SECŢIA CIVILĂ MIXTĂ
MATERIE: DREPT CIVIL
OBIECTUL:
Revendicare imobiliară. Prioritatea dreptului comun, faţă de Legea nr.10/2001, în condiţiile în care organele speciale de aplicarea Legii nr.10/2001, nu au soluţionat notificarea fostului proprietar şi bunul se află în prezent întabulat pe seama persoanei fizice de la care a fost preluat de stat abuziv..
Temei de drept:Decizia Î.C.C.J. nr.33/9.06.2008, art.41 din Constituţia României, art.1 din Protocolul 1 adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi art.6 al Convenţiei, art.480, art.481 Cod civil.
Sursa secundară:Curtea de Apel Oradea
(Decizia civilă nr.1206/R din 1 octombrie 2009)
(dosar 3777/271/2006)
Prin sentinţa civilă 4917 din 04.09.2007 a Judecătoriei Oradea a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii M. I. şi M.V. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Consiliul Local Oradea, Serviciul Judeţean de A. Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, SC T. SRL, SC P. Petrol SRL, au fost obligaţi pârâţii la plata în favoarea reclamantului a sumei de 49.320 Eur cu titlu de despăgubiri băneşti, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, conform raportului de expertiză şi a completării la raport întocmite de către domnul expert Giacovacichi Traian, ce face parte integrantă din hotărâre, au fost respinse restul pretenţiilor formulate ca neîntemeiată.
În motivarea hotărârii instanţa de fond a arătat că astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1619/1966 de Notariatul de Stat Regional Crişana, imobilul cu nr. top.3171 şi 3172/17,în suprafaţă de 411,5 mp., reprezentând construcţie şi clădiri au fost cumpărate de către reclamantul M. I. şi soţia sa V.,care au fost înscrişi ca proprietari în CF 13725 Oradea.
Prin Declaraţia autentificată sub nr.4014/1966 de Notariatul de Stat Regional Crişana, reclamanţii au donat imobilul în cauză reprezentând construcţie fără clădiri în favoarea Statului Român, iar acesta s-a întabulat în CF 5228 asupra nr. top. 3172/17, în suprafaţă de 379 mp, prin sentinţa civilă nr. 4994/2000, Judecătoria Oradea a radiat înscrierea efectuată în CF 5228 Oradea, iar prin sentinţa civilă nr. 5796/2002 a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 4014/1966 de Notariatul de Stat Regional Crişana, cu privire la donarea de către reclamant a imobilului în suprafaţă de 411 mp., înscris în CF 13725 Oradea,sub nr.top.3171 şi 3172/17.
Instanţa de fond a constatat că, ca efect al constatării nulităţii, reclamantul este îndreptăţit la repunerea în situaţia anterioară,iar aceasta constă în redobândirea proprietăţii bunului de care a fost lipsit şi faţă de faptul că acesta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 c. civ., a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text legal, precum şi ale art. 481 c. civ. care prevede că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Instanţa de fond a considerat aşadar că acţiunea formulată este întemeiată iar, faţă de solicitarea subsidiară a reclamantului şi faţă de importanţa pentru comunitate a activităţii pârâtului Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor, se impune acordarea în favoarea acestuia a despăgubirii solicitate şi stabilite prin expertiză de d-nul expert Giacovacichi Traian şi în consecinţă a admis în parte acţiunea formulată şi a obligat pârâţii la plata în favoarea reclamantului a sumei 49.320 EUR, cu titlu de despăgubiri băneşti, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, conform raportului de expertiză şi a completării la raport întocmite de către domnul expert Giacovacichi Traian, ce va face parte integrantă din hotărâre, a respins pentru motivele expuse mai sus cererea reclamantului de restituire în natură şi în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active s-a constatat că pârâţii nu au mai susţinut această excepţie, s-a luat act că nu s-a făcut dovada plăţii vreunor sume achitate cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelantul Consiliul Judeţean Bihor solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii.
Împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat apel apelanta Consiliul Local al Municipiului Oradea solicitând de asemenea modificarea ei, în sensul respingerii acţiunii.
Împotriva aceleiaşi hotărâri au declarat apel apelanţii Serviciul Judeţean de A. Bihor, SC T. SRL Oradea şi SC P.Petrol SRL solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii.
