Asupra cauzei de faţă reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, reclamantul SC a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul mun. Buzău, prin primar, ca acesta să fie obligat să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de teren de 115 mp situată în ……
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin Decretul nr. 27/ 1975, statul a expropriat de la autorii săi – SD şi S, un imobil casă de locuit şi terenul aferent de 1.770,60 mp, situat în …. În urma unei cereri pentru restituirea suprafeţei de teren rămasă liberă de construcţii, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/ 2001, prin Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus restituirea în natură a unei suprafeţe de 805 mp din cei 1.770,60 mp.
Reclamantul a fost pus în posesie cu această suprafaţă, iar la efectuarea documentaţiei tehnice s-a constatat că terenul liber de construcţii este de 920 mp. A arătat că diferenţa de 115 mp, liberă de construcţii, provine din terenul preluat abuziv de stat, acesta neposedând un titlu valabil întrucât scopul exproprierii nu a fost îndeplinit. Caracterul abuziv al preluării a fost stabilit irevocabil de către instanţa supremă.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 – 481 Cod civil şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional al C.E.D.O.
Cererea a fost scutită de taxa judiciară de timbru şi de timbrul judiciar, potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. r din Legea nr. 146/ 1997 şi ale art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus, în fotocopii, Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de Înalta curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul …., raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea cadastru, întocmit în dosarul nr. …. aflat pe rolul Tribunalului Buzău, însoţit de planul de amplasament şi delimitare, certificatul de adresă emis de Primăria mun., planul de amplasament şi delimitare a imobilului din 12.02.2008, încheierea de legalizare.
În baza rolului activ, din oficiu, instanţa a dispus audierea martorului SFD.
Deşi legal citat, pârâtul mun. Buzău nu a formulat întâmpinare şi nu a solicitat administrarea de probe.
Prin Sentinţa civilă nr. … instanţa a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul să-i lase acestuia în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 115 mp, situat în mun. ….., inclusă în suprafaţa de 920 mp identificată prin schiţa întocmită de ing. cadastru MS.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul mun. Buzău, iar prin Decizia civilă nr. …, pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia Civilă, a fost admis recursul, sentinţa fiind casată cu trimitere pentru completarea probei cu expertiză.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut faptul că nu există autoritatea de lucru judecat a deciziei pronunţate de Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că suprafaţa de teren este alta decât cea specificată în respectiva hotărâre. Cu toate acestea, instanţa de fond trebuia să dispună efectuarea unei noi expertize faţă de situaţia nou invocată, pentru a se stabili dacă terenul revendicat este afectat de utilităţi publice, face parte din planul urbanistic general al municipiului şi dacă s-a emis o nouă declaraţie de utilitate publică.
Ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău cu nr. ….
În urma rejudecării cauzei, pe baza probelor administrate, instanţa reţine următoarele:
La termenul de judecată din 27.02.2009, reclamantul SC a depus note scrise, prin care a precizat că diferenţa de 115 mp este inclusă în suprafaţa de 920 mp, fiind înscrisă în acelaşi perimetru al expertizei tehnice menţionate în Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cuprins între punctele 01 – 14. A arătat că nu revendică o altă suprafaţă din afara perimetrului, care ar aparţine domeniului public.
A susţinut că suprafaţa de 115 mp nu s-a declarat a fi de utilitate publică, întrucât terenul a fost deja câştigat de el din domeniul public. Chiar dacă pe respectivul teren trec o conductă de gaze şi una de apă, aceasta nu a afectat retrocedarea, Primăria plătind o chirie întrucât terenul este privat. A precizat că el este proprietarul terenului respectiv, întrucât i-a fost retrocedat.
La notele scrise au fost anexate, în fotocopii, planul de amplasament şi delimitare a imobilului şi contractul de închiriere.
La dosar au mai fost anexate, în fotocopii, cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 26.10.2004, Dispoziţia Primăriei mun. Buzău şi Sentinţa civilă, pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia civilă, în dosarul nr. ….
