4. Revendicare. Drept de retenţie
Chemarea în garanţie , art.60-63 C.pr.civ
Dosar nr. 2468/90/2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 239/A/ 12 Noiembrie 2009
Prin sentinţa civilă nr.564/22 mai 2009, pronunţată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr. 829/198/2007, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta V.D., aşa cum a fost precizată ulterior, împotriva pârâtei S.C. C.C. S.A.; a fost respins capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenţie şi, respectiv, a fost admisă cererea de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul de Finanţe, acesta fiind obligat să plătească reclamantei suma în cuantum de 424.502 lei, reprezentând contravaloare îmbunătăţiri imobil, preţ reactualizat şi speze contractuale şi suma de 9.736 lei cheltuieli de judecată, iar pârâtei S.C CĂLIMĂNEŞTI – CĂCIULATA S.A. să-i plătească suma în cuantum de 1.766 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a adopta această soluţie instanţa reţine în considerente următoarele:
Reclamanta V.D. a chemat în judecată pe pârâţii C.I., S.C. CĂLIMĂNEŞTI – CĂCIULATA SA şi STATUL ROMÂN prin MINISTERUL DE FINANŢE, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului „Vila Ursuleţul”, restituirea reactualizată a preţului achitat şi indexarea acestuia cu rata inflaţiei pe perioada noiembrie 1992 – iunie 2007, daune interese şi spezele contractului de vânzare-cumpărare, cheltuielile de judecată şi toate celelalte cheltuieli, stabilirea unui drept de retenţie până se vor restitui toate cheltuielile cu „Vila Ursuleţul”.
În motivarea acţiunii, a arătat că prin sentinţa civilă nr.51/10.02.2003 pronunţată în dosarul nr. 4953/C/2002 al Tribunalului Vâlcea, s-a dispus restituirea bunului imobil situat în Călimăneşti, str. Calea lui Traian, nr. 435 către C. I. şi totodată s-a constatat buna – credinţă a reclamantei la încheierea contractului de vânzare – cumpărare nr. 8805/03.12.1992 încheiat între V. D. şi S.C. CĂLIMĂNEŞTI – CĂCIULATA S.A.
De la data cumpărării, respectiv 03.12.1992 şi până în prezent imobilul a suferit foarte multe modificări, îmbunătăţiri făcute la structura de rezistenţă, finisare, amenajări şi utilări care i-au sporit valoarea.
Pârâta S.C. CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA SA a chemat în garanţie Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi SIF Transilvania, pentru ca în situaţia în care vor fi obligaţi la restituirea reactualizată a preţului încheiat, la plata de daune interese şi spezele contractului de vânzare – cumpărare, să fie obligaţi să-i despăgubească şi să plătească cheltuielile de judecată.
În motivarea cererii de chemare în garanţie pârâta arată că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 27.11.1992 prin care a fost vândută reclamantei „Vila Ursuleţul”, aceasta era societate comercială cu capital integral de stat, Statul Român fiind unicul acţionar al societăţii.
Din probele dosarului instanţa a reţinut că pârâta S.C. CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA SA a fost înfiinţată prin H.G. nr. 1041/1990 ca o societate comercială de interes naţional cu capital integral de stat, fiind condusă de Consiliul Împuterniciţilor Mandataţi ai Statului, iar la data de 27.10.1992, în baza procesului verbal de licitaţie nr. 5505/26.11.1992 a vândut reclamantei „Vila Ursuleţul”, din Călimăneşti, Calea lui Traian, nr.40, la suma de 6.756.000 lei.
Ulterior vânzării, prin actele de transmitere nr. 20020/23/1993 şi 682/1993 acţiunile au fost transmise Fondului Proprietăţii de Stat 7090 şi Fondului Proprietăţii Private 3090, urmând privatizarea S.C. Călimăneşti – Căciulata S.A.