Prin decizia civilă nr. 511/A din 21 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.3777/271/2006 s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelanţii Consiliul Local Oradea, SC T, SRL, SC P. Petrol SRL , Serviciul de A.Bihor , Consiliul Judeţean Bihor în contradictoriu cu intimatul M.I. împotriva sentinţei civile 4917 din 4.09.2007 pronunţată de Judecătoria Oradea pe care a schimbat-o în totalitate în sensul că:
A respins acţiunea formulată de reclamantul M.I. împotriva pârâţilor Statul Român prin Consiliul Local Oradea, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, SC T. SRL Oradea, SC P. Petrol SRL Timişoara.
A obligat intimatul să plătească apelanţilor SC T. SRL Oradea şi SC porto P.SRL Timişoara 1000 RON cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Imobilul în litigiu înscris în CF 13725 Oradea nr. top 3171 şi 3172/17 în suprafaţă de 411,5 mp în natură reprezentând construcţie şi clădiri au fost cumpărate de către reclamantul M. I. şi soţia sa V.a – în anul 1966 conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1619/1966 de fostul Notariat de Stat Regional Crişana.
Imobilul a fost donat Statului de către reclamanţi în anul 1966 – acesta întabulându-şi dreptul de proprietate în CF.
Din actele aflate la dosar rezultă că în prezent imobilul se afla în patrimoniul privat al judeţului Bihor aşa cum rezultă din HCJ 9/22.02.2005 şi nu în patrimoniul public sau privat al municipiului Oradea.
Conform Normelor Metodologice de aplicare a L 10/2001 – aprobate prin HG 250/2007 unitatea deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită în numele Statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun care face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice altă instituţie publică) – fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste).
Faţă de textul de legal suscitat se constată că pârâtele Serviciul Judeţean de A. Bihor, SC T. SRL şi SC P. Petrol nu au calitate procesuală pasivă.
Consiliul Local şi Consiliul Judeţean nu au patrimoniu deci nu pot fi considerate persoane civile. Oraşele, comunele şi judeţele sunt singurele entităţi care au personalitate juridică – capacitate şi respectiv calitate procesuală.
Sub acest aspect este de observat că greşit a fost chemat în judecată Consiliul Judeţean Bihor – excepţia ridicată de aceasta fiind întemeiată.
Aceeaşi excepţie a lipsei calităţii procesuale pasive poate fi reţinută şi în ceea ce priveşte pârâta Consiliul Local Oradea.
În mod subsidiar, pe fondul cauzei se constată că imobilul în litigiu face parte din cele prevăzute de Legea 10/2001 – situaţie faţă de care îi sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale – reclamantul adresându-se comisiei special constituite în acest sens – motiv pentru care a fost respinsă în întregime.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs intimatul reclamant M. I., solicitând admiterea acestuia, rejudecarea cauzei şi dispunerea menţinerii sentinţei.
Prin motivele de recurs s-a invocat că în mod corect i s-a acordat în fond despăgubiri pentru suprafaţa de teren şi construcţiile edificate ce nu pot fi ridicate , iar terenul eliberat, pentru a intra în posesie. A dobândit imobilul în litigiu prin cumpărare în anul 1966, teren pe care a edificat o construcţie demolată. Actul de donaţie s-a constatat irevocabil că a fost nul prin sentinţa civilă nr. 5796/2002 a Judecătoriei Oradea, act neoperat în cartea funciară, în prezent figurând el şi soţia proprietari, motive pentru care a promovat acţiunea în revendicare conform art. 480 – 481 Cod civil.
Legea nr. 10/2001 nu suprimă cererea de revendicare promovată pe calea dreptului comun – art. 480 Cod civil, art. 47 din acest act normativ prevăzând deci posibilitatea formulării notificărilor pe cale necontencioasă.
Cererea s-a promovat sub imperiul Legii nr. 69/1991 la 04.04.2001, Legea nr. 215/2001 fiind publicată doar la 23.04.2001, eronat s-a reţinut că nu are calitate procesuală pasivă Consiliul Judeţean Bihor, ambele acte normative stabilind că acesta şi Consiliul Local, reprezintă autorităţi ale administraţiei publice locale. El a înţeles să se judece cu statul, faptul că s-a apreciat că imobilul este de interes judeţean nu atrage lipsa calităţii procesuale pasive prin lipsa personalităţii juridice acordate de legiuitor, iar, Consiliul Local Oradea a rămas din eroare în cauză, având în vedere că s-a dorit soluţionarea capătului de cerere privind nulitatea donaţiei în contradictoriu cu acesta, capăt de cerere ce a fost disjuns şi soluţionat irevocabil.