La termenul de judecată din 20.03.2009, reclamantul a depus un plan de amplasament şi delimitare şi a solicitat stabilirea suprafeţei de teren care rezultă din extinderea perimetrului cu punctul 15 al suprafeţei de teren revendicate. Apreciind că această solicitare constituie în fapt o modificare a obiectului şi cauzei cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 132 C. pr. civ., instanţa a pus în vedere reclamantului să depună o cerere scrisă în acest sens.
Pentru termenul de judecată din 24.04.2009 reclamantul a înaintat cererea prin care a revendicat, din totalul suprafeţei de 1.770,60 mp, o suprafaţă de teren adiacentă celei stabilite prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi delimitată de punctele 13-15-9-10-11-12-13, pe care se află o parte a unui chioşc alimentar concesionat de Primărie în mod ilegal, întrucât se efectuase notificare privind litigiul asupra terenului.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin decizia instanţei supreme i s-a retrocedat terenul rămas liber, chiar dacă s-a aflat în domeniul public, întrucât H.G. nr. 1348/ 2001 este un act normativ inferior legii. Totodată, preluarea terenului a fost abuzivă, fără a se ţine cont de dezacordul autorilor săi, ce au semnat o declaraţie în acest sens.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus, în fotocopii, adresa emisă de Întreprinderea Judeţeană de Gospodărire Comunală şi Locativă Buzău, declaraţia din 03.09.1974, planul de amplasament şi delimitare şi adresa emisă de Primăria mun. Buzău.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 480, art. 481 şi art. 998 Cod civil, ale art. 44 din Constituţie, ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O. şi ale art. 17 alin. 1 şi alin. 2 din declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
În urma comunicării cererii de modificare către pârâta Unitatea Administrativ – Teritorială a mun. Buzău, aceasta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii.
În motivarea întâmpinării, pârâta a invocat că, în urma acţiunii formulate de reclamant în temeiul Legii nr. 10/ 2001, prin Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că suprafaţa terenului care poate fi restituit în natură este de 805 mp.
A precizat că reclamantul nu mai este proprietarul terenului, nefiind proprietarul neposesor, aşa cum se impune în cazul acţiunii în revendicare, întrucât acesta a fost expropriat prin Decretul nr. 27/ 1975. În aceste condiţii, terenul poate fi revendicat numai în temeiul Legii nr. 10/ 2001. Pe de altă parte, pârâta nu este posesor neproprietar, ci chiar proprietarul terenului.
A mai arătat că reclamantul a urmat procedura Legii nr. 10/ 2001 şi i s-a restituit în natură suprafaţa de teren identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauza respectivă, ce nu a fost contestat, iar în baza sa a fost pronunţată hotărârea judecătorească irevocabilă.
A considerat că, după ce a urmat procedura specială, fără a contesta expertiza efectuată în cauză, reclamantul nu mai poate să încerce să modifice situaţia consfinţită cu autoritate de lucru judecat, invocând dreptul comun, respectiv art. 480 Cod civil. Totodată, pe terenul revendicat se află un spaţiu verde străbătut de o reţea de gaze şi o reţea de apă, motiv pentru care acesta trebuie să rămână în proprietatea publică şi nu poate fi restituit.
În dovedirea întâmpinării, pârâta a depus, în fotocopii, notificarea şi adresa nr..
La termenul de judecată din 22.05.2009 instanţa a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de modificare a obiectului şi cauzei cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă şi a respins cererea de modificare formulată de reclamant.
În conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. 1 C. pr. civ., având în vedere cele dispuse prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, instanţa de fond a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice judiciare, la dosar fiind depus raportul întocmit de expert.
Pentru termenul de judecată din 04.09.2009, pârâta Unitatea Administrativ – Teritorială a mun. Buzău a depus note scrise, prin care a reiterat solicitarea de respingere a cererii de chemare în judecată, arătând că reclamantul nu a depus vreun titlu de proprietate pe care l-ar invoca în susţinerea acţiunii, iar la dosarul formulat în temeiul Legii nr. 10/ 2001 a anexat acte ce dovedeau că autorul său deţinea în proprietate numai suprafaţa de 840 mp, pentru care plătea impozit. Totodată, deşi SD fusese expropriat cu suprafaţa de 1.770,60 mp, la data respectivă era proprietar doar pe suprafaţa de 840 mp.