Prin sentinţa civilă nr. 51/10.02.2003, al cărui dispozitiv a fost lămurit prin sentinţa nr. 440/22.06.2006, SC Călimăneşti-Căciulata SA a fost obligată să restituie şi să respecte proprietatea pârâtei Costea Ileana asupra terenului de 961,99 m.p. şi anexei, iar V.D. şi restituie şi să respecte proprietatea pârâtei Costea Ileana pentru terenul de 1002,45 mp şi asupra construcţiei „Vila Ursuleţul” situată pe teren, sentinţa rămânând irevocabilă la 17.10.2005 prin decizia nr. 8077 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pusă în executare la 04.07.2007, conform procesului – verbal din dosarul de executare nr. 50/2006.
De la cumpărarea imobilului şi până la punerea în executare a sentinţei nr. 51/2003, acestuia i-au fost aduse o serie de îmbunătăţiri care i-au sporit valoarea.
Pe cale de întâmpinare, Statul Român a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, pârâta Costea Ileana a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte pe A.V.A.S. Bucureşti, S.I.F. Transilvania a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar A.V.A.S. a invocat excepţia necompetenţei materiale.
Excepţiile au fost puse în discuţia părţilor şi au fost soluţionate prin încheierea de şedinţă din 30.05.2008.
Astfel, având în vedere că sentinţa nr. 51/10.02.2003 a rămas irevocabilă la 17.10.2005 prin decizia nr. 8077 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar acţiunea a fost introdusă la 21.06.2006, deci sub termenul de 3 ani, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român referitor la cererea principală pe considerentul că la data încheierii contractului proprietara bunurilor era pârâta S.C. Călimăneşti – Căciulata S.A.
S-au admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. Bucureşti şi S.I.F. Transilvania S.A. privind cererea de chemare în garanţie deoarece transferul activelor s-a făcut după data încheierii contractului şi s-a respins excepţia invocată de A.V.A.S. Bucureşti, deoarece cererea este accesorie.
Faţă de decizia nr. 2456/29.03.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă şi excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei C.I..
În completarea probatoriului s-au efectuat expertize contabilă şi construcţii civile vând ca obiective reactualizarea preţului şi spezele contractului de vânzare-cumpărare pe perioada noiembrie 1992 – ianuarie 2007 şi respectiv îmbunătăţirilor aduse imobilului „Vila Ursuleţul”.
Din conţinutul expertizei tehnice rezultând că reclamanta a refăcut tencuielile şi zugrăvelile la „Vila Ursuleţul”, a înlocuit tâmplăria din lemn, placaje cu faianţă şi gresie, jgheaburi, burlane, învelitoare ţiglă, subzidirea pe 3 m, fundaţii şi suporţi utilaje, bazin beton, refacere instalaţie sanitară, electrică şi termică, coş fum, toate în valoare de 244.710 lei, iar din expertiza contabilă prin reactualizarea preţului şi a spezelor vânzării a rezultat suma de 179.433 lei, sumă la care reclamanta şi-a majorat pretenţiile prin cererea din 15.05.2009, instanţa a admis acţiunea şi în parte faţă de S.C Călimăneşti-Căciulata SA, fiind succesoarea SC Călimăneşti-Căciulata SA cu capital de stat, care a fost ultimul deţinător al imobilului potrivit Deciziei I.C.C.J. şi, vând în vedere că la data vânzării Statul era unic acţionar al SC Călimăneşti – Căciulata SA (care ulterior s-a privatizat), în baza art.60 C.pr.civ., admiţând cererea de chemare în garanţie, Statul Român prin Ministerul de Finanţe a fost obligat la plata sumei de 424.502 lei către reclamantă.
Referitor la instituirea dreptului de retenţie, cererea s-a respins pe motiv că imobilul nu aparţine nici S.C. Călimăneşti-Căciulata S.A. şi nici Statului Român.
