Regula unanimităţii.


Regula unanimităţii nu trebuie absolutizată, ci trebuie ţinut cont de circumstanţele fiecărei cauze. Acţiunea în revendicare formulată de un singur reclamant din cauza faptului că nu şi-a  cunoscut rudele, descendente ale autorului comun, familia sa fiind nevoită să plece din ţară în timpul regimului comunist,  nu poate fi respinsă pentru nerespectarea regulii unanimităţii.

La data de 3.02.2000, reclamantul J.C. (fost Greceanu) a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin M.F. şi SC ALIA SA Craiova, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul compus din casă şi terenul aferent, situat în Craiova, str. Jieţului, nr. 4, jud. Dolj.

Prin sentinţa civilă nr.  13544 din 12.07.2000, pronunţată de Judecătoria Craiova, s-a admis acţiunea, pârâţii fiind obligaţi să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul menţionat, reţinându-se că imobilul a fost preluat de la autorul reclamantului în mod abuziv.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC ALIA SA Craiova, iar prin decizia civilă nr. 5660 din 23.11.2000 Tribunalul Dolj a admis apelul, a schimbat sentinţa şi a respins acţiunea formulată de reclamant, reţinându-se că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, respectiv în baza Decretului 176/1948.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 551/12.02.2002, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis recursul declarat de reclamant, a fost modificată decizia şi menţinută hotărârea instanţei de fond.

Împotriva tuturor hotărârilor pronunţate în cauză a formulat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , cauza fiind înregistrată la instanţa supremă sub nr. 677/12.02.2003.

Prin decizia civilă nr. 7091 din 15.02.2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul în anulare, s-au casat hotărârile şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, în speţă, nu s-a respectat regula unanimităţii, autorul J.J. având ca moştenitori legali pe fiicele sale, C.P.T., B.J., D.J., A.J., E.J., (B.J. înstrăinând cota sa de 1/5 din imobil dobânditorului D.T., decedat, având trei moştenitoare) .

Trimisă spre rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 11127/civ/5.07.2005.

La data de 6.09.2005, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, care ar pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, respectiv pe intervenientele T.M. şi K.I., ca moştenitoare ale autorilor J.C. şi E.J..

În cauză, intervenientele au formulat cerereri prin care au solicitat obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie cotele ce le revin din imobilul situat în Craiova, str. Jieţului, nr. 4, alături de reclamant, precum şi a se dispune ieşirea din indiviziune asupra masei succesorale, rămasă de pe urma defunctului J.J..

Pârâta SC ALIA SA a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie în interes propriu şi respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 9647 din 4.10.2005, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 11127/C/2005, s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamant şi cererile de intervenţie formulate de interveniente.

Au fost obligaţi pârâţii Statul Român, prin M.F. şi SC ALIA SA Craiova să lase reclamantului şi intervenientelor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul compus din 4 construcţii şi terenul aferent în suprafaţă de 1776,44mp.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că naţionalizarea imobilului în litigiu s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale în vigoare la data respectivă şi anume art. 8 şi 10 din Constituţia Republicii Populare Române din 13.04. 1948.

S-a constatat neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererilor de intervenţie, nefiind încălcate dispoziţiile procesuale civile privitoare la formularea acestora.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâţii SC ALIA SA Craiova şi Statul Român, prin M.F.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de apel formulate de pârâta SC ALIA SA Craiova se arată că instanţa nu a apreciat corect probele administrate în cauză şi nu a respectat dispoziţiile cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizia de casare nr. 709/2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reclamantul nu a probat că este unic moştenitor, că cele 5 fiice ale defunctului J.J. şi-ar fi împărţit imobilul succesoral şi nici că mama sa, B.J. ar fi devenit unica moştenitoare a tatălui ei.

Instanţa a analizat şi alte aspecte care nu au făcut obiectul dispoziţiilor de casare, cum este cel referitor la valabilitatea titlului statului, deşi din probe nu rezultă că, la data naţionalizării, imobilul se afla în proprietatea fiicelor lui J. J..

În apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F. s-a invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, care nu a făcut dovada vocaţiei sale succesorale concrete faţă de autorii săi; inadmisibilitatea cererilor de completare a acţiunii în rejudecare şi a cererilor de intervenţie, fiind încălcate dispoz. art. 132 alin.1 Cod pr.civ. şi art. 57 alin.3 Cod pr.civ.; inadmisibilitatea acţiunii în revendicare formulată de reclamant, pentru neîndeplinirea regulii unanimităţii, precum şi lipsa calităţii procesuale pasive a SC ALIA SA Craiova, deoarece nu s-a făcut dovada identităţii dintre imobilul situat în Craiova, str. Jieţului, nr. 4 şi imobilul din fosta str. Hera, nr. 2 şi fosta str. Chiriac, nr.2.

Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr. 919 din 31.05.2006, pronunţată în dosarul nr. 90/civ/2006, a respins apelurile declarate de pârâţi.

Instanţa de apel a reţinut că motivele de apel referitoare la greşita investire a primei instanţe cu cererile formulate în baza art. 57 Cod pr.civ. şi cu cererile de intervenţie în interes propriu, la inadmisibilitatea promovării cererii în revendicare pe calea intervenţiei principale, după intrarea în vigoare a Lg. 10/2001, la neîndeplinirea regulii unanimităţii şi la lipsa dovezilor privind calitatea reclamantului şi intervenienţilor de moştenitori acceptanţi ai succesiunilor autorilor lor sunt nefondate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentele pârâte SC ALIA SA Craiova şi D.G.F.P.Dolj, pentru Ministerul Finanţelor Publice.