Pârâta a anexat totodată, în fotocopii, matricola de impunere clădiri nr. .., extrasul din registrul agricol pe numele SD, dispoziţia a Primarului mun. Buzău şi procesul – verbal.
La solicitarea instanţei, în temeiul art. 315 C. pr. civ., pârâta a înaintat adresa nr., prin care a arătat că diferenţa de suprafaţă de teren constatată de către expert se află în domeniul public al mun. Buzău, cu destinaţia de utilitate publică de spaţiu verde ( peluză ), fiind înscrisă în Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1348/ 2001 şi făcând parte din planul urbanistic general.
A precizat că pentru acest teren nu s-a emis o nouă declaraţie de utilitate publică, întrucât se afla deja în proprietatea publică a municipiului, urmare a exproprierii prin Decretul nr. 27/ 1975. A considerat că reclamantul trebuie să facă dovada calităţii de proprietar a autorului său, iar în cazul în care nu poate prezenta un titlu de proprietate acţiunea în revendicare trebuie respinsă ca inadmisibilă.
Pârâta a anexat în fotocopii anexa 2, poziţia 1334 din H.G. nr. 1348/ 2001 şi notificările 2461/ 2001 şi nr. 2462/ 2001.
La termenul de judecată din 23.10.2009, instanţa a pus în discuţia părţilor calificarea juridică a acţiunii, în sensul dacă este o acţiune în revendicare sau o acţiune în constatare. Având în vedere că reclamantul a depus la dosar Sentinţa civilă nr., pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul .., prin care, cu putere de lucru judecat, o acţiune în constatare formulată anterior i-a fost respinsă, apreciindu-se că acesta are la dispoziţie deschisă calea acţiunii în realizare, în şedinţa publică de la termenul de judecată din 30.10.2009, instanţa a hotărât că prezenta cauză are ca obiect o acţiune în revendicare, aceasta fiind calificarea corectă a cererii.
Reclamantul a depus la dosar şi concluzii scrise, prin care a reiterat susţinerile de pe parcursul judecăţii, arătând în plus că, faţă de obiectivele stabilite de tribunal în rejudecarea cauzei, diferenţa de teren de 115 mp constatată ca existând în interiorul aceleiaşi suprafeţe, prin expertiza efectuată în cauză, nu aparţine domeniului public, pentru aceasta nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică, iar reţelele utilitare aflate pe acest teren urmează a fi deviate pe domeniul public.
Din actele cauzei, instanţa reţine următoarele:
Conform adresei nr. ( dosar fila 24 ), în temeiul Decretului nr. 27/ 07.03.1975, părinţilor reclamantului – SD şi SS – le-a fost expropriat terenul în suprafaţă de 1.770,60 mp, situat în mun…., în vederea construirii unor blocuri de locuinţe, deşi a existat opunere din partea acestora, conform declaraţiei din 03.09.1974 ( dosar fila 26 ).
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/ 2001, tatăl reclamantului a iniţiat procedurile specifice pentru restituirea în natură a terenului rămas liber în urma exproprierii, după cum reiese din notificările acestuia formulate în 06.04.2001 ( dosar filele 71 – 72 ) şi din considerentele Sentinţei civile nr. pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia civilă, în dosarul nr. ( dosar filele 8 – 9 ).
Ca urmare a decesului lui SD, procedurile reglementate de Legea nr. 10/ 2001 au fost continuate de reclamantul SC, în calitate de descendent de gradul I, demersuri finalizate cu pronunţarea Deciziei nr. 1338/ 13.02.2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarul nr. ( dosar nr., filele 5 – 6 ).
Prin respectiva hotărâre, instanţa supremă a admis recursul reclamantului, a admis contestaţia, a anulat în parte Dispoziţia nr. emisă de Primarul Mun. Buzău şi a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 805 mp, identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză, între punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, din probele administrate în cauză, a rezultat că respectiva suprafaţă de teren nu a fost folosită pentru scopul în care s-a făcut exproprierea, acela de a se realiza construcţii de locuinţe, putând fi astfel restituită în natură. A mai arătat instanţa şi faptul că, deşi terenul expropriat a trecut în domeniul public prin H.G. nr. 1348/ 2001, acest act juridic are o forţă inferioară Legii nr. 10/ 2001, ale cărei dispoziţii trebuie să le respecte.