A fost total ignorat în cererile formulate în baza Legii nr. 10/2001, cereri ce nu i-au fost soluţionate nici până în prezent în vreun fel, iar la 15.XI.2002 Serviciul Judeţean de A. Bihor a trimis notificarea spre soluţionare Consiliului Judeţean Bihor, timp în care a fost privat de exercitarea efectivă a dreptului de proprietate.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Local Oradea a solicitat respingerea recursului, arătând că nu are calitate procesuală pasivă, aspect recunoscut şi de către reclamant. Imobilul nu a fost niciodată proprietatea Municipiului, şi nici în administrarea Consiliului Local, ci, a fost în administrarea Centrului Regional pentru transport medical de urgenţă, iar în prezent, conform hotărârii nr. 9/2005 a Consiliului Judeţean.
Consiliul Judeţean Bihor, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia de netimbrare a recursului, fiind o acţiune în revendicare, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată pentru acţiunea introductivă, în speţă taxa fiind de 2.579,66 RON, 50 % din 5159,32 RON la valoarea stabilită de expertiză de 49.320 EURO.
Se mai invocă nulitatea absolută a extinderii de acţiune, fiind formulată în numele unei persoane decedate – M. V. – primând excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă; pe fond se solicită respingerea recursului, el neavând calitate procesuală pasivă ci doar Ministerul Finanţelor Publice în reprezentarea Statului Român.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, instanţa de recurs a constatat următoarele:
Imobilul în litigiu, înscris în CF nr. 13725 Oradea, având nr. top. 3171 şi 3172/17, teren cu construcţii, în suprafaţă de 411,5 mp a format dreptul de proprietate al recurentului reclamant, şi al soţiei acestuia M.V., dobândit prin cumpărare în anul 1996, aspecte corect reţinute de instanţa de fond.
Actul de donaţie prin care acest imobil a fost transmis Statului Român – declaraţia autentificată nr. 4014/1996 -, a fost constatat nul prin sentinţa civilă nr. 5796/2002 pronunţată de Judecătoria Oradea, construcţia fiind demolată după încheierea acelei declaraţii iar în locul acesteia în prezent fiind edificate altele de către Statul Român, prin instituţiile sale.
Conform înscrisurilor depuse la dosar fond – fila 35, din anul 1970 cu toate că este proprietar tabular, petentul nu a avut posesia şi folosinţa imobilului în litigiu, mai mult, pe teren s-au construit garaje, atelier reparaţii, pompă alimentare, iniţial a Partidului Comunist Român, ce ulterior le-a dat în administrarea Direcţiei Sanitare, Spitalului Judeţean, iar din anul 2005 se găsesc în administrarea Serviciului de Ambulanţă Bihor ce, potrivit actelor depuse la filele 16, 17 a obţinut certificat de urbanism şi autorizaţia de construire nr. 1086/26.08.1999 pentru construirea unui corp administrativ al staţiei de carburanţi.
Din analiza actelor aflate în dosarul de fond, s-a reţinut faptul că reclamantul a revendicat imobilul în litigiu în baza art. 480 Cod civil, apoi a precizat că invocă accesiunea imobiliară asupra construcţiilor cu obligarea sa la plata materialelor, a muncii folosite – fila 29. Ulterior a formulat o nouă precizare solicitând a se constata nulitatea donaţiei ( declaraţiei de donaţie nr. 4014/1966) despre care s-a făcut vorbire mai sus, sens în care s-a introdus în cauză în calitate de pârât Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Oradea, iar la 30.05.2002 s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind constatarea nulităţii declaraţiei de donaţie şi suspendarea judecării acţiunii în revendicare şi accesiune imobiliară până la soluţionarea dosarului nou format.
