Restituire bunuri.


Dosar nr. ………… Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

SENTINTA CIVILA Nr. 6544

Sedinta publica de la 26 Octombrie 2009

Completul compus din:

PRESEDINTE ………….

Grefier ………………..

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P.A.M., in contradictoriu cu pârâta DSCG, având ca obiect revendicare mobiliara.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în sedinta publica din data de 19.10.2009 si au fost consemnate în încheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarâre, când instanta, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea la data de astazi, când a dat urmatoarea sentinta.

INSTANTA,

Prin  cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg Jiu, sub nr. …………., reclamanta PAM a chemat în judecata pe pârâta DSCG, solicitand instantei ca, prin  hotarârea ce se va pronunta, parata  sa fie obligata  sa-i restituie urmatoarele bunuri mobile: mobilier compus din mese de laborator, dulapuri, un scaun, o pendula de perete, un aparat de analize, un birou etc.

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat  ca în perioada anilor 1950,  matusa sa, dr. AA a fost deposedata in mod abuziv de bunuri, fiindu-i nationalizat un laborator împreuna cu imobilul sau din ……., imobil care dupa anul 2000 i-a fost restituit în natura .Reclamanta mai arata ca bunurile mobile confiscate,  în prezent ,se afla la laboratorul de bactereologie, iar din aparatul de analize au mai ramas numai 6 creuzete în greutate de aproximativ 300 gr. ( platina si aur).

Parata a formulat intampinare in cauza prin care a solicitat respingerea actiunii, invocand totodata si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.

In motivarea intampinarii, parata arata ca prin certificatul de mostenitor depus la dosar, reclamanta nu face dovada bunurilor mobile revendicate, iar disp. art 1909 C civ nu sunt aplicabile bunurilor care fac parte din patrimoniul institutiei.

In drept, intampinare a fost intemeiata pe disp. art 115 C pr civ.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei urmatoarele inscrisuri: buletin de identitate seria … nr …, certificat de mostenitor nr …. eliberat de Notariatul de Stat al Judetului Gorj, adresa emisa de BNR -Sucursala Judeteana Gorj, cerere adresata Ministerului Sanatatii, cerere adresata Arhivelor de Stat ,Arhivelor Nationale -Directia Judeteana Gorj, adresa nr ……. emisa de Guvernul Romaniei , sentinta civila nr …… a Judecatoriei Targu Jiu, articole din presa locala.

In aparare, parata a depus la dosarul cauzei :proces verbal din 20.04.1965, fisa de evidenta a obiectelor de inventar,utilajelor,dispozitivelor si sitelor catalizatoare din metale pretioase, balanta mijloacelor fixe, situatia stocurilor de materiale la data de 30.04.2008, nota de informare din 18.02.2008, adresa nr …. a Inspectoratului Sanitar de Stat Tg Jiu, dare de seama -declaratie de inventar.

La solicitarea partilor , s-au audiat martorii BD, RA, MA si BI , cele declarate fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei.

Din oficiu, s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate pentru identificarea si evaluarea bunurilor revendicate , raportul de expertiza fiind intocmit de expert SP.

La termenul de judecata din data de 4.12.2008, instanta a invocat exceptia insuficientei timbrari a actiunii.

Prin sentinta civila nr. ……., pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu, în dosarul nr……., a fost admisa exceptia insuficientei timbrarii , actiunea fiind anulata , ca insuficient timbrata prin raportare la valoarea bunurilor stabilita prin expertiza si la disp. art 15 lit r din Legea 146/1997, care se refera doar la bunurile imobile preluate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 ,  nu si la cele mobile , cum este cazul in speta.

Împotriva sentintei a declarat recurs reclamanta P.A.M., iar prin decizia civila nr………. Tribunalul Gorj a anulat ca netimbrat recursul civil declarat.

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestatie în anulare, iar prin decizia civila nr………. Tribunalul Gorj a admis recursul , a fost casata sentinta primei instante , cauza fiind trimisa spre rejudecare . In motivarea deciziei de casare s-a retinut ca cererea este scutita de plata taxelor judiciare de timbru , fiind o cerere accesorie pentru bunuri mobile pe langa restituirea imobilului preluat de stat.

Dupa casare, cauza a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. dosar ……….

La termenul de judecata din 22.06.2009, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia tardivitatii actiunii, exceptie ce a fost unita cu fondul, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii .

In motivarea intampinarii, s-a aratat ca temeiul juridic aplicabil spetei este art. 1909 C.civ , iar termenul de 3 ani prevazut de acest articol a fost depasit, reclamanta ar fi trebuit sa introduca actiunea cel tarziu in anul 1997.

In continuarea motivarii, s-a mai aratat ca reclamanta nu a facut dovada ca bunurile revendicate provin de la autoarea sa sau ca sunt aceleasi cu cele revendicate.

Parata a depus la dosar autorizatia nr. ………..

Instanta, din oficiu, a pus in vedere paratei sa depuna documentul de predare-primire nr. 35 la care se face referire in fisele de inventar aflate la filele 19-24 , precum si sa indice succesoarea ISIPMO si detinatoarea arhivelor acesteia.