Ulterior punerii sale în posesie pe respectiva suprafaţă de teren, cu ocazia efectuării documentaţiei tehnice ( dosar nr., fila 10 ), la 12.02.2008, s-a constatat că, în perimetrul delimitat de punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14, există o suprafaţă de 920 m.p., iar nu 805 m.p., după cum se prevăzuse în hotărârea judecătorească.
În aceste condiţii, după cum rezultă din considerentele Sentinţei civile nr., pronunţată de Judecătoria Buzău – Secţia civilă, în dosarul ( dosar filele 75 – 76 ), la 13.02.2008, reclamantul a sesizat instanţa cu o cerere prin care a solicitat să se constate dreptul său de proprietate şi asupra diferenţei în plus de 115 m.p. Prin această ultimă hotărâre, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată, reţinându-se faptul că acesta are la dispoziţie deschisă calea acţiunii în realizare, dat fiind caracterul subsidiar al acţiunii în constatare promovate de el.
Ca urmare a acestei sentinţe, la 23.05.2008, reclamantul a învestit instanţa cu prezenta cauză în revendicare.
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în dosar ( filele 49 – 51 ), suprafaţa de teren delimitată de punctele 01 – 14 este de 920 m.p. faţă de 805 m.p., cum a fost ea reţinută de Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, suprafaţa fiind afectată de utilităţi publice constând în reţea de apă canal a R.A.M. Buzău şi conductă de gaze.
Conform notelor scrise depuse de pârâta Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiul Buzău ( dosar fila 63 ), respectiva diferenţă de suprafaţă de teren se află în domeniul public al mun. Buzău, cu destinaţie de utilitate publică de spaţiu verde, fiind înscrisă la poziţia 1334 în Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1346/ 2001( dosar filele 64 – 66 ) şi făcând parte din planul urbanistic general al municipiului, iar în acelaşi timp, este afectată de reţelele de utilitate publică de apă şi gaze.
Asupra admisibilităţii prezentei cereri de chemare în judecată, instanţa reţine următoarele:
Art. 35 din Legea nr. 33/ 1994 prevede că dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot că ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Prin Decizia nr. 53/ 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în secţii unite, s-a decis în recurs în interesul legii că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că aceste dispoziţii nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 33/ 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în secţii unite, s-a decis în recurs în interesul legii, cu privire la actiunile intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, avand ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, în sensul că, concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, iar în cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Pentru a pronunţa această soluţie, în cuprinsul considerentelor hotărârii, instanţa supremă a arătat că nu se poate aprecia ca existenta Legii nr. 10/2001 exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare. În acest sens, ca şi în cuprinsul Deciziei nr. 53/ 2007, s-a apreciat ca numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum si cele care, din motive independente de vointa lor, nu au putut sa utilizeze aceasta procedura in termenele legale, au deschisa calea actiunii in revendicare/retrocedare a bunului litigios, daca acesta nu a fost cumparat, cu buna-credinta.
În cauza de faţă, instanţa reţine că reclamantul SC, în calitate de descendent al tatălui său, a continuat procedurile iniţiate de acesta în temeiul Legii nr. 10/ 2001 în vederea restituirii în natură a părţii din imobilul expropriat de stat, în suprafaţă totală de 1.770,60 mp, care nu a fost folosită pentru scopul în care s-a făcut exproprierea. Demersurile reclamantului s-au finalizat prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în favoarea sa, prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 805 mp, identificat într-un perimetru precis delimitat, pe baza raportului de expertiză întocmit în cauză.
Cu toate acestea, ulterior punerii în posesie a reclamantului cu terenul existent în acel perimetru, s-a constatat că suprafaţa sa ar fi mai mare decât cea stabilită prin expertiza efectuată pe parcursul judecăţii.