Împotriva sentinţei, în termen legal, au formulat apel reclamanta Vâlcu Dorina , cât şi pârâtul – chemat în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În ceea ce priveşte apelul reclamantei, aceasta nu a arătat în concret care sunt motivele căii de atac exercitate şi, de asemenea, în şedinţa publică de astăzi a învederat că nu înţelege să achite contravaloarea taxei judiciare de timbru stabilite de instanţă, în sumă de 3.636 lei şi a timbrului judiciar mobil în valoare de 5 lei.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâtul – chemat în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în acesta s-au învederat următoarele:
1.În cadrul procesual creat de reclamantă şi urmare cererii de chemare în garanţie formulată de S.C. Călimăneşti – Căciulata S.A., în baza căreia instanţa a dispus obligarea sa la plata contravalorii îmbunătăţirilor la imobilul în litigiu, în sumă de 424.502 lei şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 9.736 lei către reclamantă, respectiv a cheltuielilor în sumă de 1.766 lei către pârâta S.C. Călimăneşti – Căciulata S.A., apelantul înţelege să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca şi chemat în garanţie, această excepţie fiind una de fond, peremptorie sau dirimantă, absolută, apelantul întemeindu-şi excepţia pe dispoziţiile art. 37 din Decretul nr. 31/30.01.1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, în temeiul cărora Statul Român nu răspunde pentru obligaţiile SC Călimăneşti – Căciulata S.A., societate constituită în baza Legii nr. 31/1990, aceasta având personalitate juridică proprie şi patrimoniu distinct.
2.Cât priveşte solicitarea de respingere a cererii de chemare în garanţie, a arătat că proprietarul – vânzător S.C. Călimăneşti – Căciulata S.A. are obligaţia garantării contra evicţiunii şi în niciun caz Statul Român, contractul de vânzare –cumpărare fiind încheiat la data de 27.11.1992 între această societate şi reclamanta Vâlcu Dorina, iar nu între Statul Român şi persoana fizică, art. 25 din Decretul nr. 31/1954 stabilind clar în ce condiţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor este parte într-un contract.
Pe de altă parte, conform art. 1337 C.civ., vânzătorul este obligat să-l apere pe cumpărător dacă tulburarea provine din fapta unui terţ, iar dacă nu reuşeşte aceasta, va fi obligat să suporte consecinţele, reclamanta neînţelegând ca, prin acţiunea sa, să introducă în cauză şi Statul Român ca şi chemat în garanţie.
Societatea de Investiţii Financiare „Transilvania S.A. (S.I.F. Transilvania), menţinând susţinerile din întâmpinarea depusă la instanţa de fond, a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia pe considerentul că, potrivit art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale aparţin acestora, privatizarea S.C. Călimăneşti – Căciulata S.A. realizându-se prin transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor aparţinând statului iar nu asupra bunurilor, iar S.I.F. a cesionat către Fondul Proprietăţii de Stat un pachet de 335666 acţiuni nominative, cu valoarea nominală de 1000 lei fiecare, emise de S.C. Călimăneşti – Căciulata S.A. şi nu bunuri din patrimoniul acestei societăţi.
Prin întâmpinare, intimata – pârâtă S.C. Călimăneşti – Căciulata S.A. a solicitat respingerea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, în calitatea sa de chemat în garanţie, ca fiind nefondat, pe motiv că excepţia ridicată nu este întemeiată, situaţie reţinută şi de prima instanţă, deoarece la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare a imobilului „Vila Ursuleţul”, din 27.11.1992, pârâta era o societate comercială înfiinţată prin H.G. nr.1041/1990, cu capital integral de stat, chematul în garanţie fiind acţionarul – asociat unic al societăţii, potrivit art. 20 din Legea nr.15/1990.
Pe de altă parte, contractul în cauză este un contract special, impus de instituţia publică ce se ocupa de privatizare – reprezentant al Statului Român şi, conform Anexei nr. 5 din H.G. nr.634/1991 (modificată prin H.G. nr. 758/1991 şi H.G. nr. 545/1992) privind conţinutul cadru al contractului de vânzare-cumpărare pentru activele societăţilor comerciale, având un anumit conţinut, el nu cuprinde clauzele specifice contractului de vânzare-cumpărare reglementat de Codul civil.
Examinând cele două apeluri formulate în cauză s-a reţinut că apelul reclamantei nu este legal timbrat, urmând să fie soluţionat pe cale de excepţie.
Astfel, în considerarea dispoziţiilor art.20 alin.(1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, modificată şi republicată, cât şi în baza O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, potrivit cu care neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxelor de timbru impuse de instanţă se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, întrucât reclamanta nu a făcut dovada achitării taxelor de timbru în cuantum de 3.635 lei şi 5 lei, apelul va fi anulat ca netimbrat.