Raportat la cele expuse, astfel cum de altfel reiese şi din motivele de recurs, Consiliul Local al Municipiului Oradea a fost introdus în cauză doar urmare a precizării acţiunii prin care s-a solicitat constatarea nulităţii declaraţiei de donaţie, ori, întrucât această cerere a fost disjunsă, după repunerea prezentei cauze pe rol, nu se mai justifica prezenţa acestei părţi în litigiu, în mod greşit instanţele dispunând şi raportat la această parte ce nu are calitate procesuală pasivă vis a vis de considerentele arătate.
După repunerea cauzei pe rol, s-a formulat o nouă precizare a acţiunii în sensul că s-a renunţat la cererea prin care s-a invocat dreptul de accesiune, menţinându-se pretenţiile doar referitor la revendicarea imobilului, iar în subsidiar s-a solicitat plata unor despăgubiri.
Ca urmare, obiectul acţiunii l-a făcut revendicarea imobilului în baza art. 480 Cod civil, pe calea dreptului comun. Evident că reclamantul a formulat şi o notificare în baza Legii nr. 10/2002 – lege specială în materia imobilelor preluate abuziv de Statul Român, – nr. 107/31.01.2002 prin executorul judecătoresc Negrău Mihai – fila 90 dosar fond, adresată Primăriei Municipiului Oradea, însă, aceasta nu a primit nici până în prezent un răspuns, mai mult, Consiliul Judeţean prin adresa nr. 45/04.03.2004 – fila 98, i-a comunicat că s-a solicitat de către Serviciul de A. Bihor să includă imobilul în categoria celor exceptate de la restituirea în natură şi nu să soluţioneze notificarea. Totodată, în aceeaşi adresă s-a precizat că notificarea o soluţionează unitatea deţinătoare – Serviciul de A. Bihor, nu Consiliul Judeţean Bihor.
Notificarea, fără a fi fost soluţionată în sensul acordării unor despăgubiri sau de restituire în natură, a fost „plimbată” de la o instituţie a Statului Român la alta, de la Primăria Municipiului Oradea a fost trimisă Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor prin adresa nr. 1824/2002 – fila 113 dosar fond, care la rândul său a trimis-o Consiliului Judeţean Bihor prin adresa nr. 1157/10.XI.2002 – fila 111.
Cu toate că atât Consiliul Judeţean Bihor cât şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor şi-au invocat lipsa calităţii procesuale pasive, cu toate că, deşi proprietar tabular, recurentului nu i-au fost acordate despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, prin hotărârea nr. 61/14.12.2002 Consiliul Judeţean a cuprins imobilul în litigiu în lista celor ce fac parte din domeniul public, iar prin protocolul încheiat la 31.01.2003 – fila 117 dosar fond – l-a dat în administrarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Aşadar, Statul Român, prin instituţiile sale, ce îşi invocă lipsa calităţii procesuale pasive, nu doar că nu au soluţionat notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către proprietarul imobilului, ci au procedat practic la o nouă expropriere fără despăgubiri, trecând în proprietatea publică a Statului Român un imobil proprietate privată fără a acorda despăgubirile cuvenite în acest sens. Mai mult, serviciul de ambulanţă – ce îşi invocă lipsa calităţii procesuale pasive – a procedat la încheierea contractului de închiriere nr. 278/25.09.1998, cu SC T. SRL prin care a închiriat acestuia punctul de alimentare carburanţi. Ca urmare, nu are nici-o calitate procesuală în speţă, însă, are calitatea de-a închiria un bun ce nu-i aparţine şi bineînţeles de-a încasa venituri, obţinând chiar autorizarea construcţiilor.
Este interesant că, în majoritatea litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în măsura în care au calitatea de pârât, nici-o instituţie a Statului Român nu are calitate procesuală pasivă, fiecare pasează această responsabilitate altora, ori, cu toate că, astfel cum este şi cazul de faţă, deşi se invocă acest aspect, imobilul nu doar că este folosit în interesul Serviciul de Ambulanţă, ci s-a şi închiriat, iar Consiliul Judeţean Bihor l-a trecut în lista imobilelor ce fac parte din domeniul public, cu toate că invocă că nu are nicio calitate procesuală.