Examinând raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea cadastru ( dosar nr., fila 7 ) din dosarul nr., se constată că acesta a fost întocmit pentru termenul de judecată din 02.03.2005, în timp ce expertiza extrajudiciară realizată cu ocazia efectuării documentaţiei tehnice ( dosar nr., fila 10 ) şi prin care s-a constatat că, în perimetrul respectiv există o suprafaţă de 920 m.p., iar nu 805 m.p., a fost întocmită la 12.02.2008. Având în vedere distanţa în timp dintre datele la care au fost realizate cele două expertize, devine plauzibilă posibilitatea ca diferenţele de suprafeţe să fi fost cauzate de precizia mijloacelor tehnice utilizate pentru măsurători.
Instanţa nu va adopta punctul de vedere al pârâtei Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiul Buzău, formulat prin întâmpinarea depusă la dosar, în sensul că reclamantul ar fi avut posibilitatea să conteste concluziile raportului de expertiză pe parcursul judecării acţiunii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/ 2001.
În acest sens, din lecturarea considerentelor Deciziei nr. 1338/ 13.02.2007, se constată că reclamantul a obţinut o soluţie favorabilă lui numai în faţa instanţei de recurs, în timp ce atât pe fond, cât şi în apel, acţiunea sa a fost respinsă. Ori, având în vedere că abia instanţa supremă, ca instanţă de recurs, i-a dat câştig de cauză acestuia, după ce anterior dreptul său de proprietate nu fusese recunoscut de instanţele inferioare, coroborat cu faptul că determinarea suprafeţei unui teren se face prin apelarea la experţi ce deţin atât cunoştinţele de specialitate, cât şi instrumentele necesare efectuării măsurătorilor, conduce instanţa la concluzia că ar fi excesiv a pretinde de la reclamant ca, în aceste condiţii, să fi contestat concluziile unei probe de specialitate, care la acel moment i-a fost favorabilă. În aceeaşi ordine de idei, atâta timp cât neconcordanţele nu privesc perimetrul restituit reclamantului, ci doar suprafaţa lui, este evident că reclamantul putea lua cunoştinţă despre eventuale nepotriviri numai cu ocazia efectuării altor măsurători de specialitate, momentul respectiv intervenind însă după pronunţarea hotărârii irevocabile, astfel încât acesta nu a mai avut posibilitatea de a contesta rezultatul primei expertize din acea cauză.
De altfel, buna-credinţă a reclamantului reiese în mod evident şi din aceea că, imediat ce a aflat despre respectiva neconcordanţă – la 12.02.2008, când a fost realizat planul de amplasament şi delimitare a imobilului de către ing. MS, la numai o zi, în 13.02.2008 a sesizat Judecătoria Buzău cu acţiunea în constatare care a făcut obiectul dosarului nr.. Totodată, la scurt timp după ce a fost redactată motivarea Sentinţei nr.– în 08.04.2008 – prin care era îndrumat să urmeze calea unei acţiuni în realizare, la data de 23.05.2008 a sesizat Judecătoria Buzău cu prezenta acţiune în revendicare imobiliară.
Este evident astfel că, a declara inadmisibilă cererea reclamantului întemeiată pe dreptul comun, l-ar supune pe acesta riscului de a îi fi respinsă acţiunea întemeiată pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/ 2001, ca urmare a depăşirii termenului legal în care aceasta ar fi putut fi exercitată. Cu atât mai mult, chiar instanţa de judecată, respingându-i acţiunea în constatare din dosarul nr. l-a îndrumat să urmeze calea acţiunii în revendicare, reclamantul conformându-se.
Ori, de vreme ce, din motive independente de vointa lui, reclamantul nu a putut sa utilizeze procedura specială a Legii nr. 10/ 2001 in termenele legale, pentru a remedia neconcordanţele rezultate între măsurătorile efectuate asupra terenului ce i-a fost restituit în natură, devin aplicabile principiile ce rezultă din Decizia nr. 33/ 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform cărora are deschisa calea actiunii in revendicare a bunului litigios, daca acesta nu a fost cumparat cu buna-credinta.
Pe de altă parte, art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Cu toate că acest drept nu este unul absolut, fiind compatibil cu limitări implicite, în condiţiile în care statele dispun de o anumită marjă de apreciere, Curtea Europeană a stabilit că limitele aplicate de state nu restrâng accesul la un tribunal în aşa măsură încât dreptul să fie atins în însăşi substanţa sa, decât dacă ele urmăresc un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit ( Osman c. Royaume Uni, Garcia Manibardo c. Espagne ).
