funciară (f. 46-54 dosar nr.221/226/2010) că autorul apelantului, numitul P.H., a avut înscris dreptul de proprietate începând din 1932. In 1973, în vederea înstrăinării unei părţi din imobil, s-a dispus dezmembrarea corpului de proprietate, rămânând înscris dreptul de proprietate a lui P.H. pentru imobilul nou format cu nr. topo 2892 /1/a/1/a/1/1.
Apoi în 8.08.1996 în temeiul Deciziei nr. 508/1982 a Consiliului Popular al Judeţului Braşov, s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului român, pentru imobilul descris la foaia de posesie (f.48 ) la pct. A10 si A11, respectiv apartamentul 1 cu nr. topo 2892/1/a/1/a/1/1 a şi camera cu bucătărie cu nr.2892/1/a/1/a/1/1/b/1. Rezultă din menţiunile din Cartea Funciară că dreptul de proprietate al Statului a fost înscris prin menţiunile de la A8 si A 10 şi apoi s-a înscris şi dreptul de proprietate al pârâtului prin menţiunile din foaia de proprietate : B pct.11 şi B pct.20.
Dreptul de proprietate a lui P.H. a fost înscris în ianuarie 2002 conform menţiunilor de la B.22, pentru corpul de proprietate 2892/1/a//1/a/1/1/b/2.
Susţinerile apelantului că dreptul de proprietate al imobilului a rămas intabulat pe numele autorului si înscrierea Statului s-a făcut abia în 1996 pentru a se înstrăina şi a da o aparentă de legalitate contractului de vânzare cumpărare, nu pot constitui motiv de admitere a acţiunii în revendicare, atâta vreme cât raportat la menţiunile din Carte P.H. a figurat ca proprietar, într-adevăr până în 1996 după care şi-a intabulat dreptul de proprietate clar doar pentru un alt corp de proprietate abia în 2002.
Împrejurarea că din 1974 şi până în 1996, Statul nu a avut intabulat dreptul de proprietate este, raportat la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nr.56/1997, lipsit de relevanţă, neputându-se prezuma că, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, dobânditorii ştiau de lipsa calităţii de proprietar a în străinătorului. La momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, statul îşi intabulase dreptul de proprietate iar contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat sub imperiul Legii 112 /1995, în considerarea calităţii de locatari pe care o aveau intimaţii, din 1983.
La momentul dobândirii în proprietate a apartamentului, dreptul de proprietate al Statului, vânzător în contractul de vânzare cumpărare era intabulat.
Pe de altă parte, aşa cum, a arătat in stan ta de fond, apelantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru apartamentul în discuţie după 1996. Până la apariţia Legii 7/1996 înscrierea din C.F. avea efect constitutiv, ulterior de opozabilitate, or pentru perioada de după 1996 când statul şi-a înscris dreptul de proprietate, apelantul nu a fost în măsură să opună un titlul valabil celui al Statului.
Apelantul, respectiv autorul său, nu au urmat procedura instituită de Legea 10/2001, pentru a li se recunoaşte dreptul de proprietate privind imobilul, dispoziţiile acestei legi nefăcând nicio distincţie între imobilele preluate cu titlu sau fără titlu şi pentru care dreptul de proprietate era sau nu înscris în Cartea Funciară.
După 1996 în lipsa unui titlu care să facă dovada dreptului de proprietate , menţiunile din Cartea Funciară efectuate până în 1996 nu pot face prin ele însele dovada dreptului de proprietate, efectul constitutiv al acestor menţiuni având relevanţă până la apariţia Legii nr. 7/1996.
In consecinţă, raportat la aceste considerente, tribunalul, văzând dispoziţiile art.296 cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
In temeiul art.274 alin.1 cod procedură civilă, apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimaţi în apel, cheltuielile constând în onorariu avocat.