Sigur că legislaţia în vigoare – Legea nr. 215/2001 – prevede anumite competenţe în favoarea consiliului judeţean, dar, cu toate acestea, în speţă a invocat lipsa calităţii procesuale pasive deşi a dispus de un bun fără temei legal, fără o justă, prealabilă despăgubire, apare ca fiind o procedură excesivă şi abuzivă. Este cert că până în prezent, recurentul de mai mulţi zeci de ani a fost lipsit de dreptul său de proprietate, fără a fi despăgubit, notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2002 nu a primit o soluţie favorabilă nici până în prezent, ori, hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea actului în baza căruia imobilul a fost preluat abuziv de Statul Român – reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar neacordarea despăgubirilor sau restituirea acestuia echivalează cu o privare de proprietate şi o încălcare nu doar a dispoziţiei enunţate ci şi a art. 480, 481 Cod civil, art. 41 din Constituţia României, a practicilor constante în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului – cauza Brumărescu, Singur, Străin, Porteanu, Radu / României etc.
Recurentul a uzat de procedura instituită de Legea nr. 10/2001 însă nici după peste 7 ani de zile nu a primit o soluţionare favorabilă demersurilor sale, faptul că a promovat un litigiu pe dreptul comun deşi exista o lege specială în materie, câtă vreme chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 33/09.06.2008 în cadrul recursului în interesul legii a statuat în sensul că, dacă există neconcordanţe între legea specială şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta are prioritate, ce poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare pe calea dreptului comun, în mod greşit instanţa de apel a constat că sunt aplicabile dispoziţiile Legii speciale nr. 10/2001.
Acţiunea de faţă s-a promovat pe calea dreptului comun ca o acţiune în revendicare, referirea la aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 de către instanţa de apel apare ca o încălcare a accesului recurentului la justiţie, a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Problema însă, nu poate fi soluţionată în această fază procesuală, instanţa de apel neprocedând la o analiză a fondului cauzei, aspect ce nu poate fi remediat direct de către instanţa de recurs conform art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, astfel că, se impune casarea cu trimiterea cauzei spre o nouă judecare în apel. S-a mai dispus în cauză o altă decizie de casare cu trimite – decizia civilă nr. 27/16.02.2006 a Curţii de Apel Oradea în care s-a stabilit că litigiul de faţă trebuie să urmeze procedura de drept comun chiar dacă separat s-a uzat şi de Legea nr. 10/2001, ori, deşi dezlegarea în acest sens era obligatorie conform art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă pentru instanţă, cea de apel nu a ţinut cont de acest aspect imperativ.
Astfel cum s-a arătat mai sus, obiectul acţiunii fiind revendicarea imobiliară sau acordarea unor despăgubiri, calitatea procesuală activă a reclamantului reiese din faptul că este proprietar tabular, iar calitate procesuală pasivă o au cei ce folosesc, deţin imobilul, care în speţă sunt Consiliul Judeţean Bihor ce a dispus de acest bun trecându-l pe lista celor ce fac parte din domeniul public de interes judeţean şi l-a dat în administrare Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor ce îl foloseşte în mod direct şi indirect prin societăţile cărora le-a închiriat o parte din imobil – SC TWT SRL şi SC Porto Petrol SRL.
Întrucât prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond s-a respins capătul de cerere referitor la revendicarea imobilului, fiind acordate doar despăgubiri, dispoziţie neatacată cu apel de către reclamant, instanţa de apel va analiza în ce măsură SC T. SRL şi SC P. Petrol SRL au calitate procesuală pasivă.
Cât priveşte excepţia de netimbrare a recursului, invocată de Consiliul Judeţean Bihor, întrucât cu ocazia acordării cuvântului asupra recursului, s-a arătat că nu se mai susţine, nu a fost analizată. Referitor la faptul că extinderea acţiunii cu ocazia judecării cauzei în fond a fost formulată de avocatul reclamantului M. I. şi în numele soţiei acestuia M.V., ce era decedată la promovarea litigiului, întrucât în recurs s-a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor acesteia care prin avocat au arătat că îşi însuşesc această cerere, excepţia de nulitate invocată de Consiliul Judeţean Bihor a fost respinsă ca nefondată, viciul procedural fiind astfel înlăturat.
Faţă de toate considerentele expuse, fiind aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanţa în baza art. 312 alin. 1, 5 Cod procedură civilă a admis ca fondat recursul, a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la Tribunalul Bihor care va ţine cont de cele arătate mai sus.
Cheltuielile de judecată urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