În cauza de faţă, sancţionarea reclamantului cu declararea inadmisibilă a acţiunii în revendicare pe motiv că a avut la îndemână acţiunea reglementată de legea specială, de care a şi beneficiat de altfel, în condiţiile în care, prin hotărârea irevocabilă pronunţată în respectiva procedură, i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren care nu a fost folosită pentru scopul în care s-a făcut exproprierea, fără a i se mai da posibilitatea să remedieze ulterior eventuale erori de măsurătoare determinate de cauze obiective, apare ca o limitare excesivă a dreptului la o instanţă, care nu ar respecta un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.
Pentru toate aceste considerente, instanţa apreciază că prezenta acţiune formulată de reclamant, de revendicare a suprafeţei de teren identificată ca depăşind suprafaţa ce i-a fost restituită, dar situată în acelaşi perimetru, introdusă chiar după finalizarea irevocabilă a procedurii reglementate de legea specială, nu este inadmisibilă.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:
Cu toate că, prin Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că terenul expropriat care nu a fost utilizat potrivit scopului pentru care a fost preluat, situat în perimetrul delimitat de punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14, are suprafaţa de 805 m.p., susţinerile reclamantului, conform cărora în respectivul perimetru există o suprafaţă de teren mai mare, au fost confirmate de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în dosar ( filele 49 – 51 ), din care rezultă că suprafaţa de teren delimitată de punctele 01 – 14 este de 920 m.p.
Potrivit art. 480 Cod civil proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut in limitele legii. Totodată, art. 481 prevede că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire.
Actiunea in revendicare imobiliara este actiunea reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
In cauza de faţă, in care ambele parti, atat reclamantul cat si parata, au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, care provin de la autori diferiti, se impune ca instanta sa procedeze la o comparare a titlurilor invocate, urmand a da preferinta celui care are o data mai veche, este mai bine caracterizat si provine de la autorul al carui drept este preferabil.
În ceea ce priveşte pe reclamantul SC, instanţa reţine că acesta îşi întemeiază calitatea de proprietar asupra suprafeţei de teren de 115 m.p. revendicate pe titlul de proprietate constând în Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarul nr., prin care s-a dispus restituirea în natură către acesta a terenului în suprafaţă de 805 mp, identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză, între punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14.
Examinând considerentele respectivei hotărâri, se observă că instanţa supremă a reţinut că, după ce prin Decretul de expropriere nr. 27/ 1975 întregul corp de proprietate aparţinând autorului defunctului a fost expropriat, nu întreaga suprafaţă a fost folosită pentru construcţii de locuinţe, rămânând un perimetru delimitat de cele 13 puncte, care a fost împrejmuit cu gard viu. S-a avut astfel în vedere că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/ 2001 şi ale H.G. nr. 498/ 2003, s-a consacrat principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, ce devine incident în cauză, de vreme ce utilitatea publică ce a constituit raţiunea exproprierii nu a operat pentru întreaga suprafaţă de teren. Instanţa a mai avut în vedere şi faptul că, deşi terenul expropriat a trecut în domeniul public prin H.G. nr. 1348/ 2001, acest act juridic are o forţă juridică inferioară Legii nr. 10/ 2001, ale cărei dispoziţii trebuie să le respecte.
Anterior, părinţii reclamantului, SD şi SS au avut în proprietate terenul în suprafaţă de 1.770,60 mp, situat în mun. …. şi aceştia au formulat declaraţie de opunere faţă de exproprierea terenului respectiv, în data de 03.09.1974 ( dosar fila 26 ).
Cu toate acestea, conform adresei nr. ( dosar fila 24 ), în temeiul Decretului nr. 27/ 07.03.1975, terenul în suprafaţă de 1.770,60 mp a fost expropriat, în vederea construirii unor blocuri de locuinţe. Ulterior, prin procesul verbal nr. ( dosar fila 60 ), s-a procedat la evaluarea respectivei suprafeţe de 1.770,60 mp expropriate de la autorii reclamantului.