Cât priveşte apelul declarat de pârâtul – chemat în Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, verificând sentinţa atacată s-au constatat următoarele:
Aşa cum rezultă din analiza actelor şi lucrărilor existente în dosar, reclamanta V.D. a înţeles să cheme în judecată prin acţiunea introductivă de instanţă intentată în prezenta cauză , alături de ceilalţi pârâţi, şi pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, situaţie în care nu mai era necesar să formuleze, în mod distinct, şi o cerere de chemare în garanţie a aceleiaşi persoane juridice, astfel cum se învederează în finalul cererii de apel.
O astfel de cerere de chemare în garanţie, şi în acelaşi cadru procesual creat, a fost formulată de către S.C. Călimăneşti – Căciulata S.A., pârâtă care, prin cererea din 1.02.2008 a înţeles să cheme în garanţie: Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – Bucureşti (fostul F.P.S.) şi S.I.F. Transilvania – Braşov (fostul F.P.P. nr.3 – Transilvania), respectiva cerere fiind justificată pe temeiul dispoziţiilor art.60-63 C.pr.civ., raportat la împrejurarea că, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 27.11.1992, pârâta era o societate comercială de interes naţional, cu capital integral de stat, înfiinţată prin H.G. nr.1041/1990, iar chematul în garanţie Statul Român era unicul asociat al acesteia, potrivit cu art.20 din Legea nr.15/1990 şi în acord cu probele produse în dosar.
În acţiunea reclamantei, instanţa de fond a decis că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă ca pârât, excepţie care nu putea fi promovată şi în raport cu cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C. Călimăneşti – Căciulata S.A., tocmai pentru faptul că, potrivit art.60 şi urm., aceasta din urmă era legal îndreptăţită să cheme în garanţie pe acelaşi pârât, împotriva căruia ar fi putut să se îndrepte şi separat, în cazul când ar fi căzut în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire, o astfel de cererea de chemare în garanţie judecându-se o dată cu cererea principală.
Nu în ultimul rând, societatea pârâtă a invocat şi calitatea de unic acţionar al Statului, la momentul vânzării – cumpărării bunului în litigiu către reclamantă, calitate de netăgăduit în contextul actelor aflate în dosar şi normelor legale citate.
În speţă, deşi a păşit simultan la soluţionarea fondului acţiunii şi cererii de chemare în garanţie, contrar normelor de procedură sus menţionate, admiţând în parte acţiunea reclamantei faţă de pârâta principală S.C. Călimăneşti – Căciulata S.A., nici în minuta întocmită conform art.258 C.pr.civ. şi nici în dispozitivul sentinţei, prima instanţă nu s-a pronunţat în concret în privinţa obligării societăţii la plata contravalorii îmbunătăţirilor stabilite pe bază de expertiză, preţ reactualizat şi speze contractuale în sumă de 424.502 lei, aşa cum era corect şi legal, ci, dimpotrivă, a decis direct obligarea chematului în garanţie la plata acestei sume către reclamantă, cu toate că, admiţând şi cererea de chemare în garanţie, după obligarea societăţii pârâte către reclamantă, abia apoi se impunea să fie obligat şi garantul la plata aceleiaşi sume către pârâtă (cu care ea a căzut în pretenţiuni).
Neprocedând astfel, Tribunalul a apreciat că soluţia adoptată de prima instanţă este lovită de nulitate, astfel că, pentru ca părţile în proces să nu fie lipsite de un grad de jurisdicţie, în temeiul prevederilor art.297 C.pr.civ., admiţând apelul declarat de Chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a dispus desfiinţarea în tot a acesteia şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi judecătorie.
Cu ocazia rejudecării pricinii, instanţa se va conforma ca atare în sensul celor mai sus arătate, pronunţându-se în mod succesiv şi cu luarea în considerare a textului art.60-63 C.pr.civ., atât asupra obligaţiei reţinute în sarcina pârâtei, cât şi în ceea ce priveşte obligaţia chematului în garanţie faţă de societatea pârâtă, urmând să ţină cont şi de celelalte susţineri evocate de către părţi în calea de atac.
