REVENDICARE. COPROPRIETATE. ÎNCĂLCAREA
PRINCIPIULUI UNANIMITĂŢII. CONSECINŢE.
Doctrina şi practica judiciară au stabilit că acţiunea în revendicare nu
poate fi exercitată doar de unul dintre coproprietari, fiind obligatorie exercitarea ei de
către toţi coproprietarii, în aplicarea principiului unanimităţii, întrucât este pus în
discuţie un drept exclusiv şi determinat al unui bun.
S-a decis astfel, că este inadmisibilă acţiunea în revendicare a unui
coproprietar îndreptată împotriva unui terţ care deţine bunul, întrucât este un act de
dispoziţie ce ar atrage încălcarea principiului unanimităţii.
(Decizia civilă nr.288/R din 21 februarie 2006
pronunţată de Curtea de Apel Piteşti).
Reclamantul S. F. a chemat în judecată pe pârâtul C. M.
pentru a fi obligat să-i lase în deplină proprietate şi posesie un teren în
suprafaţă de 3186 mp. situat în intravilanul comunei şi să-şi ridice
gardul împrejmuitor, iar în caz de refuz să fie autorizat el să efectueze
această lucrare pe cheltuiala pârâtului; deosebit să fie obligat să-i plătească
lipsa de folosinţă a terenului ocupat, de la data dobândirii şi până la
executarea prezentei hotărâri.
În motivarea acţiunii a susţinut că este proprietarul terenului
revendicat pe care pârâtul îl ocupă fără nici un drept, împrejmuindu-l cu
un gard.
Judecătoria Costeşti, prin sentinţa civilă nr.296 din data de
7 aprilie 2004 a admis acţiunea în parte şi a obligat pe pârât să lase în
deplină proprietate şi posesie reclamantului suprafaţa de 308,24 mp.
teren individualizat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, să-şi
ridice gardul pe o porţiune de 16 m., autorizând pe reclamant, în caz de
refuz, să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâtului şi să plătească
suma de 3.696.000 lei despăgubiri civile.
Ca să pronunţe această sentinţă s-a reţinut că prin contractul
de vânzare-cumpărare din data de 4 octombrie 2002, reclamantul a
dobândit proprietatea unui teren în suprafaţă de 3.186 mp.
Din probele administrate în cauză s-a stabilit că pârâtul cu
care se învecinează i-a ocupat din acesta suprafaţa de 308,24 mp.,
construindu-şi un gard pe o porţiune de 16 m. fără să deţină un titlu de
proprietate, lipsa de folosinţă a terenului fiind de 3.696.000 lei.
Pârâtul a declarat apel împotriva sentinţei de mai sus, pe care
a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Tribunalul Argeş, prin decizia civilă nr.481 din data de
23 septembrie 2004 a respins apelul ca nefondat, însuşindu-şi
considerentele avute în vedere de instanţa de fond.
Pârâtul a formulat recurs împotriva deciziei tribunalului, în
spiritul motivului prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursul a fost privit ca fondat, pentru un alt motiv, de
ordine publică pus în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă.
Din conţinutul actului de vânzare-cumpărare de care se
prevalează reclamantul, rezultă însă că acesta, la data de 4 octombrie
2002 când a dobândit suprafaţa de 3.186 mp. era căsătorit cu S.I. fiind
aplicabile disp.art.30 din Codul familiei cu privire la comunitatea de
bunuri a soţilor, la care se face referire în chiar conţinutul actului.
Or, cum foarte bine este ştiut, temeiul juridic al acţiunii în
revendicare îl constituie dreptul de proprietate, astfel că subiectul activ al
acesteia nu poate fi decât proprietarul exclusiv al bunului.
Doctrina şi practica au stabilit că acţiunea în revendicare nu
poate fi exercitată doar de către unul dintre coproprietari, fiind
obligatorie exercitarea ei de către toţi coproprietarii în aplicarea
principiului unanimităţii, întrucât presupune existenţa unui drept exclusiv
şi determinat asupra bunului.
Tot astfel s-a decis că este inadmisibilă acţiunea în
revendicare a unui coproprietar sau a unei părţi din coproprietari
îndreptată împotriva unui terţ care deţine bunul, căci fiind un act de
dispoziţie s-ar încălca regula unanimităţii.
În ceea ce priveşte acţiunea în revendicare întemeiată pe
dreptul de proprietate comună în devălmăşie a soţilor, acţiunea în
revendicare a bunurilor mobile poate fi introdusă de oricare dintre soţi în
aplicarea prezumţiei mandatului tacit reciproc, însă acţiunea în
revendicare a unui bun imobil, care este un act de dispoziţie juridică,
trebuie introdusă de ambii soţi, întrucât nu mai funcţionează prezumţia
de mandat tacit reciproc.
Acţiunea în revendicare nu poate fi promovată de un singur
codevălmaş, deoarece obiectul material al acesteia îl constituie numai
bunurile individual determinate, reclamantul având obligaţia să facă
dovada dreptului de proprietate şi identităţii bunului care se află în
posesia nelegitimă a posesorului.
Titularul unei părţi din dreptul de proprietate nu poate
pretinde readucerea bunului în patrimoniul său, deoarece nu a avut şi nu i
se poate înapoia stăpânirea materială asupra întregului bun, nefiind
determinat materialmente.
Faţă de considerentele expuse, rezultă în consecinţă că
reclamantul nu putea formula acţiunea în revendicare decât alături de
soţia sa, deoarece bunul asupra căruia poartă este un bun comun,
dobândit în timpul căsătoriei şi neprocedând astfel a încălcat legea, după
cum şi instanţele care au statuat asupra admiterii acţiunii, în lipsa calităţii
procesuale active exclusive a reclamantului.
Aşa fiind, recursul a fost admis în conformitate cu prevederile art.312
Cod procedură civilă, modificată decizia, iar pe fond respinsă acţiunea
pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantului.