Instanţa nu va reţine astfel susţinerile pârâtei Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiul Buzău în sensul că deşi SD fusese expropriat cu suprafaţa de 1.770,60 mp, la data respectivă era proprietar doar pe suprafaţa de 840 mp, pentru care plătea impozit, având în vedere în primul rând că matricola de impunere clădiri şi extrasul de registru agricol invocate ( dosar filele 56 – 57 ) sunt întocmite pentru anii 1958 – 1961, deci cu 14 ani înainte de a interveni exproprierea. În al doilea rând, adresa nr. şi procesul verbal nr., prin care se recunoaşte expres calitatea de proprietari a soţilor S asupra suprafeţei expropriate de 1.770,60 mp teren sunt emise de Întreprinderea Judeţeană de Gospodărie Comunală şi Locativă Buzău şi respectiv Consiliul Popular al Judeţului Buzău – Comitetul Executiv, care reprezentau tocmai interesele expropriatorului.
Totodată, prin Decizia nr. 6/ 1999 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în secţii unite, s-a decis în recurs în interesul legii că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii. După cum s-a arătat mai sus, art. 35 din Legea nr. 33/ 1994 prevede că dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot că ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Conform art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/ 1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
În aceeaşi măsură, potrivit art. 2 lit. i din Legea nr. 10/ 2001, sunt considerate imobile preluate abuziv orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării. Nu în ultimul rând, alin. 2 al acestui articol, în vigoare la momentul pronunţării Deciziei nr. 1338/ 13.02.2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prevedea că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire.
În aceste condiţii, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin care s-a recunoscut nevalabilitatea titlului statului asupra suprafeţei de teren expropriate care nu a fost utilizată potrivit scopului pentru care a fost preluată, reclamantului i s-a recunoscut explicit şi retroactiv supravieţuirea vechiului drept de proprietate asupra respectivei suprafeţe de teren, acesta păstrându-şi calitatea de proprietar şi nefiind vorba de un nou drept de proprietate.
Instanţa constată astfel că, de la momentul pronunţării Deciziei nr. 1338/ 13.02.2007, reclamantul SC este titularul unui „bun” cu privire la respectiva suprafaţă de teren, de natură a îl plasa sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aşa după cum reiese şi din cauzele Brumărescu c. România ( par. 70 ) şi Păduraru c. România ( par. 65, 84 ).
În ceea ce priveşte pârâta Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiul Buzău, instanţa reţine că aceasta îşi întemeiază calitatea de proprietar asupra suprafeţei de teren de 115 m.p. pe titlul de proprietate constând în Decretul de expropriere nr..
Ori, instanţa constată că, în puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 1338/ 13.02.2007 intră şi considerentele acesteia, în măsura în care explică dispozitivul hotărârii şi se reflectă în el. În acest sens, prin respectiva decizie, instanţa a stabilit, cu titlu de principiu, faptul că suprafaţa de teren aflată în perimetrul delimitat de punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14 a fost preluată în mod abuziv de către stat, întrucât nu a fost utilizată potrivit scopului pentru care a fost expropriată prin Decretul nr..
Examinand din punct de vedere juridic, prin comparatie, titlurile de proprietate invocate de parti, instanta constata ca titlul reclamantului este mai bine caracterizat, dreptul său de proprietate fiind preferabil.
Se constată astfel că reclamantului i s-a recunoscut cu titlu retroactiv dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, de la momentul în care acesta s-a aflat în proprietatea părinţilor săi, deci anterior anului 1975, când a fost emis decretul care constituie titlul de proprietate al pârâtei.Totodată, dreptul reclamantului este preferabil, de vreme ce instanţa supremă a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că titlul de proprietate al pârâtei nu este valabil în întregul său, preluarea proprietăţii de la părinţii reclamantului fiind abuzivă în măsura în care respectiva proprietate nu a fost utilizată potrivit scopului exproprierii.
Instanţa nu va reţine nici apărările pârâtei în sensul că reclamantul nu este proprietarul neposesor. Astfel, pentru a putea poseda valabil un bun, trebuie întrunite la aceeaşi persoană, atât elementul material – corpus, ce presupune contactul direct cu lucrul, cât şi elementul psihologic – animus, ce presupune voinţa celui care stăpâneşte bunul de a efectua această stăpânire pentru sine.