În recursul său, recurenta SC ALIA SA Craiova a criticat decizia recurată, pentru următoarele motive:

Decizia Tribunalului Dolj este netemeinică şi nelegală, deoarece nu au fost respectate dispoziţiile cuprinse în Lg. 10/2001 şi în Codul civil, precum şi dispoziţiile din Codul de pr.civilă şi cele din decizia de casare nr. 7091/15.12.2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 677/2003.

Astfel, în cererea de chemare în judecată cât şi pe parcursul judecăţii, reclamantul J.C. a susţinut că este unicul moştenitor al lui J.J., bunicul său matern.

Instanţele de fond şi de apel nu au avut în vedere îndrumarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul de a se examina dacă s-a respectat regula unanimităţii.

Recurenta arată că, în situaţia în care sunt mai mulţi moştenitori şi masa succesorală este în stare de indiviziune, nici unul dintre aceştia nu poate introduce singur acţiunea în revendicare, ci numai împreună cu ceilalţi moştenitori, deoarece o astfel de acţiune implică exercitarea unui drept exclusiv şi absolut asupra bunului ce face obiectul revendicării, ori, în speţa de faţă, reclamantul, fără a fi împuternicit de către rudele sale care pretind aceleaşi drepturi ca şi el asupra imobilului, a acţionat invocând în faţa organelor judiciare calitatea de unic moştenitor.

În recursul său, recurenta D.G.F.P. Dolj, pentru M.F., a criticat decizia recurată, pentru următoarele motive:

Atât instanţa de fond cât şi cea de apel nu au respectat instrucţiunile de casare stabilire de ICCJ, prin admiterea recursului în anulare, referitoare la regula unanimităţii.

Reclamantul J. ( fost Greceanu ) C. nu a făcut dovada faptului că este moştenitorul mătuşilor sale, O.D. şi A.V., din moment ce autoarea sa şi-a înstrăinat cota de 1/5 către T.D., prin actul de vânzare transcris cu nr. 8284/21.09.1937 şi nici a faptului că mătuşile sale mai erau în posesia cotelor de 1/5 din imobilul în litigiu.

Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum şi decizia recurată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au respectat dispoziţiile legale în vigoare, precum şi indicaţiile date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia de casare nr. 7091/15.12.2004, pronunţată în dosarul nr. 677/2003, cu privire la regula unanimităţii.

Cum prin decizia de casare, cauza a fost trimisă instanţei de fond pentru rejudecare, înseamnă că ciclul procesual s-a reluat de la început.

Prin urmare, odată cu admiterea cererilor de intervenţie şi examinarea calităţii părţilor, de către instanţa de fond, a fost examinată şi regula unanimităţii, din actele existente la dosarul cauzei rezultând că nu mai există alţi moştenitori în viaţă ai autorului J., în afară de reclamantul J. (fost Greceanu) C. şi intervenientele  T.M. şi K.I..

Ca atare, toţi moştenitorii cunoscuţi ai autorului au formulat acţiune în revendicarea imobilului respectiv, astfel că este îndeplinită regula unanimităţii, mai ales că recurenţii pârâţi nu au reuşit să facă dovada faptului contrar, anume acela că ar mai exista şi alţi moştenitori cu vocaţie succesorală.

De altfel, regula unanimităţii nu trebuie absolutizată, ci trebuie ţinut cont de circumstanţele fiecărei cauze. În speţa de faţă, reclamantul J.C. a formulat singur acţiune în revendicare, doar din cauza faptului că nu şi-a  cunoscut rudele, familia sa fiind nevoită să plece din ţară în timpul regimului comunist, fiind în imposibilitate să-şi cunoască toate rudele, descendente ale autorului comun, bunicul său matern, J.J..

Trebuie ţinut cont de faptul că, după ce a aflat că mai există rude, respectiv urmaşi ai surorilor mamei sale, reclamantul le-a anunţat, iar acestea, în cel de-al doilea ciclu procesual, au formulat cereri de intervenţie.

În acest sens, în Hotărârea din 14.12.2006, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în cauza Lupaşi şi alţii împotriva României, se arată, în paragraful 76, că „…aplicarea strictă a regulii unanimităţii a impus reclamanţilor o sarcină disproporţionată care i-a privat de orice posibilitate clară şi concretă ca tribunalele să decidă asupra cererilor de restituire a terenurilor în litigiu, aducând astfel atingere instanţei însăşi a dreptului lor de acces la un tribunal”.

Cum România este în prezent membră a U.E. şi semnatară a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protocoalelor sale, ea este obligată să aplice legislaţia şi respectiv, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ori, potrivit paragrafului 75 din speţa citată, „…orice dispoziţie a convenţiei sau protocoalelor sale trebuie interpretată în aşa fel încât să garanteze drepturi concrete şi efective şi nu teoretice şi iluzorii…”.

Prin urmare, a respinge cererea reclamantului şi intervenientelor, pe motivul că nu s-a respectat regula unanimităţii, deşi rezultă în mod clar că aceştia au încercat, pe toate căile posibile, să afle dacă mai sunt şi alţi moştenitori, ar echivala cu o încălcare a dreptului lor la justiţie, prev. de art. 6 alin.1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.