Prin adresa nr. 5746/11.09.2009, parata a comunicat ca nu este in masura sa furnizeze informatiile solicitate, depunand dovada demersurilor efectuate pentru aflarea datelor, respectiv adresa nr. 6574 a DSPDsi adresa emisa catre Ministerul Sanatatii.

La termenul de judecata din 19.10.2009, reclamanta prin mandatar a invocat exceptia de necompetenta materiala a Judecatorie Tg-Jiu, fata de prevederile Legii 221/2009.

In conformitate cu disp. art 137 alin 1 C.pr.civ, instanta va analiza cu prioritate exceptiile procesuale invocate in cauza .

Astfel, in ceea ce priveste exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Tg Jiu , instanta retine ca reclamanta a formulat, pe calea dreptului comun, o actiune in revendicare mobiliara, actiunea fiind intemeiata pe disp. art 480 C.civ. Cum valoarea bunurilor revendicate nu depaseste suma de 5 miliarde lei , conform raportului de expertiza intocmit in cauza, pentru a reveni competenta de solutionare a cererii Tribunalului Gorj, instanta constata ca exceptia invocata este neintemeiata, competenta materiala de solutionare apartinand Judecatoriei Tg Jiu.

In ceea ce priveste dispozitiile Legii 221/2009, invocate de reclamanta in sustinerea exceptiei de necompetenta materiala,  se retine ca acestea nu sunt aplicabile in speta, norma legala invocata privind actiunile formulate de  persoanele sau descendentii lor ,care a suferit condamnari cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care au facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic( dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu), ceea ce nu este cazul in speta.

Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata, se observa ca reclamanta a introdus actiunea DSPG in considerarea faptului ca aceasta se afla in posesia bunurilor revendicate. Sustinerea paratei in sensul ca trebuie introdusa in cauza BNR nu poate fi retinuta, avand in vedere ca bunurile revendicate nu se afla in depozitul acesteia , imprejurare ce i-ar fi conferit calitate procesuala in cauza. In consecinta, instanta va respinge ca neintemeiata exceptia invocata de parata.

Analizand si exceptia tardivitatii formularii actiunii, se constata ca art.1909 alin 2 C civ la care a facut referire parata  nu este incident in cauza , textul referindu-se la bunurile pierdute sau furate, ipoteza ce nu se verifica in speta. Prin urmare, instanta va respinge, ca neintemeiata, exceptia tardivitatii introducerii actiunii.

Pe fondul cauzei, analizand probatoriul administrat in cauza, instanta urmeaza sa respinga actiunea in revendicare ca neintemeiata, cu urmatoarea motivare:

Conform art 1169 C civ. , ” cel care face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca”, astfel ca reclamanta fiind cea care a pornit procedura judiciara acesteia ii revine sarcina de a proba pretentiile sale.

 Prin probele administrate in cauza, reclamanta nu a reusit sa dovedeasca ca bunurile revendicate au apartinut autoarei sale, dr.AA, ca s-a produs o deposedarea abuziva de aceste bunuri .

In acest sens, in sedinta publica din data de 3.07.2009, instanta a pus in vedere reclamantei, prin mandatar, sa indice anul exact al confiscarii, adresa de domiciliu a persoanei pagubite in momentul confiscarii, datele de identificare a persoanei pagubite, precum si orice documente care au stat la baza confiscarii bunurilor din metale pretioase revendicate( proces verbal de perchezitie si ridicare de la domiciliu , sentinta, ordonanta etc) , insa reclamanta nu a fost in masura sa indice aceste date.

 Din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca bunurile din aur- platina pe care le detine parata nu provin de la autoarea reclamantei. Instanta are in vedere in acest sens procesul verbal incheiat in data de …… intre reprezentantul  ISIPO si cel al ISIPMTJ, precum si fisele de evidenta a obiectelor de inventar.

Referitor la depozitiile martorilor audiati , instanta retine sub un prim aspect ca martorul BD a declarat ca si-a auzit colegii  ca 3 mese de laborator si un dulap din laboratorul de chimie si bacteorologie ar proveni de la dr.AA. Astfel, depozitia acesteia este extrem de vaga, fiind si o proba indirecta ce nu se coroboreaza cu alte probe administrate in cauza, prin urmare nu este in masura sa formeze convingerea instantei.

Afirmatia martorului MA  potrivit careia numita BI i-ar fi spus ca instrumentele de aur-platina (creuzete) ar proveni din laboratorul dr.AA a fost negata  de aceasta  cu ocazia audierii.

In consecinta, avand in vedere ca in cauza, reclamanta nu a facut dovada cu probe certe a situatiei de fapt invocate in actiune, instanta urmeaza sa respinga cererea, ca neintemeiata.

 PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Tg-Jiu.

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.

Respinge exceptia tardivitatii actiunii.

Respinge actiunea formulata de reclamanta P.A.M., cu domiciliul in ……, in contradictoriu cu pârâta DSCG, cu sediul in …………, ca neîntemeiata.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica , azi, 26.10.2009.

Presedinte, Grefier,

MP DGC

Red. Jud. P.M./Tehn. D.G.C

 4 ex./12.11.2009

1