În cauza de faţă, în urma pronunţării Deciziei nr. 1338/ 13.02.2007, prin care reclamantului i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra perimetrului delimitat de punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14, acesta a dobândit corpus odată cu punerea sa în posesie asupra respectivei suprafeţe de teren. Cu toate acestea, în hotărârea care constituie titlul său de proprietate, s-a reţinut că în acel perimetru se află o suprafaţă totală de 805 m.p., situaţie în care, pentru diferenţa de 115 m.p. invocată şi dovedită ca existând în cadrul perimetrului, reclamantului îi lipseşte elementul animus, care în continuare se exercită de către pârâtă.
Se constată astfel că, deşi titlul de proprietate al reclamantului SC priveşte toată suprafaţa de teren care nu a fost folosită potrivit scopului exproprierii, suprafaţă cu care acesta a fost pus în posesie, posesie pe care el o exercită direct asupra terenului, totuşi, pentru suprafaţa de 115 m.p. identificată în urma măsurătorilor performante efectuate ulterior, elementul psihologic al posesiei sale este viciat din cauza faptului că în Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 s-a reţinut că numai suprafaţa de 805 m.p. ar exista în respectivul perimetru şi deci diferenţa de teren expropriată de la părinţii reclamantului ar fi în proprietatea pârâtei.
Pe de altă parte, pârâta Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiul Buzău nu poate avea calitatea de proprietar al acestei suprafeţe, de vreme ce ea se află în cuprinsul suprafeţei de teren care nu a fost utilizată potrivit scopului exproprierii, iar prin hotărârea irevocabilă a instanţei supreme s-a stabilit că, pentru acest perimetru, Decretul de expropriere nr. nu constituie un titlu valabil.
Faptul că, potrivit precizărilor pârâtei, respectiva diferenţă de suprafaţă de teren se află în domeniul public al mun. Buzău, cu destinaţie de utilitate publică de spaţiu verde, fiind înscrisă la poziţia 1334 în Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1346/ 2001 şi făcând parte din planul urbanistic general al municipiului, iar în acelaşi timp, este afectată de reţelele de utilitate publică de apă şi gaze, acest ultim aspect fiind confirmat şi de raportul de expertiză întocmit în cauză, nu este de natură a duce la respingerea acţiunii în revendicare. În această ordine de idei, instanţa va ţine cont de faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prin Decizia nr. 1338/ 13.02.2007, cu putere de lucru judecat, că, deşi terenul expropriat a trecut în domeniul public prin H.G. nr. 1348/ 2001, acest act juridic are o forţă inferioară Legii nr. 10/ 2001, ale cărei dispoziţii trebuie să le respecte. De asemenea, instanţa supremă a dispus restituirea respectivei suprafeţe de teren în condiţiile în care a reţinut că în raportul de expertiză întocmit în dosar s-a menţionat despre existenţa reţelei de gaze aflată în cuprinsul ei.
În aceste condiţii, instanţa de judecată constată că nu este admisibil ca motivele invocate de pârâtă să nu constituie impedimente la restituirea unei suprafeţe de teren cu ocazia pronunţării unei hotărâri judecătoreşti întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/ 2001, iar ulterior, să împiedice admiterea unei acţiuni în revendicare a unei suprafeţe de teren situate în acelaşi perimetru.
Având în vedere deci că, pentru diferenţa de 115 m.p. teren inclusă în suprafaţa totală de 920 m.p. identificată în perimetrul delimitat de punctele 01-14, reclamantul are calitatea de proprietar neposesor, iar pârâta pe cea de posesor neproprietar, în temeiul dispoziţiilor legale enumerate mai sus, instanţa va admite cererea de chemare în judecată şi va obliga pârâta să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren de 115 m.p., situată în mun. … şi inclusă în suprafaţa totală de 920 m.p. identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul FL, în perimetrul delimitat de punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14, aşa cum a fost acesta stabilit prin Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală, în dosarul nr..
Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 274 C. pr. civ. şi principiul disponibilităţii procesului civil, va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
1
